ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6484/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3

noiembrie 2009, reclamantul I.I.D. a chemat în judecată pârâții Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Finanțelor Publice Mehedinți,

pentru a se constata caracterul politic al deportării sale și a părinților săi în

perioada 1951-1956, să fie obligați pârâții să plătească daune morale în

cuantum de 50.00 lei și materiale în cuantum de 130.000 lei, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința civilă

338 din 28 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Mehedinți și s-a respins

acțiunea față de aceasta.

S-a admis în parte

acțiunea și s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate

împotriva reclamantului și părinților acestuia în perioada 18 iunie 1951 - 01

martie 1956.

S-au respins cererile

privitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și morale.

Tribunalul a

constatat că, față de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009,

este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P.

Mehedinți, pârâta neavând legitimitate procesuală pasivă în astfel de acțiuni,

împrejurarea că în art. 5 alin. (2) din același act normativ este stipulat că

hotărârile pronunțate în astfel de cauze sunt puse în executare de Ministerul

Finanțelor Publice prin direcțiile sale din fiecare județ neconferind calitate

procesuală acestor direcții.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că din probele administrate, respectiv hotărârile nr. 390 din 12

februarie 1991, nr. 993 din 3 decembrie 1991 emise de Comisia Județeană Caraș

Severin de aplicare a Decretul-lege nr. 118/1990 nu rezultă că reclamantul și

autorii săi au suferit în perioada stabilită de lege o condamnare cu caracter politic

pentru a putea beneficia în temeiul Legii nr. 221/2009 de acordarea de

despăgubiri morale. Părinții reclamantului au fost supuși măsurii administrative

a strămutării, respectiv a stabilirii domiciliului obligatoriu, în perioada 18

iunie 1951 - 01 martie 1956 fiind strămutați în localitatea Dropia, jud. Călărași,

iar în acea localitate s-a născut reclamantul.

Din înscrisurile

depuse de reclamant în cauză, nu a rezultat temeiul de drept în baza căruia s-a

luat măsura administrativă în contra părinților reclamantului, însă în temeiul

dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 normativ s-a constatat că

în baza de date a C.N.S.A.S. a figurat tatăl reclamantului (adresa din 04 mai 2010

a C.N.S.A.S.), măsura aplicată având caracter politic.

Deși s-a reținut că

această măsură luată de regimul comunist față de reclamant și părinții săi a

avut un impact psihologic și emoțional negativ de natură să fi produs traume

serioase acestora, s-a apreciat că prin actul normativ invocat de reclamant în

susținerea cererii de chemare în judecată s-a făcut o diferențiere clară între

persoanele care au suportat aplicarea unei măsuri administrative cu caracter

politic și cele care au suferit o condamnare politică. Instanța a concluzionat

că reclamantul nu este îndreptățit a primi despăgubiri morale în temeiul Legii

nr. 221/2009, ci doar eventuale despăgubiri reprezentând echivalentul

eventualelor bunuri confiscate ca efect al măsurii administrative (art. 5 alin.

(1) lit. b)) însă nu s-a făcut dovada că bunurile enumerate în acțiunea dedusă

judecății ar fi fost confiscate de autorități ca urmare a aplicării măsurii

administrativ politice.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul și Statul Român reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia civilă nr. 373 din 4 noiembrie 2010 a admis apelurile declarate de reclamantul I.I.D. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român,

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți; a desființat sentința

civilă nr. nr. 338 de la 28 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția

civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Legea

nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea

persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut

obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative

asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate

Decretul-lege nr.

118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru

repararea

prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimul politic anterior

de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.

Legea din 2009 are

caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile

anterioare, având ca scop

înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu

caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste

condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară; acordarea de

despăgubiri morale, dacă reparațiile obținute prin efectul Decretul-lege nr.

118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului

material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau

ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu

s-au obținut despăgubiri în echivalent.

Prin art. 1 și art. 3

din Legea nr. 221/2009, se definesc

două categorii de măsuri abuzive luate de

regimul politic comunist și care pot fi reparate, și anume condamnările cu caracter

politic, definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza

cărora a fost pronunțată condamnarea și măsurile administrative cu caracter

politic. Acestea din urmă care sunt definite ca măsuri administrative având ca

obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități

și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost

întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de

legiuitor, pe de o parte, iar pe de alta parte, alte măsuri administrative,

dacă scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordantă

a dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999.

Reclamantul a invocat

că se află în ultima dintre aceste situații, în sensul că părinții săi au fost

strămutați în scop politic, acțiunea fiind promovată în temeiul art. 4 alin. (2)

din legea specială.

Împrejurarea că

măsura luată față de autorii reclamantului nu a fost expres prevăzută într-un

act administrativ întemeiat pe unul din actele normative enumerate de art. 3

lit. a)-f) din lege nu exclude caracterul politic al acesteia, cât timp scopul

a fost acela al dislocării din localitatea de domiciliu pentru a sancționa

comportamentul autorului reclamantului, considerat periculos pentru regimul

comunist. Aceste aspecte rezultă din actele aflate în arhiva C.N.S.A.S., depuse

atât în prima instanță, cât și în apel.

Stabilind corect că

părinții reclamantului au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter

politic, tribunalul a soluționat greșit cererea de acordare a despăgubirilor

morale.

Astfel, art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 221/2009 stabilește că

orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic, se poate adresa instanței de judecată. Litera a) din acest alineat

prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar litera b)

stabilește acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor

confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative,

dacă a obținut reparația în condițiile legilor anterioare.

Cadrul general de

reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din

interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5, privește toate

persoanele, atât cele condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul

unor măsuri administrative politice în perioada de referință, care beneficiază

de dreptul la despăgubiri morale și/sau materiale.

Atât condamnările,

cât și măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt măsuri abuzive

ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse

forme regimului comunist totalitar și care au suferit prejudicii materiale și

morale. A distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale

și morale, ar însemna negarea rațiunii adoptării actului normativ și crearea

unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situații

similare.

Această interpretare rezultă

și din modul în care au fost redactate prev. art. 1 alin. alin. (2) lit. a)-j) și

art. 3 lit. a)-f), care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice care au

stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter

penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art.

4 alin. (1) și (2), care fac trimitere în egală măsură la dispozițiile art. 2

din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de referință pentru tribunal în procedura de

constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii

administrative. În aceste situații legea nu distinge, astfel că în spiritul

unei consecvențe legislative trebuie să se facă o asimilare nu numai la nivel

declarativ, ci și la nivelul aplicării practice. Un argument în plus este acela

că legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care instanța trebuie să țină

seama la stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, acoperă întreaga paletă

a măsurilor cu caracter abuziv - condamnări politice sau măsuri administrative

asimilate acestora - iar legea actuală are un evident caracter de complinire,

caz în care trebuie să fie aplicate aceleași reguli de raționament juridic.

Dacă legiuitorul ar

fi intenționat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul

moral persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar

fi folosit ca tehnică legislativă, același procedeu utilizat la redactarea art.

5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care se acordă despăgubiri materiale

pentru bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obținut

anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparații.

Așadar, ar fi trebuit să se prevadă expres că un astfel de prejudiciu moral a

fost deja acoperit prin aplicarea Decretul-lege nr. 118/1990, ori, dimpotrivă,

în cuprinsul Legii nr. 221/2009 se arată că măsurile stabilite prin decretul

anterior nu sunt afectate.

Concluzia este aceea

că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au

fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic, care nu a fost

satisfăcut adecvat prin legea veche.

Cum

reclamantul a făcut

dovada că autorii săi au fost supuși unei măsuri administrative cu caracter

politic, fiind dislocați în județul Călărași, timp de 5 ani, în temeiul art. 5

acesta poate solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri morale.

Mai

mult, prin O.U.G. nr. 62/2010 s-au modificat dispozițiile Legii nr. 221/2009,

stabilindu-se că despăgubiri morale se cuvin atât persoanelor condamnate

politic, cât și celor ce au fost supuși unei măsuri administrative cu caracter

politic.

Prima instanță a interpretat

și aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

soluționând litigiul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce face

aplicabile dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se va admite

apelul reclamantului, se va desființa sentința și se va trimite cauza spre

rejudecare la tribunal.

Deoarece dispozițiile

art. 97 alin. (1) C. proc. civ. nu dau posibilitatea unei desființări parțiale

a sentinței primei instanțe, chiar dacă aceasta a soluționat corect unele

capete de cerere, instanța de apel nu poate respinge apelul pârâtului pentru că

ar duce la menținerea în parte a sentinței.

Pentru a da

posibilitatea pronunțării unitare asupra întregii acțiuni, din considerente de

ordin procedural, se va admite și apelul pârâtului, care va urma același regim

juridic cu apelul reclamantului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți.

Instanța de apel în

mod greșit a considerat că prima instanță a soluționat cauza fără o cercetare

pe fond, când de fapt, așa cum se observă din sentința apelată, Tribunalul

Mehedinți a analizat și pe fond cauza dedusă judecății și a motivat de

asemenea, pe fondul cauzei, respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Ca atare, în mod

greșit instanța de apel și-a bazat hotărârea pe dispozițiile art. 297 C. proc.

civ.

Întrucât calea de

atac a apelului este devolutivă, instanța de fond avea obligația ca în cazul

desființării hotărârii instanței de fond, să rețină spre rejudecare prezenta

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva

deciziei nr. 373 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2011.