ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3050/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3050/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea

de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov, prin Hotărârea

nr. 37 din 12 decembrie 2007, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că

reclamanta SC S. SRL Brașov nu a dovedit că ar exista anumite lucrări prevăzute

în contract, neexecutate de pârâta SC E. SA Brașov și în raport cu care urmau a

curge penalități.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

acțiune în anulare reclamanta, întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. f) și i)

C. proc. civ.

În motivarea acțiunii în anulare reclamanta

a susținut că tribunalul arbitrai s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu

s-au cerut și că a încălcat dispozițiile imperative ale art. 969 și 970 C. civ.

Prin sentința nr. 1/F din 30 aprilie

2008, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea în anulare, a anulat hotărârea

tribunalului arbitrai și, pe fond, a admis acțiunea.

Ca urmare a admiterii recursului

declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe, Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin Decizia nr. 367 din 9 februarie 2009 a casat hotărârea atacată,

cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu îndrumarea de a

clarifica situația de fapt, prin completarea materialului probator și pentru a

se analiza excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată în recurs.

Cu ocazia rejudecării cauzei, a fost

efectuată expertiză tehnică specialitatea construcții, au fost luate

interogatorii părților, iar la dosar au fost depuse înscrisuri suplimentare.

Prin sentința nr. 1/F din 16 mai 2012,

Curtea de Apel Brașov a admis excepția prescripției dreptului la acțiune

invocată de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea.

Înalta Curtea de Casație și Justiție,

prin Decizia nr. 1689 din 17 aprilie 2013 a admis recursul declarat de

reclamanta SC S. SRL împotriva sentinței Curții de Apel Brașov, pe care a casat-o

cu trimitere, în vederea soluționării cauzei pe fond, în rejudecare urmând a se

avea în vedere, în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., atât îndrumarea dată

prin evocata hotărâre de a soluționa cauza pe fond, cât și îndrumările date

prin Decizia nr. 367 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în conformitate cu care instanța urmează a analiza, pe baza probelor,

îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei

și, în situația constatării incidenței clauzei penale, de a stabili cuantumul

penalităților pe care pârâta le datorează, în raport cu lucrările neexecutate

sau executate cu întârziere.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu

cu pârâta SC E. SRL și în consecință:

A obligat pârâta să-i plătească

reclamantei suma de 3.959,31 lei penalități de întârziere pe perioada 4 august

2004 - 5 noiembrie 2005.

A respins restul pretențiilor.

A compensat între părți cheltuielile

de judecată.

În fundamentarea acestei decizii

instanța a avut în vedere următoarele aspecte.

Între pârâtă, în calitate de

antreprenor și reclamantă, în calitate de beneficiar, s-a încheiat la data de

19 martie 2002 un contract de antrepriză, prin care pârâta s-a obligat să

execute, pentru reclamantă lucrările menționate la art. 1 din contract, în

schimbul unui preț estimativ de 1.600.000.000 lei, prețul efectiv urmând a fi

stabilit prin situațiile de plată lunare.

Termenul de execuție a lucrărilor,

stipulat prin art. 13 din contract a fost 30 august 2002. Pentru nerespectarea

acestui termen, la art. 14 din contract s-au prevăzut obligația antreprenorului

de a plăti penalități de întârziere de 0,15% pe zi.

Pârâta nu a finalizat lucrările la

termenul stabilit prin contract, împrejurare care rezultă din următoarele

probe:

- adresa din 19 martie 2003, prin care

pârâta recunoaște că la data de 15 martie 2003 mai existau lucrări de executat,

lucrări precizate în anexa 1;

- Decizia nr. 60/Ap din 18 iunie 2010

a Curții de Apel Brașov, secția comercială, în considerentele căreia s-a

reținut, pe baza expertizei tehnice întocmite n cauză că pârâta nu a terminat

lucrările contractate, care au fost finalizate de alte firme;

- raportul de expertiză tehnică

întocmit în cauză de expertul B.M., din care rezultă că reclamanta a predat

către SC T.P. SRL Brașov, în vederea executării, lucrările nefinalizate de SC

E. SA, respectiv: scară principală, fundație parapeți parter executată cu 15 cm

mai sus de cota terenului, fundație scară intrare principală turnată cu aprox.

15 cm peste cota terenului; țiglă acoperiș montată fără streașină, apa

scurgându-se pe pazie, tavan etaj garaj.

Din corespondența purtată între părți

a rezultat însă că reclamanta a recunoscut executarea unor lucrări

suplimentare, pe care Ie-a și achitat. Aceste lucrări s-au efectuat însă pe

parcursul executării contractului, nu după finalizarea lucrărilor contractate,

astfel că nu există o contradicție între executarea unor lucrări suplimentare

și neterminarea lucrărilor prevăzute în contract.

Nici predarea structurii de rezistență

firmei SC E. SA pentru lucrări de finisaje nu dovedește executarea integrală de

către pârâtă a lucrărilor la care s-a obligat prin contract, întrucât nu toate

lucrările de rezistență aveau nevoie de finisaje. Nicăieri în procesul verbal

de predare nu se face mențiunea că structura de rezistență ar fi executată în

întregime. Dacă lucrările de rezistență ar fi fost complet executate, nu ar mai

fi avut rost încheierea contractului cu SC T.P. SRL în vederea terminării

lucrărilor.

Mai mult, pe parcursul procesului,

prin întâmpinările depuse la dosar, pârâta a recunoscut că nu a respectat

termenele stabilite prin contract, susținând însă că întârzierile s-au datorat

culpei reclamantei, care a adus modificări proiectului inițial.

Autorizația de construire din 2002,

prin care se modifică nivelul mansardă în etaj, a fost eliberată însă la data

de 27 septembrie 2002, după data la care lucrările ar fi trebuit finalizate,

potrivit clauzelor contractuale. Pârâta nu a făcut dovada că ar fi fost

împiedicată de reclamantă să execute lucrările potrivit proiectului inițial,

până la termenul stabilit prin contract. Rezultă că pârâta nu a reușit să

răstoarne prezumția de culpă pentru neexecutarea integrală și în termen a

obligațiilor contractuale instituită de art. 1082 C. civ. din 1864.

În baza art. 969, coroborat cu art.

1066 și 1069 alin. (1) C. civ. din 1864, în vigoare la data încheierii

contractului între părți, pârâta a fost obligată la plata penalităților de

întârziere.

Valoarea penalităților de întârziere a

fost stabilită în raport de valoarea lucrărilor neexecutate în termen,

consemnată în situația deconturilor la data de 15 mai 2003, întocmită de

reprezentantul pârâtei, respectiv 54.200.207 lei, perioada pentru care pârâta

va fi obligată la plata penalităților de întârziere de 0,15% pe zi fiind cea

precizată de reclamantă în anexa la acțiunea arbitrală, respectiv 4 august 2004

- 5 noiembrie 2005, și față de faptul că reclamanta nu și-a precizat acțiunea,

în sensul prelungirii perioadei pentru care solicită penalitățile de

întârziere, ajungându-se astfel la suma de 3.959,31 lei.

Față de faptul că pretențiile

reclamantei au fost admise doar în parte și că ambele părți au suportat

cheltuieli de judecată, instanța a făcut aplicarea art. 276 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs atât reclamanta SC S. SRL Brașov cât și pârâta SC E. SA Brașov.

I. Recurenta-reclamantă SC S. SRL Brașov

solicită admiterea recursului și modificarea în tot a acesteia iar pe fond

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în temeiul art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ. făcând o prezentare a parcursului procesual al cauzei și indicând

următoarele critici de nelegalitate.

Într-o primă critică

recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată este nelegală și criticabilă

prin prisma art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanța a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății (Contractul de Antrepriză din 2002)

schimbând înțelesul lămurit, vădit și neîndoielnic al acestuia, reținând greșit

că între părți a intervenit legea părților, sub aspectul interpretării

acestuia.

Arată recurenta-reclamantă că prin

Decizia nr. 1680 din 17 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 5517/1/2012

de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă a soluționat problema

executării în timp a obligațiilor contractuale asumate în sensul respingerii

excepției prescripției dreptului material la acțiune a recurentei SC S. SRL,

constatând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 3 din Decretul nr.

167/1958 sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de

prescripție, că în conformitate cu prevederile art. 15 din contract, numai „la

semnarea procesului-verbal de recepție se consideră că Antreprenorul și-a

respectat prevederile contractuale și are dreptul la plata integrală a

prețului".

Referitor la executarea Contractului

de Antrepriză recurenta învederează că exista deja pronunțată o soluție definitivă

și irevocabilă cu privire la acest aspect, inclusiv cu privire la cuantumul

penalităților datorate de SC E. SA recurentei și anume această stare de fapt și

de drept a fost trasată prin Hotărârea Arbitrală nr. 12 din 29 mai 2007.

Consideră recurenta că atât timp cât

între părți a intervenit deja soluția irevocabilă a instanței de judecată în

toate fazele procesuale cu privire la executarea contractului cu bună-credință,

cât și cu privire la cuantumul pretențiilor, există putere de lucru judecat în

ceea ce privește calculul pretențiilor, respectiv al penalităților datorate în

baza art. 14 și 15 din contract și anume acestea se calculează la prețul

contractului și nicidecum la rest de lucrări rămase de executat sau

neexecutate, sau executate cu întârziere.

Se arată că instanța s-a pronunțat

greșit la pag. 3, alin. (2) cu privire la cuantumul penalităților apreciind că

„îndrumările date prin Decizia nr. 367/2009 (ca și prin Decizia nr. 1680/2013)

nu lasă loc de interpretare" și că instanța supremă a precizat expres, că

instanța Curții de Apel Brașov „avea a stabili cuantumul penalităților în

raport cu lucrările neexecutate sau executate cu întârziere".

Precizează recurenta-reclamantă că în

Decizia nr. 1680/2013 (ca și în Decizia nr. 367/2009) instanța supremă a cerut

instanței Curții de Apel Brașov administrarea de noi probe, clarificarea

modului de îndeplinire a obligațiilor părților, cu respectarea regulilor de

interpretare a contractelor și numai, în situația constatării incidenței

clauzei penale în speță, avea a stabili cuantumul penalităților în raport cu

lucrările neexecutate sau executate cu întârziere.

Consideră recurenta-reclamantă că

instanța și-a întrecut rolul activ substituindu-se părților contractante și mai

mult expertului desemnat în cauza care nu a putut stabili o valoare certă a

lucrărilor rămase de executat.

Referindu-se la concluziile raportului

de expertiză din 2011, recurenta-reclamantă arată că neștiind data finalizării

lucrărilor și cu atât mai mult stadiul (fizic și valoric) lucrărilor

neterminate, nu se poate stabili valoarea penalităților (care se măsoară în

procente înmulțite cu numărul de zile de întârziere de la data terminării lor),

numai pentru întreaga valoare a lucrărilor, neterminate și nerecepționate și

predate, conform contractului.

Raportat la îndrumările, instanței de

casare, recurenta precizează că instanța prin decizia atacată nici măcar nu a

antamat incidența clauzei penale prevăzută la art. 14 din contract, clauza

penală ce are un înțeles facil atât în ceea ce privește procentul penalităților

cât și termenul de la care acestea încep să curgă.

Recurenta învederează faptul că

instanța în mod greșit nu s-a pronunțat și cu privire la precizarea clară de la

art. 14 din contract, respectiv „în cazul în care Antreprenorul din vina sa

întârzie recepția cu peste 30 de zile, Clientul are dreptul să ceară la

expirarea acestui termen penalități de întârziere de 0,15%/ zi" și nici cu

privire la incidența acesteia în modul de calcul al penalităților. Se arată că

această clauză stabilește clar faptul că și în situația în care lucrările ar fi

fost terminate, Antreprenorul este la fel penalizabil și numai pentru faptul că

întârzie recepționarea și predarea (după remedierea deficiențelor constatate cu

ocazia recepției) lucrărilor cu peste 30 de zile. Ori SC E. SA a refuzat expres

și refuză în continuare să încheie un proces-verbal de recepție, proces-verbal

care ar încheia executarea contractului și ar pune capăt litigiului între

părți.

Consideră recurenta că în situația în

care pârâta a refuzat și refuză în continuare să recepționeze și să predea cu

proces-verbal lucrările, neexistând nici un proces-verbal de recepție, nu se

pot calcula penalități decât la întreaga valoare a lucrărilor, valoare

neterminată și nerecepționată.

De asemenea, se arată, în mod greșit

instanța nu s-a pronunțat cu privire la prevederile art. 15 din contract care

au o strânsă legătură cu art. 14 sub aspectul cuantumului penalităților și

anume, atâta timp cât numai „la semnarea procesului-verbal de recepție se

consideră că Antreprenorul și-a respectat prevederile contractuale și are

dreptul la plata integrală a prețului lucrării" recurenta apreciind că și

penalitățile se calculează tot la prețul integral al contractului, preț care de

fapt a fost achitat integral de către SC E. SA, fără însă ca aceasta sa-și

execute în integralitate obligațiile asumate prin contract.

Recurenta reiterează că această

situație de fapt și de drept a fost soluționată prin Hotărârea Arbitrală nr.

12/2008 rămasă irevocabilă și executată deja silit.

Conchide recurenta-reclamantă în

sensul că instanța, prin sentința atacată, a interpretat greșit actul juridic

dedus judecații schimbând înțelesul lămurit al acestuia sub aspectul acordării

numai în parte a sumei (3.959,31 lei) cu titlu de penalități, suma care nu este

justificată, explicată sau care să aibă un temei legal, în condițiile în care

nici măcar expertul nu a putut stabili cu certitudine o sumă, și aceasta pentru

că, în contract, art. 14 și 15 sunt prevederi foarte clare dar au fost ignorate

atât de instanță cât și de expert, că instanța a stabilit penalități numai

pentru un procent foarte mic de lucrări, dovedite (și prin expertiză) că

acestea nu sunt terminate de pârâtă ci de alte societăți, expertul neputând

calcula valoarea acestor lucrări în lipsa unor procese-verbale de recepție și a

situațiilor de lucrări.

Se arată că nu s-au calculat

penalități nici măcar pentru lucrările pentru care s-a repus acțiunea pe rol în

vederea efectuării suplimentului de expertiză (strict numai lucrările

contractate de pârâtă și executate de SC T.P. SRL), pentru că, potrivit

contractului din 2002 nu se pot calcula penalități decât la întreaga valoare

neterminată și nepredată cu proces-verbal de recepție, instanța

„selectând" doar lucrările cuprinse în tabelul la Situația deconturilor la

15 mai 2003.

Consideră recurenta-reclamantă că

motivarea instanței potrivit căreia „nu există dovada că ar fi fost predate

beneficiarului, chiar și peste termen" nu este realistă din moment ce nici

pentru celelalte lucrări constatate a fi neterminate nu există nici o dovadă de

predare către beneficiar.

În ceea ce privește nelegalitatea sentinței

civile nr. 9/F/2014 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

învederează instanței de recurs ca hotărârea pronunțată a fost dată cu

încălcarea legii, și anume cu încălcarea „legii părților" cât și cu

încălcarea art. 969 și urm. C. civ. din 1864.

În argumentarea acestui temei de

recurs se arată că executarea contractului privește în primul rând părțile iar

în executarea acestuia nu poate interveni nimeni, nici măcar o instanță de

judecată, că în speță, în ceea ce privește executarea contractului deja există

o soluție irevocabilă a instanței de judecată pronunțată cu privire la H. A.

nr. 12/2007 iar instanța Curții de Apel Brașov, prin sentința nr. 9/F/2013 nu

face decât să pronunțe o hotărâre potrivnică, pronunțată tot de Tribunalul

Brașov în Dosarul nr. 5112/62/2007 prin sentința nr. 3722/2007, care a tranșat

foarte clar clauza penală și cuantumul penalităților; mai mult, se arată,

Curtea de Apel Brașov prin respingerea recursului EXA SA a întărit și a

menținut prevederile Hotărârii Arbitrale nr. 12/2007, Curtea de Apel Brașov

ignorând și prevederile art. 327 (1) C.P.C. vechi care consfințește clar care

hotărâre definitivă se va anula în cazul unei hotărâri potrivnice.

Pentru motivele expuse s-a solicitat

admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței nr. 9/F/2014 iar pe fond

s-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei

SC E. SA la plata sumei de 116.880 lei precum și a tuturor cheltuielilor de

judecată ocazionate și achitate de subscrisa SC S. SRL în toate fazele

procesuale.

II. Recurenta-pârâtă SC E. SA Brașov

solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și, pe

cale de consecință, respingerea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale

formulată de către SC S. SRL, cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii

arbitrale, cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 304, pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., invocând și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Consideră recurenta-pârâtă că soluția

dată prin hotărârea recurată este în mod evident ilegală și lipsită de

raționament juridic aducând în susținere următoarea argumentație.

După cum rezultă chiar din conținutul

art. 14 din contract: "în cazul în care antreprenorul din vina sa întârzie

recepția cu peste 30 de zile, clientul are dreptul să ceară la expirarea

acestui termen penalități de întârziere de 0,15% pe zi." Or, la data

expirării acestui termen nu exista nici un act la dosar prin care clientul să

atragă atenția și să ceară penalități de întârziere, consimțând prin aceasta că

antreprenorul nu se face vinovat de întârziere. Nu se face vinovat de

întârziere din mai multe motive și anume:

- sediul administrativ a fost

modificat în plus cu aproape un nivel, executându-se lucrări suplimentare;

- autorizația de construcție pentru

garaj a fost eliberată după 30 august 2002, data finală prevăzută în contract

pentru executarea lucrărilor contractate; nu este adevărată precizarea din sentința

de mai sus că această autorizație modifică nivelul de mansardă în etaj,

întrucât autorizația, autorizează lucrările de construcție garaj P+E, nefiind

autorizația de completare sau modificare a altei autorizații, fiind vorba de o

nouă construcție față de cea prevăzută în autorizația din 2002.

În ce privește calculul penalităților

pe care-l face instanța de apel, la suma de 54.200.207 lei pe perioada august

2004 - noiembrie 2005, această recurentă consideră că este complet eronat,

întrucât sunt ignorate în mod evident, următoarele mijloace de proba:

a) Adresa din 19 mai 2003 (anexa 1)

sunt prevăzute lucrările la acoperișul garajelor, garaje întârziate din cauza

întârzierii autorizării lor. Dar la 1 iunie 2003 prin adresa din 9 iunie 2003 a

trimis situația de lucrări definitive din care rezultă că și aceste lucrări au

fost executate de noi.

b) Actul din 13 august 2003 al SC S.

SRL înregistrat la societatea noastră din 15 august 2003 rezultă că toate

lucrările prevăzute în Contractul din 2002 erau executate; în plus, erau

efectuate și lucrări suplimentare.

c) Raportul de expertiză tehnică

judiciară - Specialitatea construcții

- Completare și răspuns la obiecțiuni din

2010 întocmit de ing. C.L. în Dosarul civil nr. 4938/62/2008 la pag. 8 pct. 3,

Concluzii se precizează: " Data certă la care se pot considera încheiate

lucrările stipulate în Contractul din 2002 (cu unele foarte mici lucrări neterminate,

vezi pct. c) și d) este 15 mai 2003."

d) Raportul de expertiza tehnica din 2012

întocmit de expert tehnic ing. B.M. în Dosarul nr. 272.1/64/2004 la cap. III

Concluzii se precizează:" 4.3 . Având în vedere existența contractului nr.

½ aprilie 2003 încheiat între SC S. SRL și SC E.E. SRL pentru executarea

lucrărilor de finisaj se poate considera că data încheierii contractului să fie

data finalizării de către SC E. SA a lucrărilor contractate 2 aprilie

2003". 4.4 Lucrări ofertate și contractate de către SC E. SA și

neexecutate de către aceasta nu există.

e) Certificatul de urbanism din 8

septembrie 2004 eliberat de Primăria Săcele precizează darea în folosință

definitivă a imobilului din Săcele.

Precizează recurenta-reclamantă că din

actele depuse rezultă clar că, pe perioada august 2004 - noiembrie 2005 lucrările

întârziate în adresa din 2003 erau executate în cursul anului 2003 de către SC

E. SA Brașov și în consecință nu poate fi vorba despre penalități de întârziere

pe această perioadă, atât timp cât, prin certificatul de urbanism, se

precizează că garajele erau executate definitiv, inclusiv acoperișul lor.

Se arată că Decizia nr. 60/Ap din 18

iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, nu a luat în considerare

lucrările prevăzute în adresa din 2003 ci s-a pronunțat cu privire la

încheierea procesului verbal de recepție la 30 august 2002 precizând că nu

poate fi semnat la această dată întrucât garajele s-au construit după această

dată.

Se arată că afirmația potrivit căreia

lucrările suplimentare au fost achitate nu este corectă întrucât conform expertizei

tehnice a ing. B.M. la cap. III (concluzii) rezultă o valoare de lucrări

executată peste valoarea estimativă a contractului de 23.430 lei noi neachitată

de către SC S. SRL, că în ce privește procesul-verbal din 23 septembrie 2003

încheiat între SC S. SRL și SC T.P. SRL, se arată că acesta este un act produs

după ce SC S. SRL prin adresa din 13 august 2003 și-a precizat punctul de

vedere cu privire la executarea contractului din 2002. Consideră recurenta că

acest proces-verbal este un act fictiv neprofesionist și care de fapt se referă

la lucrări neterminate conform proiectului de execuție și nu conform

Contractului din 2002, acest act fiind semnat de către H.G. și N.S., care la

acea vreme era și angajatul lui SC S. SRL, așa după cum rezultă și din facturile

de materiale primite de către acesta ca reprezentant al firmei de mai sus și pe

care le anexăm.

În ceea ce privește afirmația că

fundația parapet parter și fundația scara principală e turnată cu aproximativ

15 cm peste cota ternului, recurenta-pârâtă consideră că aceasta este o

afirmație neprofesionistă întrucât așa trebuia să fie turnată.

În ce privește tavanul etaj garaj și

zidurile interioare etaj garaj, se arată că, așa după cum se precizează în

ambele expertize, acestea sunt lucrări de finisaje și nu sunt cuprinse în

oferte și în contractul cu SC E. SA.

Recurenta-pârâtă precizează că după

actul din 2003 în care se confirmă executarea Contractului din 2002, SC S. SRL

întocmește o serie de acte fictive, ultimul fiind precizat în Dosarul nr.

4938/62/2008 și anume un proces-verbal de recepție în regie proprie în care

sunt excluși toți constructorii care au construit imobilul din Săcele, act

incriminat și de către expert C.L., toate aceste manevre fiind făcute pentru a

duce în eroare justiția și prin penalitățile care le-ar fi dorit să le încaseze

să acopere cheltuielile cu imobilul din Săcele astfel că această clădire să

nu-l coste nici un leu.

Înalta Curte, examinând sentința

recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursurile sunt

nefondate pentru motivele ce se vor arăta.

I. Instanța, cu ocazia rejudecării în

fond, a avut a se pronunța în raport de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

conform îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.

367 din 9 februarie 2009, asupra îndeplinirii condițiilor necesare și

suficiente pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei și, în situația

constatării incidenței clauzei penale, asupra cuantumului penalităților pe care

pârâta le datorează în raport cu lucrările neexecutate sau executate cu

întârziere.

Instanța s-a conformat dispozițiilor

cuprinse în hotărârea de casare, interpretând contractul de antrepriză din

perspectiva determinărilor impuse conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

-raportat la probatoriile administrate în acest sens.

Aserțiunea recurentei cu privire la

existența autorității de lucru judecat cu privire la executarea contractului de

antrepriză nu poate fi primită întrucât prin Hotărârea arbitrală nr. 12 din 29

mai 2005 s-a tranșat un litigiul care viza o altă perioadă contractuală

respectiv februarie 2004 - iulie 2004 și care nu tranșează modalitatea de

calcul al penalităților în varianta propusă de recurentă.

Instanța de fond s-a pronunțat în mod

judicios și asupra clauzei penale inserată la art. 14 din contractul de

antrepriză, interpretând-o în folosul părții care s-a obligat, în sensul

indicat de art. 983 C. civ.

Nu se poate reține că instanța s-a

substituit părților și expertului în stabilirea valorii lucrărilor neexecutate

întrucât concluziile raportului de expertiză au relevat imposibilitatea

evaluării acestor lucrări față de faptul că la momentul judecății construcția

era finalizată, nefiind posibilă expertizarea unor lucrări ascunse.

Astfel, în mod judicios instanța de

fond s-a raportat la înscrisurile pe care Ie-a considerat pertinente și

lămuritoare în dezlegarea problemei de drept supuse analizei, respectiv

situația deconturilor întocmită de reprezentantul pârâtei de unde rezultă că la

data de 15 mai 2003 rămăseseră de executat lucrări în valoare de 54.200.207

lei, fiind depășit termenul contractual, înscrisul fiind opozabil ambelor

părți, la adresa trimisă recurentei-pârâte de către reprezentantul

recurentei-reclamante la data de 15 septembrie 2003.

Instanța de fond nu s-a pronunțat cu

privire la prevederile art. 15 din contractul de antrepriză întrucât analiza

acestei clauze excede limitele judecății trasate prin decizia de casare, astfel

că și această critică este nefondată.

Hotărârea recurată a fost pronunțată

cu respectarea principiului autonomiei de voință a părților consacrat de art.

969 C. civ., instanța de fond făcând o corectă aplicare și interpretare a

dispozițiilor contractuale pe de-o parte și a probatoriului administrat, pe de

cealaltă parte, criticile formulate de recurenta-reclamantă nefiind de natură a

conduce la cenzurarea sentinței recurate.

II. Potrivit art. 14 din contractul

din 2002 neexecutarea la termen a lucrărilor atrage pentru antreprenor

penalități de întârziere de 0,15%/zi iar în cazul în care antreprenorul, din vina

sa, întârzie recepția cu peste 30 de zile, clientul are dreptul să ceară, la

expirarea acestui termen, penalități de întârziere de 0,15%.

În aplicarea și interpretarea corectă

a art. 969 coroborat cu art. 1066 și 1069 alin. (1) C. civ. instanța a apreciat

raportat la probatoriul administrat că pârâta nu a dovedit că a fost

împiedicată de către reclamantă să execute lucrările potrivit proiectului

inițial până la termenul convenit contractual, nereușind astfel să răstoarne

prezumția instituită de art. 1082 C. civ.

Sub aspectul calculului penalităților

instanța de fond, respectând cu strictețe dispozițiile deciziei de casare,

conform art. 315 C. proc. civ., a avut a se raporta la lucrările neexecutate

sau executate cu întârziere, sens în care în cauză, s-a efectuat o expertiză

tehnică.

Probele pretins neluate în considerare

de către instanță vizează o situație de lucrări înlocuită unilateral de

beneficiar și prezentată clientului pentru verificare cu proces verbal de

recepție la terminarea lucrărilor încheiat de recurenta-reclamantă pentru

lucrări ce nu sunt vizate de contractul din 2002 și raportul de expertiză C.

efectuat în primul act procesual, completat în rejudecare cu un supliment de

expertiză, aspecte fără relevanță în materie probatorie.

În considerarea celor ce preced, Înalta

Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate din perspectiva criticilor formulate, va respinge ambele

recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta-reclamantă SC S. SRL Brașov împotriva sentinței nr. 9/F din 19

februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

recurenta-pârâtă SC E. SA Brașov împotriva sentinței nr. 9/F din 19 februarie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 14 octombrie 2014.