ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7514/2011

Deliberând asupra

recursurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 20 aprilie 2010 și

precizată ulterior reclamantul B.M.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărâre

judecătorească să fie obligat la despăgubiri în valoare de 500.000 euro,

echivalent în RON la data plății, în temeiul Legii nr. 221/2009, pentru

prejudiciul moral și material suferit de mama sa, defuncta B.M., decedată la

data de 16 februarie 1987, ca urmare a deportării în baza Deciziei MAI nr.

200/1951.

Prin Sentința civilă nr. 281 din 1 iunie 2010

pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a admis în parte acțiunea și a fost

obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în RON la data plății

al sumei de 50.000 euro reprezentând prejudiciul moral suferit de mama sa B.M.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice.

S-a susținut, în

motivarea apelului, că acțiunea nu este admisibilă, întrucât art. 5 din Legea

nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral doar

persoanelor care au suferit condamnări penale, nu și celor împotriva cărora

s-au luat măsuri administrative cu caracter politic. În subsidiar, apelantul a

solicitat reducerea cuantumului daunelor stabilite de prima instanță. Apelantul

a mai solicitat ca instanța să ceară reclamantului să facă dovada calității

procesuale active, prin acte de filiație și certificat de moștenitor, pentru a

se evita promovarea mai multor acțiuni având ca obiect acordarea aceluiași

drept.

Prin Decizia nr. 389

din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu

minori și familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a

redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligat pârâtul la suma de 5000 euro,

echivalent în RON la data plății.

Instanța de apel a

respins critica apelantului pârât privind calitatea procesuală activă a

reclamantului, având în vedere înscrisurile existente în dosarul de fond, din

care rezultă calitatea de descendent de gradul I și faptul că mama sa a făcut

obiectul măsurii administrative cu caracter politic a strămutării.

De asemenea, s-a

reținut că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și

precizările aduse prin O.U.G. nr. 62/2010, recunoaște în mod expres

îndreptățirea persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu

caracter politic și a unor categorii de moștenitori ai acestora, de a solicita

acordarea daunelor pentru prejudiciul moral suferit, astfel că este

neîntemeiată susținerea pârâtului referitoare la inadmisibilitatea cererii.

În privința

cuantumului despăgubirilor, instanța de apel a reținut că O.U.G. nr. 62/2010 a

plafonat sumele ce se pot acorda categoriilor de persoane vizate de lege,

prevăzând în art. II că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) se aplică și

proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o

hotărâre judecătorească definitivă până la data de 01 iulie 2010.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

ambele părți.

Reclamantul a

criticat decizia din apel sub aspectul reducerii cuantumului daunelor morale,

susținând că, în raport de suferințele îndurate de mama sa, s-ar fi impus

acordarea sumei solicitate prin acțiune, respectiv 500.000 euro.

Pârâtul a solicitat

în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece judecata în fond și în

apel s-a făcut fără participarea procurorului, cu încălcarea art. 4 alin. (5)

din Legea nr. 221/2009.

Același apelant a

invocat lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a

declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 prin Deciziile nr. 1354 din 20 octombrie 2010 și nr. 1358 din 21

octombrie 2010 ale Curții Constituționale.

Decizia instanței de apel

a fost criticată de același recurent sub aspectul întinderii daunelor morale

acordate reclamantului, apelantul susținând că o aplicare corectă a criteriilor

de evaluare a prejudiciului moral ar fi condus la o sumă mai mică decât cea

stabilită de instanța de apel. În acest sens recurentul a făcut referire și la

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

S-a mai imputat

instanței de apel că nu a motivat înlăturarea criticii privind dovada

unicității cererii și nici nu a dat dovadă de rol activ pentru evitarea

situației în care s-ar formula mai multe acțiuni având ca obiect solicitarea

aceluiași drept.

Examinând cu

prioritate critica recurentului pârât, în cadrul căreia se invocă nulitatea

hotărârii datorată încălcării unei norme de ordine publică privind participarea

la judecată a procurorului, Înalta Curte constată că temeiul de drept invocat

de recurent, respectiv art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, este aplicabil

exclusiv în cadrul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic

al condamnării suferite pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin.

(2), sau în cadrul cererilor privind constatarea caracterului politic al

măsurilor administrative, altele decât cele de la art. 3.

În speță, reclamantul

a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de mama

sa ca urmare a strămutării în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, această măsură

administrativă fiind recunoscută de drept ca având caracter politic, potrivit

art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.

Întrucât instanța nu

a fost învestită cu o cerere de constatare a caracterului politic al măsurii

administrative (o asemenea cerere fiind lipsită de interes față de prevederile

art. 3 lit. e)), participarea procurorului nu era obligatorie, astfel încât motivul

de nulitate a hotărârii invocat de recurent nu este fondat.

Subsecvent motivului

de recurs privind nulitatea hotărârii, examinat anterior, se impune analiza cu

prioritate a motivului invocat de același recurent, referitor la lipsa de temei

juridic a cererii de acordare a daunelor morale, ca efect al declarării

neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Problema de drept

care se pune în speță este dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat

cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

În consecință, se

constată întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ,

hotărârea din apel fiind pronunțată în baza unei dispoziții legale declarată

neconstituțională printr-o decizie a instanței de contencios constituțional,

publicată anterior soluționării definitive a litigiului. Ca atare, se impune

admiterea recursului declarat de recurentul pârât, modificarea deciziei

recurate și respingerea în tot a acțiunii formulate de reclamant.

În raport de

dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamant

privind cuantumul daunelor morale, ar fi redundantă, fiind în totalitate

lipsită de interes o apreciere a instanței de recurs asupra criteriilor de

evaluare a daunelor, în condițiile în care însăși cererea de acordare a

acestora a rămas fără temei de drept.

Pentru aceleași

considerente, devine inutilă și analiza celorlalte critici formulate în

subsidiar de către recurentul-pârât.

Având în vedere

argumentele expuse și față de prevederile art. 312 C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, se va admite recursul

pârâtului și se va modifica decizia, în sensul schimbării în tot a sentinței,

cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva Deciziei nr. 389

din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Modifică decizia, în

sensul că schimbă în tot Sentința nr. 281 din 1 iunie 2010 a Tribunalului

Mehedinți, secția civilă, și respinge acțiunea reclamantului B.M.C.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul B.M.C. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2011.