ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul N.C.T., în contradictoriu cu pârâții

I.G.P.R. și Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat obligarea acestora

la plata salariului de merit cuvenit și neachitat pentru luna martie 2009 precum

și a celorlalte drepturi bănești ce decurg din plata salariului de merit actualizate

în raport cu rata inflației până la data plății efective.

În motivarea cererii s-a

arătat că reclamantul a fost angajat în cadrul Ministerului Administrației și

Internelor la fostul Liceu „C.B.” din Ploiești până la 31 martie 2009, dată la care

a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, în cursul anului 2009 a beneficiat

de salariu de merit, care i-a fost acordat în ianuarie și februarie însă în martie

nu s-a mai procedat în acest mod, fără a primi vreo înștiințare în acest sens, a

îndeplinit procedura prealabilă însă cu adresa din 08 iulie 2011 pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor i-a comunicat faptul că salariul de merit acordat pentru

anul 2009 nu a fost retras în condițiile art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 38/2003 ci

a fost acordat doar pentru primele luni ale anului 2009, potrivit fondurilor alocate.

Pârâtul I.G.P.R. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesule sale pasive

întrucât structura organizatorică a acestei instituții este cea prevăzută de

art. 5 din Legea nr. 218/2002 în care nu se regăsește și unitatea de învățământ

desființată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată,

Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția nulității cererii de

chemare în judecată în conformitate cu art. 133 alin. (1) C. proc. civ., întrucât

nu poartă nicio semnătură, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii deoarece

fondurile necesare plății salariilor de merit au fost asigurate doar pentru primele

două luni ale anului 2009, ordonatorii de credite având obligația de a angaja sau

utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate.

În ședința publică din

2 februarie 2012 Tribunalul Prahova a invocat din oficiu excepția necompetenței

sale materiale, iar prin sentința nr. 147 din 2 februarie 2012 a admis această excepție,

întrucât reclamantul solicită plata unor drepturi bănești în contradictoriu cu I.G.P.R.

și Ministerul Administrației și Internelor, autorități publice centrale, fiind incidente

dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ astfel că a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, unde Dosarul

a fost înregistrat sub nr. 176/42/2012.

Prin încheierea pronunțată

în ședința publică din 9 aprilie 2012 Curtea de Apel Ploiești, a respins excepția

nulității cererii de chemare în judecată pentru nesemnare, invocată de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor pentru considerentele din această hotărâre, iar în

ședința publică din 7 mai 2012 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a I.G.P.R. conform celor reținute în practica.

În ședința publică din

7 mai 2012 reclamantul a precizat că obiectul acțiunii sale este obligarea pârâtului

Ministerul Administrației și Internelor să-i plătească salariul de merit cuvenit

și neachitat pentru luna martie 2009 actualizat cu indicele de inflație până la

data plății.

fond

Prin sentința nr. 162

din 7 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului și obligat pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor să plătească reclamantului salariul de merit cuvenit

și neachitat pe luna martie 2009, actualizat cu indicele de inflație până la data

plății.

Pentru a motivat această

soluție, instanța de fond a reținut că între reclamant și pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor au existat raporturi de serviciu, reclamantul fiind

polițist în cadrul Liceului C.B. Ploiești ce a fost desființat începând cu 31

martie 2009, unitate de învățământ ce a funcționat în subordinea directă a Direcției

Generale Management Resurse Umane din cadrul ministerului, la aceeași dată raporturile

de serviciu dintre părți au încetat cu drept de pensie pentru reclamant, urmare

împlinirii vârstei și a vechimii în serviciu conform art. 69 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 360/2002 privind statul polițistului, potrivit deciziilor de pensionare

din 15 mai 2009 și același număr din 9 iulie 2009.

Potrivit dispoziției din

2009, începând cu 1 ianuarie 2009 reclamantului i s-a acordat salariul de merit

pentru anul 2009, efectuându-se plata acestuia în ianuarie și februarie 2009 cum

rezultă și din statele de plată pe aceste luni, însă dreptul salarial nu a mai fost

plătit lui N.C.T. în luna martie potrivit statului de plată pe această lună, situație

recunoscută de pârât atât prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Prahova, cât și

prin adresa din 8 iulie 2011 prin care a răspuns plângerii prealabile formulate

de reclamant.

Raportul de serviciu al

reclamantului cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a fost guvernat

de Legea nr. 360/2002 și O.G. nr. 38/2003, dispoziții legale potrivit cărora polițistul

are dreptul la un salariu lunar compus din salariu de bază, indemnizații, sporuri,

premii și prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, iar art. 4 alin.

(1) din ordonanță statuează că pentru rezultate deosebite obținute în activitatea

desfășurată polițiștii pot primi salariu de merit de până la 20% din salariu pentru

funcția îndeplinită, salariul de merit se stabilește o dată pe an pentru cel mult

30% din numărul total de posturi, iar retragerea acestui drept salarial nu se poate

realiza decât în condițiile alin. (4) al acestui text de lege respectiv dacă polițistului

i s-a aplicat una din sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 58 lit. a)-c) din

Legea nr. 360/ 2002 sau este pus la dispoziție în condițiile prevăzute de art. 65

din lege.

Deși reclamantul nu a

fost sancționat disciplinar, nici nu a fost pus la dispoziție conform art. 65 din

Legea nr. 360/2002 în luna martie 2009 nu i s-a mai plătit salariul de merit fără

a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 38/2003 ce

statuează supra posibilității retragerii acestui drept salarial, astfel că este

îndreptățit la plata acestuia.

Apărarea pârâtului potrivit

căruia nu a existat fonduri necesare pentru plata salariilor de merit a fost înlăturată,

întrucât lipsa acestor fonduri nu afectează dreptul la acordarea salariului de merit

pentru martie 2009, iar faptul că a existat o rectificare bugetară pe anul 2009

ce a dus la diminuarea bugetului și încadrarea în limitele bugetare repartizate

ordonatorilor de credite nu are nicio relevanță întrucât la momentul stabilirii

salariilor de merit exista alocația bugetară pentru asigurarea plății acestor drepturi,

iar art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 prevede obligația ordonatorilor principali

de credite de a repartiza creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile

aprobate pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente cu excepția cheltuielilor

de personal, astfel că obligația suportării integrale a cheltuielilor de personal

în care se include și plata salariului de merit pentru martie 2009 există în sarcina

pârâtului chiar în condițiile unei modificări ulterioare a bugetului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor.

Primul motiv de recurs

se referă la greșita soluționare a excepției calității procesuale pasive a Ministerului

Administrației și Internelor

Reclamantul a solicitat

obligarea Ministerul Administrației și Internelor la plata salariului de merit cuvenit

și neachitat pentru luna martie 2009, dar Ministerul Administrației și

Internelor, în calitate de ordonator principal de credite, repartizează, potrivit

art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate

pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători

sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite și, de aceea, recurentul apreciază

că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.

A fost invocată jurisprudența

instanței supreme care a considerat că numai autoritatea cu care este încheiat raportul

de serviciu al funcționarului poate avea calitate procesuală pasivă și astfel, în

cadrul litigiilor de natură salarială calitatea procesuală pasivă este deținută

exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de

serviciu.

Altă critică în cadrul

motivelor de recurs vizează fondul cauzei

Recurenta a arătat că

la data de 15 martie 2009 reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu cu

drept de pensie potrivit art. 69 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițistului.

Prin Ordinul din 2008

al Ministerul Administrației și Internelor reclamantul a beneficiat de salariul

de merit pe anul 2009 începând cu 1 ianuarie 2009, dar Liceului „C.B.” Ploiești,

unde reclamantul și-a desfășurat activitatea, i-au fost repartizate fondurile necesare

plății salariilor de merit doar pentru primele două luni ale anului 2009, având

în vedere că bugetul pe anul 2009 a fost modificat și completat prin O.U.G. nr.

34/ 2009 și au fost luate măsuri în vederea încadrării în fondurile bugetare.

De aceea, începând cu

1 martie 2009 intimatului-reclamant nu i s-a mai acordat salariul de merit pentru

că acordarea salariilor de merit nu este obligatorie și pentru respectarea dispozițiilor

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

S-a solicitat admiterea

recursului și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Intimatul I.G.P.R. a formulat

întâmpinare și a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacată

în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în judecată față de I.G.P.R.

ca fiind formulată împotriva unei persoanei fără calitate procesuală pasivă.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul

pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost

investită cu soluționarea unui recurs prin care se solicită obligarea I.G.P.R. și

Ministerul Administrației și Internelor la plata către reclamant a salariului de

merit cuvenit și neachitat pentru luna martie 2009 și a celorlalte drepturi ce decurg

din această.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a I.G.P.R. a fost admisă prin practicaua hotărârii, dar acest

aspect nu a fost criticat prin motivele de recurs, astfel că soluția dată în privința

acestei excepții a intrat în puterea lucrului judecat.

În privința primului motiv

de recurs ce se referă la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. se

constată că nu sunt fondate criticile recurentului.

Intimatul-reclamant N.C.T.

a fost polițist în cadrul Liceului C.B. Ploiești, unitate de învățământ ce a funcționat

în cadrul Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerul

Administrației și Internelor, astfel că Ministerul Administrației și Internelor

are calitate procesuală pasivă.

De altfel, chiar plângerea

prealabilă a fost efectuată cu Ministerul Administrației și Internelor și soluția

instanței de fond nu a fost greșită constatând că această instanță publică are calitate

procesuală pasivă, mai ales că la dosarul instanței de fond au fost depuse dovezi

din care rezultă că Liceul C.B. Ploiești a fost în subordinea directă a Direcției

Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerul Administrației și

Internelor.

Referitor la criticile

din recurs ce vizează fondul cauzei, se constată că acestea sunt fondate.

Pentru a stabili dacă

măsura dispusă de sistare a salariului de merit reclamantului, începând cu 1

martie 2009, trebuie amintite dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele

publice:

- art. 22 alin. (1) „Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza

creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru

cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea

dispozițiilor legale”;

- art. 4 alin. (2) „Sumele aprobate, la partea

de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se

angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care

nu pot fi depășite”.

Dat fiind faptul că prin

Legea bugetului de stat pe anul 2009 au fost reduse cheltuielile de personal, la

nivelul conducerii Ministerul Administrației și Internelor, ca ordonator principal

de credite, și pentru încadrarea în limitele bugetare, s-a stabilit o serie de măsuri,

între care și neacordarea salariului e merit celor care nu erau finanțați de la

capitalul bugetar „Ordine publică și siguranță națională”.

În acest context s-a dispus

ca reclamantului, începând cu 1 martie 2009, să nu i se mai acorde salariul de merit.

Așa cum s-a arătat anterior,

reclamantul a beneficiat de salariul de merit pe lunile ianuarie și februarie 2009,

deși legea bugetului de stat a fost publică în M.Of. la 27.02.2009.

Este adevărat că în O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor se prevede dreptul

acestora de a beneficia de salariul de merit, însă potrivit art. 4 alin. (2) acesta

se stabilește odată pe an, de regulă după aprobarea bugetului, pe baza criteriilor

elaborate prin ordin al ministrului de interne.

Având în vedere că

art. 57 din O.U.G. nr. 38/2003 prevede că acordarea drepturilor bănești reglementate

de acest act normativ (deci și a salariului de merit) se face în limita fondurilor

bugetare aprobate anual unităților Ministerul Administrației și Internelor și cum

pentru anul 2009 nu era prevăzută în legea bugetului acordarea salariului de merit

pentru polițiștii care nu erau salarizați de la capitalul bugetar „ordine publică

și siguranță națională”, măsura dispusă este legală și temeinică.

De altfel, Înalta Curte

s-a pronunțat anterior în cazul unor persoane aflate în situație identică cu cea

a reclamantului tot prin respingerea acțiunii.

Rolul unei jurisdicții

supreme este acela de a reglementa contradicțiile de jurisprudență și nu se poate

ca tocmai instanța supremă să pronunțe soluții contrare care sunt surse ale insecurității

juridice, astfel cum stabilește Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Beian

împotriva României).

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul,

va fi modificată sentința în sensul respingerii cererii reclamantului N.C.T., ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne)

împotriva sentinței civile nr. 162 din 7 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea reclamantului N.C.T., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie

2013.