ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4271/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4271/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 936/42/2010 reclamantul I.M. a solicitat instanței ca în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri să dispună anularea

ordinului nr. 1142 emis de pârât la data de 03 august 2010 prin care a fost eliberat

din funcția de director general al filialei SC U.M.P. SA; anularea tuturor actelor

subsecvente emiterii ordinului privind eliberarea din funcție; reintegrarea sa pe

funcția avuta anterior; obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale ce i

se cuvin începând cu data eliberării din funcție și până la momentul reintegrării;

obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 150.000 RON pentru eliberarea

din funcție fără niciun motiv temeinic înainte de împlinirea termenului prevăzut

împlinirea termenului prevăzut în contractul de muncă.

de drept pe care s-a întemeiat acțiunea

Reclamantul a arătat ca

începând cu data de 07 aprilie 2009 a îndeplinit funcția de director general la

SC U.M.P. SA, fiind încheiat în acest sens contract de mandat pentru o perioadă

de 1 an de zile, ulterior, prin actul adițional din 2010 durata contractului de

mandat fiind prelungită pentru o perioada de 24 luni.

Reclamantul a arătat că

pe perioada contractului și-a îndeplinit corespunzător obligațiile asumate, chiar

a inițiat câteva proiecte pentru creșterea economică a societății și achitarea datoriei

publice restante, dar spre surprinderea sa, fără a exista în prealabil vreun motiv

cu privire la activitatea desfășurată sau vreo obligație contractuală nerespectată,

la data de 05 august 2010 a fost încunoștințat de ceilalți angajați ai societății

că a fost eliberat din funcția de director general al societății prin ordin al Ministrului

Economiei, urmând ca funcția să fie ocupată de o altă persoană din cadrul societății.

de fond

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 262 din

02 decembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea.

de drept care au format convingerea instanței de fond

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut ca din analiza ordinului de revocare din funcție a reclamantului

se reține că sub aspectul temeiniciei și legalității s-au respectat dispozițiile

legale în materie, respectiv art. 142 alin. (2) lit. c), art. 132 alin. (4) și

art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale,

precum și H.G. nr. 1634/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri cu referire la H.G. nr. 979/2000 privind înființarea

CN Romarm SA.

Astfel prin H.G. nr. 979/2000

s-a înființat CN Romarm SA cu un capital social de 1.676.829.000 mii ROL, integral

subscris și vărsat, deținut în întregime de statul român în calitate de acționar

unic, reprezentat de Ministerul Industriei și Comerțului.

Potrivit art. 2 din H.G.

nr. 979/2000, CN Romarm SA are în componență filiale cu personalitate juridică și

sucursale, care sunt prevăzute în Anexa nr. 2 printre care și filiala SC P. SA,

cu sediul în orașul Plopeni, județul Prahova.

Instanța a constatat că,

în calitate de unic acționar al SC U.M.P. SA, Ministerul Economiei, Comerțului

și Mediului de Afaceri, potrivit art. 13 din H.G. nr. 1634/2009, își exercită toate

drepturile ce decurg din această calitate, printre care și cea reglementată de

art. 137

1

alin. (4) și, respectiv art. 142 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 31/1990 privind desemnarea, numirea și revocarea administratorilor și, implicit,

a directorilor.

Potrivit art. 137

1

din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt desemnați de adunarea generală ordinară

a acționarilor și pot fi revocați oricând de aceasta, iar consiliul de administrație,

potrivit art. 142 alin. (2) lit. c), are printre competențe numirea și revocarea

directorilor.

A apreciat Curtea că din

interpretarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 31/1990 privitoare la administrarea

și conducerea societăților comerciale rezultă că directorii și administratorii se

află cu societatea în raporturi de mandat, contract cu un pronunțat caracter intuitu

personae. În consecință, încetarea raporturilor acestora cu societatea se poate

produce atât prin renunțarea la mandat, cât și prin revocarea lor, care constituie

un mijloc de denunțare a contractului de mandat.

Identic cu administratorii

societății pe acțiuni, directorii pot fi revocați oricând din funcție fără a avea

putința de a contesta sub aspectul temeiniciei decizia de revocare. Aceasta se desprinde

din interpretarea dispozițiilor art. 132 alin (4) din Legea nr. 31/1990, care arată

că membrii consiliului de administrație nu pot ataca hotărârea adunării generale

privitoare la revocarea lor din funcție și pe cale de simetrie aceeași interdicție

o au și directorii care sunt numiți de consiliul de administrație.

Din aceste motive, Curtea

a considerat că, în speță, atâta timp cât Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului

de Afaceri este unic acționar al SC U.M.P. SA are latitudinea de a numi și revoca

din funcție directorul societății prin intermediul consiliului de administrație.

În concluzie, instanța

de fond a statuat că ordinul emis este legal, acesta fiind aprobat de consiliul

de administrație, așa cum rezultă din procesul-verbal din 04 august 2010.

Și sub aspectul ultimului

capăt de cerere referitoare la obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, cererea

a fost respinsă reținându-se că reclamantul nu a făcut dovezi cu privire la îndeplinirea

obligațiilor stabilite prin contractul de mandat, la art. 2, pentru a rezulta că

revocarea sa a fost făcută fără motiv, care să îi dea dreptul la despăgubiri.

Dimpotrivă, a reținut

instanța, la dosarul cauzei s-au depus de către pârâtă o serie de înscrisuri din

care rezultă că în activitatea reclamantului, pe perioada executării contractului

de mandat au fost constatate o serie de neregulii privind gestionarea societății,

cu referire la modalitatea de contractare și vânzare a fierului vechi pentru care

reclamantul a dat o notă explicativă, situația fiind înaintată spre soluționare

Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

reclamantul I.M. împotriva sentinței nr. 262 din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

5.1. Instanța de fond

a reținut în mod greșită că s-a prelungit contractul de mandat cu 24 luni în data

de 12 martie 2009, deoarece contractul inițial a fost semnat la 07 aprilie 2009.

5.2. Instanța de fond

a reținut ca motiv de demitere afirmația a pârâtului, conform căreia revocarea contractului

de mandat s-a aprobat pentru că reclamantul nu a semnat procesul-verbal de predare-primire

la eliberarea din funcție.

5.3. Instanța fondului

nu a analizat actele depuse la dosar și nu a observat că directorul general nu avea

competența să revoce contractul de mandat prin decizia din 27 august 2010, o astfel

de competență revenind consiliului de administrație.

Mai mult, recurentul susține

că nu a fost respectat termenul de preaviz, nu i-a fost acordată posibilitatea să

solicite un post conform pregătirii și nu i s-a adus la cunoștință eliberarea din

funcție.

5.4. Judecătorul fondului

a reținut în mod greșit că eliberarea din funcție s-a produs ca urmare a neregulilor

privitoare la gestionarea societății cu referire la modalitatea de contractare și

vânzare a fierului vechi.

Toate înscrisurile depuse

pe acest aspect sunt ulterioare eliberării din funcție a recurentului.

Nu s-a făcut nicio cercetare

prealabilă, recurentul nu a semnat nicio notă explicativă și nu a susținut că intimatul

nu avea calitate să emită ordinul, ci doar că actul a fost emis fără temei legal.

de intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

Intimatul a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, ținându-se seama că reclamantul a refuzat să

semneze procesul-verbal de predare-primire a patrimoniului la numirea în funcție,

a refuzat să predea gestiunea societății la momentul revocării din funcție.

Revocarea reclamantului

s-a făcut de către Consiliul de Administrație, în temeiul art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Ordinul contestat a fost

emis în mod legal, iar reclamantul nu mai poate fi reintegrat.

Cu privire la plata despăgubirilor

în cuantum de 150.000 RON, nu este datorată, deoarece revocarea s-a făcut cu „justă

cauză”.

II. Considerentele Înaltei

Curți – instanță competentă să soluționeze recursul

pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

1.1. Prin contractul de

mandat din 07 aprilie 2009, recurentul-reclamant a fost delegat în funcția de director

general al SC U.M.P. SA pe o perioadă de 1 an, iar prin actul adițional din 2010,

durata contractului de mandat a fost prelungită cu 24 luni.

Prin hotărârea consiliului

de administrație din data de 04 august 2010 s-a hotărât revocarea mandatului încredințat

recurentului, iar prin ordinul nr. 1142 din 03 august 2010, recurentul a fost eliberat

din funcția de director general.

1.2. Potrivit dispozițiilor

art. 9.1. lit. b) din contractul de mandat, revocarea mandatarului din calitatea

de director general poate interveni pentru motive ce țin de neexecutarea/executarea

necorespunzătoare a contractului.

Potrivit art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, directorii pot fi revocați oricând de către consiliul

de administrație dacă nu-și îndeplinea obligațiile, cu respectarea competențelor

stabilite prin lege și prin statutul societății.

1.3. Din interpretarea

prevederilor legale sus menționate rezultă că revocarea din funcție a directorilor

poate interveni în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului.

Pentru aceasta, intimatul-pârât

avea obligația să depună toate actele care au stat la baza emiterii actului administrativ

atacat, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Actele aflate la dosar

nu demonstrează legalitatea actelor de eliberare din funcție.

Astfel, adresa din 21

septembrie 2010 este ulterioară revocării contractului de mandat. Nota explicativă

semnată indescifrabil este datată 16 septembrie 2010 și, de asemenea, este ulterioară

emiterii actelor atacate.

Aceste acte au fost apreciate

în mod greșit de judecătorul fondului ca reprezentând dovada existenței unor nereguli

privind gestionarea societății în timpul mandatului recurentului.

Deoarece actele au fost

emise ulterior eliberării din funcție a reclamantului, ele nu fac dovada neexecutării

sau executării necorespunzătoare a contractului.

1.4. Este adevărat că

numirea recurentului s-a făcut intuitu personae, că revocarea poate avea loc oricând,

dar în ipoteza în care „revocarea survine” fără justă cauză, directorul este îndreptățit

la plata unor daune-interese, potrivit art. 143

1

alin. (4) din Legea

nr. 31/1990, republicată.

1.5. În speță, nu este

posibilă anularea ordinului nr. 1142 din 03 august 2010, a actelor subsecvente,

față de dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și art. 9.1.

alin. (4) din contractul de mandat. În consecință, nici reintegrarea reclamantului

pe funcția de director general nu mai este posibilă.

Recurentul are însă dreptul

la despăgubiri, deoarece revocarea s-a produs, fără justă cauză, în sensul art.

143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată.

drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborată

cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul

analizat va fi admis, iar sentința recurată va fi casată.

Urmează a se admite în

parte acțiunea reclamantului, în sensul că va obliga autoritatea pârâtă să-i plătească

reclamantului despăgubiri constând din drepturile bănești cuvenite pentru perioada

rămasă neexecutată din contractul de mandat din 07 aprilie 2009, completat cu actul

adițional din 2010, urmând ca stabilirea în concret a sumei să se facă cu prilejul

punerii în executare a hotărârii.

Urmează a se respinge

celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de I.M. împotriva sentinței nr. 262 din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată.

Admite în parte acțiunea

în sensul că obligă autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului despăgubire

constând din drepturile bănești cuvenite pentru perioada rămasă neexecutată din

contractul de mandat din 07 aprilie 2009, completat cu actul adițional din 2010.

Respinge celelalte capete

de cerere ca neîntemeiate.

Obligă autoritatea la

6.000 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.