ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4069/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din data de 5 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 9025/2/2012 (3817/2012), Curtea de Apel București, secția I penală, a admis cererea și a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădabile C.M., pe o perioadă de 29 zile, de la 06 decembrie 2012 la 03 ianuarie 2013. Prin aceeași încheiere a fixat termen la 12 decembrie 2012 pentru depunerea cererii de extrădare și documentele în menținerea acesteia. A dispus efectuarea unei adrese la Tribunalul București pentru a comunica situația judiciară a persoanei extrădabile.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut în esență, că, a fost sesizată la data de 5 decembrie 2012, prin Adresa nr. 3484/II/5/2012 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării formulată de autoritățile judiciare americane împotriva numitului C.M., cu precizarea că, împotriva acestuia s-a luat măsura reținerii pe timp de 24 de ore de la 05 decembrie 2012, ora 06:00, la 06 decembrie 2012, ora 06:00, prin Ordonanța nr. 83 din 05 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. La dosar s-au mai depus: ordonanța de reținere, procese-verbale de percheziție domiciliară, de aducere la cunoștință, acte de identitate, dovada efectuării controlului de regularitate internațională, adresa comunicată prin e-mail și interpol, tradusă în limba română.

În fața instanței a fost audiată persoana extrădabilă și s-au depus înscrisuri la dosar, din care rezultă existența unor cauze penale în România. Verificând lucrările dosarului s-a constatat că cererea de arestare provizorie cuprinde mențiunile prev. la art. 12 alin. (2) din tratatul de extrădare. Împotriva sus-menționatei încheieri a declarat recurs persoana extrădabilă C.M. solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și respingerea solicitării de arestare, arătând că nu s-a făcut dovada urgenței potrivit disp. art. 12 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA.

În susținerea recursului a arătat că s-a făcut dovada faptului că s-a prezentat la toate solicitările, menționând astfel că pe data de 5 decembrie 2012 a fost audiat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dând declarații lămuritoare în cauză, astfel că în prezenta cauză nu se poate pleca de la premisa sustragerii. A mai susținut că nu au fost respectate disp. art. 8 alin. (2) din Tratat, nefiind depuse în acest sens acte complete la dosar, precizând totodată că nu există urgență și nu există probe că s-ar sustrage de la urmărirea penală, toate activitățile pentru care se solicită extrădarea putându-se face și aflat în stare de libertate.

Recursul este nefondat. Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că nici unul dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată de instanță, hotărârea fiind legală și temeinică. În această ordine de idei, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie. Se reține astfel, că în rap. de prevederile Legii nr. 302/2004, modif. și completată prin Legea nr. 222/2008 și art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat prin Legea nr. 111/2008, instanța română, învestită cu cererea privind arestarea provizorie în caz de urgență în vederea extrădării către S.U.A.

a numitului C.M., nu are competența de a se pronunța asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării și nu poate constata decât că cererea cu care a fost învestită este formulată de autoritățile competente din statul solicitant și conține elementele prevăzute de lege. În caz de urgență, statul solicitant poate cere arestarea provizorie a persoanei căutate, în așteptarea cererii de extrădare și a documentelor anexate acesteia. Cererea de arestare provizorie poate fi transmisă pe cale diplomatică sau direct între Ministerul Justiției din România și Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii. Pentru transmiterea unei asemenea cereri pot fi utilizate și canalele Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol).

Mandatul de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că decizia unei autorități judiciare a unui stat membru al UE sau al unui tratat de extrădare, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte state membre. Rațiunea acestui mandat de arestare, constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul UE și al statelor membre ale tratatelor de extrădare, el reprezentând instrumentul de aducere în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Așa după cum rezultă din actele aflate la dosar, numitul C.M. este urmărit internațional pe baza mandatului de arestare din 25 octombrie 2012 emis de Tribunalul Districtual din Districtul de Est New York, Statele Unite ale Americii pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani, fraudă bancară și falsificare de pașapoarte, precum și conspirație în vederea comiterii acestor infracțiuni. Faptele reținute în sarcina numitului C.M. au corespondent în legislația română realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 293 C. pen.

În acest context juridic, Înalta Curte constată că încheierea pronunțată este legală și temeinică, dovedindu-se că cererea de arestare provizorie cuprinde mențiunile prev. la art. 12 alin. (2) din Tratatul de extrădare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii pentru a se dispune arestarea provizorie a numitului C.M. Existența urgenței fiind deja apreciată de statul solicitant prin solicitarea de arestare provizorie, instanța, în mod corect, a apreciat că este necesară arestarea provizorie a persoanei extrădabile și nu există niciun motiv care să împiedice să nu dea curs cererii autorităților judiciare americane.

Așa fiind, constându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege și după verificarea cauzei și în raport de disp. art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Înalta Curte urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă C.M. împotriva Încheierii din data de 5 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 9025/2/2012 (3817/2012). Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 180 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 decembrie 2012. Procesat de GGC - N