ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2013

Asupra cauzei de față

constată următoarele.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, prin Decizia nr. 2278 din 28 martie 2012 a respins, ca tardiv, recursul

declarat de reclamantul I.I.I. împotriva deciziei nr. 220 din 14 aprilie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Pentru a hotărî

astfel, s-au reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub nr. 8400/101/2009,

reclamantul I.I.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligat

la acordarea sumei de 300.000 euro, echivalentul în lei la data plății,

reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamant, ca urmare a strămutării și

stabilirii domiciliului forțat.

Prin sentința civilă nr.

43 din 26 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a respins

cererea formulată de reclamantul I.I.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva sentinței,

a declarat apel reclamantul I.I.I., solicitând schimbarea sentinței și admiterea

cererii.

Prin decizia nr. 105

din 8 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins apelul

declarat de reclamant.

Pentru a adopta

această soluție, instanța a reținut că modul de redactare a prevederilor art. 5

din Legea nr. 221/2009 pune sub semnul întrebării dreptul de a pretinde, în

temeiul acestei legi, daune morale, în cazul persoanelor care au avut de

suferit, în urma unei măsuri administrative cu caracter politic luată în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs reclamantul, apreciind că hotărârea pronunțată este

nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a

dispozițiilor ce constituie temeiul juridic al cererii introductive.

Prin decizia nr. 945

din 4 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a

admis excepția nulității deciziei și a sentinței; s-a admis recursul declarat

de reclamantul I.I.I. împotriva deciziei civile nr. 103 din 8 aprilie 2010 a

Curții de Apel Craiova; s-a casat decizia recurată, în sensul că s-a admis

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 43 din 26 ianuarie

2010 a Tribunalului Mehedinți; s-a anulat sentința și s-a trimis cauza spre

judecare Curții de Apel Craiova, în condițiile art. 297 alin. (2) teza finală C.

proc. civ.

Prin decizia civilă nr.

220 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.I.I.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs reclamantul I.I.I., solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării în tot

a sentinței, cu consecința admiterii acțiunii.

În ședința publică

din 28 martie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității

declarării recursului.

Deliberând cu

prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției

procesuale de procedură, absolută, peremptorie a tardivității recursului

exercitat de reclamantul I.I.I., Înalta Curte a constatat următoarele:

Conform dispozițiilor

art. 301 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de

comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit

dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin

însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

În considerarea art. 103

C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac (…) în termenul legal atrage

decăderea, cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Verificând dosarul de

apel, Înalta Curte a constatat că decizia civilă nr. 220 din 14 aprilie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, i-a fost comunicată apelantului - reclamant I.I.I., la data de 9 mai 2011

(filele 38 și 39 dosar apel), la domiciliul indicat în cererea de chemare în

judecată.

Cu toate acestea,

recurentul I.I.I. a declarat recurs la data de 26 mai 2011 (fila 2 dosar

recurs), cu depășirea termenului legal, imperativ, de decădere reglementat de art.

301 C. proc. civ. - care se aplică și în această materie specială, în absența

unui termen special, derogatoriu - fără să invoce circumstanțe excepționale și

insurmontabile, de natură să îl împiedice să exercite calea de atac, conform

legii.

Constatând încălcarea

normelor legale imperative care reglementează termenul de 15 zile de la

comunicarea hotărârii, pentru exercitarea căii de atac a recursului, în această

materie specială, dar si împrejurarea că nu există motive de ordine publică,

care să poată fi invocate ex officio de instanța de recurs, în sensul art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a

respins, ca tardiv, recursul declarat.

Împotriva deciziei nr.

2278 din 28 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

a formulat contestație în anulare numitul I.I.I. care a susținut următoarele

motive.

Se consideră că

dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârea atacată

este rezultatul unei erori materiale, apreciind, în mod greșit, că recursul nu

a fost formulat în termenul legal, deși a fost depus în termen la poștă.

Se susține că i-a

fost comunicată contestatorului hotărârea recurată la data de 07 mai 2011, așa

cum rezultă din dovada de comunicare ce poartă stampila Poștei Romane (plecând

de la Craiova în data de 06 mai 2011 și ajungând la oficiul poștal din Drobeta

Turnu Severin) la data de 07 mai 2011).

Având în vedere ca, termenul

de recurs a început să curgă la data de 07 mai 2011, iar cererea de recurs a

fost predată recomandat la oficiul poștal la data de 23 mai 2011, a formulat

recursul în termenul legal, în mod eronat, instanța respingând recursul ca

tardiv.

Analizând contestația

în anulare formulată prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

de Casație și Justiție, constată că aceasta nu poate fi primită pentru

considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 318

C. proc. civ. prevăd că „hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Prin „eroare

materială” ca temei al unei contestații în anulare se înțelege orice eroare

materială evidentă, pe care o săvârșește instanța, cum ar fi de pildă, anularea

recursului ca netimbrat, deși la dosar se găsește recipisa de plată a taxelor

de timbru. Această greșeală materială trebuie să constea în neobservarea de

către instanță a unui act de procedură, la momentul pronunțării. Astfel, trebuie

să ne raportăm la situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii

care se atacă, deoarece față de ceea ce judecătorii aveau la dispoziție în acel

moment se poate aprecia dacă soluția este sau nu rezultatul unei greșeli

materiale.

În cauza dedusă

judecății, instanța nu a comis o astfel de greșeală materială în sensul art. 318

Cod de procedură civilă deoarece în mod corect a apreciat la data pronunțării

că recursul a fost declarat peste termenul legal neexistând la aceea dată la

dosarul cauzei dovada (plicul) depunerii prin poștă.

Pentru aceste

considerente, se va respinge contestația în anulare împotriva deciziei nr. 2278

din 28 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, contestația

în anulare formulată de contestatorul I.I.I. împotriva deciziei nr. 2278 din 28

martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2013.