ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3050/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov, prin Hotărârea nr. 37 din 12 decembrie 2007, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că reclamanta SC S. SRL Brașov nu a dovedit că ar exista anumite lucrări prevăzute în contract, neexecutate de pârâta SC E. SA Brașov și în raport cu care urmau a curge penalități. Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare reclamanta, întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. În motivarea acțiunii în anulare reclamanta a susținut că tribunalul arbitrai s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și că a încălcat dispozițiile imperative ale art. 969 și 970 C. civ.

Prin sentința nr. 1/F din 30 aprilie 2008, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea în anulare, a anulat hotărârea tribunalului arbitrai și, pe fond, a admis acțiunea. Ca urmare a admiterii recursului declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 367 din 9 februarie 2009 a casat hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu îndrumarea de a clarifica situația de fapt, prin completarea materialului probator și pentru a se analiza excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată în recurs. Cu ocazia rejudecării cauzei, a fost efectuată expertiză tehnică specialitatea construcții, au fost luate interogatorii părților, iar la dosar au fost depuse înscrisuri suplimentare.

Prin sentința nr. 1/F din 16 mai 2012, Curtea de Apel Brașov a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea. Înalta Curtea de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1689 din 17 aprilie 2013 a admis recursul declarat de reclamanta SC S. SRL împotriva sentinței Curții de Apel Brașov, pe care a casat-o cu trimitere, în vederea soluționării cauzei pe fond, în rejudecare urmând a se avea în vedere, în baza art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., atât îndrumarea dată prin evocata hotărâre de a soluționa cauza pe fond, cât și îndrumările date prin Decizia nr. 367 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu care instanța urmează a analiza, pe baza probelor, îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei și, în situația constatării incidenței clauzei penale, de a stabili cuantumul penalităților pe care pârâta le datorează, în raport cu lucrările neexecutate sau executate cu întârziere. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL și în consecință: A obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 3.959,31 lei penalități de întârziere pe perioada 4 august 2004 - 5 noiembrie 2005. A respins restul pretențiilor.

A compensat între părți cheltuielile de judecată. În fundamentarea acestei decizii instanța a avut în vedere următoarele aspecte. Între pârâtă, în calitate de antreprenor și reclamantă, în calitate de beneficiar, s-a încheiat la data de 19 martie 2002 un contract de antrepriză, prin care pârâta s-a obligat să execute, pentru reclamantă lucrările menționate la art. 1 din contract, în schimbul unui preț estimativ de 1.600.000.000 lei, prețul efectiv urmând a fi stabilit prin situațiile de plată lunare. Termenul de execuție a lucrărilor, stipulat prin art. 13 din contract a fost 30 august 2002. Pentru nerespectarea acestui termen, la art. 14 din contract s-au prevăzut obligația antreprenorului de a plăti penalități de întârziere de 0,15% pe zi.

Pârâta nu a finalizat lucrările la termenul stabilit prin contract, împrejurare care rezultă din următoarele probe: - adresa din 19 martie 2003, prin care pârâta recunoaște că la data de 15 martie 2003 mai existau lucrări de executat, lucrări precizate în anexa 1; - Decizia nr. 60/Ap din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, în considerentele căreia s-a reținut, pe baza expertizei tehnice întocmite n cauză că pârâta nu a terminat lucrările contractate, care au fost finalizate de alte firme; - raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expertul B.M., din care rezultă că reclamanta a predat către SC T.P. SRL Brașov, în vederea executării, lucrările nefinalizate de SC E. SA, respectiv: scară principală, fundație parapeți parter executată cu 15 cm mai sus de cota terenului, fundație scară intrare principală turnată cu aprox.

15 cm peste cota terenului; țiglă acoperiș montată fără streașină, apa scurgându-se pe pazie, tavan etaj garaj. Din corespondența purtată între părți a rezultat însă că reclamanta a recunoscut executarea unor lucrări suplimentare, pe care Ie-a și achitat. Aceste lucrări s-au efectuat însă pe parcursul executării contractului, nu după finalizarea lucrărilor contractate, astfel că nu există o contradicție între executarea unor lucrări suplimentare și neterminarea lucrărilor prevăzute în contract. Nici predarea structurii de rezistență firmei SC E. SA pentru lucrări de finisaje nu dovedește executarea integrală de către pârâtă a lucrărilor la care s-a obligat prin contract, întrucât nu toate lucrările de rezistență aveau nevoie de finisaje.

Nicăieri în procesul verbal de predare nu se face mențiunea că structura de rezistență ar fi executată în întregime. Dacă lucrările de rezistență ar fi fost complet executate, nu ar mai fi avut rost încheierea contractului cu SC T.P. SRL în vederea terminării lucrărilor. Mai mult, pe parcursul procesului, prin întâmpinările depuse la dosar, pârâta a recunoscut că nu a respectat termenele stabilite prin contract, susținând însă că întârzierile s-au datorat culpei reclamantei, care a adus modificări proiectului inițial. Autorizația de construire din 2002, prin care se modifică nivelul mansardă în etaj, a fost eliberată însă la data de 27 septembrie 2002, după data la care lucrările ar fi trebuit finalizate, potrivit clauzelor contractuale.

Pârâta nu a făcut dovada că ar fi fost împiedicată de reclamantă să execute lucrările potrivit proiectului inițial, până la termenul stabilit prin contract. Rezultă că pârâta nu a reușit să răstoarne prezumția de culpă pentru neexecutarea integrală și în termen a obligațiilor contractuale instituită de art. 1082 C. civ. din 1864. În baza art. 969, coroborat cu art. 1066 și 1069 alin. (1) C. civ. din 1864, în vigoare la data încheierii contractului între părți, pârâta a fost obligată la plata penalităților de întârziere.

Valoarea penalităților de întârziere a fost stabilită în raport de valoarea lucrărilor neexecutate în termen, consemnată în situația deconturilor la data de 15 mai 2003, întocmită de reprezentantul pârâtei, respectiv 54.200.207 lei, perioada pentru care pârâta va fi obligată la plata penalităților de întârziere de 0,15% pe zi fiind cea precizată de reclamantă în anexa la acțiunea arbitrală, respectiv 4 august 2004 - 5 noiembrie 2005, și față de faptul că reclamanta nu și-a precizat acțiunea, în sensul prelungirii perioadei pentru care solicită penalitățile de întârziere, ajungându-se astfel la suma de 3.959,31 lei. Față de faptul că pretențiile reclamantei au fost admise doar în parte și că ambele părți au suportat cheltuieli de judecată, instanța a făcut aplicarea art. 276 C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL Brașov cât și pârâta SC E. SA Brașov. I. Recurenta-reclamantă SC S. SRL Brașov solicită admiterea recursului și modificarea în tot a acesteia iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. făcând o prezentare a parcursului procesual al cauzei și indicând următoarele critici de nelegalitate. Într-o primă critică recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată este nelegală și criticabilă prin prisma art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (Contractul de Antrepriză din 2002) schimbând înțelesul lămurit, vădit și neîndoielnic al acestuia, reținând greșit că între părți a intervenit legea părților, sub aspectul interpretării acestuia.

Arată recurenta-reclamantă că prin Decizia nr. 1680 din 17 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 5517/1/2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă a soluționat problema executării în timp a obligațiilor contractuale asumate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune a recurentei SC S. SRL, constatând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, că în conformitate cu prevederile art. 15 din contract, numai „la semnarea procesului-verbal de recepție se consideră că Antreprenorul și-a respectat prevederile contractuale și are dreptul la plata integrală a prețului". Referitor la executarea Contractului de Antrepriză recurenta învederează că exista deja pronunțată o soluție definitivă și irevocabilă cu privire la acest aspect, inclusiv cu privire la cuantumul penalităților datorate de SC E. SA recurentei și anume această stare de fapt și de drept a fost trasată prin Hotărârea Arbitrală nr. 12 din 29 mai 2007. Consideră recurenta că atât timp cât între părți a intervenit deja soluția irevocabilă a instanței de judecată în toate fazele procesuale cu privire la executarea contractului cu bună-credință, cât și cu privire la cuantumul pretențiilor, există putere de lucru judecat în ceea ce privește calculul pretențiilor,

respectiv al penalităților datorate în baza art. 14 și 15 din contract și anume acestea se calculează la prețul contractului și nicidecum la rest de lucrări rămase de executat sau neexecutate, sau executate cu întârziere. Se arată că instanța s-a pronunțat greșit la pag.

3, alin. (2) cu privire la cuantumul penalităților apreciind că „îndrumările date prin Decizia nr. 367/2009 (ca și prin Decizia nr. 1680/2013) nu lasă loc de interpretare" și că instanța supremă a precizat expres, că instanța Curții de Apel Brașov „avea a stabili cuantumul penalităților în raport cu lucrările neexecutate sau executate cu întârziere". Precizează recurenta-reclamantă că în Decizia nr. 1680/2013 (ca și în Decizia nr. 367/2009) instanța supremă a cerut instanței Curții de Apel Brașov administrarea de noi probe, clarificarea modului de îndeplinire a obligațiilor părților, cu respectarea regulilor de interpretare a contractelor și numai, în situația constatării incidenței clauzei penale în speță, avea a stabili cuantumul penalităților în raport cu lucrările neexecutate sau executate cu întârziere.

Consideră recurenta-reclamantă că instanța și-a întrecut rolul activ substituindu-se părților contractante și mai mult expertului desemnat în cauza care nu a putut stabili o valoare certă a lucrărilor rămase de executat. Referindu-se la concluziile raportului de expertiză din 2011, recurenta-reclamantă arată că neștiind data finalizării lucrărilor și cu atât mai mult stadiul (fizic și valoric) lucrărilor neterminate, nu se poate stabili valoarea penalităților (care se măsoară în procente înmulțite cu numărul de zile de întârziere de la data terminării lor), numai pentru întreaga valoare a lucrărilor, neterminate și nerecepționate și predate, conform contractului.

Raportat la îndrumările, instanței de casare, recurenta precizează că instanța prin decizia atacată nici măcar nu a antamat incidența clauzei penale prevăzută la art. 14 din contract, clauza penală ce are un înțeles facil atât în ceea ce privește procentul penalităților cât și termenul de la care acestea încep să curgă. Recurenta învederează faptul că instanța în mod greșit nu s-a pronunțat și cu privire la precizarea clară de la art. 14 din contract, respectiv „în cazul în care Antreprenorul din vina sa întârzie recepția cu peste 30 de zile, Clientul are dreptul să ceară la expirarea acestui termen penalități de întârziere de 0,15%/ zi" și nici cu privire la incidența acesteia în modul de calcul al penalităților.

Se arată că această clauză stabilește clar faptul că și în situația în care lucrările ar fi fost terminate, Antreprenorul este la fel penalizabil și numai pentru faptul că întârzie recepționarea și predarea (după remedierea deficiențelor constatate cu ocazia recepției) lucrărilor cu peste 30 de zile. Ori SC E. SA a refuzat expres și refuză în continuare să încheie un proces-verbal de recepție, proces-verbal care ar încheia executarea contractului și ar pune capăt litigiului între părți. Consideră recurenta că în situația în care pârâta a refuzat și refuză în continuare să recepționeze și să predea cu proces-verbal lucrările, neexistând nici un proces-verbal de recepție, nu se pot calcula penalități decât la întreaga valoare a lucrărilor, valoare neterminată și nerecepționată.

De asemenea, se arată, în mod greșit instanța nu s-a pronunțat cu privire la prevederile art. 15 din contract care au o strânsă legătură cu art. 14 sub aspectul cuantumului penalităților și anume, atâta timp cât numai „la semnarea procesului-verbal de recepție se consideră că Antreprenorul și-a respectat prevederile contractuale și are dreptul la plata integrală a prețului lucrării" recurenta apreciind că și penalitățile se calculează tot la prețul integral al contractului, preț care de fapt a fost achitat integral de către SC E. SA, fără însă ca aceasta sa-și execute în integralitate obligațiile asumate prin contract. Recurenta reiterează că această situație de fapt și de drept a fost soluționată prin Hotărârea Arbitrală nr. 12/2008 rămasă irevocabilă și executată deja silit.

Conchide recurenta-reclamantă în sensul că instanța, prin sentința atacată, a interpretat greșit actul juridic dedus judecații schimbând înțelesul lămurit al acestuia sub aspectul acordării numai în parte a sumei (3.959,31 lei) cu titlu de penalități, suma care nu este justificată, explicată sau care să aibă un temei legal, în condițiile în care nici măcar expertul nu a putut stabili cu certitudine o sumă, și aceasta pentru că, în contract, art. 14 și 15 sunt prevederi foarte clare dar au fost ignorate atât de instanță cât și de expert, că instanța a stabilit penalități numai pentru un procent foarte mic de lucrări, dovedite (și prin expertiză) că acestea nu sunt terminate de pârâtă ci de alte societăți, expertul neputând calcula valoarea acestor lucrări în lipsa unor procese-verbale de recepție și a situațiilor de lucrări.

Se arată că nu s-au calculat penalități nici măcar pentru lucrările pentru care s-a repus acțiunea pe rol în vederea efectuării suplimentului de expertiză (strict numai lucrările contractate de pârâtă și executate de SC T.P. SRL), pentru că, potrivit contractului din 2002 nu se pot calcula penalități decât la întreaga valoare neterminată și nepredată cu proces-verbal de recepție, instanța „selectând" doar lucrările cuprinse în tabelul la Situația deconturilor la 15 mai 2003. Consideră recurenta-reclamantă că motivarea instanței potrivit căreia „nu există dovada că ar fi fost predate beneficiarului, chiar și peste termen" nu este realistă din moment ce nici pentru celelalte lucrări constatate a fi neterminate nu există nici o dovadă de predare către beneficiar.

În ceea ce privește nelegalitatea sentinței civile nr. 9/F/2014 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta învederează instanței de recurs ca hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii, și anume cu încălcarea „legii părților" cât și cu încălcarea art. 969 și urm. C. civ.

din 1864. În argumentarea acestui temei de recurs se arată că executarea contractului privește în primul rând părțile iar în executarea acestuia nu poate interveni nimeni, nici măcar o instanță de judecată, că în speță, în ceea ce privește executarea contractului deja există o soluție irevocabilă a instanței de judecată pronunțată cu privire la H. A. nr. 12/2007 iar instanța Curții de Apel Brașov, prin sentința nr. 9/F/2013 nu face decât să pronunțe o hotărâre potrivnică, pronunțată tot de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 5112/62/2007 prin sentința nr. 3722/2007, care a tranșat foarte clar clauza penală și cuantumul penalităților; mai mult, se arată, Curtea de Apel Brașov prin respingerea recursului EXA SA a întărit și a menținut prevederile Hotărârii Arbitrale nr. 12/2007, Curtea de Apel Brașov ignorând și prevederile art. 327 (1) C.P.C.

vechi care consfințește clar care hotărâre definitivă se va anula în cazul unei hotărâri potrivnice. Pentru motivele expuse s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței nr. 9/F/2014 iar pe fond s-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei SC E. SA la plata sumei de 116.880 lei precum și a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate și achitate de subscrisa SC S. SRL în toate fazele procesuale. II. Recurenta-pârâtă SC E. SA Brașov solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale formulată de către SC S. SRL, cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii arbitrale, cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., invocând și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Consideră recurenta-pârâtă că soluția dată prin hotărârea recurată este în mod evident ilegală și lipsită de raționament juridic aducând în susținere următoarea argumentație. După cum rezultă chiar din conținutul art. 14 din contract: "în cazul în care antreprenorul din vina sa întârzie recepția cu peste 30 de zile, clientul are dreptul să ceară la expirarea acestui termen penalități de întârziere de 0,15% pe zi." Or, la data expirării acestui termen nu exista nici un act la dosar prin care clientul să atragă atenția și să ceară penalități de întârziere, consimțând prin aceasta că antreprenorul nu se face vinovat de întârziere.

Nu se face vinovat de întârziere din mai multe motive și anume: - sediul administrativ a fost modificat în plus cu aproape un nivel, executându-se lucrări suplimentare; - autorizația de construcție pentru garaj a fost eliberată după 30 august 2002, data finală prevăzută în contract pentru executarea lucrărilor contractate; nu este adevărată precizarea din sentința de mai sus că această autorizație modifică nivelul de mansardă în etaj, întrucât autorizația, autorizează lucrările de construcție garaj P+E, nefiind autorizația de completare sau modificare a altei autorizații, fiind vorba de o nouă construcție față de cea prevăzută în autorizația din 2002. În ce privește calculul penalităților pe care-l face instanța de apel, la suma de 54.200.207 lei pe perioada august 2004 - noiembrie 2005, această recurentă consideră că este complet eronat, întrucât sunt ignorate în mod evident, următoarele mijloace de proba: a) Adresa din 19 mai 2003 (anexa 1) sunt prevăzute lucrările la acoperișul garajelor, garaje întârziate din cauza întârzierii autorizării lor.

Dar la 1 iunie 2003 prin adresa din 9 iunie 2003 a trimis situația de lucrări definitive din care rezultă că și aceste lucrări au fost executate de noi. b) Actul din 13 august 2003 al SC S. SRL înregistrat la societatea noastră din 15 august 2003 rezultă că toate lucrările prevăzute în Contractul din 2002 erau executate; în plus, erau efectuate și lucrări suplimentare. c) Raportul de expertiză tehnică judiciară - Specialitatea construcții - Completare și răspuns la obiecțiuni din 2010 întocmit de ing. C.L. în Dosarul civil nr. 4938/62/2008 la pag. 8 pct. 3, Concluzii se precizează: " Data certă la care se pot considera încheiate lucrările stipulate în Contractul din 2002 (cu unele foarte mici lucrări neterminate, vezi pct. c) și d) este 15 mai 2003." d) Raportul de expertiza tehnica din 2012 întocmit de expert tehnic ing.

B.M. în Dosarul nr. 272.1/64/2004 la cap. III Concluzii se precizează:" 4.3 . Având în vedere existența contractului nr. ½ aprilie 2003 încheiat între SC S. SRL și SC E.E. SRL pentru executarea lucrărilor de finisaj se poate considera că data încheierii contractului să fie data finalizării de către SC E. SA a lucrărilor contractate 2 aprilie 2003". 4.4 Lucrări ofertate și contractate de către SC E. SA și neexecutate de către aceasta nu există. e) Certificatul de urbanism din 8 septembrie 2004 eliberat de Primăria Săcele precizează darea în folosință definitivă a imobilului din Săcele.

Precizează recurenta-reclamantă că din actele depuse rezultă clar că, pe perioada august 2004 - noiembrie 2005 lucrările întârziate în adresa din 2003 erau executate în cursul anului 2003 de către SC E. SA Brașov și în consecință nu poate fi vorba despre penalități de întârziere pe această perioadă, atât timp cât, prin certificatul de urbanism, se precizează că garajele erau executate definitiv, inclusiv acoperișul lor. Se arată că Decizia nr. 60/Ap din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, nu a luat în considerare lucrările prevăzute în adresa din 2003 ci s-a pronunțat cu privire la încheierea procesului verbal de recepție la 30 august 2002 precizând că nu poate fi semnat la această dată întrucât garajele s-au construit după această dată.

Se arată că afirmația potrivit căreia lucrările suplimentare au fost achitate nu este corectă întrucât conform expertizei tehnice a ing. B.M. la cap. III (concluzii) rezultă o valoare de lucrări executată peste valoarea estimativă a contractului de 23.430 lei noi neachitată de către SC S. SRL, că în ce privește procesul-verbal din 23 septembrie 2003 încheiat între SC S. SRL și SC T.P. SRL, se arată că acesta este un act produs după ce SC S. SRL prin adresa din 13 august 2003 și-a precizat punctul de vedere cu privire la executarea contractului din 2002. Consideră recurenta că acest proces-verbal este un act fictiv neprofesionist și care de fapt se referă la lucrări neterminate conform proiectului de execuție și nu conform Contractului din 2002, acest act fiind semnat de către H.G.

și N.S., care la acea vreme era și angajatul lui SC S. SRL, așa după cum rezultă și din facturile de materiale primite de către acesta ca reprezentant al firmei de mai sus și pe care le anexăm. În ceea ce privește afirmația că fundația parapet parter și fundația scara principală e turnată cu aproximativ 15 cm peste cota ternului, recurenta-pârâtă consideră că aceasta este o afirmație neprofesionistă întrucât așa trebuia să fie turnată. În ce privește tavanul etaj garaj și zidurile interioare etaj garaj, se arată că, așa după cum se precizează în ambele expertize, acestea sunt lucrări de finisaje și nu sunt cuprinse în oferte și în contractul cu SC E. SA.

Recurenta-pârâtă precizează că după actul din 2003 în care se confirmă executarea Contractului din 2002, SC S. SRL întocmește o serie de acte fictive, ultimul fiind precizat în Dosarul nr. 4938/62/2008 și anume un proces-verbal de recepție în regie proprie în care sunt excluși toți constructorii care au construit imobilul din Săcele, act incriminat și de către expert C.L., toate aceste manevre fiind făcute pentru a duce în eroare justiția și prin penalitățile care le-ar fi dorit să le încaseze să acopere cheltuielile cu imobilul din Săcele astfel că această clădire să nu-l coste nici un leu. Înalta Curte, examinând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta.

I. Instanța, cu ocazia rejudecării în fond, a avut a se pronunța în raport de art. 315 alin. (1) C. proc. civ., conform îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 367 din 9 februarie 2009, asupra îndeplinirii condițiilor necesare și suficiente pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei și, în situația constatării incidenței clauzei penale, asupra cuantumului penalităților pe care pârâta le datorează în raport cu lucrările neexecutate sau executate cu întârziere. Instanța s-a conformat dispozițiilor cuprinse în hotărârea de casare, interpretând contractul de antrepriză din perspectiva determinărilor impuse conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. -raportat la probatoriile administrate în acest sens.

Aserțiunea recurentei cu privire la existența autorității de lucru judecat cu privire la executarea contractului de antrepriză nu poate fi primită întrucât prin Hotărârea arbitrală nr. 12 din 29 mai 2005 s-a tranșat un litigiul care viza o altă perioadă contractuală respectiv februarie 2004 - iulie 2004 și care nu tranșează modalitatea de calcul al penalităților în varianta propusă de recurentă. Instanța de fond s-a pronunțat în mod judicios și asupra clauzei penale inserată la art. 14 din contractul de antrepriză, interpretând-o în folosul părții care s-a obligat, în sensul indicat de art. 983 C. civ. Nu se poate reține că instanța s-a substituit părților și expertului în stabilirea valorii lucrărilor neexecutate întrucât concluziile raportului de expertiză au relevat imposibilitatea evaluării acestor lucrări față de faptul că la momentul judecății construcția era finalizată, nefiind posibilă expertizarea unor lucrări ascunse.

Astfel, în mod judicios instanța de fond s-a raportat la înscrisurile pe care Ie-a considerat pertinente și lămuritoare în dezlegarea problemei de drept supuse analizei, respectiv situația deconturilor întocmită de reprezentantul pârâtei de unde rezultă că la data de 15 mai 2003 rămăseseră de executat lucrări în valoare de 54.200.207 lei, fiind depășit termenul contractual, înscrisul fiind opozabil ambelor părți, la adresa trimisă recurentei-pârâte de către reprezentantul recurentei-reclamante la data de 15 septembrie 2003. Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la prevederile art. 15 din contractul de antrepriză întrucât analiza acestei clauze excede limitele judecății trasate prin decizia de casare, astfel că și această critică este nefondată.

Hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea principiului autonomiei de voință a părților consacrat de art. 969 C. civ., instanța de fond făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor contractuale pe de-o parte și a probatoriului administrat, pe de cealaltă parte, criticile formulate de recurenta-reclamantă nefiind de natură a conduce la cenzurarea sentinței recurate. II. Potrivit art. 14 din contractul din 2002 neexecutarea la termen a lucrărilor atrage pentru antreprenor penalități de întârziere de 0,15%/zi iar în cazul în care antreprenorul, din vina sa, întârzie recepția cu peste 30 de zile, clientul are dreptul să ceară, la expirarea acestui termen, penalități de întârziere de 0,15%.

În aplicarea și interpretarea corectă a art. 969 coroborat cu art. 1066 și 1069 alin. (1) C. civ. instanța a apreciat raportat la probatoriul administrat că pârâta nu a dovedit că a fost împiedicată de către reclamantă să execute lucrările potrivit proiectului inițial până la termenul convenit contractual, nereușind astfel să răstoarne prezumția instituită de art. 1082 C. civ. Sub aspectul calculului penalităților instanța de fond, respectând cu strictețe dispozițiile deciziei de casare, conform art. 315 C. proc. civ., a avut a se raporta la lucrările neexecutate sau executate cu întârziere, sens în care în cauză, s-a efectuat o expertiză tehnică.

Probele pretins neluate în considerare de către instanță vizează o situație de lucrări înlocuită unilateral de beneficiar și prezentată clientului pentru verificare cu proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat de recurenta-reclamantă pentru lucrări ce nu sunt vizate de contractul din 2002 și raportul de expertiză C. efectuat în primul act procesual, completat în rejudecare cu un supliment de expertiză, aspecte fără relevanță în materie probatorie. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate din perspectiva criticilor formulate, va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC S. SRL Brașov împotriva sentinței nr. 9/F din 19 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC E. SA Brașov împotriva sentinței nr. 9/F din 19 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 14 octombrie 2014.