Decizia nr. 4271/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 936/42/2010 reclamantul I.M. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri să dispună anularea ordinului nr. 1142 emis de pârât la data de 03 august 2010 prin care a fost eliberat din funcția de director general al filialei SC U.M.P. SA; anularea tuturor actelor subsecvente emiterii ordinului privind eliberarea din funcție; reintegrarea sa pe funcția avuta anterior; obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale ce i se cuvin începând cu data eliberării din funcție și până la momentul reintegrării; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 150.000 RON pentru eliberarea din funcție fără niciun motiv temeinic înainte de împlinirea termenului prevăzut împlinirea termenului prevăzut în contractul de muncă.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat acțiunea Reclamantul a arătat ca începând cu data de 07 aprilie 2009 a îndeplinit funcția de director general la SC U.M.P. SA, fiind încheiat în acest sens contract de mandat pentru o perioadă de 1 an de zile, ulterior, prin actul adițional din 2010 durata contractului de mandat fiind prelungită pentru o perioada de 24 luni. Reclamantul a arătat că pe perioada contractului și-a îndeplinit corespunzător obligațiile asumate, chiar a inițiat câteva proiecte pentru creșterea economică a societății și achitarea datoriei publice restante, dar spre surprinderea sa, fără a exista în prealabil vreun motiv cu privire la activitatea desfășurată sau vreo obligație contractuală nerespectată, la data de 05 august 2010 a fost încunoștințat de ceilalți angajați ai societății că a fost eliberat din funcția de director general al societății prin ordin al Ministrului Economiei, urmând ca funcția să fie ocupată de o altă persoană din cadrul societății.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 262 din 02 decembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ca din analiza ordinului de revocare din funcție a reclamantului se reține că sub aspectul temeiniciei și legalității s-au respectat dispozițiile legale în materie, respectiv art. 142 alin. (2) lit. c), art. 132 alin. (4) și art. 137 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și H.G. nr. 1634/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri cu referire la H.G. nr. 979/2000 privind înființarea CN Romarm SA. Astfel prin H.G. nr. 979/2000 s-a înființat CN Romarm SA cu un capital social de 1.676.829.000 mii ROL, integral subscris și vărsat, deținut în întregime de statul român în calitate de acționar unic, reprezentat de Ministerul Industriei și Comerțului. Potrivit art. 2 din H.G. nr. 979/2000, CN Romarm SA are în componență filiale cu personalitate juridică și sucursale, care sunt prevăzute în Anexa nr. 2 printre care și filiala SC P. SA, cu sediul în orașul Plopeni, județul Prahova. Instanța a constatat că, în calitate de unic acționar al SC U.M.P. SA, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, potrivit art. 13 din H.G. nr. 1634/2009, își exercită toate drepturile ce decurg din această calitate, printre care și cea reglementată de art. 137 1 alin. (4) și, respectiv art. 142 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind desemnarea, numirea și revocarea administratorilor și, implicit, a directorilor. Potrivit art. 137 1 din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt desemnați de adunarea generală ordinară a acționarilor și pot fi revocați oricând de aceasta, iar consiliul de administrație, potrivit art. 142 alin. (2) lit. c), are printre competențe numirea și revocarea directorilor. A apreciat Curtea că din interpretarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 31/1990 privitoare la administrarea și conducerea societăților comerciale rezultă că directorii și administratorii se află cu societatea în raporturi de mandat, contract cu un pronunțat caracter intuitu personae. În consecință, încetarea raporturilor acestora cu societatea se poate produce atât prin renunțarea la mandat, cât și prin revocarea lor, care constituie un mijloc de denunțare a contractului de mandat. Identic cu administratorii societății pe acțiuni, directorii pot fi revocați oricând din funcție fără a avea putința de a contesta sub aspectul temeiniciei decizia de revocare. Aceasta se desprinde din interpretarea dispozițiilor art. 132 alin (4) din Legea nr. 31/1990, care arată că membrii consiliului de administrație nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție și pe cale de simetrie aceeași interdicție o au și directorii care sunt numiți de consiliul de administrație. Din aceste motive, Curtea a considerat că, în speță, atâta timp cât Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri este unic acționar al SC U.M.P. SA are latitudinea de a numi și revoca din funcție directorul societății prin intermediul consiliului de administrație. În concluzie, instanța de fond a statuat că ordinul emis este legal, acesta fiind aprobat de consiliul de administrație, așa cum rezultă din procesul-verbal din 04 august 2010. Și sub aspectul ultimului capăt de cerere referitoare la obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, cererea a fost respinsă reținându-se că reclamantul nu a făcut dovezi cu privire la îndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul de mandat, la art. 2, pentru a rezulta că revocarea sa a fost făcută fără motiv, care să îi dea dreptul la despăgubiri. Dimpotrivă, a reținut instanța, la dosarul cauzei s-au depus de către pârâtă o serie de înscrisuri din care rezultă că în activitatea reclamantului, pe perioada executării contractului de mandat au fost constatate o serie de neregulii privind gestionarea societății, cu referire la modalitatea de contractare și vânzare a fierului vechi pentru care reclamantul a dat o notă explicativă, situația fiind înaintată spre soluționare Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Recursul formulat de reclamantul I.M. împotriva sentinței nr. 262 din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 5.1. Instanța de fond a reținut în mod greșită că s-a prelungit contractul de mandat cu 24 luni în data de 12 martie 2009, deoarece contractul inițial a fost semnat la 07 aprilie 2009. 5.2. Instanța de fond a reținut ca motiv de demitere afirmația a pârâtului, conform căreia revocarea contractului de mandat s-a aprobat pentru că reclamantul nu a semnat procesul-verbal de predare-primire la eliberarea din funcție. 5.3. Instanța fondului nu a analizat actele depuse la dosar și nu a observat că directorul general nu avea competența să revoce contractul de mandat prin decizia din 27 august 2010, o astfel de competență revenind consiliului de administrație. Mai mult, recurentul susține că nu a fost respectat termenul de preaviz, nu i-a fost acordată posibilitatea să solicite un post conform pregătirii și nu i s-a adus la cunoștință eliberarea din funcție. 5.4. Judecătorul fondului a reținut în mod greșit că eliberarea din funcție s-a produs ca urmare a neregulilor privitoare la gestionarea societății cu referire la modalitatea de contractare și vânzare a fierului vechi. Toate înscrisurile depuse pe acest aspect sunt ulterioare eliberării din funcție a recurentului. Nu s-a făcut nicio cercetare prealabilă, recurentul nu a semnat nicio notă explicativă și nu a susținut că intimatul nu avea calitate să emită ordinul, ci doar că actul a fost emis fără temei legal.

Concluzii scrise formulate de intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ținându-se seama că reclamantul a refuzat să semneze procesul-verbal de predare-primire a patrimoniului la numirea în funcție, a refuzat să predea gestiunea societății la momentul revocării din funcție. Revocarea reclamantului s-a făcut de către Consiliul de Administrație, în temeiul art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. Ordinul contestat a fost emis în mod legal, iar reclamantul nu mai poate fi reintegrat. Cu privire la plata despăgubirilor în cuantum de 150.000 RON, nu este datorată, deoarece revocarea s-a făcut cu „justă cauză”. II. Considerentele Înaltei Curți – instanță competentă să soluționeze recursul 1. Recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. 1.1. Prin contractul de mandat din 07 aprilie 2009, recurentul-reclamant a fost delegat în funcția de director general al SC U.M.P. SA pe o perioadă de 1 an, iar prin actul adițional din 2010, durata contractului de mandat a fost prelungită cu 24 luni. Prin hotărârea consiliului de administrație din data de 04 august 2010 s-a hotărât revocarea mandatului încredințat recurentului, iar prin ordinul nr. 1142 din 03 august 2010, recurentul a fost eliberat din funcția de director general. 1.2. Potrivit dispozițiilor art. 9.1. lit. b) din contractul de mandat, revocarea mandatarului din calitatea de director general poate interveni pentru motive ce țin de neexecutarea/executarea necorespunzătoare a contractului. Potrivit art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, directorii pot fi revocați oricând de către consiliul de administrație dacă nu-și îndeplinea obligațiile, cu respectarea competențelor stabilite prin lege și prin statutul societății. 1.3. Din interpretarea prevederilor legale sus menționate rezultă că revocarea din funcție a directorilor poate interveni în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului. Pentru aceasta, intimatul-pârât avea obligația să depună toate actele care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Actele aflate la dosar nu demonstrează legalitatea actelor de eliberare din funcție. Astfel, adresa din 21 septembrie 2010 este ulterioară revocării contractului de mandat. Nota explicativă semnată indescifrabil este datată 16 septembrie 2010 și, de asemenea, este ulterioară emiterii actelor atacate. Aceste acte au fost apreciate în mod greșit de judecătorul fondului ca reprezentând dovada existenței unor nereguli privind gestionarea societății în timpul mandatului recurentului. Deoarece actele au fost emise ulterior eliberării din funcție a reclamantului, ele nu fac dovada neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului. 1.4. Este adevărat că numirea recurentului s-a făcut intuitu personae, că revocarea poate avea loc oricând, dar în ipoteza în care „revocarea survine” fără justă cauză, directorul este îndreptățit la plata unor daune-interese, potrivit art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată. 1.5. În speță, nu este posibilă anularea ordinului nr. 1142 din 03 august 2010, a actelor subsecvente, față de dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și art. 9.1. alin. (4) din contractul de mandat. În consecință, nici reintegrarea reclamantului pe funcția de director general nu mai este posibilă. Recurentul are însă dreptul la despăgubiri, deoarece revocarea s-a produs, fără justă cauză, în sensul art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată. 2. Față de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborată cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul analizat va fi admis, iar sentința recurată va fi casată. Urmează a se admite în parte acțiunea reclamantului, în sensul că va obliga autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului despăgubiri constând din drepturile bănești cuvenite pentru perioada rămasă neexecutată din contractul de mandat din 07 aprilie 2009, completat cu actul adițional din 2010, urmând ca stabilirea în concret a sumei să se facă cu prilejul punerii în executare a hotărârii. Urmează a se respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,