ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 89 pronunțată în data de 12 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate și, pe cale de consecință, a anulat actul de constatare nr. 381/I.I. din 12 ianuarie 2010 emis de pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că: Reclamantul P.V. a solicitat anularea actului de constatare nr. 381/I.I din 12 ianuarie 2010 prin care s-a constatat că acesta se află în stare de incompatibilitate în perioada 1 august 2008 – 14 octombrie 2009, arătând că după ce a fost ales în funcția de primar și-a dat demisia din funcția de administrator al societăților comerciale pe care le conducea cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de Legea nr. 161/2003.

S-a mai susținut că emiterea actului de constatare s-a efectuat fără ca reclamantul să fie somat, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare. În ședința publică din 15 martie 2010, reclamantul a invocat excepția nulității absolute a actelor înaintate de ANI, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (9) din Legea nr. 144/2007, potrivit cărora „actele întocmite de inspectorii de integritate după începerea verificării fără ca persoana verificată să fie înștiințată despre declanșarea procedurii de verificare sunt nule de drept”. Față de acest aspect, reclamantul învederează că pe confirmarea de primire, deși s-a consemnat că primirea s-a făcut de mama sa, semnătura nu aparține acesteia, solicitând verificarea de scripte.

Prima instanță procedând la verificarea de scripte a constatat că semnătura nu aparține mamei reclamantului și deci nu poate produce efectele prevăzute de lege.

Cu privire la excepția nulității absolute a actului de constatare invocată de reclamant motivat de faptul că actul de constatare nu conține mențiuni clare privind posibilitatea de atacare, pârâta s-a apărat precizând că legea nu distinge alte mențiuni obligatorii în cazul actului de constatare, prin urmare, actul atacat nu este inform, fiind întocmit în mod corect, deci s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că reclamantul a primit înștiințarea la data de 3 noiembrie 2009. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că, potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 „funcția de primar este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice”.

A arătat prima instanță că,din verificarea declarațiilor de avere și de interese a reclamantului, completate și depuse în perioada 2008-2009 la Primăria comunei Topliceni, județul Buzău, a reieșit că alegerea în funcția de primar a acestuia, pentru mandatul 2008-2010 a fost validată prin sentința civilă nr. 1370 pronunțată la data de 18 iunie 2008 de Judecătoria Râmnicu Sărat, județul Buzău, iar reclamantul a deținut calitatea de administrator la societățile comerciale SC P. SRL – în perioada 12 noiembrie 2003 – 4 mai 2009 și SC B.B.P.

SRL în perioada 7 martie 2006-14 octombrie 2009. Mai mult, arată instanța, potrivit art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție, iar potrivit dispozițiilor aceluiași articol, alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor secțiunii legii referitoare la incompatibilitățile aleșilor locali, este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată conform disp.

art. 91 alin. (4) din același act normativ, cu încetarea de drept a mandatului de ales local. A concluzionat instanța că reclamantul nu a fost legal încunoștințat despre declanșarea procedurii de verificare astfel că, potrivit art. 5 alin. (9) din Legea nr. 144/2007 R privind înființarea, organizarea și funcționarea ANI, „actele întocmite de inspectorii de integritate după începerea verificării, fără ca persoana verificată să fie înștiințată despre declanșarea procedurii de verificare sunt nule de drept”. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304 1 C. proc. civ. recurenta a arătat că înștiințarea intimatului-reclamant s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 92 alin. (3) și (6) C. proc.

civ. și că atâta timp cât partea interesată nu s-a înscris în fals în privința semnăturii care putea fi aplicată pe acest document și de un membru al familiei (în speță, mama), este discutabilă soluția instanței de anulare a actului de constatare pentru acest motiv. În opinia recurentei verificarea vizuală a unei semnături excede competențelor instanței și nu poate fi lămuritoare pentru a pronunța un verdict. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a formulat apărări atât față de critica adusă de recurentă cât și raportat la fondul pricinii, mai exact ca inexistența stării de incompatibilitate reținută prin actul de constatare a cărui anulare a făcut obiectul judecății în fața Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Examinând cauza din perspectiva probatoriului administrat și a legislației incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este nefondată critica adusă de recurentă și subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. („când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”). Motivarea căii de atac exercitate este una extrem de succintă și privește exclusiv nemulțumirea că soluția pronunțată s-a bazat pe administrarea unei probe considerată neconvingătoare în condițiile în care potrivit art. 92 C. proc. civ. comunicarea oricărui act de procedură se poate face și unui membru al familiei celui vizat.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de control judiciar remarcă faptul că prima instanță sesizată cu excepția nulității actului prin care ANI a înștiințat pe reclamant de declanșarea procedurii de verificare, în temeiul art. 5 alin. (9) din Legea nr. 144/2007/ R (în vigoare la data la care inspectorii de integritate au decis declanșarea procedurii de verificare a reclamantului), și date fiind controversele existente cu privire la validitatea actului - confirmare de primire din 3 noiembrie 2009 a apelat la dispozițiile art. 179 alin. (1) teza I C. proc. civ. care permit instanței de judecată să procedeze la o verificare de scripte.

Concluzia judecătorului este una argumentată, din compararea înscrisului disputat (fila 59 dosar fond) cu celelalte documente depuse la dosar și precizate în considerentele hotărârii judecătorești rezultând că semnătura mamei reclamantului – P. Constanța - este vizibil/vădit diferită de „semnătura” aplicată pe actul în discuție (mai exact cele două inițiale trecute pe acesta). Deși corect redat conținutul art. 92 C. proc. civ. de către recurentă, Înalta Curte observă că în speță acesta nu poate fi considerat ca fiind respectat pentru motivele deja punctate. Aplicându-se sancțiunea expres prevăzută de art. 5 alin. (9) din Legea nr. 144/2007 R s-a stabilit în mod just că actul de constatare este lipsit de efecte juridice.

În acest context, verificarea legalității sentinței atacate din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ. nu mai este oportună. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 89 din 12 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.