ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2072

din 3 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC O.T.V.

SRL București, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., prin care se solicita

anularea deciziei nr. 12 din 10 ianuarie 2006 și exonerarea de plata amenzii de

50.000 iei (RON).

În motivarea

sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce

vor fi arătate în continuare.

Prin acțiune,

reclamanta a susținut că decizia atacată, prin care a fost sancționată

contravențional cu amendă în cuantum de 50.000 lei (RON), pentru încălcarea art.

40 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările

ulterioare, este nulă întrucât nu respectă condițiile de formă impuse de O.G. nr.

2/2001.

Sub aspectul

fondului, reclamanta a arătat că emisiunea pentru care a fost sancționată a

fost difuzată în direct și este de notorietate temperamentul vulcanic al

invitatului G.B., iar temperarea pornirilor acestuia este practic imposibilă în

cadrul unei emisiuni în direct. Atitudinea realizatorului nu a fost de natură

să încurajeze manifestări xenofobe, întrucât acesta s-a limitat la citarea unor

articole din presa scrisă al căror conținut aparține publicațiilor respective.

Totodată, reclamanta a mai arătat că amenda aplicată este disproporționată față

de gravitatea faptei.

Prin întâmpinare,

C.N.A. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de apel a

constatat că prin emisiunea pentru care a fost sancționat, postul de

televiziune O.T.V., aparținând reclamantei, a încălcat grav dispozițiile art. 40

din Legea nr. 504/2002, permițând manifestarea nestingherită a unor atitudini

xenofobe menite să incite la ură pe considerente de naționalitate. În acest

sens, din transcrierea emisiunii, instanța de fond a reținut că invitatul a

făcut afirmații menite să incite la ură față de naționalitatea maghiară, iar

temperamentul invitatului nu exonerează televiziunea de răspunderea ce îi

revine, în condițiile în care realizatorul nu a luat atitudine și nu a încercat

în nici un mod să-l oprească pe invitat de la a face astfel de afirmații. În

același sens, Curtea de apel a reținut că intervențiile realizatorului, sunt

extrem de reduse și nu se referă la afirmațiile invitatului referitoare la

etnia maghiară.

Curtea de apel a mai

reținut că sunt deosebit de grave mesajele derulate în timpul emisiunii pe

ecran, care constituie, prin ele însele, o încălcare a dispozițiilor art. 40

din Legea nr. 504/2002 și, în același timp, reprezintă o dovadă a consecințelor

emisiunii, ca reacții la afirmațiile invitatului.

Totodată, s-a reținut

că nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere împrejurarea că reclamanta

nu avea posibilitatea să cenzureze mesajele care se derulau în timpul emisiunii,

întrucât exista posibilitatea de a nu fi prezentate astfel de mesaje, în

condițiile în care nu puteau fi asigurate limitele libertății de exprimare, așa

cum rezultă ele din dispozițiile constituționale și din normele speciale în

domeniul audiovizualului.

În consecință, pe

fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că reclamanta a săvârșit fapta imputată

și că aceasta prezintă o gravitate care impunea aplicarea amenzii în cuantumul

stabilit prin decizie.

În ceea ce privește

forma deciziei, instanța de fond a reținut că nu sunt aplicabile prevederile

O.G. nr. 2/2001, întrucât aceste dispoziții se referă la situațiile în care

constatarea și sancționarea contravenției se face prin proces-verbal de

contravenție, în condițiile în care Legea nr. 504/2002 cuprinde dispoziții

derogatorii care prevăd că sancționarea se face prin decizie emisă de C.N.A.,

iar nu prin proces-verbal.

Împotriva sentinței

civile nr. 2072 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC O.T.V. SRL

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că a fost

dată cu aplicarea greșită a legii și invocând, în drept dispozițiile art. 299

și urm., art. 304

1

C. proc. civ., ale art. 20 din Legea nr. 554/2004,

ale Legii nr. 504/2002, precum și orice alte dispoziții incidente.

Printr-un prim motiv

de recurs, recurenta-reclamantă susține că, în mod greșit, instanța de fond a

respins excepția nulității absolute a deciziei pentru nerespectarea condițiilor

de formă impuse de O.G. nr. 2/2001. În acest sens, recurenta susține, în

esență, că prevederile Legii nr. 504/2002 se completează cu dispozițiile O.G. nr.

2/2001, astfel că decizia prin care C.N.A. constată săvârșirea unei

contravenții și aplică sancțiunea amenzii trebuie să conțină, sub sancțiunea

nulității, numărul de înmatriculare la registrul comerțului, codul unic de

înregistrare și numele sau datele de identificare ale reprezentantului

persoanei juridice contraveniente, precum și termenul în care actul poate fi

atacat și organul la care se depune contestația. Sub acest aspect,

recurenta-reclamantă mai susține că Legea nr. 504/2002 nu prevede expres

inaplicabilitatea O.G. nr. 2/2001, astfel că nerespectarea dispozițiilor art. 16

alin. (1) și (6) din ordonanță se sancționează cu nulitatea absolută a

deciziei.

Prin al doilea motiv

de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond, în mod greșit, a

respins criticile referitoare la faptul că, prin decizia contestată,

neîntemeiat s-a reținut că postul de televiziune O.T.V. a încălcat grav

prevederile art. 40 din Legea nr. 504/2002, în privința acestui motiv de

recurs, recurenta-reclamantă a reiterat aspectele invocate în fața instanței de

fond referitoare la temperamentul vulcanic al invitatului emisiunii, la

împrejurarea că mesajele de la telespectatori intră automat de pe calculator și

nu pot fi selectate, la faptul că realizatorul emisiunii nu a încurajat

afirmațiile invitatului intervenind în acest sens.

În concluzie,

recurenta-reclamantă susține că amenda contravențională, în cuantum de 50.000

lei (RON) aplicată prin decizia contestată este disproporționata în raport cu

gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind încălcate astfel

prevederile art. 21 din O.G. nr. 2/2001.

Față de motivele de

recurs invocate, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea

sentinței civile atacate și, în fond, admiterea acțiunii astfel cum aceasta a

fost formulată.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul-pârât C.N.A. a solicitat respingerea recursului,

reiterând apărările invocate la fond atât cu privire la forma cât și cu privire

la fondul deciziei ce formează obiectul litigiului.

Recursul este

nefondat.

În ceea ce privește primul motiv

de recurs, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă

interpretare și aplicare a cadrului legal aplicabil, respectiv a reglementării

speciale (Legea nr. 504/2002) în raport cu reglementarea cadru în materia

contravențiilor (O.G. nr. 2/2001). În acest sens, Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a pronunțat în mod constant în sensul că, potrivit principiului de

drept specialia generalibus derogant, regimul sancționator pe care îl instituie

Legea nr. 504/2002, lege specială în materia audiovizualului, este altul decât

cel stabilit prin O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

care reprezintă legea generală în materia contravențiilor. Astfel, în cauză,

întemeiat s-a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și

(6) din O.G. nr. 2/2001, în raport cu care lipsa datelor de identificare a

contravenientului persoană juridică, respectiv a reprezentantului acesteia,

precum și termenul de atac și organul la care se depune contestația ar conduce

la nulitatea absolută a actului contestat.

În acest

context, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante referitoare la

faptul că Legea nr. 504/2002 nu prevede expres inaplicabilitatea dispozițiilor

O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care se impune coroborarea dispozițiilor Legii

audiovizualului cu cele ale respectivei ordonanțe. În concret, decizia C.N.A. de

aplicare a unei amenzi contravenționale nu este un proces-verbal de

contravenție în sensul dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, ci un act administrativ

admisibil a fi contestat în termenele și condițiile prevăzute de Legea nr. 504/2002,

cu modificările și completările ulterioare, așa încât deciziile emise de C.N.A.

nu pot fi lovite de nulitate pentru nerespectarea condițiilor de formă

prevăzute de O.G. nr. 2/2001.

Înalta Curte

constată că este neîntemeiat și motivul de recurs referitor la netemeinicia

încălcării grave a prevederilor art. 40 din Legea nr. 504/2002 de natură a

justifica amenda aplicată prin decizia contestată în raport cu gradul de

pericol social al faptei săvârșite.

Se constată că,

întemeiat, instanța de fond a reținut că prin emisiunea pentru care a fost

sancționat, postul de televiziune O.T.V. a permis, contrar prevederilor

imperative ale art. 40 din Legea nr. 504/2002, ca invitatul emisiunii să

manifeste în mod nestingherit o atitudine xenofobă de natură a incita la ură pe

considerente de naționalitate. De asemenea, în aprecierea încălcării

dispozițiilor respective și a proporției corecte între gradul de pericol social

al faptei săvârșite și cuantumul amenzii aplicate, în mod corect Curtea de apel

a reținut atitudinea permisivă a realizatorului emisiunii, precum și efectul

deosebit de grav pe care afirmațiile invitatului le-au produs asupra

publicului, rezultând cu evidență din mesajele transmise de telespectatori și

care au fost derulate pe ecran în timpul emisiunii.

Totodată, întemeiat

și pe deplin motivat, Curtea de apel a reținut că nu constituie o cauză

exoneratoare de răspundere susținerea reclamantei în sensul că nu se putea

efectua o cenzurare a mesajelor transmise de telespectatorilor.

Astfel, Înalta Curte

constată că încălcarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 504/2002 rezultă în

mod evident din probatoriul administrat, iar aplicarea amenzii prin decizia

contestată s-a făcut cu respectarea principiului proporționalității.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și

temeinică, astfel că va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de SC O.T.V.

SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC O.T.V. SRL

București, împotriva sentinței civile nr. 2072 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2007.