ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3651/2012

SECȚlA A II-A CIVILĂ Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, reclamanta SC E. SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.A. SRL la plata sumei de 555.431,03 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor autorizate, contractate, executate, facturate, recepționate și neachitate de debitoare pentru lucrările „Construcție hală furaje și anexă la exploatare agricolă din comuna C., județul Brașov, autorizate de Consiliul Județean Brașov, cu nr. DD din 3 decembrie 2004. Prin sentința civilă nr. 973/C din 20 aprilie 2011, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC A.A.

SRL și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA, ca fiind prescrisă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a respins excepția prematurității acțiunii și a rămas în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, - excepție de fond, absolută și dirimantă, reținând în considerente următoarele: Cu privire la această excepție, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Decretul-Lege nr. 167/1958 termenul general de prescripție este de 3 ani și potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 167/1958 „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită". În speță, potrivit Cap. II art. 8 din contractul de antrepriză din 29 iulie 2004, plata lucrărilor se face lunar pe baza situațiilor de plată prezentate de antreprenor și însușite de client în termen de 10 zile pentru luna expirată.

Potrivit art. 15 alin. (2) din contract „la semnarea procesului-verbal de recepție preliminară se consideră că antreprenorul și-a respectat prevederile contractuale și are dreptul la plata integrală a prețului lucrării". Față de aceste clauze contractuale, instanța de fond a reținut că dreptul la plata integrală a prețului lucrării s-a născut cel mai târziu la semnarea procesului-verbal de recepție preliminară, respectiv la data de 28 aprilie 2006 și acest termen s-a împlinit la data de 28 aprilie 2009. A mai arătat că reclamanta susține în apărare respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune pe considerent că a fost întrerupt cursul prescripției ca urmare a introducerii acțiunii înregistrată la data de 24 iulie 2007, sub Dosarul nr. 5812/62/2007 al Tribunalului Brașov, având ca obiect pretenții în cuantum de 140.223,37 RON, reprezentând lucrări contractate, executate, recepționate, facturate și predate, însă această apărare nu poate fi primită întrucât cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripției extinctive, atunci când vizează efectiv pretențiile asupra cărora poartă litigiul.

Cererea de chemare în judecată înregistrată în Dosarul nr. 5812/62/2007, promovată de reclamanta SC E. SA a avut ca obiect pretenții în cuantum de 140.223,37 RON, reprezentând lucrări contractate, executate, recepționate, facturate și predate, dar neachitate pentru lucrările exterioare la hala de furaje C. și prin sentința civilă nr. 743/C din 5 mai 2009 s-a admis acțiunea, astfel că nu întrerupe cursul prescripției și nu începe să curgă un alt curs al prescripției în care reclamanta să își poată exercita dreptul la acțiune pentru pretențiile pendinte în cuantum de 555.431,03 RON, chiar dacă ambele pretenții derivă din același raport obligațional statuat prin contractele încheiate de părți. În cauza înregistrată în Dosarul nr. 5812/62/2007 al Tribunalului Brașov, reclamanta a avut posibilitatea să-și majoreze cuantumul pretențiilor, să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză și să promoveze căile legale de atac.

Cu toate acestea, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, a constatat că a rămas neachitat un debit în cuantum de 555.431,03 RON, însă a promovat acțiunea pendinte la data de 14 decembrie 2010, după împlinirea termenului de prescripție la data de 28 aprilie 2009, după ce anterior, la data de 19 noiembrie 2010 a convocat pârâta la conciliere directă. De altfel, dacă întreruperea s-ar fi produs prin efectul cererii de chemare în judecată ar fi început să curgă o prescripție extinctivă nouă, având un alt obiect, anume dreptul de a cere și obține executarea silită și nu dreptul de a promova o altă acțiune așa cum susține reclamanta. Prin decizia nr. 100/Ap din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a păstrat-o și a obligat apelanta să-i plătească intimatei SC A.A.

SRL suma de 18.382,50 RON cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că motivele invocate de către apelantă pot fi sintetizate între secțiuni, respectiv: lipsa de pasivitate, încălcarea dreptului de acces la justiție și recunoașterea pretențiilor de către pârâtă. Cu privire la primul motiv a reținut că prevederile Decretului nr. 167/1958 cu privire la prescripția extinctivă au un caracter imperativ, fiind aplicabile în toate situațiile, cu excepția celor expres prevăzute de lege. Lipsa de pasivitate invocată de către apelantă ar putea duce la înlăturarea sancțiunii prescripției numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, rezultând că notificările nu duc la întreruperea prescripției, iar cererea de somație de plată, fiind respinsă, și-a pierdut acest efect.

Instanța de apel a considerat că tot în ideea întreruperii termenului de prescripție a fost invocat și motivul privind recunoașterea pretențiilor de către pârâta, or, omisiunea pârâtei de a formula obiecțiuni la expertiza tehnică prin care făcea referire la diferența de plată în sumă de 883.520,03 RON, nu poate fi considerată o recunoaștere neîndoielnică a datorării acestei sume, având în vedere că această sumă nu făcea obiectul litigiului în cadrul căruia a fost efectuată expertiza, deci nu se punea în discuție această concluzie a expertului.

Cu privire la încălcarea dreptului de acces la justiție, instanța de apel a reținut că această problemă s-ar fi pus doar în cazul în care reclamanta ar fi formulat acțiunea în cadrul termenului de prescripție și ar fi fost anulată, ca netimbrată sau insuficient timbrată; în lipsa acestei acțiuni, o prezumție potrivit căreia reclamanta ar fi formulat acțiunea în cadrul termenului de prescripție dacă ar fi avut posibilitatea să plătească taxa de timbru nu își găsește justificare. Pe de altă parte, a apreciat în final instanța de apel, în împrejurarea în care situația economico-financiară nu i-ar fi permis reclamantei să plătească taxa judiciară de timbru în cadrul termenului de prescripție, aceasta putea formula o cerere de ajutor public judiciar, în baza art. 21 din Legea nr. 146/1997, prevedere introdusă în lege prin O.U.G.

nr. 212 din 4 decembrie 2008, anterior împlinirii termenului de prescripție. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamanta SC E. SA Brașov, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând schimbarea în tot a hotărârii din apel, cu consecința admiterii acestuia și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță. Solicită, de asemenea, instanței de judecată exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată stabilite prin decizia Curții de Apel. Cu cheltuieli de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Recurenta susține, în esență, că: În cauză, cursul prescripției s-a întrerupt, fiind admisă acțiunea sa formulată la data de 24 iulie 2007 și înregistrată sub număr de dosar 5812/62/2007, iar ulterior rămânerii irevocabile a sentinței nr. 743 din 5 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Brașov în acest dosar, prin anularea de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14 octombrie 2010 a recursului formulat de pârâtă, în prezenta cauză a început să curgă o nouă prescripție; Nicio dispoziție legală nu prevede că, după momentul întreruperii cursului prescripției, începe să curgă o prescripție de altă natură, respectiv prescripția dreptului la executarea silită, astfel cum eronat a reținut instanța de fond, deoarece trebuie avut în vedere raționamentul potrivit căruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, precum și faptul că nu se încalcă puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, dreptul subiectiv civil nu a fost pe deplin consumat în substanța lui, nu a determinat o modificare integrală a conținutului său juridic, ci a lăsat neatins dreptul la acțiune ce poartă asupra sumei nesolicitate prin acțiunea formulată în cursul anului 2007 și în plus, în cauză cursul prescripției a fost întrerupt ca urmare a respingerii acțiunii ce a avut ca obiect somația de plată pe care a formulat-o, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă și nicidecum ca neîntemeiată. Cu referire la cheltuielile de judecată, recurenta solicită instanței să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite prin decizia Curții de Apel, susținând că acestea sunt nejustificate față de munca desfășurată de apărătorul pârâtei SC A.A.

SRL. Recursul nu este fondat. Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente speței, precum și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, se constată următoarele: Excepția nulității recursului reclamantei, invocată de intimata-pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va fi respinsă, instanța de recurs apreciind că dezvoltarea motivelor de recurs la care a procedat reclamanta face posibilă încadrarea acestora în categoria motivelor de nelegalitate, așa cum sunt prevăzute acestea de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, criticile recurentei reclamante se dovedesc a fi însă neîntemeiate.

Se constată astfel că ambele instanțe au reținut corect că având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (3), art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cât și clauzele prevăzute la Cap. II art. 8 și art. 15 alin. (2) din contractul de antrepriză din 29 iulie 2004 încheiat între părți, din care rezultă că plata integrală a prețului lucrării s-a născut cel mai târziu la semnarea procesului-verbal de recepție preliminară, respectiv la data de 28 aprilie 2006, - termenul de prescripție s-a împlinit la data de 28 aprilie 2009, or, reclamanta a promovat acțiunea ce face obiectul prezentei cauze la data de 14 decembrie 2010, după împlinirea acestui termen.

Tot corect s-a reținut și că prin introducerea cererii de chemare în judecată din data de 24 iulie 2007, având ca obiect pretenții în sumă de 140.223,37 RON, urmare căreia s-a pronunțat sentința civilă nr. 743/C din 5 mai 2009, rămasă irevocabilă la 14 octombrie 2010, nu s-a întrerupt cursul prescripției și nu a început să curgă o nouă prescripție pentru debitul în sumă de 555.431,03 RON constatat ulterior neachitat, chiar dacă ambele acțiuni își aveau sorgintea în același raport obligațional, întrucât cea de-a doua acțiune nu privește același litigiu, iar reclamanta avea posibilitatea de a-și majora pretențiile și de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în Dosarul nr. 5812/62/2007 al Tribunalului Brașov.

Contrar susținerilor reclamantei s-a reținut corect și că după data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești menționate, a început să curgă o prescripție extinctivă nouă privind dreptul de a cere executarea silită și nu acela de a promova o nouă acțiune. Cât privește susținerea potrivit căreia somația de plată a fost respinsă ca inadmisibilă și nu ca neîntemeiată ceea ce ar atrage întreruperea termenului de prescripție, se constată că nici această susținere nu poate fi primită, având în vedere că legea nu face distincție între motivele respingerii unei acțiuni și oricum, potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă s-a respins acțiunea.

Nici notificările nu conduc la întreruperea prescripției, iar omisiunea pârâtei de a formula obiecțiuni la expertiză nu echivalează automat cu o recunoaștere a pretențiilor, cum nici lipsa resurselor financiare pentru achitarea taxelor de timbru în vederea introducerii unei acțiuni în termenul legal de prescripție nu poate fi reținută spre a invoca o încălcare a dreptului de acces la justiție, atât timp cât reclamanta nu a demonstrat că a introdus o acțiune în termenul legal care a fost anulată ca netimbrată sau că a formulat o cerere de ajutor judiciar - așa cum judicios a apreciat și instanța de apel.

În ce privește solicitarea recurentei ca instanța de recurs să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite prin decizia Curții de Apel se reține că nu poate fi primită, întrucât aceasta este o chestiune ce este lăsată de lege la aprecierea instanței care a judecat apelul, iar pe de altă parte o astfel de solicitare nu poate constitui un motiv de recurs, în sensul dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. În consecință, față de cele mai sus arătate, Înalta Curte: Va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.; Va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E. SA BRAȘOV, nefiind îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ.; Va obliga recurenta reclamantă SC E. SA Brașov la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin apreciere, în raport de munca depusă de apărător și de complexitatea cauzei - în cuantum de 15.000 RON către intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E. SA Brașov împotriva deciziei nr. 100/Ap din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Obligă recurenta reclamantă SC E. SA Brașov la cheltuieli de judecată în cuantum de 15.000 RON către intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.