ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5468/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5468/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 697 din 31

ianuarie 2001, pronunțată în dosarul nr. 9551/2000, Tribunalul București, secția

comercială, a admis acțiunea reclamantei SC P.M.C. SRL și a obligat pârâtele SC

S. SA și SC S. SA Constanța să încheie cu reclamanta contractul de leasing

imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru spațiile prevăzute în anexa

contractului de asociere în participațiune din 19 mai 2000, situat în

Constanța, prin novația contractului de asociere în participațiune încheiat

între părți, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în sumă de 1.000.000

lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la

data încheierii contractului, precum și la cheltuieli de judecată, în sumă de

156.000 lei, către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri s-a

declarat apel care a fost respins prin decizia comercială nr. 22 din 4 aprilie

2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond a făcut o corectă

interpretare și aplicare a textelor legale incidente în cauză, considerând

întemeiat față de probele administrate pe care le-a analizat, că părțile pot

încheia prin novație contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de

vânzare pentru spațiile prevăzute în anexa contractului de asociere în

participațiune, executat întocmai de către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat recurs pârâtele invocând, prin primul motiv, dispozițiile art. 304 pct.

7 C. proc. civ., deoarece hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

fiind încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

Prin al doilea motiv, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că, în cauză, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24-27 și art. 87-90 din H.G. nr. 55/1998,

pentru a se putea încheia contractul, deoarece activul trebuie să aparțină unei

societăți comerciale la care statul este acționar majoritar, ori la data

pronunțării hotărârii instanței de fond pachetul de acțiuni majoritar deținut

de stat fusese achiziționat; între părți trebuie să existe în derulare un

contract de asociere, în cauză, contractul fiind reziliat, anterior; asociatul

trebuia să fi efectuat investiții de peste 15 % din valoarea activului și

vânzarea să se facă, după caz, cu aprobarea F.P.S., instituție publică

implicată și a adunării generale a acționarilor, condiții, de asemenea

neîndeplinite.

S-a mai arătat că legiuitorul, în

condițiile textelor legale incidente în cauză, a inclus o normă permisivă și nu

o normă imperativă în baza căreia recurentele să fie obligate să încheie un act

juridic.

În cauză nu sunt întrunite nici

condițiile novației, art. 1130 C. civ., prevăzând că trebuie să existe intenția

comună a părților de la nova, ceea ce în cauză nu rezultă, convenția fiind

interpretată cu încălcarea dispozițiilor art. 977 și art. 984 C. civ.

Totodată, hotărârea recurată a fost

dată cu încălcarea legii, întrucât din dispozitivul hotărârii lipsește soluția

instanței cu privire la excepția invocată referitoare la lipsa de interes a

cererii de chemare în judecată.

Prin al treilea motiv de recurs

întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., s-a

invocat nepronunțarea asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, respectiv adresa din 27 septembrie 2000 din care rezultă

că intimata reclamantă a achiziționat doar unul din utilajele necesare

realizării obiectului asocierii, ceea ce a determinat rezilierea contractului,

potrivit adresei din 8 noiembrie 2000 și contractul de vânzare cumpărare

acțiune din 28 decembrie 2000, prin care statul a vândut acțiunile deținute în

totalitate, societatea ne mai putând fi obligată la încheierea contractului.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Privitor la primul motiv de recurs

se constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 261 C. proc.

civ., hotărârea cuprinzând motivele pe care instanța și-a bazat soluția dată

încât critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu

poate fi primită.

Privitor la cel de-al doilea motiv

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care are în

vedere încălcarea legii, s-a invocat în primul rând faptul că societatea

comercială era privatizată, statul ne mai deținând acțiuni, ceea ce exclude

incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 55/1998 și ale Legii nr. 99/1999,

dar din actele dosarului analizate de instanța de apel rezultă că, la data

solicitării încheierii contractului și chiar a introducerii acțiunii,

societatea comercială pârâtă nu era încă privatizată, fiind lipsit de relevanță

juridică din punct de vedere al condițiilor de admisibilitate dacă, ulterior

introducerii acțiunii statul și-a vândut acțiunile.

Prin urmare, cererea era supusă

dispozițiilor art. 87-91 din H.G. nr. 55/1998 și O.U.G. nr. 88/1997, modificată

prin Legea nr. 99/1999.

Potrivit art. 87 din H.G. nr. 55/1998,

leasingul imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare cumpărare este contractul

prin care o societate comercială, denumită locator, acordă unei alte persoane,

denumită utilizator, pe o perioadă determinată, dreptul de posesie și de

folosință asupra unui activ, urmând ca, la sfârșitul perioadei de leasing, utilizatorul

să cumpere activul.

De asemenea, conform art. 89 din

H.G. nr. 55/1998, societățile comerciale care au în derulare contracte de

locație de gestiune, închiriere sau asociere în participațiune pot încheia prin

novație, potrivit art. 1128-1137 C. civ., contracte de leasing imobiliar cu

clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau

asociații, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții, art. 90

prevăzând că perfectarea contractelor se poate iniția la propunerea F.P.S., a

administratorului unic, a consiliului de administrație al societății care are

în proprietate activele sau la cererea formulată de locatar sau asociat, în

termen de 15 zile lucrătoare, societatea comercială dispunând convocarea

adunării generale a acționarilor pentru a acorda în sistem de leasing imobiliar

prin novație și a stabili prețul, în baza raportului de evaluare, elaborat în

prealabil, și a condițiilor de negociere a contractului de leasing.

Conform art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 99/1999, s-a prevăzut, de asemenea,

condiția ca locatarii să fi realizat investiții mai mult de 15 % din valoarea

activelor.

Din analiza acestor dispoziții

legale rezultă că pentru a putea solicita obligarea la încheierea contractului

de leasing, în temeiul acestor dispoziții legale, trebuia să existe un contract

de asociere sau închiriere în derulare, fapt dovedit cu contract, nereziliat,

în lipsa unui pact comisoriu expres care să fi permis operarea de drept a

acestei sancțiuni așa cum bine s-a reținut.

De asemenea, să se fi realizat

investiții, și s-a dovedit și îndeplinirea acestei condiții ce a făcut obiectul

acestui contract, numai valoarea concasorului, recunoscută de recurentă,

depășind procentul de 15 % din valoarea activului.

În schimb, se constată că, în cauză,

nu s-a făcut dovada existenței unei aprobări din partea F.P.S. și a adunării

generale a acționarilor, ca o condiție prealabilă perfectării contractului prin

novație, norma fiind dispozitivă și nu imperativă, vânzarea unor active în

acest sistem fiind o formă de privatizare a societăților comerciale.

Așa fiind, instanța de apel

confirmând soluția instanței de fond în lipsa acestor dovezi a încălcat legea,

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

fiind fondat.

În condițiile legii sus-evocată,

partea avea la îndemână, în caz de refuz, acțiunea în contra societății pentru

obligarea acesteia de a convoca adunarea generală a acționarilor, singura în

măsură să hotărască încheierea unui contract de leasing prin novație în

condițiile art. 1128-1137 C. civ., nicidecum, obligarea direct la încheierea

contractului, instanța neputându-se substitui voinței sociale.

S-a mai invocat prin ultimul motiv

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nepronunțarea

instanței asupra unor dovezi, motiv de recurs neîntemeiat, deoarece acestea nu

ar fi condus la schimbarea hotărârii, societatea nefiind privatizată la

momentul solicitării vânzării în sistem leasing, iar neîndeplinirea

obligațiilor asumate prin contractul de asociere nu ar fi condus la rezilierea

de drept a contractului, în lipsa unui pact comisoriu, aspecte deja analizate,

în precedent, cu ocazia analizării condițiilor de legalitate pe care trebuia să

le îndeplinească cererea reclamantei.

Nu poate fi reținută nici critica

privitoare la apărarea privind excepția lipsei de interes, reclamanta renunțând

doar la punerea în executare silită a hotărârii instanței de fond față de

sucursala societății comerciale, nu și față de aceasta din urmă.

Găsind întemeiat însă motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi

admis, conform art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și decizia modificată,

în sensul că se va admite apelul și se va schimba hotărârea instanței de fond, respingându-se

acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtele

SC S. SA București și SC S. SA, sucursala Constanța, împotriva deciziei nr. 22

din 4 aprilie 2003, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel București,

modifică decizia atacată, admite apelul declarat de pârâta SC S. SA, schimbă în

tot sentința instanței de fond în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC P.M.C.

SRL Constanța, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.