ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2391/2011

Asupra recursurilor constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Mehedinți la 24 noiembrie 2009, reclamanta C.G. a solicitat, în temeiul Legii

nr. 221/2009, obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata,

cu titlu de despăgubiri, a sumei de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit

în urma condamnării pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută

de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, a bunicului său G.F.

Tribunalul Mehedinți,

secția civilă, prin sentința nr. 82 din 23 februarie 2010 a respins excepția inadmisibilității

acțiunii, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.G. împotriva pârâtului Statul

Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pe pârât către reclamantă

la plata sumei de 150.000 euro – echivalent în lei la data plății, reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, că

nu este întemeiată, în raport de art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 care prevede

că dispozițiile actului normativ se aplică și persoanelor care au fost condamnate

prin hotărâri judecătorești pentru infracțiuni la care face referire legea și care

au obținut desființarea, anularea ori casarea hotărârilor de condamnare ca urmare

a exercitării căilor extraordinare de atac până la intrarea în vigoare a legii,

cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b)

sau c) ale aceluiași art.

S-a constatat că reclamanta

a făcut dovada, cu actele de stare civilă depuse la dosar, că este persoană îndreptățită

a solicita acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

bunicului său patern, iar cu înscrisurile depuse coroborate cu declarațiile martorilor,

a dovedit că prin condamnarea politică a bunicului său s-au cauzat persoanei acestuia

cât și familiei sale prejudicii morale și materiale ale căror consecințe s-au repercutat

asupra vieții și evoluției lor.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor solicitate de reclamantă, tribunalul l-a apreciat ca exagerat, constatând

că o indemnizație echitabilă, în raport de toate consecințele negative ale prejudiciului

cauzat condamnatului și familiei sale, o reprezintă suma de 150.000 euro.

Prin decizia nr. 180 din

03 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva sentinței

tribunalului pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pe pârât către

reclamanta C.G. la 60.000 euro, echivalentul în lei la data plății reprezentând

despăgubiri (daune morale). A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins

apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe.

S-a reținut de către instanța

de apel că Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire și nu înlătură drepturile

deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop acordarea de despăgubiri morale

dacă reparațiile obținute prin efectul Decretului–Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr.

214/1999 nu sunt suficiente.

Cum reclamanta a dovedit

că autorul său a fost condamnat politic în anul 1959 pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen., text enumerat expres în art. 1 din

Legea nr. 221/2009 și că a executat o pedeapsă privativă de libertate timp de 3

ani, Curtea de Apel a constatat că toate condițiile impuse de art. 1 și 5 din Legea

nr. 221/2009 sunt îndeplinite, caz în care acțiunea a fost corect admisă.

Susținerea pârâtului în

sensul că acțiunea este inadmisibilă s-a constatat a fi astfel nefondată, nefiind

obligatoriu pentru reclamantă să uzeze de dispozițiile art. 504 C. proc. pen. Interpretarea

dată de pârât dispozițiilor legii speciale s-a apreciat a fi nesusținută de argumente

de ordin juridic, fiind evident că Legea nr. 221/2009 are un caracter de complinire

față de celelalte legi cu caracter reparatoriu dar, în același timp, nefiind un

fine de neprimire faptul că alte dispoziții legale nu au fost anterior urmate de

reclamant.

S-a reținut că reclamanta

a justificat calitatea sa procesual activă și a făcut dovada calității de moștenitor

cu acte.

S-a constatat însă că

tribunalul a apreciat greșit asupra cuantumului despăgubirilor, constatând că întinderea

respectivei compensații se stabilește pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanței,

cum ar fi durata măsurii abuzive, condițiile de viață ale autorului precum și consecințele

produse asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preț al durerii

ci o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, urmând a

se ține seama de aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză.

În plus, instanța de apel

a avut în vedere și faptul că despăgubirile nu au fost solicitate personal de către

cel care a fost victima abuzurilor regimului comunist, ci de un descendent de gradul

II. A constatat că repararea daunelor morale trebuie să fie considerată ca un complex

de măsuri patrimoniale al căror scop să fie acela de a da o anumită satisfacție

celor cărora regimul comunist le-a impus condiții deosebit de grele de viață, fără

a constitui o compensare materială, care este practic imposibilă sau un mijloc de

îmbogățire.

Împotriva acestei ultime

decizii au declarat recursuri reclamanta și pârâtul.

Prin motivele de recurs,

reclamanta C.G. a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârilor pronunțate

în cauză și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

A arătat că este de notorietate

modul dur și inuman în care s-au aplicat de către organele de represiune comunistă

măsurile punitive luate împotriva „dușmanilor poporului”. În cazul în speță, bunicul

său a îndurat violențe fizice, psihice și privațiuni de tot felul care au determinat

îmbolnăvirea sa, iar după eliberare a suferit în continuare privațiuni care s-au

răsfrânt și asupra familiei sale.

Deși este adevărat că

nu există un sistem clar care să stabilească prejudiciul moral suferit de o persoană

și nici cuantumul daunelor morale ce trebuia acordate pentru „a acoperi” acest prejudiciu,

recurenta a considerat că în cauză instanța trebuia să aibă în vedere criteriile

orientative stabilite de doctrina și practica juridică, în raport de faptul că bunicul

său a fost lezat în ceea ce privește viața personală, libertatea, sănătatea, proprietatea,

care reprezintă atribute supreme ale personalității umane.

Pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți

a criticat decizia recurată în raport de motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ.

A arătat că acțiunea este

inadmisibilă atâta vreme cât prin decizia nr. 6 din 14 ianuarie 1992 pronunțată

de Curtea Supremă de Justiție, bunicul reclamantei a fost achitat, motiv pentru

care calea de urmat pentru obținerea drepturilor solicitate este cea reglementată

de art. 504 C. proc. pen.

A considerat că din economia

Legii nr. 221/2009, act normativ ulterior stabilirii prin dispozițiile art. 504

C. proc. pen. a posibilităților de reparare a erorilor judiciare, rezultă că această

lege se aplică în mod concret numai acelor situații care exced cadrului reglementat

de art. 504 și ca atare reclamanta nu are posibilitatea alegerii temeiului legal

al despăgubirilor.

A precizat în continuare

că daunele morale sunt neîntemeiate și nedovedite, reclamanta nefăcând dovada prejudiciului

moral suferit, în raport de criteriile de cuantificare referitoare la consecințele

negative suferite de cel în cauză în plan fizic, psihic, profesional, importanța

valorilor lezate și măsura în care au fost lezate, intensitatea percepției consecințelor

vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și

socială.

În subsidiar, a solicitat

a se constata că daunele morale acordate sunt exagerat de mari, în raport de criteriile

la care s-a făcut referire, care sunt subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază

echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs persoanei.

În final, a precizat că

pentru a se evita situația în care pot fi promovate mai multe acțiuni având ca obiect

solicitarea aceluiași drept – Legea nr. 221/2009, reclamanta să facă dovada calității

procesuale active unice, având în vedere că despăgubirile se pot solicita o singură

dată.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate se rețin următoarele:

În faza recursului s-au

depus înscrisuri potrivit cărora succesori ai aceluiași autor au solicitat acordarea

de daune morale, invocând prejudiciul moral încercat de autorul lor G.F., ca efect

al aceleeași măsuri constând în condamnarea politică a acestuia și încarcerarea

sa pentru infracțiunea de uneltire a ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct.

2 lit. a) C. pen.

A rezultat astfel, potrivit

fișelor ECRIS, că pe rolul Tribunalului Mehedinți se află înregistrate Dosarele

nr. 2144/101/2010 și nr. 2537/101/2010 având ca obiect acțiunile în despăgubiri

în baza Legii nr. 221/2009 formulate de G.G.D., G.F.I. și G.F.M., dosare care au

fost conexate la 25 octombrie 2010.

Totodată, prin adrese

din 26 ianuarie 2011 și din 14 martie 2011, G.G.D., precum și G.I. și G.M. au arătat

că au aceleași drepturi cu recurenta–reclamantă C.G., fiind nepot și respectiv fii

ai lui G.D.F.

Se reține că Legea

nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea

persoanelor care în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 au fost subiecte ale

unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate

acestora.

Totodată actul normativ

menționat stipulează posibilitatea, ca

după decesul

respectivei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv

să poată solicita instanței, în termenul prevăzut de lege, obligarea statului la

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Având în vedere împrejurarea

nouă relevată în faza recursului și față de înscrisurile noi depuse, potrivit cărora

sunt mai mulți descendenți ai aceluiași autor, care și-au întemeiat pretențiile

pe aceleași dispoziții legale, critică care se constituie ca motiv al recursului

declarat de pârât, se reține că trebuie făcută dovada calității procesuale active

unice de către reclamanta C.G., ținând cont de faptul că despăgubirile se pot solicita

o singură dată.

Pentru aceste motive,

se vor admite recursurile declarate, se vor casa decizia și sentința și se va trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți, urmând a fi analizate ca apărări

și celelalte motive ale recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanta C.G. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei nr. 180

din 3 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează decizia și sentința

nr. 82 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă.

Trimite cauza spre rejudecare

la Tribunalul Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2011.