ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3493/2013

Asupra cauzei constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 14 octombrie 2011, sub nr. 6663/3/2011, reclamantul D.V.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile reprezentând diferența dintre valoarea nominală de 10 900.050 RON a acțiunilor deținute la SC Fondul Proprietatea SA, respectiv 10.900.050 acțiuni, și valoarea pe Bursa de Valori București a acțiunilor la data pronunțării hotărârii, actualizate cu rata inflației. Despăgubirile au fost evaluate provizoriu la suma de 5.973.228 RON.

La evaluarea provizorie, reclamantul a susținut că a avut în vedere prețul de închidere de 0,452 RON al unei acțiuni a Fondului Proprietatea pe Bursa de Valori București din data de 13 noiembrie 2011, ziua anterioară introducerii cererii.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 749.203 RON, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând diferența dintre valoarea nominală de 1.707.300 RON a unui număr de 1.707.300 de acțiuni deținute la SC Fondul Proprietatea SA, pe care le-a vândut ulterior listării la Bursa a SC Fondul Proprietatea SA și valoarea încasată în urma vânzării pe Bursă a acestor acțiuni de 958.097 RON, actualizate cu rata inflației; obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 910.120 RON, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând diferența dintre valoarea nominala de 1.744.650 RON a unui număr de 1.744.650 de acțiuni deținute la SC Fondul Proprietatea SA, pe care le-a vândut anterior listării la Bursă a SC Fondul Proprietatea SA și valoarea încasată în urma vânzării pe Bursă a acestor acțiuni de 834.530 RON, actualizate cu rata inflației; obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, prevăzută de O.G.

nr. 9/2000, de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că, la data de 05 februarie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia privind acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin care i s-a emis Titlu de despăgubire în cuantum de 14.652.000 RON, conform raportului de evaluare din 12 ianuarie 2008 întocmit în Dosarul nr. 6657/FFCC/2007, urmare a cererii de restituire a unui teren agricol. S-a stabilit, că terenul nu poate fi restituit în natură, dosarul fiind înaintat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în vederea stabilirii despăgubirilor bănești.

Conform cererii de opțiune înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților din 21 februarie 2008, a solicitat convertirea titlului de despăgubire optând pentru titlul de plată, pentru suma de 300.000 RON și titlul de conversie (despăgubiri în acțiuni), pentru suma de 14.352.000 RON. A precizat reclamantul, că titlul de plată se putea acorda pentru o sumă de maxim 500.000 RON, fiind obligat să opteze pentru despăgubiri în acțiuni, deoarece titlul său de despăgubire depășea suma de 500.000 RON. Potrivit titlului de conversie, decizia din 26 februarie 2008, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților i-a emis titlul de conversie în cuantum de 14.352.000 RON reprezentând un număr total de 14.352.000 acțiuni, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune.

Prin acest mecanism de despăgubire Statul Român a urmărit ca deținătorii de acțiuni la Fondul Proprietatea să poată vinde aceste acțiuni și să obțină sumele de bani ce li se cuveneau, deci să fie despăgubiți integral. Înainte de listarea Fondului Proprietatea, aceste acțiuni puteau fi cesionate pe piața liberă nereglementată, dar prețurile oferite erau mult sub valoarea nominală, variind între 0,07 RON minim și 0,6 RON maxim. În această situație, a fost nevoit să accepte prețurile oferite suferind un prejudiciu cert și care nu a fost reparat încă. Această decizie de a proceda la vânzarea de acțiuni a fost determinată și de listarea Fondul Proprietatea la Bursă. Prejudiciul suferit este cert atât ca producere, cât și ca posibilitate de evaluare, rezultând din principiul reparării integrale a pagubei.

Deși era titularul unei creanțe asupra Statului Român, garantată de acesta, nu avea nici o posibilitate de a obține despăgubirea integrală stabilită chiar de organele acestuia (A.N.R.P. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a dreptului său de proprietate. În condițiile arătate, anterior listării la Bursa de Valori București a Fondului Proprietatea, a procedat la cesionarea unui număr de 1.744,650 de acțiuni. Diferența dintre valoarea nominală și valoarea încasată în urma vânzării acestora este un prejudiciu cert, care a rezultat din nerespectarea de către pârât a obligației asumate de a crea un sistem de despăgubire eficient și funcțional.

Ceea ce interesează este faptul că dreptul său de creanță împotriva statului român este un bun în accepțiunea C.E.D.O., iar pârâtul avea obligația să îi asigure realizarea creanței.

Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Cancelaria Primului Ministru, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi exersate prin conversia în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea". A precizat, că aceeași situație s-a menținut și după listarea Fondului Proprietatea la Bursă, astfel încât, chiar dacă ar fi așteptat acest moment pentru a proceda la vânzarea de acțiuni, tot ar fi suferit un prejudiciu, pentru considerentele ce urmează: În luna ianuarie 2011, Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori București și ulterior listării a procedat la tranzacționarea unui număr de 1.707.300 de acțiuni și a obținut suma totală de 958.097 RON.

Acțiunile nu au înregistrat niciun moment valoarea nominală de 1 RON pe acțiune care ar fi asigurat realizarea integrală a creanței sale, ajungând practic să obțină ca urmare a prețurilor de tranzacționare sume mult mai mici decât i se cuveneau. Nu a fost alegerea sa să devină acționar la Fondul Proprietatea, nu este un jucător pe bursă, ci vrea doar despăgubirea cuvenită și recunoscută de statul român prin titlul de despăgubire. Diferența dintre sumele obținute și valoarea nominală reprezintă din nou un prejudiciu cert care se impune a fi reparat de pârât, ca urmare a angajării răspunderii sale civile delictuale. Dovada clară a incoerenței sistemului de reparație conceput de pârât o reprezintă discriminarea rezultată din prevederile Legii nr. 247/2005, ajungându-se ca persoane aflate în aceeași situație să fie supuse unor dispoziții diferite, generatoare de grave inechități.

Astfel, pentru foștii proprietari ce au primit acțiuni după listarea fondului la bursă s-au stabilit alte reguli de atribuire a acțiunilor la Fondul Proprietatea, ținându-se seama de faptul că acesta este un sistem de reparație conceput de statul român, iar foștii proprietari nu sunt niște speculatori pe bursă, ci niște titulari de drepturi de creanță împotriva statului român. Aceste reguli sunt prevăzute în dispozițiile art. 18 7 - art. 18 9 din Capitolul V al Legii nr. 247/2005. În esență, nu s-au mai acordat acțiuni la valoarea de 1 RON pe acțiune, ci în funcție de evoluția pieței bursiere, încercându-se pe cât posibil să se asigure realizarea integrală a creanțelor convertite în acțiuni.

Prin urmare, a primit un număr total de 14.352.000 de acțiuni, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune, corespunzător sumei de 14 352.000 RON, fără să se aibă în vedere cotația pe bursă a acțiunilor, ajungând în prezent să suporte diferența până la valoarea nominală. Aceasta este o sarcină exorbitantă în sarcina sa, nejustificată și rezultată din lipsa de prevedere din partea legiuitorului român. În cazul său s-au aplicat dispozițiile art. 18 7 alin. (1) din Capitolul V din Legea nr. 247/2005, iar în cazul foștilor proprietari cărora li s-a emis titlul de conversie după listarea fondului la bursă s-a urmat algoritmul prevăzut de dispozițiile art. 18 7 alin. (2) - art. 18 8 din Capitolul V din Legea nr. 247/2005.

Ceea ce vrea să dovedească este faptul că primul algoritm nu ține seama de fluctuațiile bursei și de principiul reparării integrale a pagubei, și nu conduce la stingerea integrală a creanței sale, ceea ce este discriminatoriu. Nici până în momentul formulării prezentei acțiuni prețul pe Bursă al unei acțiuni nu a ajuns la valoarea nominală de 1 RON și încă de la listarea fondului Proprietatea prețul acțiunii a fost într-o continuă scădere.

În acest context, a precizat că mai deține un număr de 10.900.500 acțiuni la Fondul Proprietatea, pe care nu poate să le valorifice la valoarea nominală, neputând să obțină suma integrală, iar diferența între valoarea nominală a acțiunilor (10.900.500 RON) și valoarea pe Bursă reprezintă un prejudiciu cert, ce se impune a fi reparat de Statul Român prin acordarea unei sume de bani aferente acestei diferențe, întrucât Statul Român nu mai deține acțiuni la Fondul Proprietatea, iar varianta ca pârâtul să acopere acest prejudiciu prin acordarea de acțiuni suplimentare nu mai este posibilă.

În consecință, a apreciat incidente și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevăd că „exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", dispoziții raportate la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este evident că regimul de despăgubire conceput de legiuitorul român este discriminatoriu, iar criteriul avut în vedere, respectiv momentul listării fondului la bursă, este lipsit de justificare.

S-a apreciat, că situația creată reprezintă de fapt o lacună legislativă, care a creat însă un prejudiciu ce se impune a fi reparat. Aplicarea și în cazul său a sistemului prevăzut de art. 18 7 alin. (2) - art. 18 8 din Capitolul V din Legea nr. 247/2005 pentru sumele solicitate în petitul acțiunii nu mai este posibilă, deoarece statul român nu mai deține acțiuni la Fondul Proprietatea. Izvorul obligației pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice de a-l despăgubi îl reprezintă răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., decurgând din încălcarea dreptului său de proprietate, cu nesocotirea dispozițiilor art. 480 C. civ. din dreptul intern și a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituția României potrivit cărora dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. La data de 20 iunie 2012, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile, reprezentând diferența dintre valoarea nominală de 10.280.050 RON a acțiunilor deținute la Fondul Proprietatea, respectiv 10.280.050 acțiuni și valoarea pe Bursa de Valori București a acțiunilor la data pronunțării hotărârii, actualizate cu rata inflației, diferența constând în suma de 5.520.386,85 RON.

Prin sentința civilă nr. 1433 din 04 iulie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea reclamantului D.V.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 05 februarie 2008, s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 14.652.000 RON, reclamantul solicitând prin cererea adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din 21 februarie 2008, convertirea Titlului de despăgubire în Titlu de plată, pentru suma de 300.000 RON și Titlu de conversie (despăgubiri în acțiuni), pentru suma de 14.352.000 RON.

Astfel, s-a emis Titlul de Conversie din 26 februarie 2008, prin care s-a soluționat favorabil cererea adresată de reclamant Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din 21 februarie 2008, conform opțiunii sale. Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat practic diferența de valoare dintre suma primită urmare a cesiunii acțiunilor înainte de listarea la Bursă a Fondului Proprietatea și valoarea acestor acțiuni după această listare, respectiv la data introducerii acțiunii, această diferență fiind apreciată ca prejudiciu suferit ca urmare a faptei culpabile a statului de a asigura un plafon maxim al despăgubirii. Este riguros exactă afirmația reclamantului în sensul că dreptul său la despăgubire este un bun în accepțiunea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În considerarea acestor dispoziții comunitare și a legilor speciale naționale de reparație a fost emisă Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Cu privire, însă, la fapta ilicită a pârâtului, cauzatoare de prejudiciu în accepțiunea reclamantului, tribunalul a constatat că în situația în care reclamantul aprecia prejudiciabilă Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea posibilitatea contestării ei În condițiile Legii nr. 554/2004, însă reclamantul nu numai că nu a contestat această decizie, dar a înțeles să-și însușească dispozițiile sale prin valorificarea titlului de despăgubire, în acord cu dispozițiile art. 18 1 alin. (2), capitolul VIl din Legea nr. 245/2005, potrivit cu care titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune.

Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută o faptă culpabilă a pârâtului generatoare de prejudicii reclamantului, câtă vreme Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost emisă în acord cu dispozițiile legale, iar reclamantul nu a contestat-o. Situația ivită după emiterea acestei decizii, în sensul listării la Bursă a Fondului Proprietatea, împrejurarea că reclamantul ar fi obținut despăgubiri într-un cuantum superior dacă nu ar fi cesionat acțiunile ar putea reprezenta cel mult un prejudiciu eventual și nu cert, opțiunea reclamantului în emiterea titlului de conversie la momentul 21 februarie 2008 fiind liberă, nefiind dovedită o împrejurare prin care reclamantul a fost obligat a opta pentru despăgubiri în acțiuni.

Pentru aceeași rațiune, respectiv lipsa contestației împotriva Deciziei nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu s-a putut reține nerespectarea de către pârât a obligației de a despăgubi eficient și funcțional pe reclamant, realizarea creanței fiind pusă la îndemâna acestuia prin dispozițiile Legii nr. 247/2005. Toate considerentele învederate de reclamant cu privire la dispozițiile C.E.D.O. și cele constituționale încălcate, la existența unei discriminări prin aplicarea unor reglementării diferite situațiilor juridice analoge, lipsa de coerență a sistemului de reparație avut în vedere de pârât, ar fi putut constitui argumente în contestarea Deciziei nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Constatând că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și că nu se poate reține în sarcina pârâtului o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, astfel cum este aceasta reglementată prin dispozițiile art. 998-999 C. civ., potrivit cu care cel ce cauzează altuia un prejudiciu prin fapta sau greșeala sa este obligat a-1 repara, tribunalul a respins cererea reclamantului, ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 380A din 6 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant D.V.N., reținând, în esență, următoarele; Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale generate de nefuncționalitatea mecanismului de despăgubire prin acțiuni la Fondul Proprietatea, considerând că sistemul este funcțional doar pentru cei care au primit acțiuni după listarea Fondului Proprietatea la Bursă, iar pentru cei care au primit acțiuni înainte de listarea Fondului, cum este și cazul său, acesta este nefuncțional și discriminatoriu, deoarece nu asigură o despăgubire integrală, ci doar o despăgubire parțială, creanța stabilită prin Titlul de despăgubire neputând fi stinsă integral Deși aparent distincte, primele trei capete ale acțiunii își au aceeași sorginte, respectiv Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 05 februarie 2008, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 14.652.000 RON, reclamantul solicitând prin cererea adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din 21 februarie 2008, convertirea Titlului de despăgubire în Titlu de plată, pentru suma de 300.000 RON și Titlu de conversie (despăgubiri în acțiuni),

pentru suma de 14.352.000 RON. Reclamantul a solicitat ulterior încasării sumei menționate în titlu obligarea Statului Roman la despăgubiri pentru diferența de valoare fie între acțiuni deținute la SC Fondul Proprietatea și valoarea pe Bursa de Valori a acțiunilor la data pronunțării hotărârii, fie diferența de valoare dintre valoarea nominală a acțiunilor vândute la Bursă și suma încasată în urma vânzării pe Bursă, fie diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor vândute anterior listării la bursă de valori și valoarea încasată în urma vânzării acestora. Despăgubirile aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură se acordă exclusiv după regulile instituite de Titlu VII din Legea nr. 247/2005.

Foștii proprietari de imobile naționalizate cărora nu li se mai pot restitui aceste imobile în natură nu pot obține aceste despăgubiri decât prin mecanismul prevăzut de Titlul VII, iar pentru sursele financiare necesare acordării acestor despăgubiri, legea declară că se înființează Fondul „Proprietatea", ca organism de plasament colectiv în valori mobiliare, organizat sub formă de societate de investiții financiare. Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dreptul comun, respectiv, art. 998-999, art. 480 C. civ., dar a făcut referire și la Legea specială nr. 247/2005, și legislația europeană privind drepturile fundamentale ale omului.

În mod riguros, prima instanță a analizat cererea reclamantului în cadrul stabilit de acesta, constatând inexistența culpei pârâtului în cauzarea prejudiciului pretins de reclamant, câtă vreme au fost respectate dispozițiile legii speciale în cadrul căreia reclamantul a primit despăgubiri, despre care declară că este mulțumit, o acțiune ulterioară în temeiul răspunderii civile delictuale nu poate fi primită în lipsa dovedirii elementelor ce o compun. A fost apreciată ca nefondată și critica privind nefuncționalitatea mecanismului de despăgubire prin acțiuni la Fondul Proprietatea, întrucât însuși reclamantul a fost beneficiarul acestui sistem, iar în ceea ce privește favorizarea celor care au primit acțiuni după listarea Fondului Proprietatea la Bursă critica este neîntemeiată având în vedere fluctuațiile bursei de valori și caracterul incert al prejudiciului pretins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.V.N., care, indicând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele; Primul motiv de nelegalitate al deciziei civile recurate se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât deși instanța de apel pare a analiza condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român, din simpla lectură a motivării cuprinse într-o pagină și jumătate nu rezultă nici o judecată de valoare, nici o explicație juridică a lipsei culpei pârâtului și a lipsei caracterului cert al prejudiciului suferit de reclamant.

Mai mult, nici o instanță nu a analizat situația discriminatorie cu care a fost învestită și din care rezultă culpa Statului Român, care îl pune pe acesta în imposibilitatea de a-și realiza creanța. Indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că pârâtul este în culpă pentru lipsă de prevedere a legiuitorului cuprinsă în dispozițiile art. 18 7 alin. (1) din Capitolul V din Legea nr. 247/2005, în care se încadrează și acesta, în sensul că s-a realizat conversia titlului de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea la valoarea nominală înainte de listarea Fondului la bursă, iar a ține seama de posibilitatea ca valoarea unei acțiuni a Fondului Proprietatea pe bursă să fie sub valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la dispozițiile art. 14 din Convenție.

Instanța de apel avea două posibilități: fie constatat convenționalitatea textului legal pe care l-a invocat și explica funcționalitatea sistemului de despăgubire și lipsa culpei Statului Român, fie înlătură de la aplicare textul legal dând eficiență art. 20 din Constituția României. O altă critică de nelegalitate privește lipsa motivării caracterului incert al prejudiciului pretins, în sensul că instanța de apel nu a înțeles de unde rezultă discriminarea și cum funcționează mecanismul de despăgubire în cele două situații. Acest aspect rezultă din invocarea fluctuațiilor bursei de valori, fluctuații pe care legiuitorul le-a avut în vedere când a stabilit modalitate de conversie a titlurilor de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea după listarea la bursă a acestuia.

Prejudiciul pentru această categorie de persoane nu există, iar pentru cei ca reclamantul, un număr de aproximativ 3.000 de persoane, prejudiciul este cert rezultând din diferența dintre valoarea creanței, așa cum a fost stabilită și recunoscută de pârât, și valoarea pe care o poate încasa pe bursă. De asemenea, s-a mai arătat că, nelegal, instanța de apel a reținut că s-a declarat mulțumit de dispozițiile legii speciale și că, în consecință, o acțiune ulterioara în temeiul răspunderii civile delictuale nu poate fi primită în lipsa dovedirii elementelor ce o compun. Or, principala nemulțumire a reclamantului este legată tocmai de dispozițiile legale în baza cărora a fost despăgubit.

Astfel, așa cum s-a susținut și prin motivele de apel, arată că pentru cei care au primit acțiuni înainte de listarea Fondului la bursă, cum este și cazul său, sistemul este nefuncțional și discriminatoriu, deoarece nu asigură o despăgubire integrală, ci doar o despăgubire parțială, creanța stabilită prin Titlul de despăgubire neputând fi stinsă integral. S-a mai arătat, că, în paragraful al doilea al deciziei civile recurate, instanța de apel face referire la titluri de valoare nominală, cu trimitere la Legea nr. 10/2001 și la Normele Metodologice aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, deși aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile prezentei spețe, iar în cazul reclamantului nu a fost emis titlu de valoare nominală, ci titlu de despăgubire care are un regim cu totul diferit față de primul; că instanța de apel a reținut că prima instanța a motivat pe larg netemeinicia acțiunii sale, aspect nefondat, deoarece prima instanță a motivat doar unul din capetele principale ale cererii de chemare în judecată și singurul motiv de respingere a acțiunii reclamantului a fost faptul că nu a contestat Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie ce reprezintă Titlul de despăgubire, însă prin cererea de chemare în judecată nu s-a contestat cuantumul despăgubirii acordate, și că, în ședința publică din 06 noiembrie 2012, astfel cum rezultă din practicaua deciziei civile recurate, în baza art. 132 alin. (2) C. proc.

civ., reclamantul a precizat verbal "câtimea capătului unu al cererii de chemare în judecată", iar declarația verbală făcută în instanță a fost consemnată parțial, însă nu a fost avută în vedere de instanța de apel. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct 5, 7 și 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente; Criticile ce se circumscriu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora decizia recurată este nelegală, întrucât, în ședința publică din 6 noiembrie 2012, în apel, în baza art. 132 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a precizat verbal "câtimea capătului unu al cererii de chemare în judecată", iar declarația verbală făcută în instanță a fost consemnată parțial, însă nu a fost avută în vedere de instanța de apel, sunt nefondate.

Potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., „cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță, când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii". Deși nu a arătat expres, prin criticile formulate, reclamantul a arătat că greșit instanța de apel nu a soluționat cauza având în vedere "câtimea capătului unu al cererii de chemare în judecată", așa cum a fost precizată în ședința publică din 6 noiembrie 2012, cu ocazia dezbaterilor în apel. Față de această dispoziție legală, se constată că cererea de precizare a "câtimii capătului unu al cererii de chemare în judecată", respectiv mărirea/micșorarea câtimii obiectului acestui capăt de cerere, poate fi formulată oricând până la încheierea dezbaterilor asupra fondului în fața primei instanțe și se consemnează în încheierea de ședință, fără a fi necesar consimțământul celeilalte părți.

În speță, cererea de precizare a câtimii obiectului capătului unu al cererii de chemare în judecată formulată direct în apel legal nu a fost primită și analizată de către instanță față de dispozițiile potrivnice care reglementează judecata în apel, prevăzute de art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi". Având în vedere că dispozițiile care reglementează judecată în primă instanță sunt aplicabile și în apel, dar numai dacă nu sunt potrivnice dispozițiilor cuprinse în Capitolul I Titlul IV C. proc. civ., potrivit art. 298 C. proc. civ., care reglementează judecata în apel, iar dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. vin în contradicție cu dispozițiile art. 294 C. proc. civ., se constată că instanța de apel legal a soluționat cauza în raport de cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, neluând în considerare precizarea câtimii obiectului primului capăt al cererii de chemare în judecată făcută direct în apel de către reclamant. În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., formulate de recurentul reclamant, potrivit cărora hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât „deși instanța de apel pare a analiza condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român, din simpla lecturare a motivării nu rezultă nici o judecată de valoare, nici o explicație juridică a culpei pârâtului și a lipsei caracterului cert al prejudiciului suferit de reclamant", se constată că sunt nefondate.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii". Potrivit acestei dispoziții legale, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro sau contra, de fapt și de drept, care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. prevăzând obligația instanței în acest sens, pentru a se efectua controlul judiciar în cadrul căii de atac. În speță, reclamantul susține că hotărârea judecătorească nu este motivată cu privire la lipsa culpei pârâtului și la a caracterului cert al prejudiciului suferit de acesta.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât hotărârea recurată este motivată, aceasta cuprinzând considerentele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, cu atât mai mult cu cât s-a precizat în cuprinsul acesteia că motivele reținute de prima instanță sunt legale, ceea ce echivalează cu o însușire a motivării instanței inferioare, astfel că se poate exercita controlul judiciar pe calea prezentului recurs asupra deciziei recurate. Motivul de recurs formulat de recurentul reclamant în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este, de asemenea, nefondat, pentru cele ce urmează; Reclamantul susține că pârâtul este culpabil de producerea prejudiciului reclamat în patrimoniul său pentru lipsa de prevedere a legiuitorului cuprinsă în dispozițiile art. 18 7 alin. (1) din Capitolul V al Legii nr. 247/2005 5 în care se încadrează și acesta, în sensul că s-a realizat conversia titlului de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea la valoarea nominală înainte de listarea Fondului la bursă, iar a ține seama de posibilitatea ca valoarea unei acțiuni a Fondului Proprietatea să fie sub valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. l din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., raportat la art. 14 din Convenție. În speță, cu privire la starea de fapt, așa cum a fost reținută de instanțele de fond și apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., se constată că, prin decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 5 februarie 2008, s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantumul de 14.652.600 RON. Acest titlu de despăgubire a fost valorificat de reclamant, în condițiile art. 18 1 din Capitolul V al Legii nr. 247/2005, care a optat în cererea adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din 21 februarie 2008, în convertirea titlului de despăgubire în titlu de plata pentru suma de 300.000 RON, și titlu de conversie, despăgubiri în acțiuni, pentru suma de 14.352.0000 RON, emițându-se Titlu de conversie din 26 februarie 2008, nefiind dovedită nici o împrejurare prin care reclamantul să fi fost obligat să facă această opțiune.

O parte din aceste acțiuni, așa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, a fost cesionată de reclamant atât anterior, și ulterior listării la bursă a Fondului Proprietatea. Prejudiciul pe care reclamantul susține că la suferit constă în diferența dintre valoarea nominală de 10.900.050 RON a acțiunilor deținute la SC Fondul Proprietatea, potrivit Titlului de conversie din 26 februarie 2008, respectiv 10.0900.050 acțiuni, și valoarea pe Bursa de Valori București a acestor acțiuni la data pronunțării hotărârii primei instanțe, actualizată cu rata inflației, diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor deținute la Fondul Proprietatea vândute anterior, cât și ulterior listării acestuia la Bursa de Valori, și valorile încasate în urma acestor vânzări, precum și dobânzile legale aferente sumelor solicitate, prevăzute de O.G.

nr. 9/2000, de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor. Valoarea nominală a unei acțiuni, de 1 RON pe acțiune, a fost stabilită prin Titlul de Conversie nr. 117/2008, iar prin vânzările de acțiuni realizate atât anterior, cât și ulterior lisării Fondului Proprietatea la Bursa de Valori București reclamantul susține că nu i s-a asigurat posibilitatea realizări integrale a creanței sale, deoarece acestea s-au făcut în funcție de evoluția pieței bursiere. Cu alte cuvinte, reclamantul invocă faptul prejudicial produs prin emiterea Titlului de conversie din 26 februarie 2008 de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care s-a stabilit că fiecare acțiune are o valoare nominală de 1 RON, însă acest titlu de conversie emis cu respectarea dispozițiilor legale nu a fost atacat de reclamant în condițiile Legii nr. 554/2004.

Se constată, că, în urma emiterii titlului de conversie a despăgubirii în acțiuni la Fondul Proprietatea, „bunul" reclamantului sub forma creanței s-a convertit, cu respectarea legii, în despăgubiri în acțiuni, iar din acest moment valoarea bunului este supusă regulilor ce guvernează evoluția pieței bursiere. Cum valoarea acțiunilor la Fondul Proprietatea, atât anterior, cât și ulterior listării acestuia la Bursa de Valori este fluctuantă, valorificarea acestora este la aprecierea exclusivă a reclamantului, care alege momentul pentru valorificarea acțiunilor într-un mod cât mai profitabil pentru el.

În atare situație, vânzare acțiunilor la un preț mai mic sau mai mare decât cel stabilit în Titlul de conversie este rezultatul propriei alegeri a reclamantului, care, devenind acționar la Fondul Proprietatea, suportă consecințele fluctuațiilor valorii acțiunilor pe piața bursieră, și nu a unui fapt culpabil din partea pârâtului, care să atragă răspunderea civilă delictuală a acestuia, în condițiile art. 998-999 C. civ. Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, urmare a aplicării legilor speciale de reparație.

În situația existenței unei decizii administrative prin care s-a stabilit dreptul de despăgubire, când părțile se pot prevala de existența unui „bun" în sensul Convenției, garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție trebuie să fie funcționale în cadrul procedurii de executare a valorii patrimoniale stabilite prin deciziei administrativă. Or, mecanismul eficient de protecție a drepturilor garantate de art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O. s-a realizat de statul pârât în condițiile impuse de Legea nr. 247/2005, de dispozițiile căreia reclamantul a beneficiat. Criticile formulate de reclamant potrivit cărora stabilirea valorii unei acțiunii ulterior listării la bursa de valori a Fondului Proprietatea sub valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

raportat la art. 14 din Convenție, determinată de fapta culpabilă a pârâtului care nu a creat un sistem de despăgubire funcțional, sunt nefondate, deoarece, ulterior convertirii dreptului de creanță în despăgubiri în acțiuni, reclamantul deține un „bun" cu privire la acestea în sensul normei convenționale mai sus citate, a căror valorificare este supusă normelor specifice ce reglementează piața bursieră, iar prin listarea Fondului Proprietatea pe bursă nu s-a creat un regim diferențiat pentru persoane aflate în situații similare Celelalte critici formulate de reclamant, așa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate și nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.V.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.V.N. împotriva deciziei nr. 380A din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.