ÎCCJ, decizie (scj.ro #82860)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82860) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract

de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare încheiat în temeiul art. 27 din

O.U.G. nr. 88/1997. Acțiune în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de

act de vânzare-cumpărare. Condiții de admisibilitate

Cuprins

pe materii: Drept comercial. Contracte

Index

alfabetic: acțiune în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de

vânzare-cumpărare

-

contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare

-

consimțământ

O.U.G.

nr. 88/1997, art. 27

O.G.

51/1997, art. 16

C.

civ., art. 1073 - 1077

Conform dispozițiilor

art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale,

societățile comerciale care au în derulare contracte de locație de gestiune, de

închiriere sau de asociere în participațiune pot vinde sau încheia contracte de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare prin negociere directă cu

locatarii sau asociații în situațiile în care aceștia au făcut investiții în

activele pe care le utilizează în proporția prevăzută de lege.

Este

legală decizia prin care se constată intervenită vânzarea-cumpărarea

activului care a făcut obiectul unui contract de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare încheiat între părți în temeiul dispozițiilor art. 27

din O.U.G. nr. 88/1997, lege specială

î

n raport cu O.G. nr. 51/1997,

neputând fi primită susținerea potrivit căreia prin hotărârea atacată s-ar fi

suplinit consimțământul locatorului la vânzare deoarece această clauză este

instituită legal în acord cu scopul reglementării: privatizarea, iar

transmiterea proprietății operează de drept, tot în baza legii, la finalul

duratei de leasing, consimțământul părților fiind necesar și relevant, în baza

art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, numai la momentul încheierii contractului de

leasing.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 3606 din 29 octombrie 2013

Prin sentința nr. 24811 din 16 decembrie 2011, Tribunalul

București, Secția a VI-a civilă, a respins acțiunea promovată de reclamanta SC

M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC P. SA ca neîntemeiată, subsecvent

respingerii excepției inadmisibilității ca neîntemeiată.

Prima instanță a pronunțat această sentință în rejudecare pe

fond, după casarea cu trimitere a sentinței nr. 6767 din 4 iunie 2010

pronunțată în primul ciclu procesual, prin care acțiunea a fost respinsă ca

prescrisă, prin decizia nr. 621 R din 8 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel București.

În pronunțarea sentinței, instanța de fond, în aplicarea art. 315 C. proc. civ., a reținut ca fiind în vigoare clauza prevăzută de art. 2 din contract care

reglementează obligația locatorului de a respecta dreptul de opțiune al

utilizatorului în condițiile în care cocontractanții au renunțat la aplicarea

regulii privind neprelungirea duratei contractului din cadrul art. 4 după data

de 25 aprilie 2004.

Reținând că prin cererea sa reclamanta a solicitat pronunțarea

unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare atât

pentru construcție cât și pentru terenul pe care este amplasat activul Farmacia

X, că potrivit înscrisurilor de la dosar terenul nu urma a face obiect al

contractului de leasing, obiect determinat și prin aplicarea regulii de

interpretare conținută de art. 977 alin. (1) C. civ., că, pe de altă parte,

reclamanta nu a făcut dovada plății prețului activului în condițiile art. 8

teza a II-a, respectiv a prețului reactualizat și că temeiul de drept invocat:

art. 16 din O.G. nr. 51/1997 nu conferă temeinicie acțiunii promovate, prima

instanță a respins acțiunea promovată ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, prin decizia nr.

449 din 1 noiembrie 2012, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței pe care, în consecință, a schimbat-o în parte

în sensul constatării intervenirii vânzării-cumpărării activului construcție

Farmacia nr. X situată în Lehliu Gară str. N.T. nr. X jud. Călărași, hotărâre

care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, cu menținerea celorlalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Instanța

de apel a apreciat ca întemeiate criticile reclamantei care au vizat

soluționarea primului capăt de cerere, față și de susținerea făcută prin

cererea de apel că obiectul vânzării îl reprezintă numai construcția, nu și

terenul și având în vedere art. 8 din contractul de leasing imobiliar nr.

468/5.05.2003.

Făcând aplicarea prevederilor art. 8 din contractul de leasing

imobiliar nr. 468 din 5 mai 2003 încheiat de părți, conform căruia la expirarea

contractului sau când utilizatorul solicită cumpărarea activului înainte de

expirare, acesta achită valoarea reziduală și TVA aferent și constatând că prin

înscrisurile depuse la dosar, apelanta și-a îndeplinit obligațiile de plată

prevăzute de art. 8 din contract, instanța de apel a admis cererea de

constatare a intervenirii vânzării activului obiect al contractului de leasing.

Instanța de apel a mai reținut că pentru penalitățile la care a

făcut referire intimata-pârâtă prin întâmpinare, aceasta nu a emis facturi și

nu le-a solicitat în niciun mod reclamantei și, oricum, nu sunt de natură să

afecteze exercitarea dreptului de opțiune la cumpărarea activului în lipsa unei

condiționări în acest sens, că nici actualizarea prețului nu este imputabilă

reclamantei, obligația cuantificării ei și emiterii unei facturi aparținând

locatorului.

În ce privește cererea reclamantei vizând executarea clauzei

penale inserată în art. 14 din contract, instanța de apel a apreciat ca fiind

corectă sentința sub acest aspect, deoarece pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de act de vânzare-cumpărare vizează executarea în natură a obligației

asumată prin contract în prezența căreia reclamanta nu mai poate solicita

executarea clauzei penale.

În contra deciziei menționate

pârâta SC P. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

solicitând modificarea acesteia în tot, în sensul respingerii

apelului declarat de reclamantă.

Sub motivul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a arătat că decizia nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece aceasta a avut în vedere

precizarea asupra obiectului vânzării, respectiv numai construcția, nu și

terenul, din apel, iar în ce privește modul de administrare a probatoriului,

respectiv a înscrisurilor a reținut îndeplinirea obligațiilor de plată de către

reclamantă, a unora dintre acestea cu mici întârzieri, argumentație lipsită de

temei legal și care vădește o aplicare greșită a dispozițiilor legale

incidente.

Din considerentele deciziei

recurate nu rezultă raționamentul logico-juridic în baza căruia instanța de

apel a considerat fondate criticile apelantei, legală și temeinică, având în

vedere prevederile art. 977, 984 C. civ., fiind sentința instanței de fond; că

reclamanta a solicitat executarea obligațiilor pârâtei fără ca ea să-și execute

propriile obligații.

Greșit instanța de apel a

considerat că din probatoriul administrat rezultă achitarea redevențelor, a

valorii reziduale, a valorii rămase neamortizate și TVA aferent în condițiile

art. 8 din contract, acesta dovedind contrariul, neexecutarea obligației de

plată, situație în care reclamanta nu poate invoca neexecutarea de către pârâtă

a obligațiilor care îi incumbă acesteia.

Reclamanta nu a plătit prețul

actualizat, iar sentința este corectă sub aspectul că nu poate suplini

consimțământul la încheierea în formă autentică a contractului, conform art.

1073 - 1077 C. civ.

Reclamanta nu și-a îndeplinit

obligația de asigurare a activului decât în decembrie 2009, ulterior promovării

acțiunii și nici documentația de carte funciară nu este finalizată.

A susținut recurenta că decizia

este lipsită de temei legal deoarece aceasta a făcut o interpretare eronată a

dispozițiilor legale incidente, contractul de leasing imobiliar fiind încheiat

în baza art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 și Legii nr. 137/2002 ca legi speciale,

instanța de apel neavând în vedere netemeinicia cererii de chemare în judecată

față de prevederile art. 16 din O.G. nr. 51/1997 și nici dispozițiile imperative

ale art. 1073 - 1077 C. civ. privind principiul forței obligatorii a

convențiilor, suplinind consimțământul recurentei la încheierea actului de

vânzare-cumpărare.

Intimata-reclamantă a depus

întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata face o amplă descriere a situației de fapt, o inventariere a

documentelor de plată, care fac dovada îndeplinirii obligațiilor sale cu acest

obiect, a facturilor emise de pârâtă arătând că aceasta nu a continuat

demersurile de intabulare din anul 2005.

Recursul nu este fondat.

În susținerea criticilor sale

recurenta invocă două temeiuri de modificare a hotărârii atacate: dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub primul motiv recurenta

invocă faptul că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Înalta Curte constată

dimpotrivă, că, din chiar dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, rezultă că

hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, aceste motive fiind abordate

de recurentă prin contracararea lor.

Astfel, decizia motivează

admiterea acțiunii în parte sub aspectul primului capăt de cerere, sens în care

sentința este schimbată în parte în concordanță și cu susținerea apelantei din

apel că obiectul contractului cuprinde numai construcția, nu și terenul.

Este de observat că, și în

lipsa unei astfel de precizări a apelantei în apel care consolidează, iar nu

întemeiază soluția, instanța de apel ar fi ajuns la aceeași concluzie și

soluție pe baza regulilor de interpretare conținute de art. 977 și urm. C.

civ., cum de altfel a și operat în decizia sa, motivând că obiect al

leasingului și deci al vânzării l-a format numai construcția, nu și terenul,

sens în care cererea reclamantei s-a apreciat întemeiată în parte, sentința

fiind și ea schimbată în parte, cu menținerea celorlalte dispoziții, context în

care nu se poate susține decât fără temei nerespectarea art. 132 C. proc. civ. și, respectiv, a art. 294 C. proc. civ.

Că decizia cuprinde motivele pe

care se sprijină rezultă și din susținerea recurentei că argumentația deciziei

vădește o interpretare și o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente

și că din probatoriul pe care aceasta l-a analizat rezultă o îndeplinire a

unora din obligațiile reclamantei cu mici întârzieri.

De altfel, recurenta citează

pasaje întregi din decizia atacată care cuprind tocmai considerentele deciziei

în susținerea soluției sale din dispozitiv.

Ceea ce recurenta încearcă să

facă prin invocarea acestui motiv de nelegalitate este o altă abordare în

interpretarea probelor administrate, în sensul soluției sentinței instanței de

fond a cărei menținere o solicită, abordare care excede ipotezei legale

conținută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și anume necuprinderea motivelor pe

care se sprijină decizia invocată de recurentă.

Ca atare, Înalta Curte constată

ca evident nefondat acest motiv de nelegalitate întemeiat de recurentă pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte constată ca

nefondat și cel de-al doilea motiv de nelegalitate întemeiat de recurentă pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este adevărat că, în speță,

contractul de leasing a fost încheiat în baza art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, articol care nu a fost abrogat

prin intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru

accelerarea privatizării, contractul având un conținut legal și convențional.

Conform art. 27 din O.U.G. nr.

88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, societățile comerciale

care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de

asociere în participațiune pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar

cu clauză irevocabilă de vânzare

prin negociere directă cu locatorii sau

asociații în situațiile în care aceștia au făcut investiții în activele pe care

le utilizează în proporția prevăzută de lege.

Această prevedere reprezintă

legea specială în raport cu O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și

societățile de leasing și, ca atare, societatea care se privatizează nu trebuie

să fie o societate de leasing în sensul O.G. nr. 51/1997, competența încheierii

contractului de leasing atribuită altor societăți decât cele de leasing fiind

conferită de legiuitor prin voința sa, prin lege specială.

Totodată, clauza irevocabilă de

vânzare este, de asemenea, instituită legal în acord cu scopul reglementării:

privatizarea, așa încât susținerea recurentei în sensul că prin hotărârea

atacată i s-ar fi suplinit consimțământul la vânzare nu poate fi primită,

deoarece, tot în baza legii, transmiterea proprietății operează de drept la

finalul duratei de leasing, consimțământul părților fiind necesar și relevant,

în baza art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 numai la momentul încheierii

contractului de leasing.

În acest sens, decizia atacată

care

constată intervenită vânzarea cumpărarea

este legală și nu

încalcă prevederile art. 1073 - 1077 C. civ. cum greșit susține recurenta, cum

în raport de art. 27 din O.U.G. 88/1997, lege specială, prevederile art. 16 din

O.G. 51/1997, lege generală, sunt aplicabile în completarea acestuia.

Înalta Curte, în consecință, în

raport de considerentele expuse și în limita atribuțiilor de verificare

conferite de art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, a respins recursul

declarat ca nefondat.

În aplicarea art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., recurenta a fost obligată la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli

de judecată către intimată.