ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4730/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă contestației în anulare Prin Decizia nr. 3027 din 25 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de D.I.M. împotriva Sentinței nr. 2 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a modificat hotărârea atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii, obligând pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlu de plată pentru suma de 109.150,80 RON, corespunzător Deciziei nr. 5283 din 30 iunie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a reținut că prin Decizia nr. 5283 din 30 iunie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în baza Sentinței civile nr. 331 din 17 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a Dispoziției nr. 2092 din 24 august 2006 eliberată de Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin, s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 109.150,80 RON în favoarea reclamantului D.I.M. În conformitate cu dispozițiile Capitolului V 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, recurentul-reclamant și-a exprimat opțiunea pentru plata despăgubirilor în numerar prin cererea înregistrată în 12 august 2009 la Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În conformitate cu dispozițiile art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată, și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite, se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare, în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în ordinea înregistrării cererilor de opțiune. Înalta Curte a mai reținut că în baza dispozițiilor art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 și a opțiunii exprimate de recurentul-reclamant, autoritatea intimată avea obligația să emită titlul de plată pentru despăgubirile stabilite prin Decizia nr. 5283 din 30 iunie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A apreciat instanța de control judiciar că cererea recurentului-reclamant formulată pentru îndeplinirea acestei obligații legale a fost greșit respinsă ca prematură, în condițiile în care nu s-au administrat dovezi concludente care să justifice durata de soluționare a opțiunii de plată în numerar față de disponibilitățile financiare alocate, de numărul persoanelor care urmau a fi despăgubite, de volumul sau complexitatea lucrărilor administrative necesare pentru efectuarea plății. Cum în cauză nu s-a dovedit existența unor circumstanțe obiective pentru care nu a fost posibilă soluționarea dosarului recurentului-reclamant într-un termen rezonabil, apreciat față de data la care a fost stabilit cu caracter definitiv cuantumul despăgubirilor cuvenite, s-a constatat ca întemeiată cererea formulată de acesta pentru obligarea autorității intimate la emiterea titlului de plată.

Cererea privind plata de daune pe zi de întârziere a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că recurentul-reclamant nu a motivat solicitarea sa de acordare a sumelor pretinse și nu a criticat în recurs soluția dată acestei cereri de instanța de fond. 2. Calea extraordinară de atac exercitată Împotriva Deciziei nr. 3027 din 25 mai 2011 a formulat contestație în anulare intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând desființarea acesteia și rejudecarea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. A susținut contestatoarea că, analizând motivele de recurs încadrate, de către recurent, în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., instanța de recurs nu a ținut cont de cadrul legal incident în vigoare, pronunțându-se, astfel, cu eludarea acestora.

În motivarea cererii, contestatoarea a criticat, în esență, faptul că instanța de control judiciar, în analizarea cererii de recurs, nu a avut în vedere dispozițiile art. III al O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010, care arată că "pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se suspendă emiterea titlurilor prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005". A mai invocat incidența, în speță, a dispozițiilor O.U.G.

nr. 2/2010, aprobată și modificată prin Legea nr. 117/2012, prin care emiterea titlurilor de despăgubire, titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor a fost suspendată până la data de 15 mai 2013. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației Înalta Curte, examinând contestația în anulare și motivele dezvoltate de către contestatoare, față de lucrările dosarului și susținerile părților, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute în art. 317 și 318 C. proc.

civ. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 din C. proc. civ. prevede că "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Pornind de la interpretarea acestei prevederi legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a circumstanțiat obiectul contestației în anulare speciale, care poate viza exclusiv hotărârile pronunțate în recurs. "Greșeala materială" la care se referă art. 318 din C. proc. civ. constă în erori de ordin procedural de o asemenea gravitate încât să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite, confundarea unor elemente materiale sau a unor date esențiale ale dosarului.

Nu pot fi invocate, pe această cale, greșeli de judecată, legate de aprecierea probelor sau de interpretarea unor dispoziții legale. În ceea ce privește ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. În speță, contestatoarea susține, argumentând incidența acestor dispoziții, că instanța de control judiciar nu s-ar fi pronunțat cu privire la motivele de recurs încadrate, de către recurent, în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în condițiile în care nu a constatat incidența art. III al O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010 și O.U.G. nr. 2/2010, aprobată și modificată prin Legea nr. 117/2012, prin care emiterea titlurilor de despăgubire, titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor a fost suspendată până la data de 15 mai 2013. Or, argumentele invocate de către contestator nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză. Susținerile din motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a apărărilor ce puteau fi invocate în recurs, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.

De altfel, din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatoarea tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluționată cauza, întrucât nu a fost reținută incidența unor anumite dispoziții legale. Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). 4. Soluția instanței de control judiciar Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge contestația în anulare formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Deciziei nr. 3027 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - CL