ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 05
decembrie 2012, a fost înregistrată lucrarea cu nr. 3492/11-5/2012, transmisă
de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, având ca obiect cererea de
arestare provizorie, în vederea extrădării, formulată de către autoritățile
judiciare din S.U.A. împotriva numitului S.N., urmărit pentru infracțiunea de
conspirație de a comite fraudă bancară, conspirație în comiterea de spălare de
bani și conspirație în comiterea de falsificare de pașapoarte, față de care a
fost emis un mandat de arestare de către autoritățile judiciare americane la 25
octombrie 2012.
Cererea a fost
tradusă în limba română, s-a efectuat controlul de regularitate internațională,
s-a indicat existența mandatului de arestare, au
fost expuse faptele, dispozițiile legale aplicabile, semnalmentele
persoanei
extrădabile și s-a făcut
cunoscută intenția de a trimite cererea de extrădare cu
documentele
aferente.
Prin procesul verbal din 5 decembrie 2012, i-a
fost adus la cunoștință persoanei
solicitate motivul urmăririi sale, iar
prin ordonanța nr. 85 din 5 decembrie 2012, s-a dispus reținerea numitului S.N.
pe timp de 24 de ore, de la 5 decembrie 2012, ora 07
30
, la 6
decembrie 2012, ora 07
00
.
La termenul din
5 decembrie 2012, a fost audiată persoana extrădabilă, căreia i s-a adus la
cunoștință motivul reținerii și care a declarat că nu este de acord cu predarea
sa.
Prin încheierea
de la aceeași dată, s-a dispus arestarea provizorie pe timp de 29 de zile,
fixând termen pentru depunerea cererii de extrădare.
Arestarea provizorie a fost prelungită prin
încheierea din 19 decembrie 2012, pe
timp de 30 de zile, până la 02
noiembrie 2013.
La data de 01
noiembrie 2013, s-au depus la dosar cererea de extrădare, mandatul de arestare,
fotografia persoanei solicitate și probe constând în declarații, toate traduse
în limba română.
Cererea de extrădare și mandatul de arestare au
fost emise pe numele N.S., având toate datele de identificare ale persoanei
extrădabile
S.N.
Din acest motiv, apărătorul persoanei extrădabile
a arătat că cererea de
extrădare nu îl privește pe S.N. și că nu există
identitate de persoană, cererea privind o altă persoană.
Întrucât la
dosar nu se află proces verbal de identificare, instanța a
procedat, la luarea, pe acest aspect, a unei
declarații persoanei extrădabile.
Pe baza acestei declarații și a semnalmentelor
cuprinse în documentele
transmise, a
datelor de stare civilă și a fotografiei aflată la fila x, instanța a
constatat
că persoana menționată în cererea de extrădare și mandatul de
arestare și persoana audiată S.N. este una și
aceeași, iar eroarea
materială se
datorează faptului că numele a fost furnizat de o altă persoană,
arătată în declarația persoanei solicitate, care
a declarat în mod expres că nu
are obiecțiuni cu privire la identitatea
astfel stabilită.
Prin urmare, instanța a apreciat că cererea
îndeplinește cerințele prevăzute în
Legea nr. 111/2008 și a acordat
extrădarea solicitată pe numele N.S., identificat ca fiind S.N.
A dispus
predarea persoanei solicitate, luând act că nu a fost de acord cu predarea.
În ceea ce
privește starea de arest, a dispus prelungirea arestării provizorii, pe o
perioadă de 30 de zile, în vederea predării având în vedere
faptul că la dosar a fost depusă cererea de
extrădare și mandatul de arestare
temeiuri
care se adaugă celor existente, privind urgența procedurii.
Împotriva
sentinței penale nr. 43 din 2 februarie 2013, în termen legal, a
declarat recurs persoana solicitată S.N.,
criticând hotărârea atacată
pentru nelegalitate, arătând în esență că
instanța de fond în mod nejustificat a
dispus extrădarea în condițiile
în care nu există identitate de nume între persoana solicitată și persoana la
care face referire cererea de extrădare formulată de statul American.
Totodată, a
fost criticat și faptul că instanța de fond ar fi trebuit să acorde
posibilitatea inculpatului de a administra probe în condițiile în care acesta
s-a opus la extrădare.
Examinând
sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate
aspectele cauzei, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen.
, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
recursul nu este fondat,
pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce
privește critica referitoare la identitatea persoanei solicitate, Înalta Curte
va avea în vedere pe de o parte dispozițiile art. 12 alin. (2) lit. a) din
Legea nr. 111/2008 care stipulează faptul că cererea de extrădare cuprinde
printre altele descrierea persoanei căutate și
prevederile art. 46 din Legea
nr. 302/2004 care precizează că instanța,
la primul termen de judecată, procedează la audierea persoanei extrădabile.
Din
interpretarea coroborată a celor două texte legale menționate, se constată că,
în condițiile în care cererea de arestare provizorie formulată de statul
solicitant conține elemente de identificare, instanța la primul termen de
judecată, cu ocazie audierii verifică și
corespondența între datele persoanei
arestate și elementele de
identificare.
Înalta Curte apreciază că atâta timp cât există
suficiente elemente de
identificare, inclusiv identitate de CNP și identitate
între planșele foto și persoana solicitată, simplul fapt că prenumele este ușor
diferit, acest fapt putând fi datorat modalității în care persoana solicitată
era cunoscută de apropiați, este irelevant și nu poate constitui motiv de
nulitate a cererii de extrădare.
Totodată, mai
trebuie reținut si faptul că persoana solicitată a fost identificată de
martorul I.V.P. în baza planșelor fotografice,
împrejurare menționată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă
Judecătoria
sectorului 1 București.
Astfel, identificarea
persoanei solicitate s-a efectuat în mod corect fiind întreprinse toate
diligentele necesare pentru ca persoana arestată provizoriu să fie cea ia care
fac referire autoritățile americane și tocmai pentru că a
existat neconcordanță în ce privește prenumele, să
nu se producă vreo eroare
judiciară.
În ceea ce privește susținerea apărătorului ales
al persoanei solicitate
referitoare
la greșita soluționare a cererii de extrădare fără a se fi administrat
probatoriul,
Înalta Curte constată că persoana solicitată S.N. a formulat opoziție la
extrădare la termenul din data de 5 decembrie 2012 iar, la
termenul din data de 12 decembrie 2012, s-a pus
în discuție administrarea de probe, apărătorul ales al recurentului persoană
solicitată precizând că înțelege
să se prevaleze doar de proba cu
înscrisuri.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în temeiul
dispozițiilor art. 49 din Legea
nr.
302/2004, recurentul persoană solicitată și-a exercitat drepturile procesuale
stipulate în cazul opoziției la extrădare, în cauză
neexistând vreo încălcare în
acest sens.
Așa fiind, Înalta
Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefundat, recursul formulat de
inculpatul S.N.
Conform art.
192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.N. împotriva sentinței
penale nr. 43 din 02 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata
sumei de 280 lei cu titlu de
cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul
pentru
apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 8 februarie 2013.