ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3461/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3461/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin.

(1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 4079/115 din 04 decembrie 2009,

reclamanta G.E. a chemat în judecată

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Caraș-Severin, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună

obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit în

urma strămutării (deportării) părinților și bunicilor reclamantei, respectiv

defunctul L.G., decedat la data de 18 aprilie 1995, strămutat în perioada 18

iunie 1951 - 20 decembrie 1955, defuncta L.M., decedată la data de 21 februarie

1987, strămutată în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955, defunctul L.P.,

decedat la data de 14 septembrie 1952, strămutat în perioadal8 iunie 1951 - 14

septembrie 1952 și defuncta L.M., decedată la data de 07 noiembrie 1969,

strămutată în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955, în Bărăgan, apreciind

că pentru o reparație justă și dreaptă a suferințelor îndurate, plata sumei de

1.000.000 euro este îndestulătoare.

Prin sentința civilă nr. 1144 din 16

iunie  2010, Tribunalul Caraș-Severin

a

admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta G. (fostă

L.) E., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat prin D.G.F.P. Caraș-Severin și a obligat pârâtul să plătească

reclamantei 40.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plății, cu titlu

de daune morale, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1144

din 16 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în termen legal, au

declarat apel atât reclamanta G.E., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Caraș-Severin.

Prin decizia civilă nr. 460/ A din 03

martie 2011 Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, a respins apelul declarat de reclamanta G.E., a admis apelul

declarat de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin și,

rejudecând, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins

acțiunea.

Pentru a decide astfel, Curtea a

reținut că motivul pentru care reclamanta nu are dreptul la despăgubiri morale

în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text

legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii sale, a fost declarat

neconstituțional prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Curtea Constituțională a reținut că

reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a

fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse

în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.

Din această cauză s-a ajuns la

existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul

acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din

motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituțională a ajuns la

această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009

are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990,

diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică

prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr.

118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În fine, Curtea Constituțională a

constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

În conformitate cu art. 147 alin. (1)

din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile

legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la

45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest

interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind

neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform art. 147 alin. (4) din

Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării

deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale

sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.

În cazul de față, decizia nr. 1358 din

21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761

din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul

să pună de acord prevederile, legale

declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Prin umoare, această, decizie a Curții

Constituționale a devenit obligatorie pentru instanță.

Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantei G.E. și-a încetat

efectele juridice.

Inexistența temeiului Juridic atrage

nelegalitatea acțiunii reclamantei sub aspectul despăgubirilor morale.

Nu se poate reține mici că reclamanta

avea, anterior deciziei Curții Constituționale un „bun

”

în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată, de

aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Avea doar

posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o

putea pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.

În cazul de față nu s-a pronunțat încă

o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter

devolutiv, instanța fiind îndreptățită să exercite un control complet asupra

temeiniciei și legalității hotărârii atacate.,

Această interpretare se impune cu atât

mai mult cu cât pct. 10 din art. 322 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 177/2010,

reglementează un nou motiv de revizuire, respectiv posibilitatea revizuirii

unei hotărâri dacă, după ce a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a

pronunțat asupra excepției invocată în acea cauză, declarând neconstituțională

legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau o ordonanță.

Față de cele reținute anterior, nu mai

prezintă nici o relevanță și nu se mai impun a fi analizate criticile ambilor

apelanți cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât art. I

și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 au fost de asemenea declarate

neconstituționale prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamanta,

solicitând

modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului declarat de Statul

Român și admiterea apelului său. A invocat motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a arătat că

decizia atacată nesocotește principiul egalității în drepturi și normele legale

în materie, că încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, creând o discriminare

între persoanele care au introdus acțiunea în același timp, dar au obținut

hotărâri definitive la momente diferite. O asemenea interpretare este în

contradicție și cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. Respectarea principiului egalității în fața

legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în

funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, a susținut că nu a

fost respectat nici principiul neretroactivității legii și normelor legale în

materie și nici art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Motivul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 C. proc. civ. nu este incident în cauză,

întrucât pârâtul nu a invocat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, Curtea Constituțională nepronunțând o hotărâre cu

privire la această pricină.

Analizând recursul în limitele

criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Mai întâi, Înalta Curte observă că

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este

incident în cauză, în decizia atacată neputând fi identificate motive

contradictorii sau străine de natura pricinii. De altfel, recurenta-reclamantă

a enunțat doar motivul de recurs, fără a arăta în ce constă, din acest punct de

vedere, nelegalitate deciziei pronunțate în apel.

Recursul declarat de reclamantă

urmează a fi analizat din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

publicată în M. Of. nr. 780 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept care se pune în

speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale

în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă

respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la, publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul, nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat

se prevede că deciziile Curții Constituționale de la data publicării în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în testul cuprins la art. 31 din Legea nr.

47/1992 referitoare la organizarea, și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea, neconstituționalității

unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte

pentru viitor și erga ornnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai

situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit

că decizia nr. 1358/2010 a Curții (Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci, că fiind

promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice

deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la dată publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista 6 hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul lor.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare Sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga

omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și

al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta G. (fostă L.) E. împotriva deciziei nr. 460/ A din 03

martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 mai 2012.