ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3994/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3994/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția comercial,

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 65 din 31 mai 2005

a admis acțiunea reclamantei SC C. SRL Brașov, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Brașov, și, în consecință, a

anulat Decizia nr. 176 din 21 iunie 2004 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală (A.N.A.F.) și Procesul-verbal nr. 503 din 24 ianuarie 2003

al Gărzii Financiare Brașov privind plata sumei de 13.201.227.636 ROL.

Pentru a hotărî

astfel, instanța fondului a reținut, în esență, că nu poate fi considerat venit

al societății suma de 25 miliarde ROL rezultată dintr-un antecontract de

vânzare-cumpărare a unui imobil, întrucât acesta nu reprezintă un act

translativ de proprietate.

De asemenea, a

reținut instanța de fond că organele de control au aplicat greșit dispozițiile

art. 4 lit. c) și ale art. 12 din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit,

întrucât suma de 25 miliarde ROL, reprezentând un avans neîncasat, nu

constituie venit din vânzarea unui activ, impozitul la această sumă nefiind

datorat.

În fine, a argumentat

instanța că retragerea unui asociat din societate nu constituie o vânzare

(cedare) de active, în sensul Legii nr. 82/1991, întrucât scoaterea din

evidență a imobilizărilor corporale în curs, aportate și retrase de asociați,

se realizează prin alt cont decât cel de „venituri" astfel încât efectele

retragerii asociatului nu sunt generatoare de impozit pe profit.

instanței de recurs ce formează obiectul cererii de revizuire

Împotriva acestei

sentințe au promovat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov în

numele Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală, precum și Garda Financiară - Comisariatul Regional Brașov în baza unui

mandat special.

Înalta Curte de

Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin Decizia

nr. 5458 din 15 noiembrie 2005, a admis recursurile declarate de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov, în baza mandatului și delegației de

reprezentare pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, precum și de Garda Financiară - Comisariatul Regional

Brașov împotriva Sentinței nr. 65/F din 31 mai 2005 a Curții de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal, a modificat, în tot, sentința

atacată și, în fond, a respins acțiunea reclamantei SC „C.” Brașov, ca

neîntemeiată.

Instanța de control

judiciar, a reținut, așa cum reiese din considerentele hotărârii că, în speță,

conform actului de voință al părților, dar și dispozițiilor legale incidente în

cauză dreptul de proprietate s-a transmis la 12 iulie 2001, iar suma de 25 de

miliarde de ROL (parte din preț) s-a achitat cu ordin de plată la aceeași dată.

S-a constatat că la

data încheierii actului de vânzare-cumpărare erau aplicabile, în materie

fiscală, O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) și O.G. nr.

70/1994 privind impozitul pe profit, acte normative aplicate corespunzător

perioadei verificate și de către Garda Financiară.

Astfel, potrivit art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, în sfera de aplicare a TVA se cuprind

operațiunile de plată și cele asimilate acestora efectuate de către

contribuabili privind, printre altele, transferul proprietăților bunurilor

imobile între contribuabili, iar conform art. 10 din același act normativ,

obligația de plată a TVA ia naștere la data transferului proprietății bunurilor

imobile.

Cu alte cuvinte, a

motivat instanța de recurs, contestatoarea datora TVA de la data de 12 iulie

2001, astfel că exonerarea contribuabilului de această taxă, efectuată de prima

instanță, este nelegală, ca urmare a greșitei interpretări a dispozițiilor

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 17/2000.

Referitor la Sentința

civilă nr. 2157 din 13 decembrie 2004 a Tribunalului Brașov, invocată de

societatea comercială în apărare, Înalta Curte a reținut că nu este relevantă

pentru că, deși constată nulitatea absolută a antecontractului, nu s-a făcut

dovada caracterului ei irevocabil.

de revizuire

La data de 5 ianuarie

2012, împotriva Deciziei nr. 5458 din 15 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat

cerere de revizuire SC C. SRL Brașov, invocând dispozițiile art. 322 pct. 5

teza a II-a din C. proc. civ.

În motivarea cererii,

revizuenta a arătat că după pronunțarea deciziei atacate au intervenit două

hotărâri judecătorești care au stabilit irevocabil că toate constatările Gărzii

Financiare Brașov referitoare la încasarea sumei de 25 miliarde ROL pentru

spațiul indicat în antecontractul de vânzare-cumpărare nu corespunde

realității. Instanțele comerciale, mai susține revizuenta, au confirmat

susținerile sale din litigiul fiscal, în privința fictivității tuturor

operațiunilor, constatând nulitatea absolută atât a operațiunii financiare

materializate prin Ordinul de plată nr. 251 din 12 iulie 2001, cât și a

operațiunii financiare materializate prin Ordinul de plată nr. 1 din 13 iulie

2001.

Pe parcursul

soluționării revizuirii, la data de 3 octombrie 2012, revizuenta și-a precizat

temeiul de drept al cererii sale, arătând că acesta este conferit de

dispozițiile art. 322 pct. 5 ipoteza 1 alternativa a 2-a C. proc. civ., iar nu

teza a II-a cum indicase inițial din eroare. Actul nou, în sensul Codului de

procedură civilă, menționat de parte, este Decizia nr. 3986 din 7 decembrie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care,

bazându-se pe hotărârile judecătorești irevocabile anterioare, a stabilit

nulitatea absolută a antecontractului de vânzare -cumpărare.

formulate de intimați

În cauză au fost

citați în această calitate recurenții-pârâți din dosarul de recurs soluționat

prin decizia atacată, respectiv Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov și Garda Financiară - Comisariatul

Regional Brașov.

Prin întâmpinările

formulate, atât DGFP Brașov cât și Garda Financiară, secția Județeană Brașov au

arătat că nu au legitimare procesuală în cererea de revizuire.

DGFP Brașov a

învederat că în litigiul anterior a acționat în numele și pe seama Ministerul

Finanțelor Publice, în baza unui mandat special care, la acest moment

procesual, și-a încetat efectele.

La rândul său, Garda

Financiară, secția Județeană Brașov a precizat că potrivit dispozițiilor art. 3

alin. (3) din H.G. nr. 1.324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii

Financiare, Comisariatul General al Gărzii Financiare se subrogă în toate

drepturile și obligațiile procesuale ale secțiilor județene și dobândește

calitatea procesuală a acestora.

După citarea

Comisariatului General al Gărzii Financiare în calitate de intimat, prin

întâmpinarea formulată, Garda Financiară, secția Județeană Brașov a solicitat

respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Potrivit intimatei,

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 - 328 C. proc. civ., în

sensul că litigiul fiscal și litigiile comerciale menționate de revizuentă au

părți și obiecte diferite iar soluțiile pronunțate în acele cauze nu îi sunt

opozabile.

A mai arătat că

instanța învestită cu cauza administrativ fiscală a apreciat corect starea de

fapt și a aplicat legal temeiurile de drept raportate la aceasta în deplină

concordanță cu probatoriul administrat în cauză.

Ministerul Finanțelor

Publice nu a formula apărări în cauză.

Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Hotărârea supusă

revizuirii este Decizia nr. 5458 din 15 noiembrie 2005 prin care Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis

recursurile declarate de DGFP Brașov în baza mandatului și delegației de

reprezentare pentru MFP - ANAF, precum și de Garda Financiară - Comisariatul

Regional Brașov împotriva Sentinței nr. 65/F din 31 mai 2005 a Curții de Apel

Brașov, secția contencios administrativ și fiscal pe care a modificat-o în tot

în sensul respingerii acțiunii SC C. SRL Brașov, ca neîntemeiată.

Temeiul revizuirii,

astfel cum a fost precizat de revizuentă, îl reprezintă dispozițiile art. 322

pct. 5 alternativa 1 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei

hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere

„dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare (…) care nu

au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”.

Înscrisul doveditor

de care se prevalează revizuenta este Decizia nr. 3986 din 7 decembrie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția a II-a civilă, prin care,

admițându-se recursul declarat de SC C. SRL Brașov împotriva Deciziei nr.

130/Ap din 12 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială

s-a modificat această decizie, în sensul respingerii apelului pârâtei SC C.I.A.

SA - C.I.A.S.I.G. SA București formulat împotriva Sentinței nr. 2157/C din 13

decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, pe care o menține.

Cauza finalizată prin

pronunțarea acestei decizii a avut ca obiect constatarea nulității absolute a

antecontractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2001, încheiat între

reclamanta SC C. SRL Brașov și pârâta C.I.A.S.I.G. SA București, privind

imobilul situat în Brașov, adică exact operațiunea economică analizată din

perspectivă fiscală în decizia vizată de cererea de revizuire.

Din considerentele

Deciziei nr. 3986 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția a II-a civilă rezultă cu claritate caracterul fictiv al tranzacției,

respectiv că „întreaga operațiune de creditare respectiv de debitare s-a

efectuat doar în plan scriptic, deoarece în cursul anului fiscal 2001 banca

(BPRCC) nu a avut niciodată lichidități” (considerent bazat pe Sentința

comercială nr. 1085/2004 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială,

irevocabilă).

De asemenea,

fictivitatea operațiunii de plată a prețului a mai fost motivată și prin prisma

Deciziei comerciale nr. 374 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, irevocabilă, pronunțată în contradictoriu cu BPRC -

prin lichidator judiciar și SC C.I.A.S.I.G. SA - prin lichidator judiciar, care

a constatat „nulitatea absolută a operațiunii financiare încheiate între pârâta

SC C.I.A.S.I.G. SA București și reclamanta SC C. SRL Brașov, materializată prin

OP nr. 251 din 12 iulie 2011 precum și a operațiunii financiare încheiate între

reclamanta SC C. SRL Brașov și pârâta BPRCC București materializată prin OP nr.

1 din 13 iulie 2001 și, ca urmare, dispune anularea acestor ordine de plată”.

În esență, din

considerentele deciziei invocate de revizuentă cu titlu de act nou, doveditor

în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. rezultă atât „fictivitatea

antecontractului de vânzare din data de 11 iulie 2011”, cât și „ faptul că suma

de 25 miliarde ROL pe care o invocă intimata pârâtă nu a existat vreodată”.

Această stare de fapt

relevă calitatea înscrisului de a fi determinant fiindcă este fundamental

diferită de cea reținută de instanța de contencios fiscal, prezentată rezumativ

la pct. 2 din această decizie, respectiv că SC C. SRL Brașov a încheiat la data

de 12 iulie 2001 o tranzacție validă, dreptul de proprietate transferându-se la

cumpărător în schimbul unui preț de 25 miliarde ROL achitat cu ordin de plată

la aceeași dată.

Și celelalte condiții

de admisibilitate impuse de norma citată sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, înscrisul nou

- hotărârea judecătorească indicată, a fost pronunțată într-un litigiu pornit

anterior deciziei atacate cu revizuire și nu era în putința părții să determine

pronunțarea ei la o dată anterioară, spre a o putea folosi în litigiul fiscal.

Apărările intimaților

în sensul că hotărârea judecătorească invocată cu titlu de act nou nu le este

opozabilă, fiind pronunțată într-o cauză în care organele fiscale nu au fost

părți, nu poate fi primită.

În limitele

procedurii revizuirii, ceea ce prezintă relevanță este împrejurarea că

printr-un înscris nou, în cazul de față hotărâre judecătorească, se atestă cu

evidență o altă situație de fapt decât cea care a determinat pronunțarea

Deciziei nr. 5458 din 15 noiembrie 2005 a acestei secții.

În condițiile în care

intimaților le putea fi opus în cadrul acestui motiv de revizuire orice alt

înscris, cu atât mai mult ei nu pot face abstracție de o hotărâre

judecătorească, asimilată în plan probator cu un înscris autentic și, prin

aceasta, opozabilă erga omnes.

De altfel teza

intimaților este și absurdă pentru că ar conduce la concluzia antrenării

procesuale a organelor fiscale în orice tip de cauză în scopul prezervării

dreptului de a se invoca ulterior hotărârea astfel pronunțată într-o cerere de

revizuire.

Conchizând, Înalta

Curte constată în temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ. că revizuirea de

față este fondată așa încât o va încuviința, schimbând decizia atacată în

sensul respingerii recursurilor declarate, ca nefondate.

În lumina noii situații

de fapt relevate de hotărârea judecătorească examinată a rezultat cu pregnanță

că prima instanță a evaluat corespunzător raportul juridic fiscal dedus

soluționării atunci când a stabilit că în lipsa transmiterii proprietății

bunului nu există fapt generator al TVA; de asemenea, neexistând un avans

încasat nu pot fi incidente dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 17/2000 și art.

7.9 lit. c) din H.G. nr. 401/2000 (în vigoare la data operațiunii). Pentru

identitate de rațiune, în lipsa unui venit obținut din vânzarea unui activ, nu

se pune nici problema datorării impozitului pe profit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de

revizuire formulată de SC „C.„ SRL Brașov împotriva Deciziei nr. 5458 din 15

noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Schimbă decizia

atacată în sensul că respinge recursurile declarate de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov în numele Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară Secția Județeană Brașov

în prezent Comisariatul General al Gărzii Financiare împotriva Sentinței nr. 65

din 31 mai 2005 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM