ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 05 decembrie 2012, a fost înregistrată lucrarea cu nr. 3492/11-5/2012, transmisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, având ca obiect cererea de arestare provizorie, în vederea extrădării, formulată de către autoritățile judiciare din S.U.A. împotriva numitului S.N., urmărit pentru infracțiunea de conspirație de a comite fraudă bancară, conspirație în comiterea de spălare de bani și conspirație în comiterea de falsificare de pașapoarte, față de care a fost emis un mandat de arestare de către autoritățile judiciare americane la 25 octombrie 2012. Cererea a fost tradusă în limba română, s-a efectuat controlul de regularitate internațională, s-a indicat existența mandatului de arestare, au fost expuse faptele, dispozițiile legale aplicabile, semnalmentele persoanei extrădabile și s-a făcut cunoscută intenția de a trimite cererea de extrădare cu documentele aferente.

Prin procesul verbal din 5 decembrie 2012, i-a fost adus la cunoștință persoanei solicitate motivul urmăririi sale, iar prin ordonanța nr. 85 din 5 decembrie 2012, s-a dispus reținerea numitului S.N. pe timp de 24 de ore, de la 5 decembrie 2012, ora 07 30 , la 6 decembrie 2012, ora 07 00 . La termenul din 5 decembrie 2012, a fost audiată persoana extrădabilă, căreia i s-a adus la cunoștință motivul reținerii și care a declarat că nu este de acord cu predarea sa. Prin încheierea de la aceeași dată, s-a dispus arestarea provizorie pe timp de 29 de zile, fixând termen pentru depunerea cererii de extrădare. Arestarea provizorie a fost prelungită prin încheierea din 19 decembrie 2012, pe timp de 30 de zile, până la 02 noiembrie 2013. La data de 01 noiembrie 2013, s-au depus la dosar cererea de extrădare, mandatul de arestare, fotografia persoanei solicitate și probe constând în declarații, toate traduse în limba română.

Cererea de extrădare și mandatul de arestare au fost emise pe numele N.S., având toate datele de identificare ale persoanei extrădabile S.N. Din acest motiv, apărătorul persoanei extrădabile a arătat că cererea de extrădare nu îl privește pe S.N. și că nu există identitate de persoană, cererea privind o altă persoană. Întrucât la dosar nu se află proces verbal de identificare, instanța a procedat, la luarea, pe acest aspect, a unei declarații persoanei extrădabile. Pe baza acestei declarații și a semnalmentelor cuprinse în documentele transmise, a datelor de stare civilă și a fotografiei aflată la fila x, instanța a constatat că persoana menționată în cererea de extrădare și mandatul de arestare și persoana audiată S.N.

este una și aceeași, iar eroarea materială se datorează faptului că numele a fost furnizat de o altă persoană, arătată în declarația persoanei solicitate, care a declarat în mod expres că nu are obiecțiuni cu privire la identitatea astfel stabilită. Prin urmare, instanța a apreciat că cererea îndeplinește cerințele prevăzute în Legea nr. 111/2008 și a acordat extrădarea solicitată pe numele N.S., identificat ca fiind S.N. A dispus predarea persoanei solicitate, luând act că nu a fost de acord cu predarea. În ceea ce privește starea de arest, a dispus prelungirea arestării provizorii, pe o perioadă de 30 de zile, în vederea predării având în vedere faptul că la dosar a fost depusă cererea de extrădare și mandatul de arestare temeiuri care se adaugă celor existente, privind urgența procedurii.

Împotriva sentinței penale nr. 43 din 2 februarie 2013, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată S.N., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate, arătând în esență că instanța de fond în mod nejustificat a dispus extrădarea în condițiile în care nu există identitate de nume între persoana solicitată și persoana la care face referire cererea de extrădare formulată de statul American. Totodată, a fost criticat și faptul că instanța de fond ar fi trebuit să acorde posibilitatea inculpatului de a administra probe în condițiile în care acesta s-a opus la extrădare. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. , Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește critica referitoare la identitatea persoanei solicitate, Înalta Curte va avea în vedere pe de o parte dispozițiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 111/2008 care stipulează faptul că cererea de extrădare cuprinde printre altele descrierea persoanei căutate și prevederile art. 46 din Legea nr. 302/2004 care precizează că instanța, la primul termen de judecată, procedează la audierea persoanei extrădabile. Din interpretarea coroborată a celor două texte legale menționate, se constată că, în condițiile în care cererea de arestare provizorie formulată de statul solicitant conține elemente de identificare, instanța la primul termen de judecată, cu ocazie audierii verifică și corespondența între datele persoanei arestate și elementele de identificare.

Înalta Curte apreciază că atâta timp cât există suficiente elemente de identificare, inclusiv identitate de CNP și identitate între planșele foto și persoana solicitată, simplul fapt că prenumele este ușor diferit, acest fapt putând fi datorat modalității în care persoana solicitată era cunoscută de apropiați, este irelevant și nu poate constitui motiv de nulitate a cererii de extrădare. Totodată, mai trebuie reținut si faptul că persoana solicitată a fost identificată de martorul I.V.P. în baza planșelor fotografice, împrejurare menționată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București. Astfel, identificarea persoanei solicitate s-a efectuat în mod corect fiind întreprinse toate diligentele necesare pentru ca persoana arestată provizoriu să fie cea ia care fac referire autoritățile americane și tocmai pentru că a existat neconcordanță în ce privește prenumele, să nu se producă vreo eroare judiciară.

În ceea ce privește susținerea apărătorului ales al persoanei solicitate referitoare la greșita soluționare a cererii de extrădare fără a se fi administrat probatoriul, Înalta Curte constată că persoana solicitată S.N. a formulat opoziție la extrădare la termenul din data de 5 decembrie 2012 iar, la termenul din data de 12 decembrie 2012, s-a pus în discuție administrarea de probe, apărătorul ales al recurentului persoană solicitată precizând că înțelege să se prevaleze doar de proba cu înscrisuri. Astfel, Înalta Curte apreciază că în temeiul dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 302/2004, recurentul persoană solicitată și-a exercitat drepturile procesuale stipulate în cazul opoziției la extrădare, în cauză neexistând vreo încălcare în acest sens.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefundat, recursul formulat de inculpatul S.N. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.N. împotriva sentinței penale nr. 43 din 02 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2013.