ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul N.C.T., în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R. și Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat obligarea acestora la plata salariului de merit cuvenit și neachitat pentru luna martie 2009 precum și a celorlalte drepturi bănești ce decurg din plata salariului de merit actualizate în raport cu rata inflației până la data plății efective.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a fost angajat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor la fostul Liceu „C.B.” din Ploiești până la 31 martie 2009, dată la care a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, în cursul anului 2009 a beneficiat de salariu de merit, care i-a fost acordat în ianuarie și februarie însă în martie nu s-a mai procedat în acest mod, fără a primi vreo înștiințare în acest sens, a îndeplinit procedura prealabilă însă cu adresa din 08 iulie 2011 pârâtul Ministerul Administrației și Internelor i-a comunicat faptul că salariul de merit acordat pentru anul 2009 nu a fost retras în condițiile art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 38/2003 ci a fost acordat doar pentru primele luni ale anului 2009, potrivit fondurilor alocate.

Pârâtul I.G.P.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesule sale pasive întrucât structura organizatorică a acestei instituții este cea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 218/2002 în care nu se regăsește și unitatea de învățământ desființată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată în conformitate cu art. 133 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu poartă nicio semnătură, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii deoarece fondurile necesare plății salariilor de merit au fost asigurate doar pentru primele două luni ale anului 2009, ordonatorii de credite având obligația de a angaja sau utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate.

În ședința publică din 2 februarie 2012 Tribunalul Prahova a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, iar prin sentința nr. 147 din 2 februarie 2012 a admis această excepție, întrucât reclamantul solicită plata unor drepturi bănești în contradictoriu cu I.G.P.R. și Ministerul Administrației și Internelor, autorități publice centrale, fiind incidente dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ astfel că a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, unde Dosarul a fost înregistrat sub nr. 176/42/2012. Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2012 Curtea de Apel Ploiești, a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru nesemnare, invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor pentru considerentele din această hotărâre, iar în ședința publică din 7 mai 2012 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a I.G.P.R.

conform celor reținute în practica. În ședința publică din 7 mai 2012 reclamantul a precizat că obiectul acțiunii sale este obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor să-i plătească salariul de merit cuvenit și neachitat pentru luna martie 2009 actualizat cu indicele de inflație până la data plății. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 162 din 7 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului și obligat pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să plătească reclamantului salariul de merit cuvenit și neachitat pe luna martie 2009, actualizat cu indicele de inflație până la data plății.

Pentru a motivat această soluție, instanța de fond a reținut că între reclamant și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor au existat raporturi de serviciu, reclamantul fiind polițist în cadrul Liceului C.B.

Ploiești ce a fost desființat începând cu 31 martie 2009, unitate de învățământ ce a funcționat în subordinea directă a Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul ministerului, la aceeași dată raporturile de serviciu dintre părți au încetat cu drept de pensie pentru reclamant, urmare împlinirii vârstei și a vechimii în serviciu conform art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statul polițistului, potrivit deciziilor de pensionare din 15 mai 2009 și același număr din 9 iulie 2009. Potrivit dispoziției din 2009, începând cu 1 ianuarie 2009 reclamantului i s-a acordat salariul de merit pentru anul 2009, efectuându-se plata acestuia în ianuarie și februarie 2009 cum rezultă și din statele de plată pe aceste luni, însă dreptul salarial nu a mai fost plătit lui N.C.T.

în luna martie potrivit statului de plată pe această lună, situație recunoscută de pârât atât prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Prahova, cât și prin adresa din 8 iulie 2011 prin care a răspuns plângerii prealabile formulate de reclamant. Raportul de serviciu al reclamantului cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a fost guvernat de Legea nr. 360/2002 și O.G.

nr. 38/2003, dispoziții legale potrivit cărora polițistul are dreptul la un salariu lunar compus din salariu de bază, indemnizații, sporuri, premii și prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, iar art. 4 alin. (1) din ordonanță statuează că pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată polițiștii pot primi salariu de merit de până la 20% din salariu pentru funcția îndeplinită, salariul de merit se stabilește o dată pe an pentru cel mult 30% din numărul total de posturi, iar retragerea acestui drept salarial nu se poate realiza decât în condițiile alin. (4) al acestui text de lege respectiv dacă polițistului i s-a aplicat una din sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 58 lit. a)-c) din Legea nr. 360/ 2002 sau este pus la dispoziție în condițiile prevăzute de art. 65 din lege.

Deși reclamantul nu a fost sancționat disciplinar, nici nu a fost pus la dispoziție conform art. 65 din Legea nr. 360/2002 în luna martie 2009 nu i s-a mai plătit salariul de merit fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 38/2003 ce statuează supra posibilității retragerii acestui drept salarial, astfel că este îndreptățit la plata acestuia.

Apărarea pârâtului potrivit căruia nu a existat fonduri necesare pentru plata salariilor de merit a fost înlăturată, întrucât lipsa acestor fonduri nu afectează dreptul la acordarea salariului de merit pentru martie 2009, iar faptul că a existat o rectificare bugetară pe anul 2009 ce a dus la diminuarea bugetului și încadrarea în limitele bugetare repartizate ordonatorilor de credite nu are nicio relevanță întrucât la momentul stabilirii salariilor de merit exista alocația bugetară pentru asigurarea plății acestor drepturi, iar art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 prevede obligația ordonatorilor principali de credite de a repartiza creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile aprobate pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente cu excepția cheltuielilor de personal, astfel că obligația suportării integrale a cheltuielilor de personal în care se include și plata salariului de merit pentru martie 2009 există în sarcina pârâtului chiar în condițiile unei modificări ulterioare a bugetului.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor. Primul motiv de recurs se referă la greșita soluționare a excepției calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor Reclamantul a solicitat obligarea Ministerul Administrației și Internelor la plata salariului de merit cuvenit și neachitat pentru luna martie 2009, dar Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de ordonator principal de credite, repartizează, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite și, de aceea, recurentul apreciază că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.

A fost invocată jurisprudența instanței supreme care a considerat că numai autoritatea cu care este încheiat raportul de serviciu al funcționarului poate avea calitate procesuală pasivă și astfel, în cadrul litigiilor de natură salarială calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Altă critică în cadrul motivelor de recurs vizează fondul cauzei Recurenta a arătat că la data de 15 martie 2009 reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie potrivit art. 69 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Prin Ordinul din 2008 al Ministerul Administrației și Internelor reclamantul a beneficiat de salariul de merit pe anul 2009 începând cu 1 ianuarie 2009, dar Liceului „C.B.” Ploiești, unde reclamantul și-a desfășurat activitatea, i-au fost repartizate fondurile necesare plății salariilor de merit doar pentru primele două luni ale anului 2009, având în vedere că bugetul pe anul 2009 a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 34/ 2009 și au fost luate măsuri în vederea încadrării în fondurile bugetare. De aceea, începând cu 1 martie 2009 intimatului-reclamant nu i s-a mai acordat salariul de merit pentru că acordarea salariilor de merit nu este obligatorie și pentru respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

S-a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Intimatul I.G.P.R. a formulat întâmpinare și a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacată în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în judecată față de I.G.P.R. ca fiind formulată împotriva unei persoanei fără calitate procesuală pasivă. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost investită cu soluționarea unui recurs prin care se solicită obligarea I.G.P.R. și Ministerul Administrației și Internelor la plata către reclamant a salariului de merit cuvenit și neachitat pentru luna martie 2009 și a celorlalte drepturi ce decurg din această.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a I.G.P.R. a fost admisă prin practicaua hotărârii, dar acest aspect nu a fost criticat prin motivele de recurs, astfel că soluția dată în privința acestei excepții a intrat în puterea lucrului judecat. În privința primului motiv de recurs ce se referă la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. se constată că nu sunt fondate criticile recurentului. Intimatul-reclamant N.C.T. a fost polițist în cadrul Liceului C.B. Ploiești, unitate de învățământ ce a funcționat în cadrul Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerul Administrației și Internelor, astfel că Ministerul Administrației și Internelor are calitate procesuală pasivă.

De altfel, chiar plângerea prealabilă a fost efectuată cu Ministerul Administrației și Internelor și soluția instanței de fond nu a fost greșită constatând că această instanță publică are calitate procesuală pasivă, mai ales că la dosarul instanței de fond au fost depuse dovezi din care rezultă că Liceul C.B. Ploiești a fost în subordinea directă a Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerul Administrației și Internelor. Referitor la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei, se constată că acestea sunt fondate.

Pentru a stabili dacă măsura dispusă de sistare a salariului de merit reclamantului, începând cu 1 martie 2009, trebuie amintite dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice: - art. 22 alin. (1) „Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale”; - art. 4 alin. (2) „Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite”.

Dat fiind faptul că prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 au fost reduse cheltuielile de personal, la nivelul conducerii Ministerul Administrației și Internelor, ca ordonator principal de credite, și pentru încadrarea în limitele bugetare, s-a stabilit o serie de măsuri, între care și neacordarea salariului e merit celor care nu erau finanțați de la capitalul bugetar „Ordine publică și siguranță națională”. În acest context s-a dispus ca reclamantului, începând cu 1 martie 2009, să nu i se mai acorde salariul de merit. Așa cum s-a arătat anterior, reclamantul a beneficiat de salariul de merit pe lunile ianuarie și februarie 2009, deși legea bugetului de stat a fost publică în M.Of. la 27.02.2009.

Este adevărat că în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor se prevede dreptul acestora de a beneficia de salariul de merit, însă potrivit art. 4 alin. (2) acesta se stabilește odată pe an, de regulă după aprobarea bugetului, pe baza criteriilor elaborate prin ordin al ministrului de interne. Având în vedere că art. 57 din O.U.G. nr. 38/2003 prevede că acordarea drepturilor bănești reglementate de acest act normativ (deci și a salariului de merit) se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual unităților Ministerul Administrației și Internelor și cum pentru anul 2009 nu era prevăzută în legea bugetului acordarea salariului de merit pentru polițiștii care nu erau salarizați de la capitalul bugetar „ordine publică și siguranță națională”, măsura dispusă este legală și temeinică.

De altfel, Înalta Curte s-a pronunțat anterior în cazul unor persoane aflate în situație identică cu cea a reclamantului tot prin respingerea acțiunii. Rolul unei jurisdicții supreme este acela de a reglementa contradicțiile de jurisprudență și nu se poate ca tocmai instanța supremă să pronunțe soluții contrare care sunt surse ale insecurității juridice, astfel cum stabilește Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Beian împotriva României). De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința în sensul respingerii cererii reclamantului N.C.T., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) împotriva sentinței civile nr. 162 din 7 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului N.C.T., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.