ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5316/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5316/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Craiova, reclamanții O.E.P., O.I.N., E.L., O.G. au solicitat, în contradictoriu
cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia
să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul teren aferent
construcției demolate în suprafață de 624 m.p., situat în Municipiul Drobeta Turnu
Severin, jud. Mehedinți.
În motivarea acțiunii,
s-a arătat că, prin dispoziția nr. 809/2005 a Primarului Municipiul Drobeta Turnu
Severin, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, în cuantum de 162.840
RON, precum și că dispoziția a fost înaintată la Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților, care însă nu a procedat la eliberarea titlurilor de
despăgubire.
La termenul de judecată
din data de 18 mai 2009, prin întâmpinarea formulată, Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,
în considerarea că în raport de prevederile H.G. nr. 361/2005 și ale Legii nr. 247/2005
atribuțiile sale se rezumă la sprijinirea și îndrumarea autorităților, la asigurarea
organizării și funcționării secretariatului și nu la verificarea și emiterea titlurilor
de despăgubiri, aceste atribuții revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La termenul de judecată
din data de 15 iunie 2009, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând introducerea
în cauză și a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin sentința nr. 343
din 05 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților, a admis acțiunea astfel cum a fost
precizată de reclamanți, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
să emită dispoziție privind acordarea de titluri de despăgubiri reclamanților pentru
imobilul imposibil de restituit în natură, conform dispoziției nr. 809 din 05
aprilie 2005 a Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, precum și plata sumei
de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Referitor la excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților s-au reținut următoarele:
Din conținutul cererii
introductive rezultă că reclamanții au solicitat să fie obligată autoritatea pârâtă
la soluționarea dosarului, evaluarea și emiterea titlului de despăgubire, justificat
pe incidența dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Acest act normativ, prin
dispozițiile sale în legătură cu verificarea, evaluarea și emiterea titlului de
despăgubire, stabilește atribuții numai în sarcina Comisiei Centrale.
Prin urmare, s-a reținut
că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, neavând atribuții care
să se suprapună cu cele ale Comisiei, nu poate fi considerat titular al obligației
invocate de reclamanți și, ca atare, nu poate avea calitate procesuală pasivă în
cauză.
Pe fondul cauzei, Curtea
a reținut că între data depunerii cererii declanșatoare a procedurii de restituire
și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 8 ani, fără ca în perioada respectivă
autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Prin urmare, Curtea a
apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca,
în mod evident, principiul procesului rezonabil.
În consecință, s-a făcut
aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva sentinței pronunțată
de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea recursului,
pârâta a arătat, în esență, următoarele:
Prin dispoziția nr. 809/2005
a Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, s-a propus acordarea de măsuri
reparatorii pentru imobilul evaluat la suma de 162.840 RON.
Având în vedere aceste
măsuri reparatorii, prin adresa din 18 martie 2010, Secretariatul Comisiei Centrale
a solicitat Primăriei identificarea imobilului pentru care a acordat măsurile reparatorii
respective, fiind indispensabilă identificarea deoarece Comisia va transmite la
evaluator numai ceea ce se dispune în dispoziția dată de Primar, ea neavând atribuții
de identificare a imobilului notificat pentru care s-au acordat măsuri reparatorii.
Prima instanță a reținut
greșit că a fost încălcat termenul rezonabil pentru soluționarea cererii reclamanților.
Soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face conform procedurii
reglementate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, parcurgerea mai multor etape fiind
obligatorie, nefiind incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea
nr. 554/2004 deoarece reclamanții nu au solicitat un răspuns care să poată fi comunicat
în 30 de zile, ci se solicită eliberarea unui anumit act administrativ care poate
fi emis doar cu respectarea prevederilor Legii nr. 247/2005.
În aceste condiții, obligarea
Comisiei Centrale direct să emită decizia este nelegală, fiind obligatorie parcurgerea
procedurii administrative cu respectarea ordinii de soluționare a dosarelor de despăgubire,
conform deciziei nr. 2/2006 având în vedere că dosarul de despăgubire al reclamanților
a fost selectat în temeiul acestei decizii, nu a deciziei nr. 2815/2008.
Sub aspectul obligării
la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, soluția primei instanțe
este greșită întrucât nu i se poate imputa Comisiei că Primăria Municipiului Drobeta
Turnu Severin și-a îndeplinit defectuos obligațiile neidentificând în mod concret
imobilul pentru care a acordat măsuri reparatorii. În subsidiar, dacă se va aprecia
că nu se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor
de judecată, este necesar a se face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C.
proc. civ., în sensul micșorării acestor cheltuieli.
De asemenea, Comisia reprezintă
Statul Român în litigiile de acest gen și nu poate fi obligată să plătească în nume
propriu cheltuielile de judecată.
Recursul este nefondat.
Capitolul V - Procedurile
administrative pentru acordarea despăgubirilor, din Legea nr. 247/2005 nu conține
prevederi care să-i confere Comisiei Centrale atribuții în privința verificării
dispozițiilor emise de autoritățile locale sub aspectul conținutului acestora, respectiv
dacă aceste acte administrative oferă suficiente informații în vederea identificării
imobilelor pentru care urmează a se acorda despăgubiri, după cum este cazul în speța
de față. Chestiunea pusă în discuție este, fără îndoială, de competența evaluatorului/societății
de evaluatori, așa cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (6) și alin. (6
1
)-(6
5
)
din actul normativ precitat.
Apoi, competența acestei
autorități publice centrale de a efectua un control de legalitate se rezumă doar
la a verifica legalitatea respingerii cererilor de restituire în natură, după cum
rezultă din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005. Or, în speță,
pe terenul în discuție există edificate construcții, astfel că imobilul nu poate
fi restituit în natură, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanții sunt de
acord cu acordarea de despăgubiri prin echivalent și nu au contestat dispoziția
autorității locale.
Intervalul mare de timp
pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile
imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită
la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția nr. 809/2005 emisă de Primarul Municipiului
Drobeta Turnu Severin, iar dosarul a fost înregistrat în același an la Comisia Centrală,
conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului
soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu referire concretă la
criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat
a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire,
autoritatea pârâtă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat
principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea
Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale
reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială
nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor
autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României,
normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de
reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate
într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen
rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului
la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă,
ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor
definitive.
Soluționarea cauzelor
în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al
dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene
consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care
reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice
ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor
aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor
procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării
termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite
arbitrare ori a pasivității autorității publice.
Contrar celor susținute
de pârâtă instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor
administrative, cum au fost stabilite în Legea nr. 247/2005, ci a sancționat pasivitatea
manifestată de Comisie în perioada scursă de la data înregistrării dosarului, prin
neexecutarea atribuțiilor legale în soluționarea dosarului de despăgubire, urmând
astfel ca și în dosarul de față procedurile reglementate de Legea nr. 247/2005 să
fie respectate. Desigur, conform unei jurisprudențe consolidate a instanței supreme,
nu este în discuție termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea
nr. 554/2004.
Sub aspectul obligării
la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect prima instanță a obligat-o pe
pârâtă, cu acest titlu, la plata sumei de 2.000 RON. Cum a fost admisă acțiunea
reclamanților, pârâta a căzut în pretenții în sensul art. 247 C. proc. civ., astfel
că în deplină consonanță cu textul legal precitat a fost admis și acest capăt de
cerere, motivațiile recurentei, din perspectiva textului de lege amintit, fiind
complet lipsite de relevanță. De asemenea, nu se justifică reducerea cuantumului
cheltuielilor de judecată din primă instanță. Înalta Curte constată, sub acest aspect,
că onorariul avocațial nu este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii, de
complexitatea dosarului și de munca depusă de avocat, astfel că nu se justifică
aplicarea art. 247 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru considerentele
arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând
motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Văzând că s-au cerut cheltuieli
de judecată în recurs, Înalta Curte, conform art. 247 C. proc. civ., va obliga pârâta
la plata către reclamanți cu acest titlu, a sumei de 1.000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva
sentinței nr. 343 din 05 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă
la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 noiembrie 2010.