ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3651/2012

SECȚlA A II-A CIVILĂ

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, reclamanta SC E. SA a solicitat

obligarea pârâtei SC A.A. SRL la plata sumei de 555.431,03 RON, reprezentând

contravaloarea lucrărilor autorizate, contractate, executate, facturate,

recepționate și neachitate de debitoare pentru lucrările „Construcție hală

furaje și anexă la exploatare agricolă din comuna C., județul Brașov,

autorizate de Consiliul Județean Brașov, cu nr. DD din 3 decembrie 2004.

Prin sentința civilă nr. 973/C din 20 aprilie

2011, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis excepția prescripției dreptului

material la acțiune invocată de pârâta SC A.A. SRL și în consecință, a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC E. SA, ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a respins excepția prematurității acțiunii și a rămas în pronunțare asupra

excepției prescripției dreptului material la acțiune, - excepție de fond, absolută

și dirimantă, reținând în considerente următoarele:

Cu privire la această excepție, prima instanță

a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Decretul-Lege nr. 167/1958

termenul general de prescripție este de 3 ani și potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul-Lege

nr. 167/1958 „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune

sau dreptul de a cere executarea silită".

În speță, potrivit Cap. II art. 8 din contractul

de antrepriză din 29 iulie 2004, plata lucrărilor se face lunar pe baza situațiilor

de plată prezentate de antreprenor și însușite de client în termen de 10 zile pentru

luna expirată.

Potrivit art. 15 alin. (2) din contract

„la semnarea procesului-verbal de recepție preliminară se consideră că antreprenorul

și-a respectat prevederile contractuale și are dreptul la plata integrală a prețului

lucrării".

Față de aceste clauze contractuale, instanța

de fond a reținut că dreptul la plata integrală a prețului lucrării s-a născut cel

mai târziu la semnarea procesului-verbal de recepție preliminară, respectiv la data

de 28 aprilie 2006 și acest termen s-a împlinit la data de 28 aprilie 2009.

A mai arătat că reclamanta susține în apărare

respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune pe considerent

că a fost întrerupt cursul prescripției ca urmare a introducerii acțiunii înregistrată

la data de 24 iulie 2007, sub Dosarul nr. 5812/62/2007 al Tribunalului Brașov, având

ca obiect pretenții în cuantum de 140.223,37 RON, reprezentând lucrări contractate,

executate, recepționate, facturate și predate, însă această apărare nu poate fi

primită întrucât cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripției extinctive,

atunci când vizează efectiv pretențiile asupra cărora poartă litigiul.

Cererea de chemare în judecată înregistrată

în Dosarul nr. 5812/62/2007, promovată de reclamanta SC E. SA a avut ca obiect pretenții

în cuantum de 140.223,37 RON, reprezentând lucrări contractate, executate, recepționate,

facturate și predate, dar neachitate pentru lucrările exterioare la hala de furaje

C. și prin sentința civilă nr. 743/C din 5 mai 2009 s-a admis acțiunea, astfel că

nu întrerupe cursul prescripției și nu începe să curgă un alt curs al prescripției

în care reclamanta să își poată exercita dreptul la acțiune pentru pretențiile pendinte

în cuantum de 555.431,03 RON, chiar dacă ambele pretenții derivă din același raport

obligațional statuat prin contractele încheiate de părți.

În cauza înregistrată în Dosarul nr. 5812/62/2007

al Tribunalului Brașov, reclamanta a avut posibilitatea să-și majoreze cuantumul

pretențiilor, să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză

și să promoveze căile legale de atac.

Cu toate acestea, după rămânerea irevocabilă

a hotărârii judecătorești, a constatat că a rămas neachitat un debit în cuantum

de 555.431,03 RON, însă a promovat acțiunea pendinte la data de 14 decembrie 2010,

după împlinirea termenului de prescripție la data de 28 aprilie 2009, după ce anterior,

la data de 19 noiembrie 2010 a convocat pârâta la conciliere directă.

De altfel, dacă întreruperea s-ar fi produs

prin efectul cererii de chemare în judecată ar fi început să curgă o prescripție

extinctivă nouă, având un alt obiect, anume dreptul de a cere și obține executarea

silită și nu dreptul de a promova o altă acțiune așa cum susține reclamanta.

Prin decizia nr. 100/Ap din 9 noiembrie

2011, Curtea de Apel Brașov, secția comercială,

a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

mai sus menționate, pe care a păstrat-o și a obligat apelanta să-i plătească intimatei

SC A.A. SRL suma de 18.382,50 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a apreciat că motivele invocate de către apelantă pot fi sintetizate între secțiuni,

respectiv: lipsa de pasivitate, încălcarea dreptului de acces la justiție și recunoașterea

pretențiilor de către pârâtă.

Cu privire la primul motiv a reținut că

prevederile Decretului nr. 167/1958 cu privire la prescripția extinctivă au un caracter

imperativ, fiind aplicabile în toate situațiile, cu excepția celor expres prevăzute

de lege. Lipsa de pasivitate invocată de către apelantă ar putea duce la înlăturarea

sancțiunii prescripției numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.

16 din Decretul nr. 167/1958, rezultând că notificările nu duc la întreruperea prescripției,

iar cererea de somație de plată, fiind respinsă, și-a pierdut acest efect.

Instanța de apel a considerat că tot în

ideea întreruperii termenului de prescripție a fost invocat și motivul privind recunoașterea

pretențiilor de către pârâta, or, omisiunea pârâtei de a formula obiecțiuni la expertiza

tehnică prin care făcea referire la diferența de plată în sumă de 883.520,03 RON,

nu poate fi considerată o recunoaștere neîndoielnică a datorării acestei sume, având

în vedere că această sumă nu făcea obiectul litigiului în cadrul căruia a fost efectuată

expertiza, deci nu se punea în discuție această concluzie a expertului.

Cu privire la încălcarea dreptului de acces

la justiție, instanța de apel a reținut că această problemă s-ar fi pus doar în

cazul în care reclamanta ar fi formulat acțiunea în cadrul termenului de prescripție

și ar fi fost anulată, ca netimbrată sau insuficient timbrată; în lipsa acestei

acțiuni, o prezumție potrivit căreia reclamanta ar fi formulat acțiunea în cadrul

termenului de prescripție dacă ar fi avut posibilitatea să plătească taxa de timbru

nu își găsește justificare.

Pe de altă parte, a apreciat în final instanța

de apel, în împrejurarea în care situația economico-financiară nu i-ar fi permis

reclamantei să plătească taxa judiciară de timbru în cadrul termenului de prescripție,

aceasta putea formula o cerere de ajutor public judiciar, în baza art. 21 din Legea

nr. 146/1997, prevedere introdusă în lege prin O.U.G. nr. 212 din 4 decembrie 2008,

anterior împlinirii termenului de prescripție.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat

recurs reclamanta SC E. SA Brașov,

întemeindu-se

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând schimbarea în tot

a hotărârii din apel, cu consecința admiterii acestuia și trimiterii cauzei spre

rejudecare la prima instanță.

Solicită, de asemenea, instanței de judecată

exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor

de judecată stabilite prin decizia Curții de Apel.

Cu cheltuieli de judecată, în temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ.

Recurenta susține, în esență, că:

În cauză, cursul prescripției s-a întrerupt,

fiind admisă acțiunea sa formulată la data de 24 iulie 2007 și înregistrată sub

număr de dosar 5812/62/2007, iar ulterior rămânerii irevocabile a sentinței nr.

743 din 5 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Brașov în acest dosar, prin anularea

de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14 octombrie 2010 a recursului

formulat de pârâtă, în prezenta cauză a început să curgă o nouă prescripție;

Nicio dispoziție legală nu prevede că,

după momentul întreruperii cursului prescripției, începe să curgă o prescripție

de altă natură, respectiv prescripția dreptului la executarea silită, astfel cum

eronat a reținut instanța de fond, deoarece trebuie avut în vedere raționamentul

potrivit căruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, precum și faptul

că nu se încalcă puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, dreptul subiectiv civil

nu a fost pe deplin consumat în substanța lui, nu a determinat o modificare integrală

a conținutului său juridic, ci a lăsat neatins dreptul la acțiune ce poartă asupra

sumei nesolicitate prin acțiunea formulată în cursul anului 2007 și în plus, în

cauză cursul prescripției a fost întrerupt ca urmare a respingerii acțiunii ce a

avut ca obiect somația de plată pe care a formulat-o, aceasta fiind respinsă ca

inadmisibilă și nicidecum ca neîntemeiată.

Cu referire la cheltuielile de judecată,

recurenta solicită instanței să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite

prin decizia Curții de Apel, susținând că acestea sunt nejustificate față de munca

desfășurată de apărătorul pârâtei SC A.A. SRL.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea criticilor exprimate în

recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente speței,

precum și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, se constată următoarele:

Excepția nulității recursului reclamantei,

invocată de intimata-pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va fi respinsă, instanța de recurs apreciind că

dezvoltarea motivelor de recurs la care a procedat reclamanta face posibilă încadrarea

acestora în categoria motivelor de nelegalitate, așa cum sunt prevăzute acestea

de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei

reclamante se dovedesc a fi însă neîntemeiate.

Se constată astfel că ambele instanțe au

reținut corect că având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (3), art. 7 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958, cât și clauzele prevăzute la Cap. II art. 8 și

art. 15 alin. (2) din contractul de antrepriză din 29 iulie 2004 încheiat între

părți, din care rezultă că plata integrală a prețului lucrării s-a născut cel mai

târziu la semnarea procesului-verbal de recepție preliminară, respectiv la data

de 28 aprilie 2006, - termenul de prescripție s-a împlinit la data de 28 aprilie

2009, or, reclamanta a promovat acțiunea ce face obiectul prezentei cauze la data

de 14 decembrie 2010, după împlinirea acestui termen.

Tot corect s-a reținut și că prin introducerea

cererii de chemare în judecată din data de 24 iulie 2007, având ca obiect pretenții

în sumă de 140.223,37 RON, urmare căreia s-a pronunțat sentința civilă nr. 743/C

din 5 mai 2009, rămasă irevocabilă la 14 octombrie 2010, nu s-a întrerupt cursul

prescripției și nu a început să curgă o nouă prescripție pentru debitul în sumă

de 555.431,03 RON constatat ulterior neachitat, chiar dacă ambele acțiuni își aveau

sorgintea în același raport obligațional, întrucât cea de-a doua acțiune nu privește

același litigiu, iar reclamanta avea posibilitatea de a-și majora pretențiile și

de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în Dosarul nr. 5812/62/2007 al Tribunalului

Brașov.

Contrar susținerilor reclamantei s-a reținut

corect și că după data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești menționate,

a început să curgă o prescripție extinctivă nouă privind dreptul de a cere executarea

silită și nu acela de a promova o nouă acțiune.

Cât privește susținerea potrivit căreia

somația de plată a fost respinsă ca inadmisibilă și nu ca neîntemeiată ceea ce ar

atrage întreruperea termenului de prescripție, se constată că nici această susținere

nu poate fi primită, având în vedere că legea nu face distincție între motivele

respingerii unei acțiuni și oricum, potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr.

167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă s-a respins acțiunea.

Nici notificările nu conduc la întreruperea

prescripției, iar omisiunea pârâtei de a formula obiecțiuni la expertiză nu echivalează

automat cu o recunoaștere a pretențiilor, cum nici lipsa resurselor financiare pentru

achitarea taxelor de timbru în vederea introducerii unei acțiuni în termenul legal

de prescripție nu poate fi reținută spre a invoca o încălcare a dreptului de acces

la justiție, atât timp cât reclamanta nu a demonstrat că a introdus o acțiune în

termenul legal care a fost anulată ca netimbrată sau că a formulat o cerere de ajutor

judiciar - așa cum judicios a apreciat și instanța de apel.

În ce privește solicitarea recurentei ca

instanța de recurs să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite prin

decizia Curții de Apel se reține că nu poate fi primită, întrucât aceasta este o

chestiune ce este lăsată de lege la aprecierea instanței care a judecat apelul,

iar pe de altă parte o astfel de solicitare nu poate constitui un motiv de recurs,

în sensul dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

În consecință, față de cele mai sus arătate,

Înalta Curte:

Va respinge excepția nulității recursului

invocată de intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ.;

Va respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC E. SA BRAȘOV, nefiind îndeplinite cerințele dispozițiilor art.

304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.;

Va obliga recurenta reclamantă SC E. SA

Brașov la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ., prin apreciere, în raport de munca depusă de apărător și

de complexitatea cauzei - în cuantum de 15.000 RON către intimata pârâtă SC A.A.

SRL Crizbav.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului

invocată de intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC E. SA Brașov împotriva deciziei nr. 100/Ap din 9 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Obligă

recurenta reclamantă SC E. SA Brașov la cheltuieli de judecată în cuantum de 15.000

RON către intimata pârâtă SC A.A. SRL Crizbav.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.