ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 776/2022

HOTĂRÂRE
09.12.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 776/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 09 decembrie 2022

Asupra cauzei de față,

În baza actelor dosarului:

S-au reținut în esență următoarele:

La data de 08.11.2022, contestatoarea A. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 155 alin. (1) C. pen. astfel cum a fost interpretat prin pct. 1.2. din Decizia Î.C.C.J. nr. 67 pronunțată în dosar x/2022 și raportat la Decizia HP a Î.C.C.J. nr. 10/2017 (M. Of. din 25.05.2017) raportat la prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 4, ale art. 126 alin. (3), ale art. 142 alin. (1) și ale art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și Deciziile Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022.

În esență, contestatoarea a susținut că Î.C.C.J. nu poate interpreta deciziile CCR și că prin Decizia Î.C.C.J. nr. 67/25.10.2022 sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) din care se desprinde principiul securității juridice, ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, ale art. 126 alin. (3) privind rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției" și ale art. 147 alin. (1) și (4) referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale.

Interpretarea art. 155 alin. (1) C. pen. în interpretarea Deciziei HP a Î.C.C.J. nr. 10/2017 (M. Of. din 25.05.2017) este neconstituțională.

Dacă ar fi aplicat art. 155 alin. (1) C. pen. conform Deciziei ICCJ 10/2017 s-ar încălca principiul egalității între cetățeni prevăzut de art. 4 din Constituție.

Egalitatea în fața legii, cunoscută, de asemenea, ca egalitate juridică, este principiul că fiecare ființă umană independentă trebuie să fie tratată în mod egal de lege (principiul izonomiei) și că toți oamenii sunt supuși acelorași legi. Prin urmare, legea trebuie să garanteze neprivilegierea sau nediscriminarea de către autorități a niciunui individ sau grup de indivizi.

Articolul 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO) prevede că toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii.

Art. 6 din CEDO privind principiul echității în procesul penal reclamă aplicarea aceluiași tratament celor care au invocat prescripția în procesul inițial cu al celor care nu au invocaț-o.

O soluție contrară ar avea un caracter vădit injust și inechitabil. S-ar ajunge la crearea unei situații mai favorabile unei persoane condamnate care fie din ignoranță, fie din lipsa mijloacelor necesare, nu a invocat în cursul judecății Decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curții Constituționale, față de un condamnat care a fost suficient de diligent pentru a-și angaja un apărător bine pregătit și care a pus în discuție incidența prescripției, în plus, ceea ce ar face instanța prin respingerea contestației în anulare nu este altceva decât invocarea propriei culpe împotriva persoanei condamnate. La acest moment este evident faptul că instanțele care au considerat Decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curții Constituționale o decizie interpretativă au comis o eroare, iar pedeapsa aplicată, deși existau probe cu privire la un caz de încetare a procesului penal, a fost și continuă să fie una nelegală. Menținerea acesteia prin respingerea unei contestații în anulare nu face decât să permită perpetuarea unei erori deși există toate premisele pentru recunoașterea și corectarea (într-o oarecare măsură) a ei.

Cu referire la excepția de neconstituționalitate ridicată de contestatoarea A. prin actul procesual depus în cauză la data de 08.11.2022, s-a reținut că este evident că sunt îndeplinite cerințele formale de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale în ce privește exigența ca excepția de neconstituționalitate să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești de către una din persoanele la care se face referire prin art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Însă, cu referire la cerința ca neconstituționalitatea să vizeze o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei și care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, se impun anumite nuanțări.

În speță, contestatoarea A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prev. art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum a fost interpretat prin pct. 1.2. din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/25.10.2022, pronunțată în dosar x/2022, cu trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație Și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 10/2017, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 4, ale art. 126 alin. (3), ale art. 142 alin. (1) și ale art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și Deciziile Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022.

Contestatoarea A. a solicitat ca, printr-o decizie a Curții Constituționale, să fie stabilit că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. prin Decizia nr. 67/2022, cu trimitere la Decizia nr. 10/2017, este neconstituțională pentru că încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii și principiul legalității.

Chiar exceptând faptul că, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu a analizat disp. art. 155 alin. (1) din C. pen., ci o chestiune de drept vizând modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. în raport de specificul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, cum transpare din simpla lectură a minutei Deciziei Nr. 67/2022, ceea ce, implicit, se reflectă în legătura pe care excepția de neconstituționalitate trebuie să o aibă cu soluționarea cauzei, Curtea are în vedere că inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată de contestatoare derivă dintr-un motiv mult mai evident, anume că dispoziția legală criticată a fost deja declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, deci nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Aparent, excepția vizează o dispoziție legală în vigoare, întrucât există în prezent o normă de drept material cuprinsă în art. 155 alin. (1) din C. pen., care, în urma modificării aduse C. pen. prin O.U.G. nr. 71/30.05.2022, prevede următoarele:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului", dar, prin raportare la considerentele pentru care s-a declarat contestația în anulare, este clar că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare la acest moment nu pot avea legătură cu soluționarea cauzei și că, de fapt, ceea ce ar putea face obiectul excepției de neconstituționalitate este textul art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare până la data O.U.G. nr. 71/2022.

Astfel, prin contestația în anulare declarată de contestatoare se solicită încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, invocându-se disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022.

Prin urmare, doar disp. art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare până la data O.U.G. nr. 71/30.05.2022, pot avea legătură cu soluționarea cauzei.

Or, prin Decizia nr. 358/26.05.2022, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., forma în vigoare până la data O.U.G. nr. 71/30.05.2022, sunt neconstituționale.

Curtea de apel a reținut, așadar, că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale din prisma reglementării art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cu privire la recursul declarat:

Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, instanța constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că, deși excepția a fost invocată de recurentă într-un dosar aflat pe rolul Curții de apel, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și au legătură cu soluționarea cauzei, nu este îndeplinită condiția negativă impusă de textul de lege, respectiv ca dispozițiile legale criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În acest sens, se constată că în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022 n 358 din 26 mai 2022 a fost publicată Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 155 alin. (1) C. proc. pen., dispoziții criticate de recurentă în cauză.

Chiar dacă criticile recurentei sunt formulate în cursul unei contestații în anulare, aceasta nu a invocat neconstituționalitatea art. 426 C. proc. pen. prin raportare la dispozițiile art. 155 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost interpretat prin pct. 1.2. din Decizia nr. 67/25.10.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, situație în care concluzia primei instanțe privind neîndeplinirea în cauză a cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 este întemeiată.

În consecință, constatând că în mod corect s-a reținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, urmează a fi respins recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2021
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea penală din data de 25 august 2021, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, instanță învestită cu soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul A. împo
ÎCCJ 2024-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 367/2024
Ședința publică din data de 15 mai 2024 Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 14 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022, în temei
ÎCCJ 2021-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 167/2021
în contradicție cu o altă decizie a Curții Constituționale, în concret cu Decizia nr. 265/2014 prin care s-a admis o excepție de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în car
ÎCCJ 2022-11-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 749/2022
declararea ca neconstituționale a normelor legale invocate nu ajută cu nimic dezlegarea raportului juridic dedus judecății. În consecință, Curtea, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea
ÎCCJ 2022-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală
A din 15 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017 și, prin urmare, a respins și cererile formulate de contestatori de suspendare a executării deciziei penale nr. 202/A din 15 aprilie 2022 pronunțate de Curtea d
Sursă