ÎCCJ, Decizia nr. 57/2022

Ședința publică din data de 20 iunie 2022

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 3 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 155 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea formulată la data de 25 ianuarie 2022 în dosarul nr. x/2022, având ca obiect contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 17.12.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, contestatorul condamnat A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., învederând, în esență, că, după expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, legiuitorul nu a procedat la punerea în acord a normei juridice cu Constituția României, prin încetarea efectelor juridice ale textului neconstituțional, textul de lege rămas în vigoare neprevăzând o soluție legislativă.

Astfel, a arătat că, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa o soluție legislativă conformă cu standardele constituționale, textul de lege rămas în fondul legislativ, respectiv "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea" nu îndeplinește standardele de claritate, precizie și previzibilitate pentru a fi considerat constituțional.

În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (2), (3) și (4) din Noul C. pen., dispoziții care stabilesc efectele întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, a arătat că și acestea sunt lipsite de precizie, claritate și previzibilitate întrucât fac imposibil de decelat care sunt condițiile de întrerupere a cursului prescripției.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A., prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea contestatorului A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a considerat că cererea întrunește doar o parte dintre condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea unei căi extraordinare de atac (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană având calitatea de contestator în speță și vizează texte de lege aflate în vigoare [art. 155 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen..], care nu au fost anterior declarate neconstituțional în raport cu criticile formulate, însă nu îndeplinește cerința legăturii cu cauza.

Referitor la îndeplinirea celei de a treia condiții, respectiv ca textul criticat să nu fi fost declarat neconstituțional, Înalta Curte observă că prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 instanța de contencios constituțional nu a reținut neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) din C. pen., în integralitate, ci a vizat exclusiv sintagma "oricărui act de procedură".

Acest aspect este subliniat și în considerentele Deciziei nr. 297/2018, prin care se reține lipsa de previzibilitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. doar prin raportare la sintagma "oricărui act de procedură", fără a fi indicată și partea incipientă a textului normativ "cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe prin".

În ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, instanța a reținut că trebuie făcut prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Contestatorul condamnat A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. în cauza nr. 68/1/2022 a instanței supreme având ca obiect calea extraordinară de atac a contestației în anulare promovată împotriva deciziei nr. 382/A din 17.12.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare.

Or, în acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a considerat că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu cauza, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată neavând legătură cu soluționarea cauzei, dat fiind stadiul procesual în care se află aceasta și împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale căii extraordinare de atac.

În esență, în temeiul cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., invocat de contestatorul A., s-a solicitat analizarea incidenței unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat în speță (cauză de încetare a procesului penal care a fost analizată de către instanța de apel în cuprinsul deciziei atacate, fiind, astfel, incidentă în speță Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 25 mai 2017).

Așadar, dată fiind neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de contestație în anulare, invocarea unui excepții în această etapă este deopotrivă inadmisibilă, cu excepția situațiilor în care critica de neconstituționalitate ar fi vizat admisibilitatea căii de atac în discuție.

Or, în speță, dispozițiile ce se solicită a fi supuse controlului de constituționalitate nu sunt cele ce determină respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare.

În acest sens, s-a pronunțat și instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, reținând că "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta, deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepție de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluționarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992" (decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014, decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, paragraful 18, decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016, paragraful 22, și decizia nr. 784 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 6 martie 2018, paragraful 16).

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, contestatorul condamnat A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 iunie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului ales al recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de contestatorul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Cu privire la solicitarea apărătorului ales al recurentului condamnat de renunțare la recursul formulat doar în ceea ce privește cererea de recurs referitoare la dispozițiile art. 155 alin. (2), (3) și (4), Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit dispozițiilor art. 414 din C. proc. pen., renunțarea se poate face doar până la expirarea termenului de declarare a căii de atac. Or, în cauza de față, acest termen a expirat înainte de sesizarea Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători.

În cauză ar fi aplicabilă instituția retragerii, reglementată de dispozițiile art. 415 din C. proc. pen., potrivit cărora retragerea căii de atac se face necondiționat, respectiv retragerea în totalitate a căii de atac, nu doar pentru unele motive ale căii de atac. Cum în cauză retragerea nu a vizat în întregime calea de atac, nu a fost solicitată de către recurentul condamnat personal, iar apărătorul ales al acestuia nu a avut un mandat special în acest sens, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători nu poate lua act de această retragere.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de contestatorul condamnat A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (dosarul nr. x/2022), are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare [155 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen..], iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În acest context, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se reține că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, (paragraful18) s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că, recurentul contestator, aflat în stare de detenție, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 155 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. (care privesc reguli vizând întreruperea cursului prescripției răspunderii penale și împlinirea termenelor prescripției speciale a răspunderii penale), în propria cale de atac ce are ca obiect contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 382/A din 17.12.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare.

În esență, în temeiul cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., invocat de contestatorul A., s-a solicitat analizarea incidenței unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat în speță (cauză de încetare a procesului penal care a fost analizată de către instanța de apel în cuprinsul deciziei atacate, fiind, astfel, incidentă în speță Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 25 mai 2017).

Având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, respectiv într-o contestație în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 17.12.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, în etapa admisibilității în principiu, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor care stabilesc efectele întreruperii cursului prescripției răspunderii penale nu poate avea o influență directă cu privire la soluționarea cauzei.

În concluzie, între excepția de neconstituționalitate invocată și modalitatea de soluționare a cauzei nu există o legătură efectivă care să determine necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Totodată, se reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. (...) Aceasta, deoarece indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză." (Decizia nr. 203/2012; Decizia nr. 715/2016, Decizia nr. 244/2017).

Or, în cauza de față, recurentul contestator nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor care se circumscriu admisibilității căii de atac formulate (contestație în anulare), ci a unor dispoziții care stabilesc efectele întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac formulate de contestator, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că cererea de sesizare a instanței de control constituțional este la rândul său inadmisibilă, lipsind astfel legătura cu fondul cauzei, cerință obligatorie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 3 martie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 3 martie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2022.