ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 906/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 906/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 01 noiembrie 2011, sub

nr. 70022/3/2011, reclamanta T.A.Y.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei

de 921.715 lei, reprezentând diferența dintre suma de 2.304.286 lei, pentru

care a obținut, în temeiul Legii nr. 247/2005, titlul de conversie - Decizia

nr. 1141 din 20 august 2010, și suma de 1.382.571 lei, reprezentând valoarea

acțiunilor primite; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 7925 din 23 martie 2010, emisă de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, i s-a emis titlu de despăgubire,

în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, pentru suma de 2.804.286 lei.

Pentru suma de

500.000 lei a fost emis titlu de plată, iar pentru suma de 2.304.286 lei,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 1141

din 20 august 2010, reprezentând titlu de conversie; conversia sumei de

2.304.286 lei s-a făcut la paritatea de 1 leu/acțiune, fiindu-i atribuit un

număr de 2.304.286 acțiuni, care ar trebui să valoreze 2.304.286 lei.

În opinia

reclamantei, valoarea nominală a unei acțiuni a fost stabilită în mod arbitrar

la 1 leu. Astfel, acesteia i s-a eliberat titlul de conversie în intervalul de

timp de la înființarea Fondului Proprietatea și până la listare (25 ianuarie

2011), la valoarea nominală de 1 leu.

După listarea la

Bursa de Valori Mobiliare, procedura de despăgubire a fost suspendată până la

începutul lunii mai 2011; după aceasta dată conversia titlurilor s-a făcut la

prețul mediu de tranzacționare din ultimele 60 de ședințe și nu la valoarea

nominală de 1 leu.

Reclamanta a

învederat că, la data listării, valoarea unei acțiuni a fost de 0,60 lei și nu

de 1 leu, astfel cum în mod convențional și nerealist a stabilit pârâtul,

astfel încât, în realitate, a primit acțiuni în valoare de 1.382.571 lei, mai

puțin cu 921.715 lei decât suma pentru care s-a emis titlul de conversie.

A mai precizat

reclamanta că s-a creat astfel o inechitate, pe de o parte, prin faptul că a

primit în compensare acțiuni totalizând o valoare mai mică decât cuantumul

despăgubirilor la care are dreptul, iar pe de altă parte, între cei cărora li

s-au eliberat titluri de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea până în

luna ianuarie 2011 și cei care le-au primit după listarea Fondului

Proprietatea. Astfel, cei care au primit titluri de conversie înainte de

listarea Fondul Proprietatea la bursă au primit titluri de conversie cu

valoarea acțiunii de 1 leu, iar ceilalți cu valori în funcție de evoluția

acțiunii la bursă.

Reclamanta a susținut

că această discriminare vădită între cele două categorii de foști proprietari

naționalizați ori urmașii acestora este interzisă atât de Constituție, cât și

de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a arătat, de

asemenea, că, din interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, rezultă că termenul de "compensare" presupune o echivalență

valorică totală între valoarea despăgubirii la care persoana are dreptul și

ceea ce i se oferă, întrucât legile speciale de restituire a proprietăților au

un caracter reparatoriu, ceea ce presupune suprimarea integrală a nedreptății

prin despăgubirea integrală.

Așadar, principiul

care guvernează restituirea proprietăților preluate abuziv de stat, este acela

al realității și efectivității despăgubirii, aceasta tinzând să acopere întreg

prejudiciul cauzat.

Față de dispozițiile

art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, s-a arătat că întinderea cuantumului

despăgubirilor este stabilită prin titlul de despăgubire, iar acțiunile la

Fondul Proprietatea, conform titlului de conversie, își au originea în titluri

de despăgubire, reprezentând, la nivel teoretic, echivalentul valoric al

acestora.

Conform legii,

titlurile de despăgubire au regim de creanță garantată asupra statului român,

iar orice creanță se stinge doar la momentul plății integrale. Or, acordarea

unui număr de acțiuni a căror valoare este inferioară celei la care reclamanta

ar fi avut dreptul, astfel cum s-a constatat, la prima listare, echivalează cu

neplata integrală a creanței statului.

Reclamanta a invocat

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Faimblat contra

României), potrivit căreia executarea deciziei administrative privind

restituirea prin echivalent se face în toate cazurile prin procedura prevăzută

de Legea nr. 247/2005 și, deci, prin intermediul Fondului Proprietatea, însă

Curtea a stabilit, în deciziile sale, în mod constant, faptul că Fondul

Proprietatea nu funcționează în prezent de o manieră susceptibilă să conducă la

o despăgubire efectivă.

În drept, au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.

În dovedirea

acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în fotocopii certificate pentru

conformitate cu originalul, titlul de conversie - Decizia nr. 1141 din 20

august 2010 și Decizia nr. 7925 din 23 martie 2010 emisă de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pârâtul Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a depus la dosar note scrise,

prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive; în subsidiar,

a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Totodată, pârâtul a

invocat Decizia nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin care s-a statuat cu privire la lipsa calității procesuale pasive a

Statului Român în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român

la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv,

precum și la inadmisibilitatea acțiunilor în acordarea de despăgubiri bănești

pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru

care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile

dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din

această Convenție.

Pe fond, s-a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, față de prevederile art. 18

alin. (1) din Legea nr. 247/2005, pârâtul susținând că, prin emiterea titlului

de conversie, instituțiile statului și-au îndeplinit atribuțiile conferite de

lege, orice solicitare intervenită după listarea acțiunilor la bursă,

referitoare la cursul sau valoarea acțiunilor, fiind inadmisibilă, deoarece

excede competențelor conferite de lege Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților.

În acest context,

pârâtul a invocat prevederile art. 18

7

alin. (3) din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, introduse prin O.U.G. nr. 81/2007, potrivit cărora,

începând cu data de 25 ianuarie 2011, acțiunile Fondului Proprietatea fost

admise la tranzacționare în cadrul Bursei de Valori București la o valoare

medie ponderată a acțiunilor în ultimele ședințe de tranzacționare.

În consecință,

începând cu această dată, acțiunile Fondului Proprietatea se tranzacționează pe

piața reglementată, prețul acestora fiind stabilit de raportul cerere-ofertă

din ziua de tranzacționare.

Ulterior listării la

Bursa de Valori, valoarea nominală a acțiunilor la Fondul Proprietatea a fost

variabilă, ceea ce este caracteristic unor acțiuni listate la bursă.

S-a mai arătat că, în

măsura în care reclamanta dorea emiterea acțiunilor la valoarea ce urma să fie

stabilită după tranzacționarea la Bursa de Valori a Fondului Proprietatea, aceasta

putea depune cererea de opțiune la Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, după data listării la bursă a Fondului Proprietatea, conform

algoritmului privind conversia titlului de despăgubire în acțiuni la Fondul

Proprietatea, stabilit prin O.U.G. nr. 81/2007.

Astfel, prin

depunerea cererii de opțiune anterior datei listării la bursă a Fondului

Proprietatea, reclamanta a acceptat în mod tacit ca acțiunile să-i fie emise la

valoarea nominală de 1 leu/acțiune și, în consecință, aceasta nu poate invoca

propria culpă pentru a obține despăgubiri de la Statul Român sau de la

instituțiile statului.

S-a mai arătat că

legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea acordării diferenței dintre valoarea

nominală de 1 leu și valoarea stabilită ulterior listării la Bursa de Valori la

Fondul Proprietatea.

Prin încheierea de la

termenul din 09 aprilie 2012, Tribunalul a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

La solicitarea

Tribunalului, reclamanta a depus la dosar adresa din 18 mai 2012 emisă de Bursa

de Valori București S.A. și înscrisuri emise de Depozitarul Central,

reprezentând dovada acțiunilor deținute de reclamantă la momentul listării la

bursă.

Prin Sentința civilă

nr. 1879 din 22 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta T.A.Y.M., prin

mandatar T.B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice, reținând următoarele:

Prin Decizia nr. 7925

din 23 martie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (7) din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea

reclamantei T.A.Y.M., în cuantum de 2.804.286 lei, conform raportului de

evaluare întocmit în Dosarul nr. 25980/cc din 31 august 2006, având în vedere

Dispoziția nr. 5908 din 29 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului București,

prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr. 4136/2001,

formulată de reclamantă.

Ca urmare a opțiunii

exprimate de reclamantă, pentru suma de 500.000 lei a fost emis titlul de

plată, iar pentru suma de 2.304.286 lei a fost emis de către Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților titlul de conversie, respectiv

Decizia nr. 1141 din 20 august 2010, reprezentând un număr total de 2.304.286

acțiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune.

Astfel cum rezultă

din adresa din 18 mai 2012 emisă de Bursa de Valori București S.A., la momentul

listării la bursă a acțiunilor SC F.P. SA București (25 ianuarie 2011), prețul

mediu al acțiunilor a fost de 0,641 lei/acțiune.

Prin cererea de

chemare în judecată pendinte, reclamanta a susținut că este îndreptățită la

plata sumei de 921.715 lei, reprezentând diferența dintre suma de 2.304.286

lei, pentru care s-a obținut titlul de conversie și suma de 1.382.571 lei, care

reprezintă valoarea acțiunilor primite.

A apreciat prima

instanță că, în cauză, Statul Român, prin instituțiile sale, a respectat

prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar împrejurarea că acțiunile

Fondului Proprietatea au fost listate la bursă la o valoare nominală inferioară

celei preconizate la momentul emiterii titlului de conversie (1 leu/acțiune) nu

poate fi imputată pârâtului.

Astfel, conform

dispozițiilor art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

"titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama Statului Român, care

încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului Român,

corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a

fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul

"Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului

ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de

plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege."

Potrivit art. 18

alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, "după emiterea titlurilor

de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor

îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de

conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile

calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni,

iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor

în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată."

În ceea ce privește

valoarea nominală de 1 leu/acțiune, s-a constatat că aceasta a fost stabilită

în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din Actul Constitutiv al

Fondului Proprietatea, astfel încât, în speță, pentru suma de 2.304.286 lei, ca

urmare a opțiunii reclamantei, acesteia i-a fost eliberat titlul de conversie,

prin emiterea unui număr de 2.304.286 acțiuni, după cum se menționează în

adeverințele eliberate de Depozitarul Central.

În opinia

tribunalului, reclamanta avea posibilitatea de a-și exprima opțiunea, în sensul

dispozițiilor legale menționate, ulterior momentului tranzacționării la bursa

de valori a acțiunilor Fondului Proprietatea, când, potrivit dispozițiilor art.

18

7

alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum au

fost modificate prin O.U.G. nr. 81/2007, conversia se realiza în funcție de

prețul mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor, aferent primelor 60 de

ședințe de tranzacționare.

Nu se poate susține

că s-a creat o discriminare între persoanele aflate în situația reclamantei și

persoanele cărora li s-au eliberat titluri de conversie ulterior listării

acțiunilor Fondului Proprietatea la bursă, întrucât modalitatea de conversie

este prevăzută de lege, iar o dispoziție legală nu poate fi considerată

discriminatorie.

De asemenea,

Tribunalul a reținut că reclamanta nu a contestat Decizia nr. 1141 din 20

august 2010 la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.

554/2004, cu toate că avea la dispoziție această cale de atac, în situația în

care era nemulțumită de numărul de acțiuni menționate în titlul de conversie.

În această situație, nu mai pot fi analizate în prezent susținerile referitoare

la modalitatea de stabilire a valorii nominale de 1 leu/acțiune, fiind inadmisibile

criticile sub acest aspect.

Pe de altă parte,

cotația acțiunilor la bursă variază în funcție de raportul dintre cerere și

ofertă, astfel încât, chiar dacă la momentul listării acțiunilor Fondului

Proprietatea la bursă, valoarea acestora a fost inferioară celei de 1

leu/acțiune, această împrejurare nu este imputabilă Statului Român, care nu

avea posibilitatea să anticipeze evoluția valorii acțiunilor la bursă.

În plus, prejudiciul

invocat de reclamantă nu este cert, atât timp cât aceasta nu a vândut acțiunile

la valoarea de 0,60 lei/acțiune, aflându-se și în prezent în posesia lor. În

această situație, chiar dacă reclamanta nu a avut posibilitatea de a încasa

suma de 2.304.286 lei la data listării acțiunilor la bursă (motiv pentru care a

decis să nu vândă acțiunile), în funcție de evoluția viitoare a valorii

acțiunilor Fondului Proprietatea, aceasta va putea să le tranzacționeze,

existând posibilitatea ca, în viitor, valoarea acțiunilor să se majoreze.

Astfel, pârâtul

Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi

obligat la plata către reclamantă a diferenței dintre valoarea nominală a

acțiunilor la momentul emiterii titlului de conversie și valoarea rezultată în

urma listării la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea, având în vedere că

nu se poate cunoaște, la acest moment, care va fi valoarea acțiunilor deținute

de reclamantă în viitor, respectiv la data la care aceasta va decide să le

vândă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel apelanta-reclamantă T.A.Y.M. solicitând admiterea

apelului, schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 1879 din 22 octombrie 2012

iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei

de 921.715 lei.

Prin Decizia civilă

nr. 243A din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a respins apelul, ca nefondat, reținând următoarele:

Legea nr. 10/2001 a

stabilit, ca principiu, restituirea în natură a imobilelor naționalizate,

stabilind că, acolo unde nu este posibilă, restituirea în natură să fie înlocuită

cu restituirea prin echivalent, respectiv persoanele îndreptățite (foștii

proprietari sau moștenitorii acestora) să fie despăgubite.

Despăgubirile

aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură se acordă exclusiv după

regulile instituite de Titlu VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru asigurarea

resurselor financiare necesare acordării acestor despăgubiri, a fost înființat

Fondul "Proprietatea", ca organism de plasament colectiv în valori

mobiliare, organizat sub formă de societate de investiții financiare. Fondul

este o societate comercială pe acțiuni, așa cum rezultă din art. 6, la care

titularii dreptului la despăgubire devin acționari, prin conversia

"titlurilor de despăgubire" în acțiuni emise de Fond.

Titlurile de

despăgubire nu pot fi valorificate altfel decât prin conversie în acțiuni

(vânzarea sau cumpărarea lor înainte de conversia lor în acțiuni emise de fond,

precum și orice alte tranzacții cu acestea, fiind interzise), de unde rezultă

că titularii sunt obligați să devină acționari la Fond.

Prin acest mecanism,

în care Statul Român nu mai joacă niciun rol, foștii proprietari suportă riscul

diminuării valorii despăgubirii după cum pot avea șansa unui câștig suplimentar

valorii de despăgubire. Calitatea de acționar într-o societate comercială,

calitate dobândită fie ca fondator al societății, fie ca cesionar ulterior de

acțiuni, presupune asocierea la risc cu ceilalți acționari.

A apreciat instanța

de apel că formula propusă de apelanta-reclamantă în sensul ca, cel puțin la

momentul primei listări la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea, partea din

patrimoniul acesteia (reprezentat de valoarea acțiunilor) ar fi trebuit să fie

egală cu valoarea acordată prin titlul de conversie nu este fondată întrucât

valoarea prestațiilor se apreciază la momentul în care debitorul a primit

titlul de conversie, Statul Român nefiind răspunzător de evoluția acțiunilor la

bursă.

De asemenea, nu a

fost reținută existența unei discriminări între persoanele care au primit

titluri de conversie și nici între persoanele care au obținut despăgubiri în

natură și cele care au obținut o despăgubire prin compensare arătându-se că, în

principiu, Curtea Europeană a admis posibilitatea statelor membre de a alege

mecanisme speciale, proprii pentru stabilirea despăgubirilor.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă T.A.Y.M., solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței, iar pe

fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că decizia recurată este nelegală

deoarece, în mod greșit, instanța de apel a reținut că prin mecanismul

instituit de lege, Statul Român nu mai joacă niciun rol, iar foștii proprietari

suportă riscul diminuării valorii acțiunilor, după cum aceștia pot avea un

câștig suplimentar, respectiv că valoarea prestațiilor Statului Român se apreciază

la data la care debitorul a primit titlul de conversie, acesta nefiind

răspunzător de evoluția acțiunilor la bursă.

A arătat

recurenta-reclamantă că, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată,

nu a solicitat obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri care ar

consta în diferența negativă pe care ar fi înregistrat-o evoluția acțiunilor pe

piața bursieră; de asemenea, nu a solicitat despăgubiri care s-ar plasa în timp

înainte de cotarea pe piața bursieră a acțiunilor primite.

Ceea ce a solicitat

prin acțiune este cuantumul valorii totale a despăgubirilor acordate prin

titlul de conversie, față de cotarea unei acțiuni la valoarea nominală de 1

leu, valoare arbitrală și nereală, ceea cea făcut ca, în fapt, cuantumul

despăgubirii primite în baza titlului de despăgubire primit în baza legilor de

restituire să fie inferior celui la care era îndreptățită.

A arătat

recurenta-reclamantă că în acest sens instanța de apel a schimbat înțelesul

actului juridic dedus judecății, motivând hotărârea din apel prin considerente

care reprezintă o aplicare greșită a legii.

Printr-o altă

critică, s-a arătat că prima instanță a stabilit, pe baza probatoriile

administrate că, la prima listare la bursa acțiunilor, care reprezintă momentul

real de verificare a valorii unei acțiuni, a existat o diferență de la 1

leu/acțiune la 0,641 lei/acțiune; s-a apreciat însă că această diferență nu

este imputabilă Statului Român deoarece, în opinia tribunalului, valoarea

nominală de 1 leu pentru o acțiune a fost stabilită în conformitate cu

dispozițiile art. 9 alin. (2) din Actul Constitutiv al Fondului Proprietatea.

Or, este evidentă

contradicția argumentelor cuprinse în sentință și respectiv în decizia

instanței de apel.

Astfel, este adevărat

că, ulterior listării la bursă a acțiunilor, revine titularului acțiunilor

orice responsabilitate cu privire la modul de valorificare a acțiunilor, care

va suporta riscul ori câștigul ce ar decurge din evoluția pieței bursiere.

Însă, aspectul dedus

judecății este acela de a se stabili: a) că valoarea nominală a acțiunilor

primite prin titlul de conversie este inferioară sumei datorate conform

titlului de despăgubiri și b) că valoarea nominală a unei acțiuni este valoarea

primei listări la bursă, iar nu cea de 1 leu/acțiune, stabilită în mod

arbitrar.

A susținut

recurenta-reclamantă că a formulat cererea de chemare în judecată pornind

tocmai de la discriminarea care s-a creat între persoanele care au primit

titluri de conversie după listarea la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea,

în sensul că, în timp titlurile de conversie anterior listării de bursă au fost

stabilite în funcție de o valoare arbitrară pentru o acțiune, în vreme ce,

ulterior, titlurile de conversie au fost emise în raport de valoarea reală a

acțiunilor. De asemenea, s-a creat inechitate și între persoanele care au

obținut despăgubiri în natură și cele care au obținut o despăgubire prin

compensare, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001.

Această inechitate

constă în faptul că cei ce au primit acțiuni la Fondul Proprietatea, în baza

acelorași titluri de despăgubire, însă ulterior listării Fondului, le-au primit

în funcție de media lor de tranzacționare, iar nu la valoarea nominală standard

de 1 leu. Or, această discriminare vădită între cele două categorii de foști

proprietari naționalizați ori urmașii acestora, este interzisă atât de

Constituție, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte,

aceste acțiuni la Fondul Proprietatea își au originea în titluri de despăgubire

cu regim de creanțe garantate asupra statului român, iar orice creanță se

stinge la momentul plății integrale, nu parțiale, fiind nerelevantă în speță,

opțiunea privind valorificarea acțiunilor ulterior emiterii titlului de

conversie și aceasta deoarece însăși opțiunea pentru titlurile de conversie a

fost una legală, impusă, recurenta-reclamantă neavând posibilitatea să își

exprime o altă opțiune.

În opinia

recurentei-reclamante, a considera de plano că o prevedere legală nu poate

constitui o dispoziție discriminatorie, echivalează cu însăși nesoluționarea

fondului.

Modalitatea în care

s-a realizat conversia reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3 lit. a) din

Legea nr. 247/2005, potrivit cărora titlurile de despăgubire încorporează

drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului Român, corespunzător

despăgubirilor acordate și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în

acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Dispozițiile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc posibilitatea despăgubirii prin

echivalent, utilizează termenul de "compensare" ceea ce presupune o

echivalență valorică totală între valoarea despăgubirii la care persoana are

dreptul și ceea ce i se oferă. Or, în speță, această echivalență valorică nu a

fost realizată.

Recurenta-reclamantă

a precizat că nu contestă procedura de acordare a despăgubirilor, ci reclamă

faptul că despăgubirea nu a fost efectivă; astfel, s-a realizat o despăgubire

parțială, patrimoniul său fiind diminuat, concomitent cu o îmbogățirea fără

just temei a statului.

Aceasta a arătat că

prin decizia pronunțată în cauza Faimblat contra României, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a stabilit că executarea deciziei administrative privind

restituirea prin echivalent se face în toate cazurile, prin procedura prevăzută

la Legea nr. 247/2005 și, deci, prin intermediul Fondului Proprietatea și că

Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent de o manieră susceptibilă să

conducă la o despăgubire efectivă.

A concluzionat

recurenta-reclamantă că deși ulterior listării la bursă a acțiunilor, succesul

tranzacțiilor acțiunilor este apanajul exclusiv al deținătorului, la momentul

primei listări la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea, valoarea acțiunilor

trebuia să fie egală cu valoarea acordată prin titlul de conversie și că, de

esența acțiunii, este a se stabili dacă recurenta-reclamantă a primit în

realitate cu titlu de despăgubire efectivă, urmare emiterii titlului de

conversie, o valoare patrimonială determinată de întinderea titlului de

despăgubire. Este adevărat că Statul Român nu poate anticipa evoluția

acțiunilor la bursă însă acesta avea obligația, potrivit legii, să acorde o

despăgubire reală și efectivă, prin determinarea corectă a valorii nominale a

unei acțiuni și să realizeze corecțiile necesare.

Potrivit

dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cererea de recurs este

scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Intimatul-pârât,

legal citat nu a depus întâmpinare, la cererea de recurs.

În faza procesuală a

recursului nu s-au administrat probe.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și

dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat, astfel că va fi respins pentru considerentele ce succed.

Deși recurenta-reclamantă

a arătat că își întemeiază, în drept, cererea de recurs pe dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aceasta nu a dezvoltat critici care să poate fi

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.;

criticile care privesc greșita calificare a obiectului cererii de chemare în

judecată nu se încadrează în această ipoteză.

De asemenea,

pretinsele contradicții între considerentele sentinței pronunțate de tribunal

și considerentele deciziei recurate nu pun în discuție motivul de recurs

prevăzut de 304 pct. 7 C. proc. civ., care sancționează existența unor

contradicții în cuprinsul hotărârii deciziei atacate cu recurs.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă a susținut că în speță au fost încălcate dispozițiile art.

3 lit. a) din Legea nr. 247/2005 și cele ale art. 26 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Aceasta a arătat, în

esență, că nu contestă procedura de acordare a măsurilor reparatorii (ceea ce,

față de dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, impunea

formularea în termenul prevăzut de lege a contestației la instanța de

contencios administrativ), ci reclamă faptul că măsurile reparatorii acordate

nu au fost efective, ci parțiale, existând o îmbogățire fără justă cauză a

statului în defavoarea patrimoniului său.

Dispozițiile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurenta-reclamantă, prevăd că:

"Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau,

după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită."

După cum se poate

observa, noțiunea de "compensare" utilizată în dispozițiile legale

enunțate definesc o categorie de măsuri reparatorii prevăzută de Legea nr.

10/2001.

În speță,

recurenta-reclamantă nu a beneficiat de o asemena măsură reparatorie, din

actele de la dosar rezultând că i s-au acordat despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

În consecință, nu pot

fi primite criticile recurentei-reclamante că decizia recurată este nelegală

din perspectiva modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Nu se poate

concluziona că această prevedere legală "presupune o echivalență valorică

totală între valoarea despăgubirii la care o persoană are dreptul și ceea ce i

se oferă", așa cum susține recurenta-reclamantă, cu consecințe asupra

legalității deciziei recurate.

Deși nu se poate

contesta că scopul legilor cu caracter reparator este acela de a acorda

persoanelor îndreptățite posibilitatea de a fi despăgubite, așa cum s-a reținut

și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Păduraru

împotriva României), art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu

poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege

condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de

ratificarea Convenției. Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a

restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat,

ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se

evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru

subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.

Or, în această

materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor

reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr.

247/2005. Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de

substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor

reparatorii care se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și

acordare a acestora. Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv. Stabilirea cuantumului despăgubirilor,

potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face

de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală

de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va

proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de

analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au

fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

Recurenta-reclamantă

nu a contestat cuantumul despăgubirilor în condițiile sus-menționate; în

prezentul demers judiciar aceasta nu poate critica modalitatea în care la

momentul efectuării conversiei despăgubirilor în acțiuni, o acțiune a fost

evaluată la valoarea nominală de 1 leu.

Conform dispozițiilor

art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, invocate de recurentă: "titlurile

de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează

drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului Român, corespunzător

despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi

valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul

"Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului

ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de

plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege. Titlurile de

despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în

orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii

acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de

despăgubire, cu excepția transmiterii ca urmare a succesiunii, sunt lovite de

nulitate absolută. Titlurile de despăgubire nu sunt titluri de participare ale

altor organisme de plasament colectiv (AOPC) și nu intră sub incidența Legii

nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările

ulterioare, și a reglementărilor emise de Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare în aplicarea acesteia."

Aceste dispoziții

trebuie coroborate cu celelalte prevederi ale acestui act normativ și nu pot fi

interpretate în sensul arătat de recurentă.

Astfel,

recurenta-reclamantă, invocând dispoziții cu caracter general în materia

acordării de măsuri reparatorii pentru imobile preluate abuziv de Statul Român

în regimul politic anterior, solicită, în fapt, să i se recunoască drepturi de

care nu beneficiază conform legii speciale și să se instituie, pe cale

jurisprudențială, un mecanism de despăgubire în alte condiții și în altă

procedură decât cele instituite de legea specială.

În concret, aceasta

nu a indicat nicio dispoziție legală care instituia obligativitatea ca la

momentul primei listări la bursă, acțiunile Fondului Proprietatea să aibă

valoarea de 1 leu.

În condițiile în care

potrivit dispozițiilor art. 18

1

alin. (4) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire (23 martie

2010): "Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la

data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință

de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea", Înalta Curte

apreciază că recurenta-reclamantă avea în mod obiectiv posibilitatea de a-și

valorifica titlul ulterior listării la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea.

În ceea ce privește

pretinsa discriminare între diversele categorii de persoane îndreptățite la

acordarea de măsuri reparatorii, Înalta Curte reține că, principiul

nediscriminării, ca formă modernă a principiului egalității în față legii

presupune egalitatea de tratament persoanelor aflate în situații similare.

Recurenta-reclamantă

pretinde că este discriminată atât în raport cu cei care au primit măsuri

reparatorii în natură, cât și în raport cu cei care au optat pentru conversie

ulterior listării la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea.

Examinarea în concret

a existenței unei situații discriminatorii nu se poate face în lipsa unor

elemente care să permită identificarea situațiilor similare și încălcarea

principiului egalității în fața legii.

Recurenta-reclamantă

a susținut că înseși dispozițiile legale sunt discriminatorii, de vreme ce nu a

avut în realitate un drept de opțiune cu privire la momentul efectuării

conversiei.

Această susținere nu

este fondată având în vedere că în forma existentă la data obținerii titlului

de despăgubire, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin

O.U.G. nr. 81/2007, menționa în mod expres modalitatea în care urma să se

calculeze valoarea unei acțiuni, ulterior listării la bursă.

Prin instituirea dispoziției

conform căreia titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la

data emiterii, care nu expiră însă mai devreme de 12 luni de la prima ședință

de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea, s-a dat

posibilitate posesorilor de asemenea titluri, între care se regăsește și

recurenta, să opteze pentru conversie ulterior listării acțiunilor la bursă.

Cu referire la

discriminarea la care a fost supusă ca urmare a împrejurării că nu a obținut

plata integrală a creanței garantate asupra statului, Înalta Curte reține că

recurenta-reclamantă este deținătoarea acțiunilor astfel că nu se poate specula

cu privire la cuantumul sumei de bani pe care aceasta o va încasa efectiv, dacă

va decide să vândă acțiunile, iar pe de altă parte, aceasta ignoră dispozițiile

legii speciale existente în materia restituirii în echivalent a bunurilor care

intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

În consecință, pentru

considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta T.A.Y.M. împotriva Deciziei nr. 243A

din 3 septembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN