ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2811/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2811/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației în
anulare, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4277 din
1 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a
ll-a civilă, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele B.C.
și R.I. împotriva Deciziei nr. 237/R din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea
de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte
de muncă și asigurări sociale; au fost obligate recurentele la plata sumei de
3720 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC L. SA.
Împotriva acestei
decizii, la data de 15 martie 2013, reclamantele Z. (C.) A., B.C. și R.I. au
formulat contestație în anulare, fără a indica temeiul de drept pe care își
întemeiază cererea.
În motivarea
căii de atac exercitate contestatoarele susțin că prin încheierea pronunțată la
data de 20 septembrie 2012, instanța de recurs a admis preschimbarea termenului
de judecată într-un alt dosar decât cel dedus judecății, în care nu au fost
părți și nu au fost citate, astfel că nu au cunoscut termenul dispus după
preschimbare, considerând că Ie-a fost încălcat dreptul la apărare.
Totodată,
susțin că, judecându-se dosarul la data de 1 noiembrie 2012 în urma
soluționării cererii de preschimbare, au fost puse în imposibilitatea de a-și
susține recursul și de a se apăra, astfel că li s-a încălcat grav dreptul la
apărare. Susțin că nu au fost citate corect.
Contestatoarele
arată și faptul că instanța nu a analizat toate motivele invocate de recurente
încălcând grav dreptul la apărare în sensul art. 6 din C.E.D.O.
Intimata
SC L. SA a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal, excepția
tardivității formulării contestației în anulare și excepția lipsei de interes a
contestatoarei Z.A. și, în subsidiar respingerea contestației în anulare ca
fiind neîntemeiată.
Deliberând
prioritar asupra excepției lipsei de interes privind pe contestatoarea Z.
(fostă C.) A. și asupra excepției tardivității formulării contestației în
anulare de contestatoarea B.C., invocate de intimata SC L. SA, Înalta Curte le
va admite pentru următoarele considerente:
În motivarea
contestației în anulare, se susține că necitarea contestatoarelor la termenul
din data de, 01 noiembrie 2012 ar fi condus la imposibilitatea acestora de a-și
susține recursul și de a-și formula apărările care se impun în cauză.
Scopul
imediat al declarării căii de atac extraordinare a contestației în anulare este
admiterea acesteia și rejudecarea recursului formulat împotriva Deciziei nr. 237
din 08 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, finalitatea urmărită
fiind admiterea recursului și casarea ori modificarea deciziei recurate.
În acest
context, Înalta Curte constată că Z.A. nu a exercitat calea recursului
împotriva acestei decizii.
Prin
urmare, față de soluția de respingere a recursului declarat de reclamantele B.C.
și R.I., aceasta nu are nici un interes să invoce nelegala sa citare pentru
termenul din data de 01 noiembrie 2012- dată la care s-a judecat recursul, de
vreme ce soluția pronunțată este conformă atitudinii sale procesuale, de a nu
ataca hotărârea instanței inferioare, Înalta Curte de Casație și Justiție,
menținând hotărârea atacată.
În aceste
condiții, având în vedere pe de o parte faptul că Z.A. nu a formulat recurs
împotriva Deciziei nr. 237 din 08 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, fiind
implicit de acord cu soluția pronunțată, iar pe de altă parte că aceasta a
formulat contestație în anulare împotriva deciziei Înaltei Ccurții de Casație
și Justiție prin care această decizie este menținută ca fiind
temeinică și legală, Înalta Curte constată că aceasta nu justifică absolut
niciun interes în promovarea prezentei căi extraordinare de atac.
Față de
aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes privind
pe contestatoarea Z. (fostă C.) A. și, în consecință, respinge contestația în
anulare formulată de aceasta împotriva Deciziei nr. 4277 din 1 noiembrie 2012
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiți, secția a ll-a civilă, ca
fiind lipsită de interes.
Contestația
în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot
desființa, în cazurile expres și limitativ prevăzute de textele legale care o
reglementează, decizii pronunțate de instanțele de recurs.
Termenul
de exercitare este prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.,
care stipulează că împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale
de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la
data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un
an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speță,
decizia contestată fiind irevocabilă, nu a fost comunicată părților, însă la
dosar există dovada că la data de 15 noiembrie 2012, contestatoarea B.C. a luat
cunoștință de hotărârea pronunțată de instanța de recurs. Astfel, în Dosarul
nr. 7084/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5
judecători - la fila 13, se află cererea formulată de B.C. prin care solicită
eliberarea de copii xerox din Dosarul de recurs nr. 4930/95/2009 al Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, inclusiv filele la care se află
decizia din 01 noiembrie 2013 (filele 142-148).
Prin urmare,
contestația în anulare, astfel cum a fost formulată de contestatoarea B.C. la
data de 15 martie 2013, se constată că a fost declarată cu nerespectarea
termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., motiv
pentru care Înalta Curte va admite excepția tardivității și, în consecință
respinge, ca tardiv introdusă, contestația în anulare formulată de
contestatoarea B.C. împotriva Deciziei nr. 4277 din 1 noiembrie 2012 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.
Analizând
decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a temeiului de drept
invocat de contestatoarea R.I., Înalta Curte urmează a respinge contestația în
anulare pentru considerentele ce urmează:
Prin Decizia
nr. 4277 din 1 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 4930/95/2009 de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a respins ca inadmisibil
recursul declarat de reclamantele B.C. și R.I. împotriva Deciziei nr. 237/R din
8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, având în
vedere că obiectul recursului viza o hotărâre irevocabilă, pronunțată în calea
de atac a recursului.
Prin
contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii, contestatoarea R.I.
formulează trei motive de anulare:
faptul
că nu a fost citată la data de 20 septembrie 2012, dată la care s-a soluționat
cererea de preschimbare a termenului de judecată fixat în Dosarul nr. 4930/95/2009;
faptul
că nu a fost legal citată la termenul din data de 01 noiembrie 2012, dată la
care s-a soluționat recursul;
faptul
că instanța nu ar fi analizat toate motivele de recurs invocate în cauză.
Motivele
invocate de contestatoarea R.I. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
1.
La termenul din data de 20 septembrie 2012
s-a judecat cererea de preschimbare formulată de SC L. SA în Dosarul nr. 4930/95/2009,
această cerere făcând obiectul unui Dosar separat, respectiv nr. 4930/95/2009/a1,
conform prevederilor regulamentului de organizare internă a instanțelor.
Potrivit
art. 153 C. proc. civ., "termenul de judecată nu poate fi preschimbat
decât pentru motive temeinice (...); completul de judecată învestit cu judecarea
cauzei hotărăște în camera de consiliu, fără citarea părților".
Având în
vedere că aceste dispoziții legale prevăd în mod imperativ faptul că
soluționarea cererilor de preschimbare se face fără citarea părților, Înalta Curte
constată că necitarea contestatoarei pentru termenul din data de 20 septembrie 2012,
dată la care s-a soluționat cererea de preschimbare, nu reprezintă o încălcare
a dispozițiilor referitoare la citarea părților, de vreme ce însuși legiuitorul
a stabilit că pentru judecarea acestei categorii de cereri nu este necesară
citarea părților, judecata desfășurându-se în camera de consiliu.
Contrar
susținerilor contestatoarei, din analiza actelor existente la dosarul de
recurs, se constată că aceasta a avut cunoștință de faptul că termenul de
judecată din data de 24 ianuarie 2013 s-a preschimbat la data de 01 noiembrie 2012
încă de la data de 25 octombrie 2012, dată la care B.C. (care este și mandatara
contestatoarei R.I.) a studiat dosarul, aspect ce rezultă din cererea de copii
întocmită la această dată.
De
asemenea, la data de 30 octombrie 2012, aceasta a formulat recurs împotriva
încheierii din data de 20 septembrie 2012 prin care s-a preschimbat termenul de
judecată, precizând ulterior că această cale de atac ar fi contestație în
anulare și nu recurs. Astfel, de vreme ce aceasta a atacat tocmai încheierea
prin care s-a admis cererea de preschimbare, nu putea invoca necunoașterea
termenului din data de 01 noiembrie 2012.
Normele care
reglementează cazul de anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
protejează interesul privat al contestatorului care nu a fost legal citat la
data când s-a judecat pricina, neavând posibilitatea de a se apăra în cauză.
Fiind vorba de
un interes privat rezultă că anularea deciziei pronunțate cu încălcarea
dispozițiilor referitoare la procedura de citare este guvernată de regimul
juridic aplicabil nulităților virtuale, caz în care instanța nu poate dispune
anularea actului nelegal decât în condițiile art. 105 C. proc. civ.
Prin
urmare, pentru a dispune anularea deciziei pronunțate la data de 01 noiembrie 2012,
este necesar ca partea să facă dovada unei vătămări cauzate ca urmare a
judecării cauzei la acea dată, precum și dovada faptului că această vătămare nu
poate fi înlăturată astfel decât prin anularea actului respectiv.
Înalta Curte
constată că dovedirea unei vătămări este imposibil de realizat, având în vedere
că există dovezi că termenul din data de 01 noiembrie 2012 la care s-a judecat
recursul a fost cunoscut de contestatoare, astfel încât aceasta nu poate invoca
încălcarea dreptului la apărare ca urmare a necunoașterii acestui termen de
judecată.
3.
Dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care reglementează motivul de contestație
în anulare specială, are în vedere ipoteza în care instanța analizează recursul
prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și, respingând recursul sau
admițându-l doar în parte, a omis să se pronunțe asupra vreunui motiv de
recurs.
Premisa
obligatorie pentru incidența acestui caz de anulare o reprezintă soluționarea
recursului prin analizarea motivelor de recurs, numai în acest caz putându-se
aprecia asupra omisiunii cercetării vreunuia dintre aceste motive.
Înalta Curte
constată că, în cauză, instanța de recurs nu a intrat în cercetarea legalității
deciziei ce a făcut obiectul recursului, aceasta procedând la soluționarea cu
prioritate a excepției inadmisibilității recursului.
Prin urmare,
întrucât hotărârea instanței de recurs s-a întemeiat exclusiv pe soluționarea
excepției inadmisibilității, este exclusă posibilitatea omisiunii cercetării
vreunuia dintre motive, de vreme ce obiectul cercetării judecătorești nu a
vizat analizarea recursului, ci doar a admisibilității acestuia.
Pentru
considerentele anterior expuse, nefiind îndeplinite cerințele art. 317 alin.
(1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 318 din același cod, în temeiul dispozițiilor art.
320 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare formulată de
contestatoarea R.I. împotriva Deciziei nr. 4277 din 1 noiembrie 2012 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
excepția lipsei de interes invocată de intimata SC L. SA privind pe contestatoarea
Z. (fostă C.) A. și, în consecință, respinge contestația în anulare formulată
de aceasta împotriva Deciziei nr. 4277 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, ca fiind lipsită de
interes.
Admite
excepția tardivității invocată de intimata SC L. SA și, în consecință respinge,
ca tardiv introdusă, contestația în anulare formulată de contestatoarea B.C.
împotriva Deciziei nr. 4277 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.
Respinge
contestația în anulare formulată de contestatoarea R.I. împotriva Deciziei nr. 4277
din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a
ll-a civilă, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțat
în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.