ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3606/2013

Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 23 februarie 2012, petenta F.D.M. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012, întocmit de reprezentanții CN A.D.N. SA, solicitând anularea acestuia. În motivarea plângerii, petenta a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție menționat a fost sancționată cu amendă de 250 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002. Prin sentința civilă nr. 4155 din 30 aprilie 2012, Judecătoria Pitești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, reținând în esență că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Învestită prin declinare, Judecătoria Găești prin rezoluția administrativă din 22 februarie 2013, semnată de „președinte”, cauza a fost înaintată spre a fi reînregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești cu invocarea generică a dispozițiilor Legii nr 2 din 21 februarie 2013. Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 3368 din 8 aprilie 2013, la rându-i, s-a declarat necompetentă teritorial și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești. A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Pitești și Judecătoria Găești cu privire la soluționarea prezentei cauze și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Pitești a reținut că revenea instanței din circumscripția de la locul săvârșirii faptei, competența soluționării cauzei, conform dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001. În concluzie, Judecătoria Pitești a arătat că Judecătoria Găești este competentă să soluționeze cauza, ca instanță de la locul săvârșirii contravenției, competență stabilită de O.G. nr. 2/2001, deoarece la data sesizării inițiale a instanței nu erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 2/2013.

Învestită astfel a pronunța regulatorul de competență între Judecătoria Găești și Judecătoria Pitești, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Judecătoriei Găești competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce succed: Fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză este reglementată și sancționată de dispozițiile art. 8 din OG nr. 15/2002, conform cărora „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda”. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (…) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Aceste dispoziții derogatorii sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenționale introduse ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013, regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această materie aplicându-se regula, iar nu excepțiile arătate în art. 23 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.

De asemenea, alin. (2) și (3) din art. 23 precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea dispozițiilor legii, se constată că art. 23 din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Prin urmare, art. 23 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, considerent pentru care prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. 23 alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele expuse, se reține că dispozițiile art. 23 din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 23 februarie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost localitatea Petrești, județul Dâmbovița zona situată în circumscripția Judecătoriei Găești, așa încât, această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Găești în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2013.