Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3328/2013

HOTĂRÂRE
13.06.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3328/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Judecătoria sector 6 București la 30 mai 2012, petentul S.C.S. a contestat procesul verbal de contravenție din 2 mai 2012 emis de intimata C.N.A.D.N.R. SA-C. prin care a fost amendat cu suma de 250 RON pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002. Judecătoria Sector 6 București, prin sentința civilă nr. 9602 din 8 noiembrie 2012 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, reținând, în esență, că, locul săvârșirii contravenției este situat în P., jud. Dâmbovița, localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Găești.

Prin adresa Judecătoriei Găești, înregistrată la Judecătoria Petroșani la data de 1 martie 2013, cauza a fost înaintată pe cale administrativă spre competentă soluționare acestei din urmă instanțe. Prin sentința civilă nr. 2036 din 18 aprilie 2013, Judecătoria Petroșani a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia, reținând că, în prezenta cauză se pune problema interpretării dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 și implicit, a aplicării în timp a legii. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 2 mai 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R.

- SA. Prin procesul verbal s-a reținut că la data de 2 mai 2012, pe Autostrada A1 km 70+4600 m P., jud. Dâmbovița, vehiculul aparținând petentului ar fi circulat fără a deține rovinieta valabilă. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.

nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (… ) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. " Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi." De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul Curților de Apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența Tribunalelor se trimit laTribunale." Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 30 mai 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost în P., jud.Dâmbovița, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Găești, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Găești, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6583/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 6 noiembrie 2012, reclamanta SC R.L.R.I. SA a solicitat, în co
ÎCCJ 2013-09-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3606/2013
Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 23 februarie 2012, petenta F.D.M. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contrave
ÎCCJ 2014-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 739/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 22 februarie 2013, Judecătoria Găești a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia, pe cale admin
ÎCCJ 2013-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3182/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 14 iunie 2012 sub nr. 26070/303/2012, di
ÎCCJ 2014-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Judecătoriei Găești, petentul P.A. a formulat contestație împotr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă