ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6484/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 noiembrie 2009, reclamantul I.I.D. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Finanțelor Publice Mehedinți, pentru a se constata caracterul politic al deportării sale și a părinților săi în perioada 1951-1956, să fie obligați pârâții să plătească daune morale în cuantum de 50.00 lei și materiale în cuantum de 130.000 lei, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă 338 din 28 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Mehedinți și s-a respins acțiunea față de aceasta.

S-a admis în parte acțiunea și s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva reclamantului și părinților acestuia în perioada 18 iunie 1951 - 01 martie 1956. S-au respins cererile privitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și morale. Tribunalul a constatat că, față de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Mehedinți, pârâta neavând legitimitate procesuală pasivă în astfel de acțiuni, împrejurarea că în art. 5 alin. (2) din același act normativ este stipulat că hotărârile pronunțate în astfel de cauze sunt puse în executare de Ministerul Finanțelor Publice prin direcțiile sale din fiecare județ neconferind calitate procesuală acestor direcții.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că din probele administrate, respectiv hotărârile nr. 390 din 12 februarie 1991, nr. 993 din 3 decembrie 1991 emise de Comisia Județeană Caraș Severin de aplicare a Decretul-lege nr. 118/1990 nu rezultă că reclamantul și autorii săi au suferit în perioada stabilită de lege o condamnare cu caracter politic pentru a putea beneficia în temeiul Legii nr. 221/2009 de acordarea de despăgubiri morale. Părinții reclamantului au fost supuși măsurii administrative a strămutării, respectiv a stabilirii domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951 - 01 martie 1956 fiind strămutați în localitatea Dropia, jud. Călărași, iar în acea localitate s-a născut reclamantul.

Din înscrisurile depuse de reclamant în cauză, nu a rezultat temeiul de drept în baza căruia s-a luat măsura administrativă în contra părinților reclamantului, însă în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 normativ s-a constatat că în baza de date a C.N.S.A.S. a figurat tatăl reclamantului (adresa din 04 mai 2010 a C.N.S.A.S.), măsura aplicată având caracter politic. Deși s-a reținut că această măsură luată de regimul comunist față de reclamant și părinții săi a avut un impact psihologic și emoțional negativ de natură să fi produs traume serioase acestora, s-a apreciat că prin actul normativ invocat de reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată s-a făcut o diferențiere clară între persoanele care au suportat aplicarea unei măsuri administrative cu caracter politic și cele care au suferit o condamnare politică.

Instanța a concluzionat că reclamantul nu este îndreptățit a primi despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 221/2009, ci doar eventuale despăgubiri reprezentând echivalentul eventualelor bunuri confiscate ca efect al măsurii administrative (art. 5 alin. (1) lit. b)) însă nu s-a făcut dovada că bunurile enumerate în acțiunea dedusă judecății ar fi fost confiscate de autorități ca urmare a aplicării măsurii administrativ politice. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 373 din 4 noiembrie 2010 a admis apelurile declarate de reclamantul I.I.D.

și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți; a desființat sentința civilă nr. nr. 338 de la 28 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.

Legea din 2009 are caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară; acordarea de despăgubiri morale, dacă reparațiile obținute prin efectul Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent.

Prin art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009, se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist și care pot fi reparate, și anume condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea și măsurile administrative cu caracter politic. Acestea din urmă care sunt definite ca măsuri administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de alta parte, alte măsuri administrative, dacă scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordantă a dispozițiile art. 2 din O.U.G.

nr. 214/1999. Reclamantul a invocat că se află în ultima dintre aceste situații, în sensul că părinții săi au fost strămutați în scop politic, acțiunea fiind promovată în temeiul art. 4 alin. (2) din legea specială. Împrejurarea că măsura luată față de autorii reclamantului nu a fost expres prevăzută într-un act administrativ întemeiat pe unul din actele normative enumerate de art. 3 lit. a)-f) din lege nu exclude caracterul politic al acesteia, cât timp scopul a fost acela al dislocării din localitatea de domiciliu pentru a sancționa comportamentul autorului reclamantului, considerat periculos pentru regimul comunist. Aceste aspecte rezultă din actele aflate în arhiva C.N.S.A.S., depuse atât în prima instanță, cât și în apel.

Stabilind corect că părinții reclamantului au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, tribunalul a soluționat greșit cererea de acordare a despăgubirilor morale. Astfel, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 stabilește că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de judecată. Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar litera b) stabilește acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obținut reparația în condițiile legilor anterioare.

Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5, privește toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referință, care beneficiază de dreptul la despăgubiri morale și/sau materiale. Atât condamnările, cât și măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și care au suferit prejudicii materiale și morale. A distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale și morale, ar însemna negarea rațiunii adoptării actului normativ și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situații similare.

Această interpretare rezultă și din modul în care au fost redactate prev. art. 1 alin. alin. (2) lit. a)-j) și art. 3 lit. a)-f), care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2), care fac trimitere în egală măsură la dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de referință pentru tribunal în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative. În aceste situații legea nu distinge, astfel că în spiritul unei consecvențe legislative trebuie să se facă o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci și la nivelul aplicării practice.

Un argument în plus este acela că legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care instanța trebuie să țină seama la stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, acoperă întreaga paletă a măsurilor cu caracter abuziv - condamnări politice sau măsuri administrative asimilate acestora - iar legea actuală are un evident caracter de complinire, caz în care trebuie să fie aplicate aceleași reguli de raționament juridic. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul moral persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnică legislativă, același procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care se acordă despăgubiri materiale pentru bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obținut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparații.

Așadar, ar fi trebuit să se prevadă expres că un astfel de prejudiciu moral a fost deja acoperit prin aplicarea Decretul-lege nr. 118/1990, ori, dimpotrivă, în cuprinsul Legii nr. 221/2009 se arată că măsurile stabilite prin decretul anterior nu sunt afectate. Concluzia este aceea că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic, care nu a fost satisfăcut adecvat prin legea veche. Cum reclamantul a făcut dovada că autorii săi au fost supuși unei măsuri administrative cu caracter politic, fiind dislocați în județul Călărași, timp de 5 ani, în temeiul art. 5 acesta poate solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri morale.

Mai mult, prin O.U.G. nr. 62/2010 s-au modificat dispozițiile Legii nr. 221/2009, stabilindu-se că despăgubiri morale se cuvin atât persoanelor condamnate politic, cât și celor ce au fost supuși unei măsuri administrative cu caracter politic. Prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, soluționând litigiul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce face aplicabile dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se va admite apelul reclamantului, se va desființa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la tribunal. Deoarece dispozițiile art. 97 alin. (1) C. proc. civ. nu dau posibilitatea unei desființări parțiale a sentinței primei instanțe, chiar dacă aceasta a soluționat corect unele capete de cerere, instanța de apel nu poate respinge apelul pârâtului pentru că ar duce la menținerea în parte a sentinței.

Pentru a da posibilitatea pronunțării unitare asupra întregii acțiuni, din considerente de ordin procedural, se va admite și apelul pârâtului, care va urma același regim juridic cu apelul reclamantului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți. Instanța de apel în mod greșit a considerat că prima instanță a soluționat cauza fără o cercetare pe fond, când de fapt, așa cum se observă din sentința apelată, Tribunalul Mehedinți a analizat și pe fond cauza dedusă judecății și a motivat de asemenea, pe fondul cauzei, respingând acțiunea ca neîntemeiată. Ca atare, în mod greșit instanța de apel și-a bazat hotărârea pe dispozițiile art. 297 C. proc.

civ. Întrucât calea de atac a apelului este devolutivă, instanța de fond avea obligația ca în cazul desființării hotărârii instanței de fond, să rețină spre rejudecare prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei nr. 373 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.