ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4069/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 5 decembrie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 9025/2/2012 (3817/2012), Curtea de Apel București,

secția I penală, a admis cererea și a dispus arestarea provizorie în vederea

extrădării a persoanei extrădabile C.M., pe o perioadă de 29 zile, de la 06 decembrie

2012 la 03 ianuarie 2013.

Prin aceeași

încheiere a fixat termen la 12 decembrie 2012 pentru depunerea cererii de

extrădare și documentele în menținerea acesteia.

A dispus efectuarea

unei adrese la Tribunalul București pentru a comunica situația judiciară a

persoanei extrădabile.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanța a reținut în esență, că, a fost sesizată la data de 5

decembrie 2012, prin Adresa nr. 3484/II/5/2012 de către Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București cu o cerere de arestare provizorie în vederea

extrădării formulată de autoritățile judiciare americane împotriva numitului

C.M., cu precizarea că, împotriva acestuia s-a luat măsura reținerii pe timp de

24 de ore de la 05 decembrie 2012, ora 06:00, la 06 decembrie 2012, ora 06:00,

prin Ordonanța nr. 83 din 05 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

La dosar s-au mai

depus: ordonanța de reținere, procese-verbale de percheziție domiciliară, de

aducere la cunoștință, acte de identitate, dovada efectuării controlului de

regularitate internațională, adresa comunicată prin e-mail și interpol, tradusă

în limba română.

În fața instanței a

fost audiată persoana extrădabilă și s-au depus înscrisuri la dosar, din care

rezultă existența unor cauze penale în România.

Verificând lucrările

dosarului s-a constatat că cererea de arestare provizorie cuprinde mențiunile

prev. la art. 12 alin. (2) din tratatul de extrădare.

Împotriva

sus-menționatei încheieri a declarat recurs persoana extrădabilă C.M.

solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și respingerea

solicitării de arestare, arătând că nu s-a făcut dovada urgenței potrivit disp.

art. 12 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA.

În susținerea

recursului a arătat că s-a făcut dovada faptului că s-a prezentat la toate

solicitările, menționând astfel că pe data de 5 decembrie 2012 a fost audiat la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, dând declarații lămuritoare în cauză, astfel că

în prezenta cauză nu se poate pleca de la premisa sustragerii.

A mai susținut că nu

au fost respectate disp. art. 8 alin. (2) din Tratat, nefiind depuse în acest

sens acte complete la dosar, precizând totodată că nu există urgență și nu

există probe că s-ar sustrage de la urmărirea penală, toate activitățile pentru

care se solicită extrădarea putându-se face și aflat în stare de libertate.

Recursul este

nefondat.

Analizând încheierea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că nici unul

dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată

de instanță, hotărârea fiind legală și temeinică.

În această ordine de

idei, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat întocmai procedura

prevăzută de lege în această materie.

Se reține astfel, că

în rap. de prevederile Legii nr. 302/2004, modif. și completată prin Legea nr.

222/2008 și art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat

prin Legea nr. 111/2008, instanța română, învestită cu cererea privind

arestarea provizorie în caz de urgență în vederea extrădării către S.U.A. a

numitului C.M., nu are competența de a se pronunța asupra temeiniciei urmăririi

sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității

extrădării și nu poate constata decât că cererea cu care a fost învestită este

formulată de autoritățile competente din statul solicitant și conține

elementele prevăzute de lege.

În caz de urgență,

statul solicitant poate cere arestarea provizorie a persoanei căutate, în

așteptarea cererii de extrădare și a documentelor anexate acesteia. Cererea de

arestare provizorie poate fi transmisă pe cale diplomatică sau direct între

Ministerul Justiției din România și Departamentul de Justiție al Statelor Unite

ale Americii. Pentru transmiterea unei asemenea cereri pot fi utilizate și

canalele Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol).

Mandatul de arestare

reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară

internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii

reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că decizia unei autorități

judiciare a unui stat membru al UE sau al unui tratat de extrădare, prin care

se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată

fără alte formalități în celelalte state membre.

Rațiunea acestui

mandat de arestare, constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage

justiției pe întreg teritoriul UE și al statelor membre ale tratatelor de extrădare,

el reprezentând instrumentul de aducere în fața justiției statului emitent

pentru instrumentarea procedurilor penale.

Așa după cum rezultă

din actele aflate la dosar, numitul C.M. este urmărit internațional pe baza

mandatului de arestare din 25 octombrie 2012 emis de Tribunalul Districtual din

Districtul de Est New York, Statele Unite ale Americii pentru săvârșirea

infracțiunilor de spălare de bani, fraudă bancară și falsificare de pașapoarte,

precum și conspirație în vederea comiterii acestor infracțiuni.

Faptele reținute în

sarcina numitului C.M. au corespondent în legislația română realizând

conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3)

și (5) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată,

art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 293 C. pen.

În acest context

juridic, Înalta Curte constată că încheierea pronunțată este legală și

temeinică, dovedindu-se că cererea de arestare provizorie cuprinde mențiunile

prev. la art. 12 alin. (2) din Tratatul de extrădare, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 12

din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre

România și Statele Unite ale Americii pentru a se dispune arestarea provizorie

a numitului C.M.

Existența urgenței

fiind deja apreciată de statul solicitant prin solicitarea de arestare

provizorie, instanța, în mod corect, a apreciat că este necesară arestarea

provizorie a persoanei extrădabile și nu există niciun motiv care să împiedice

să nu dea curs cererii autorităților judiciare americane.

Așa fiind,

constându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege și după

verificarea cauzei și în raport de disp. art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., recursul fiind nefondat, Înalta Curte urmează a-l respinge conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă C.M. împotriva Încheierii

din data de 5 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 9025/2/2012 (3817/2012).

Obligă recurentul

persoană extrădabilă la plata sumei de 180 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 10 decembrie 2012.

Procesat de GGC - N