ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4842/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4842/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 29 iunie 2010 la Tribunalul Caraș-Severin reclamantul

C.I. (decedat, acțiunea fiind continuată de moștenitorii C.E. și C.T.) a

solicitat în contradictoriu cu Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice

- D.G.F.P. Caraș-Severin ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie

obligat la plata sumei de 500.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare.

În drept a invocat

dispozițiile art. 5 alin. (3) și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 1366 din 2 septembrie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte

acțiunea, a obligat pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin să

plătească reclamantului suma de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale,

fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că, Tribunalul Militar Timișoara,

prin Decizia nr. 513 din 19 mai 1960 a menținut Hotărârea penală nr. 104 din 24

martie 1960, pronunțată în Dosarul nr. 124/1960 în baza căreia reclamantul a

fost condamnat la 7 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție

corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale dispunând

confiscarea în întregime a averii personale a reclamantului.

Conform Sentinței

penale nr. 104/1960, Tribunalul Militar Timișoara, a condamnat pe C.I. la 7 ani

închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru delictul de

uneltire contra ordinii sociale, făcând aplicațiunea art. 209 Teza II lit. b) C.

pen. combinat cu Decret-lege nr. 856/1938 și art. 157 - 158 C. pen.

S-a reținut că

această condamnare reprezintă o condamnare cu caracter politic ce atrage

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel ambele părți solicitând schimbarea ei în parte,

respectiv, reclamantul în sensul obligării pârâtului la plata tuturor

despăgubirilor solicitate iar pârâtul, în sensul respingerii în totalitate a

acțiunii reclamantului.

Prin Decizia nr. 406

din 1 martie 2011 Curtea de Apel Timișoara a respins apelul reclamantului, a

admis apelul pârâtului și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut:

Prin Decizia nr.

1.358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de

neconstituționalitate ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare,

sunt neconstituționale.

Astfel, Curtea

Constituțională a reținut că, în materia despăgubirilor pentru daunele morale

suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă,

există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art. 4 din

Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în

cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în

cel de-al doilea text mai sus menționat nu pot fi considerate drepte,

echitabile și rezonabile.

Curtea

Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990,

legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel

încât intervenția sa, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009,

după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce

atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului că atenuarea vechilor violări nu trebuie

să creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și

Pink contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art. 5

alin. (1) lit. "a" din Legea nr. 221/2001, persoanele în cauză ar

putea avea o "speranță legitimă" la acordarea despăgubirilor morale

(Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia

asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov și alții contra

Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării

controlului de constituționalitate al acesteia.

Totodată, Curtea

Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată

încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care

consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității,

conchizând că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu

modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art. 1 alin.

(3) și (5) din Constituție.

În ceea ce privește

efectele Deciziei nr. 1.338 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în

raport cu cauza de față, s-au avut în vedere că sunt aplicabile dispozițiile

art. 147 alin. (1) din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin. (3) din Legea

nr. 47/1992), potrivit cărora "Dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției".

De asemenea, sunt

aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit

cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar

de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor.

Astfel, având în

vedere că Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a

fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar în intervalul de 45 de zile de

la publicare, Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate

neconstituționale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009) cu

dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele

juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt

obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Împotriva acestei

decizii reclamantul a declarat recurs invocând - art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În critici se susține

că:

Decizia Curții

Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.354/2010 nu au efect retroactiv, altfel

s-ar încălca principiul egalității și nediscriminării, principiu consacrat în protocolul

nr. 12 la Convenție;

- principiul

neretroactivității este un factor de stabilitate a circuitului civil și în

acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; la data

introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009 s-a

născut un drept, această lege fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului;

- sunt incidente

prevederile Declarației Universale ale Drepturilor Omului: art. 2, 3, 4, 5, 7,

8, 9, 13, 19, 23, 24, 25, Convenția Europeană a Drepturilor Omului art. 3, 5,

7; Rezoluția APCE nr. 1096 din 1966 și nr. 1481 din 2006;

- art. 20 din

Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile

și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu

Declarația Universală a Drepturilor Omului, dacă există neconcordanțe între

legile interne și pactele internaționale au prioritate reglementările

internaționale;

- legiuitorul are

obligația de a modifica prevederile declarate neconstituționale pentru a fi în

acord cu tratatele la care România este parte.

Recursul nu este

fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect se

observă că invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a făcut

formal, nefiind formulate critici încadrabile în conținutul acestui text de

lege, care prevede că o hotărâre poate fi atacată cu recurs "când

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia."

Sub aspectul

criticilor încadrabile în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor

fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp.

Problema de drept

care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost

declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Această problemă de

drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că Decizia

Curții Constituționale nr. 1.358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că

textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru

acordarea de daune morale.

Cu privire la

efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.358/2010 asupra proceselor în

curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți,

publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că, urmare a acestei

decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în

recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul

legii sus-menționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată,

pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în

interesul legii.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că

Decizia nr. 1.358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1.358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1.358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar

soluționată definitiv la data publicării deciziei respective.

Nu se poate spune

deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității

articolului citat.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu se poate

pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamanta nu era titulara

unui "bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste

considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, față de

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul C.l., decedat, continuat de C.E. și C.T.

împotriva Deciziei nr. 406 din 1 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2012.

Procesat

de GGC - NN