ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5468/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 697 din 31 ianuarie 2001, pronunțată în dosarul nr. 9551/2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei SC P.M.C. SRL și a obligat pârâtele SC S. SA și SC S. SA Constanța să încheie cu reclamanta contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru spațiile prevăzute în anexa contractului de asociere în participațiune din 19 mai 2000, situat în Constanța, prin novația contractului de asociere în participațiune încheiat între părți, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în sumă de 1.000.000 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data încheierii contractului, precum și la cheltuieli de judecată, în sumă de 156.000 lei, către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel care a fost respins prin decizia comercială nr. 22 din 4 aprilie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente în cauză, considerând întemeiat față de probele administrate pe care le-a analizat, că părțile pot încheia prin novație contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru spațiile prevăzute în anexa contractului de asociere în participațiune, executat întocmai de către reclamantă. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele invocând, prin primul motiv, dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., deoarece hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ. Prin al doilea motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24-27 și art. 87-90 din H.G. nr. 55/1998, pentru a se putea încheia contractul, deoarece activul trebuie să aparțină unei societăți comerciale la care statul este acționar majoritar, ori la data pronunțării hotărârii instanței de fond pachetul de acțiuni majoritar deținut de stat fusese achiziționat; între părți trebuie să existe în derulare un contract de asociere, în cauză, contractul fiind reziliat, anterior; asociatul trebuia să fi efectuat investiții de peste 15 % din valoarea activului și vânzarea să se facă, după caz, cu aprobarea F.P.S., instituție publică implicată și a adunării generale a acționarilor, condiții, de asemenea neîndeplinite.

S-a mai arătat că legiuitorul, în condițiile textelor legale incidente în cauză, a inclus o normă permisivă și nu o normă imperativă în baza căreia recurentele să fie obligate să încheie un act juridic. În cauză nu sunt întrunite nici condițiile novației, art. 1130 C. civ., prevăzând că trebuie să existe intenția comună a părților de la nova, ceea ce în cauză nu rezultă, convenția fiind interpretată cu încălcarea dispozițiilor art. 977 și art. 984 C. civ. Totodată, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii, întrucât din dispozitivul hotărârii lipsește soluția instanței cu privire la excepția invocată referitoare la lipsa de interes a cererii de chemare în judecată. Prin al treilea motiv de recurs întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., s-a invocat nepronunțarea asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv adresa din 27 septembrie 2000 din care rezultă că intimata reclamantă a achiziționat doar unul din utilajele necesare realizării obiectului asocierii, ceea ce a determinat rezilierea contractului, potrivit adresei din 8 noiembrie 2000 și contractul de vânzare cumpărare acțiune din 28 decembrie 2000, prin care statul a vândut acțiunile deținute în totalitate, societatea ne mai putând fi obligată la încheierea contractului. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Privitor la primul motiv de recurs se constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 261 C. proc.

civ., hotărârea cuprinzând motivele pe care instanța și-a bazat soluția dată încât critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită. Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care are în vedere încălcarea legii, s-a invocat în primul rând faptul că societatea comercială era privatizată, statul ne mai deținând acțiuni, ceea ce exclude incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 55/1998 și ale Legii nr. 99/1999, dar din actele dosarului analizate de instanța de apel rezultă că, la data solicitării încheierii contractului și chiar a introducerii acțiunii, societatea comercială pârâtă nu era încă privatizată, fiind lipsit de relevanță juridică din punct de vedere al condițiilor de admisibilitate dacă, ulterior introducerii acțiunii statul și-a vândut acțiunile.

Prin urmare, cererea era supusă dispozițiilor art. 87-91 din H.G. nr. 55/1998 și O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999. Potrivit art. 87 din H.G. nr. 55/1998, leasingul imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare cumpărare este contractul prin care o societate comercială, denumită locator, acordă unei alte persoane, denumită utilizator, pe o perioadă determinată, dreptul de posesie și de folosință asupra unui activ, urmând ca, la sfârșitul perioadei de leasing, utilizatorul să cumpere activul. De asemenea, conform art. 89 din H.G.

nr. 55/1998, societățile comerciale care au în derulare contracte de locație de gestiune, închiriere sau asociere în participațiune pot încheia prin novație, potrivit art. 1128-1137 C. civ., contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau asociații, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții, art. 90 prevăzând că perfectarea contractelor se poate iniția la propunerea F.P.S., a administratorului unic, a consiliului de administrație al societății care are în proprietate activele sau la cererea formulată de locatar sau asociat, în termen de 15 zile lucrătoare, societatea comercială dispunând convocarea adunării generale a acționarilor pentru a acorda în sistem de leasing imobiliar prin novație și a stabili prețul, în baza raportului de evaluare, elaborat în prealabil, și a condițiilor de negociere a contractului de leasing.

Conform art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 99/1999, s-a prevăzut, de asemenea, condiția ca locatarii să fi realizat investiții mai mult de 15 % din valoarea activelor. Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că pentru a putea solicita obligarea la încheierea contractului de leasing, în temeiul acestor dispoziții legale, trebuia să existe un contract de asociere sau închiriere în derulare, fapt dovedit cu contract, nereziliat, în lipsa unui pact comisoriu expres care să fi permis operarea de drept a acestei sancțiuni așa cum bine s-a reținut. De asemenea, să se fi realizat investiții, și s-a dovedit și îndeplinirea acestei condiții ce a făcut obiectul acestui contract, numai valoarea concasorului, recunoscută de recurentă, depășind procentul de 15 % din valoarea activului.

În schimb, se constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada existenței unei aprobări din partea F.P.S. și a adunării generale a acționarilor, ca o condiție prealabilă perfectării contractului prin novație, norma fiind dispozitivă și nu imperativă, vânzarea unor active în acest sistem fiind o formă de privatizare a societăților comerciale. Așa fiind, instanța de apel confirmând soluția instanței de fond în lipsa acestor dovezi a încălcat legea, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind fondat. În condițiile legii sus-evocată, partea avea la îndemână, în caz de refuz, acțiunea în contra societății pentru obligarea acesteia de a convoca adunarea generală a acționarilor, singura în măsură să hotărască încheierea unui contract de leasing prin novație în condițiile art. 1128-1137 C. civ., nicidecum, obligarea direct la încheierea contractului, instanța neputându-se substitui voinței sociale.

S-a mai invocat prin ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nepronunțarea instanței asupra unor dovezi, motiv de recurs neîntemeiat, deoarece acestea nu ar fi condus la schimbarea hotărârii, societatea nefiind privatizată la momentul solicitării vânzării în sistem leasing, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de asociere nu ar fi condus la rezilierea de drept a contractului, în lipsa unui pact comisoriu, aspecte deja analizate, în precedent, cu ocazia analizării condițiilor de legalitate pe care trebuia să le îndeplinească cererea reclamantei. Nu poate fi reținută nici critica privitoare la apărarea privind excepția lipsei de interes, reclamanta renunțând doar la punerea în executare silită a hotărârii instanței de fond față de sucursala societății comerciale, nu și față de aceasta din urmă.

Găsind întemeiat însă motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, conform art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și decizia modificată, în sensul că se va admite apelul și se va schimba hotărârea instanței de fond, respingându-se acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtele SC S. SA București și SC S. SA, sucursala Constanța, împotriva deciziei nr. 22 din 4 aprilie 2003, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel București, modifică decizia atacată, admite apelul declarat de pârâta SC S. SA, schimbă în tot sentința instanței de fond în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC P.M.C. SRL Constanța, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.