ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6230/2011

Asupra recursurilor constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caras - Severin la 31 martie 2010, G.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit urmare a condamnării tatălui său, defunctul I.M., în perioada 4 octombrie 1950 - 2 octombrie 1953, respectiva condamnare având caracter politic așa cum rezultă din art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Tribunalul Caraș - Severin, secția civilă, prin sentința nr. 794 din 6 mai 2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Caraș - Severin, pentru despăgubiri morale conform Legii nr. 221/2009. A obligat pe pârât să plătească reclamantei G.A. suma de 250.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că a fost dovedită legitimarea procesuală a reclamantei, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 și că din actele dosarului a rezultat că la data de 4 octombrie 1950, tatăl reclamantei, I.M. a fost arestat, apoi condamnat la 3 ani închisoare corecțională, 4.000 lei amendă și 1 an interdicție corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 pct. 4 C. pen., art. 304 alin. (1) și art. 463 C.J.M. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma solicitată prin acțiune de 500.000 euro este exagerată.

S-a arătat că în aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile asupra stării generale a sănătății, precum și asupra posibilităților de realizare deplină pe plan social, profesional și familial. În speță, s-a considerat de către instanța de fond, că antecesorul reclamantei și chiar aceasta personal au fost împiedicați să-și dezvolte, în condiții corespunzătoare, personalitatea, să evolueze din punct de vedere social și profesional și să dobândească în timp un statut corespunzător așteptărilor lor. În stabilirea cuantumului, s-a avut în vedere faptul că, pe de o parte, orice arestare sau inculpare pe nedrept produc celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea și, pe de altă parte, în concret, s-a ținut seama de personalitatea autorului reclamantei.

Prin Decizia nr. 348 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Caraș - Severin împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamantei G.A. (născută I.) a sumei de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Instanța de apel a constatat întemeiat apelul declarat de pârât doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, reținând că doctrina și jurisprudența au consacrat criteriile pentru determinarea prejudiciului moral și au ajuns la concluzia că în cuantificarea acestora, un criteriu fundamental trebuie să-l reprezinte echitatea, criteriu ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără just temei. Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

În speță, s-a constatat că reclamantei i-au fost acordate de către prima instanță despăgubiri în cuantum de 250.000 euro, sumă care evident depășește criteriul echității. Au fost avute în vedere, pe de altă parte, modificările aduse Legii nr. 221/2009 prin O.U.G. nr. 62/2010. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri părțile. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta G.A. a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței tribunalului. A arătat că articolele pe care și-a fundamentat curtea de apel decizia pronunțată, respectiv art. 1 pct. 1 și art. 2 din O.U.G.

nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1354/2010. Atunci când Curtea Constituțională declară ca fiind neconstituțional un text de lege, acesta își încetează efectele în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. A arătat în continuare că tatăl său a suferit o condamnare politică, nedreaptă, încadrată juridic ca atare în Legea nr. 221/2009 și că după cum a precizat și în fața curții de apel, acesta nu a beneficiat de drepturile conferite de Decretul - Lege nr. 118/1990, suma stabilită de prima instanță respectând principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt. În dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc. pen. se regăsesc criteriile legale care au în vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, iar prima instanța, în mod corect și legal, a apreciat ca echitabilă suma acordată raportat la aceste criterii. A precizat că în privința respectivelor criterii, chiar Înalta Curte a fost constantă în a decide că ele se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În acest context, a considerat că prima instanță a reținut, în baza întregului probatoriu administrat, în mod corect și fundamentat, caracteristicile față de care a stabilit suma acordată drept daune morale, având în vedere perioada de 3 ani de privare efectivă de libertate a tatălui său, suferința psihică generată de locul unde a executat acesta pedeapsa și luând totodată în considerare împrejurarea că în comunitatea din care autorul său făcea parte i-a fost afectată reputația, i-a fost știrbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, fiind lipsit de posibilitatea de a-și continua activitatea anterioară și de a obține venituri corespunzătoare pentru a-și crește copiii (reclamanta având doar trei ani).

A considerat astfel că nu se poate susține că prin acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogățire fără just temei, precizând, de asemenea, că în înțelesul Convenției Europene a Drepturilor Omului beneficiază de o speranță legitimă la despăgubiri echitabile, conform jurisprudenței. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș - Severin a solicitat, prin motivele de recurs, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

A arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în condițiile în care sentința penală prin care tatăl reclamantei a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională și 1 an interdicție corecțională a rămas definitivă, reclamanta nefăcând dovada că respectiva hotărâre a fost desființată, anulată sau casată ca urmare a exercitării vreunei căi extraordinare de atac și a invocat în susținere dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009. A apreciat că suma acordată de instanța de apel este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați.

Pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referință față de care un judecător să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantei, cu respectarea principiului proporționaHtății daunei cu despăgubirea acordată, ținându-se seama și de criteriul echității. A considerat astfel că raportat la împrejurările speței, o statuare în echitate, care să asigure o reparație morală și nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate. Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

În ceea ce privește critica recurentului - pârât privitoare la faptul că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009, în raport de prevederile art. 5 alin. (4) din acest act normativ, întrucât sentința penală prin care autorul său a fost condamnat a rămas definitivă și executorie, nefăcându-se dovada desființării, anulării sau casării acesteia urmare exercitării unei căi extraordinare de atac, nu poate fi primită. Astfel, dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 stipulează că legea se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit O.U.G.

nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b) sau c). Este evident, în înțelesul textului de lege menționat, că nu se exclud de la beneficiul legii, persoanele cărora nu li s-au desființat, anulat sau casat sentințele penale de condamnare, cum eronat susține recurentul - pârât, prevederea legală instituind, din contră, posibilitatea aplicării actului normativ și categoriilor de persoane enumerate, alături de cele prevăzute la alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009, care circumstanțiază sfera de aplicare.

Referitor la criticile formulate vizând cuantumul daunelor morale, se vor analiza împreună din ambele recursuri. Astfel, situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate și care, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat faptul că tatăl reclamantei, I.M. a fost condamnat, prin sentința nr. 688/1951 a Tribunalului Militar Timișoara, la 3 ani închisoare corecțională, 4.000 lei amendă și la 1 an interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. 4 C. pen. din 1936. Se constată că în aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie ținut seama că în operațiunea jurisdicțională de cuantificare a unor asemenea despăgubiri nu se poate realiza o reparare integrală a prejudiciului produs, dată fiind natura valorilor lezate prin săvârșirea faptei.

Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate bănesc, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs. În raport de acestea, de perioada condamnării, de suferințele fizice și psihice încercate, ținând seama și de consecințele produse ulterior, pe plan social și profesional, Înalta Curte constată că daunele morale acordate în apel respectă funcția compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.

Este adevărat că dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, prin care a fost modificat art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale, critică ce se constituie ca motiv de recurs al reclamantei, însă cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, corespunde pe deplin criteriilor la care s-a făcut referire prin considerente. Se constată totodată că instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale în considerarea tuturor acestor criterii și nu numai prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 62/2010. De asemenea, se reține că la data pronunțării deciziei de către instanța de apel, prevederile O.U.G. nr. 62/2010 nu fuseseră declarate neconstituționale. Același principiu, al statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenție se desprinde și din jurisprudența instanței de contencios european.

Pentru aceste considerente, statuând în echitate și respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, între interesul particular și cel general, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta G.A și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș - Severin împotriva Deciziei nr. 348 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.