ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1606/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1606/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 842/2013 din 28 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca tardiv declarat recursul formulat de reclamanta G.E. Împotriva acestei decizii G.E. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În susținerea acestui motiv contestatoarea a arătat, în esență, că Decizia civilă nr. 41/2012 a Curții de Apel Iași i-a fost comunicată la domiciliul procedural ales la data de 24 mai 2012, dată care raportat la dispozițiile art. 304 C. proc. civ. coroborate cu art. 101 C. proc. civ. nu intră în calculul termenului de recurs.
Contestatoarea consideră că având în vedere că ultima zi în care recursul putea fi promovat este o zi nelucrătoare (9 iunie 2012), acest termen se prelungește până în data de 11 iunie 2012, precizând totodată că recursul a fost expediat prin fax în data de 11 iunie 2012 împrejurare față de care apreciază că recursul este declarat în termenul legal. Pentru aceste motive contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și reluarea judecății de la primul act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin care se solicită instanței care a pronunțat hotărârea atacată să își desființeze propria hotărâre în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Prezenta chestiune de drept privește ipoteza aplicării art. 318 C. proc. civ., mai precis a verificării dezlegării date de instanța de recurs excepției tardivității recursului, dacă aceasta este "rezultatul unei greșeli materiale". În speță, tocmai o astfel de greșeală a determinat confuzia unor elemente și date privind declararea recursului ducând în final la respingerea ca tardiv declarat a acestuia.
Astfel, este de reținut, în primul rând, că, potrivit 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Iar conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ., termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare. În speță, comunicarea deciziei recurate către recurentă s-a făcut la 24 mai 2012, așa cum bine a reținut și instanța de recurs, însă recursul a fost transmis prin fax la data de 11 iunie 2012, dată ce reprezintă prima zi lucrătoare care a urmat suspendării serviciului. Astfel, se constată că în cauză erau incidente dispozițiile art. 101 alin. (5) C. proc.
civ., întrucât în ziua de 9 iunie 2012 serviciul era suspendat. Ca atare, recursul transmis prin fax în prima zi lucrătoare care a urmat suspendării serviciului, respectiv 11 iunie 2012, trebuie socotit în termen. Pentru aceste motive, văzând că în cauză s-au încălcat dispozițiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea fiind nelegală, se va admite contestația în anulare, se va anula decizia contestată și se va fixa termen pentru judecarea recursului conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea G.E. Anulează Decizia nr. 842/2013 din 28 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Stabilește termen pentru soluționarea recursului la data de 20 iunie 2013. Cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.