ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 734/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 734/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 21 februarie 2013, Judecătoria Găești a dispus scoaterea de pe rol a plângerii formulate de petenta SC E.L.S. SA, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, C.E.S.T.R.I.N. și înaintarea acestuia Judecătoriei Pitești. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin Legea nr. 2/2013 s-a modificat competența de soluționare a proceselor având ca obiect plângeri contravenționale împotriva proceselor-verbale de contravenție întocmite în baza O.G. nr. 15/2002, aceasta revenind judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Învestită prin declinare, Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 8836 din 4 noiembrie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Judecătoria Pitești a reținut că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare la data în vigoare a acestei legi. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Găești pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În cauza de fată se contestă procesul-verbal de constatare a contravenției din 14 noiembrie 2012 , încheiat de către C.N.A.D.N.R. SA, C.E.S.T.R.I.N., prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, SC E.L.S. SA a fost sancționat cu amendă contravențională, întrucât la data de 28 octombrie 2012 s-a constatat că vehiculul, aparținând reclamantului a circulat pe Al km 70+460 m, P., județul Dâmbovița, fără a deține rovinietă valabilă.
Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 7 decembrie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., astfel că este supusă vechii reglementări, potrivit art. 24 din noul C. proc. civ. care are aplicabilitate generală. Conform art. 24 din noul C. proc. civ., norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013. Pe de altă parte, dispozițiile legale invocate de Judecătoria Găești, ca instanță de trimitere, respectiv prevederile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se reține că acestea nu se aplică în materie contravențională, ci numai în materia contenciosului administrativ și fiscal.
Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită pe A1 km 70+460 m, pe raza localității P., județul Dâmbovița. Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei, este localitatea P., județul Dâmbovița, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Găești. Prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Găești.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Găești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC E.L.S. SA și pe intimata C.N.A.D.N.R. SA în favoarea Judecătoriei Găești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.