ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6230/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6230/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Caras - Severin la 31 martie 2010,

G.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000

euro cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit urmare a

condamnării tatălui său, defunctul I.M., în perioada 4 octombrie 1950 - 2

octombrie 1953, respectiva condamnare având caracter politic așa cum rezultă

din art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Tribunalul

Caraș - Severin, secția civilă, prin sentința nr. 794 din 6 mai 2010

a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de D.G.F.P. Caraș - Severin, pentru despăgubiri morale conform

Legii nr. 221/2009. A obligat pe pârât să plătească reclamantei G.A. suma de

250.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a constatat că a fost dovedită legitimarea

procesuală a reclamantei, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr.

221/2009 și că din actele dosarului a rezultat că la data de 4 octombrie 1950,

tatăl reclamantei, I.M. a fost arestat, apoi condamnat la 3 ani închisoare

corecțională, 4.000 lei amendă și 1 an interdicție corecțională, pentru

delictul de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 pct. 4

C. pen., art. 304 alin. (1) și art. 463 C.J.M.

În ceea

ce privește cuantumul daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma solicitată

prin acțiune de 500.000 euro este exagerată.

S-a

arătat că în aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere

repercusiunile asupra stării generale a sănătății, precum și asupra

posibilităților de realizare deplină pe plan social, profesional și familial.

În speță, s-a

considerat de către instanța de fond, că antecesorul reclamantei și chiar

aceasta personal au fost împiedicați să-și dezvolte, în condiții

corespunzătoare, personalitatea, să evolueze din punct de vedere social și

profesional și să dobândească în timp un statut corespunzător așteptărilor lor.

În stabilirea

cuantumului, s-a avut în vedere faptul că, pe de o parte, orice arestare sau

inculpare pe nedrept produc celor în cauză suferințe pe plan moral, social și

profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea și, pe de altă

parte, în concret, s-a ținut seama de personalitatea autorului reclamantei.

Prin Decizia

nr. 348 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a admis apelul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Caraș

- Severin împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte în

sensul că a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamantei G.A. (născută I.)

a sumei de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Instanța de

apel a constatat întemeiat apelul declarat de pârât doar în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, reținând că doctrina și jurisprudența au consacrat

criteriile pentru determinarea prejudiciului moral și au ajuns la concluzia că

în cuantificarea acestora, un criteriu fundamental trebuie să-l reprezinte

echitatea, criteriu ce decurge din principiul reparării integrale a

prejudiciului.

Astfel,

instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral

suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile

acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze

suferințele morale, fără a se ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără just

temei.

Și în termenii

Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia

despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să

primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte

compensatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive

pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

În speță, s-a

constatat că reclamantei i-au fost acordate de către prima instanță despăgubiri

în cuantum de 250.000 euro, sumă care evident depășește criteriul echității.

Au fost

avute în vedere, pe de altă parte, modificările aduse Legii nr. 221/2009 prin O.U.G.

nr. 62/2010.

Împotriva acestei ultime decizii au

declarat recursuri părțile.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe

dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta G.A.

a solicitat admiterea acestuia,

modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului

și menținerea ca legală și temeinică a sentinței tribunalului.

A arătat

că articolele pe care și-a fundamentat curtea de apel decizia pronunțată,

respectiv art. 1 pct. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 62/2010 au fost

declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1354/2010.

Atunci

când Curtea Constituțională declară ca fiind neconstituțional un text de lege,

acesta își încetează efectele în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

A arătat în

continuare că tatăl său a suferit o condamnare politică, nedreaptă, încadrată

juridic ca atare în Legea nr. 221/2009 și că după cum a precizat și în fața

curții de apel, acesta nu a beneficiat de drepturile conferite de Decretul -

Lege nr. 118/1990, suma stabilită de prima instanță respectând principiul

proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Datorită

naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a daunelor morale nu

este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat

la elementele de fapt.

În

dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc. pen. se regăsesc criteriile legale

care au în vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra

persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, iar prima instanța, în

mod corect și legal, a apreciat ca echitabilă suma acordată raportat la aceste

criterii.

A

precizat că în privința respectivelor criterii, chiar Înalta Curte a fost

constantă în a decide că ele se stabilesc prin apreciere, în raport de

consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța

valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu

care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată

situația familială, profesională și socială.

În acest

context, a considerat că prima instanță a reținut, în baza întregului

probatoriu administrat, în mod corect și fundamentat, caracteristicile față de

care a stabilit suma acordată drept daune morale, având în vedere perioada de 3

ani de privare efectivă de libertate a tatălui său, suferința psihică generată

de locul unde a executat acesta pedeapsa și luând totodată în considerare

împrejurarea că în comunitatea din care autorul său făcea parte i-a fost

afectată reputația, i-a fost știrbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit

libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, fiind lipsit de

posibilitatea de a-și continua activitatea anterioară și de a obține venituri

corespunzătoare pentru a-și crește copiii (reclamanta având doar trei ani).

A

considerat astfel că nu se poate susține că prin acordarea daunelor morale s-ar

produce o îmbogățire fără just temei, precizând, de asemenea, că în înțelesul

Convenției Europene a Drepturilor Omului beneficiază de o speranță legitimă la

despăgubiri echitabile, conform jurisprudenței.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș -

Severin a solicitat, prin motivele de recurs, admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii

reclamantei ca neîntemeiată.

A arătat

că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în

condițiile în care sentința penală prin care tatăl reclamantei a fost condamnat

la 3 ani închisoare corecțională și 1 an interdicție corecțională a rămas

definitivă, reclamanta nefăcând dovada că respectiva hotărâre a fost

desființată, anulată sau casată ca urmare a exercitării vreunei căi extraordinare

de atac și a invocat în susținere dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

A

apreciat că suma acordată de instanța de apel este nejustificată în raport de

întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate

transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind

prejudiciați.

Pentru a putea

fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referință față

de care un judecător să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate

acorda reclamantei, cu respectarea principiului proporționaHtății daunei cu

despăgubirea acordată, ținându-se seama și de criteriul echității.

A considerat

astfel că raportat la împrejurările speței, o statuare în echitate, care să

asigure o reparație morală și nu una având scop patrimonial impune concluzia

caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate.

Recursurile

sunt nefondate,

urmând a

fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

În ceea ce

privește critica recurentului - pârât privitoare la faptul că reclamanta nu

poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009, în raport de prevederile art.

5 alin. (4) din acest act normativ, întrucât sentința penală prin care autorul

său a fost condamnat a rămas definitivă și executorie, nefăcându-se dovada

desființării, anulării sau casării acesteia urmare exercitării unei căi

extraordinare de atac, nu poate fi primită.

Astfel,

dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 stipulează că legea se

aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de

Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările

ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă, potrivit O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările

ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4,

precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești

pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au

obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare

a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a

prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin.

(1) lit. b) sau c).

Este evident,

în înțelesul textului de lege menționat, că nu se exclud de la beneficiul

legii, persoanele cărora nu li s-au desființat, anulat sau casat sentințele

penale de condamnare, cum eronat susține recurentul - pârât, prevederea legală

instituind, din contră, posibilitatea aplicării actului normativ și

categoriilor de persoane enumerate, alături de cele prevăzute la alin. (1) al art.

5 din Legea nr. 221/2009, care circumstanțiază sfera de aplicare.

Referitor la

criticile formulate vizând cuantumul daunelor morale, se vor analiza împreună

din ambele recursuri.

Astfel,

situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea

probelor administrate și care, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu

mai pot fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat faptul că

tatăl reclamantei, I.M. a fost condamnat, prin sentința nr. 688/1951 a

Tribunalului Militar Timișoara, la 3 ani închisoare corecțională, 4.000 lei

amendă și la 1 an interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra

ordinii sociale, prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. 4 C. pen. din 1936.

Se

constată că în aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie ținut

seama că în operațiunea jurisdicțională de cuantificare a unor asemenea

despăgubiri nu se poate realiza o reparare integrală a prejudiciului produs,

dată fiind natura valorilor lezate prin săvârșirea faptei.

Scopul

acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei

satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții

patrimoniale.

Este motivul

pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și

păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor

lezate și sumele acordate.

Fiind vorba de

prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani,

întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate bănesc, existând practic

o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul

patrimonial al despăgubirii.

Faptul că

reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura

valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al

îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor

astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul

rând, pe plan afectiv și moral.

Prin

urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse

acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea

să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce

cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral

produs.

În raport de

acestea, de perioada condamnării, de suferințele fizice și psihice încercate,

ținând seama și de consecințele produse ulterior, pe plan social și

profesional, Înalta Curte constată că daunele morale acordate în apel respectă

funcția compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.

Este adevărat

că dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, prin care a fost modificat art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale, critică ce se

constituie ca motiv de recurs al reclamantei, însă cuantumul daunelor morale,

stabilit de instanța de apel, corespunde pe deplin criteriilor la care s-a

făcut referire prin considerente.

Se constată

totodată că instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale în

considerarea tuturor acestor criterii și nu numai prin raportare la prevederile

O.U.G. nr. 62/2010.

De asemenea,

se reține că la data pronunțării deciziei de către instanța de apel,

prevederile O.U.G. nr. 62/2010 nu fuseseră declarate neconstituționale.

Același

principiu, al statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse

pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenție se

desprinde și din jurisprudența instanței de contencios european.

Pentru aceste

considerente, statuând în echitate și respectând principiul justului echilibru

între natura valorilor lezate și sumele acordate, între interesul particular și

cel general, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor

respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta G.A și de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș - Severin

împotriva Deciziei nr. 348 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.