ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3493/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3493/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de

14

octombrie

2011, sub nr. 6663/3/2011, reclamantul

D.V.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună

obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile reprezentând diferența

dintre valoarea nominală de 10 900.050 RON a acțiunilor deținute la SC Fondul

Proprietatea SA, respectiv 10.900.050 acțiuni, și valoarea pe Bursa de Valori

București a acțiunilor la data pronunțării hotărârii, actualizate cu rata

inflației.

Despăgubirile au fost evaluate provizoriu

la suma de 5.973.228 RON.

La evaluarea provizorie, reclamantul a

susținut că a avut în vedere prețul de închidere de 0,452 RON al unei acțiuni a

Fondului Proprietatea pe Bursa de Valori București din data de 13 noiembrie 2011,

ziua anterioară introducerii cererii.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 749.203 RON, cu

titlul de despăgubiri civile, reprezentând diferența dintre valoarea nominală de

1.707.300 RON a unui număr de 1.707.300 de acțiuni deținute la SC Fondul Proprietatea

SA, pe care le-a vândut ulterior listării la Bursa a SC Fondul Proprietatea SA și

valoarea încasată în urma vânzării pe Bursă a acestor acțiuni de 958.097 RON, actualizate

cu rata inflației;

obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice la plata sumei de 910.120 RON, cu titlul de despăgubiri civile

reprezentând diferența dintre valoarea nominala de 1.744.650 RON a unui număr de

1.744.650 de acțiuni deținute la SC Fondul Proprietatea SA, pe care le-a vândut

anterior listării la Bursă a SC Fondul Proprietatea SA și valoarea încasată în urma

vânzării pe Bursă a acestor acțiuni de 834.530 RON, actualizate cu rata inflației;

obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, prevăzută

de O.G. nr. 9/2000, de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a

despăgubirilor.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat,

în esență, că, la data de 05 februarie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a emis Decizia privind acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, prin care i s-a emis Titlu de despăgubire în cuantum

de 14.652.000 RON, conform raportului de evaluare din 12 ianuarie 2008 întocmit

în Dosarul nr. 6657/FFCC/2007, urmare a cererii de restituire a unui teren agricol.

S-a stabilit, că terenul nu poate fi restituit

în natură, dosarul fiind înaintat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

în vederea stabilirii despăgubirilor bănești.

Conform cererii de opțiune înregistrată

la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților din 21 februarie 2008,

a solicitat convertirea titlului de despăgubire optând pentru titlul de plată, pentru

suma de 300.000 RON și titlul de conversie (despăgubiri în acțiuni), pentru suma

de 14.352.000 RON.

A precizat reclamantul, că titlul de plată

se putea acorda pentru o sumă de maxim 500.000 RON, fiind obligat să opteze pentru

despăgubiri în acțiuni, deoarece titlul său de despăgubire depășea suma de 500.000

RON.

Potrivit titlului de conversie, decizia

din 26 februarie 2008, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților i-a

emis titlul de conversie în cuantum de 14.352.000 RON reprezentând un număr total

de 14.352.000 acțiuni, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune.

Prin acest mecanism de despăgubire Statul

Român a urmărit ca deținătorii de acțiuni la Fondul Proprietatea să poată vinde

aceste acțiuni și să obțină sumele de bani ce li se cuveneau, deci să fie despăgubiți

integral.

Înainte de listarea Fondului Proprietatea,

aceste acțiuni puteau fi cesionate pe piața liberă nereglementată, dar prețurile

oferite erau mult

sub valoarea

nominală, variind între 0,07 RON minim și 0,6 RON maxim.

În

această situație, a fost nevoit să accepte prețurile oferite

suferind un prejudiciu cert și care nu a fost reparat încă. Această decizie de a

proceda la vânzarea de acțiuni a fost determinată și de listarea Fondul Proprietatea

la Bursă.

Prejudiciul suferit este cert atât ca producere,

cât și ca posibilitate de evaluare, rezultând din principiul reparării integrale

a pagubei.

Deși era titularul unei creanțe asupra

Statului Român, garantată de acesta, nu avea nici o posibilitate de a obține despăgubirea

integrală stabilită chiar de organele acestuia (A.N.R.P. și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor), ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a dreptului

său de proprietate.

În

condițiile arătate, anterior listării la Bursa de Valori București

a Fondului Proprietatea, a procedat la cesionarea unui număr de 1.744,650 de acțiuni.

Diferența dintre valoarea nominală și valoarea

încasată în urma vânzării acestora este un prejudiciu cert, care a rezultat din

nerespectarea de către pârât a obligației asumate de a crea un sistem de despăgubire

eficient și funcțional.

Ceea ce interesează este faptul că dreptul

său de creanță împotriva statului român este un bun în accepțiunea C.E.D.O., iar

pârâtul avea obligația să îi asigure realizarea creanței.

Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005,

titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Cancelaria Primului Ministru,

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului

român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului

român corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează

a fi exersate prin conversia în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea".

A precizat, că aceeași situație s-a menținut

și după listarea Fondului Proprietatea la Bursă, astfel încât, chiar dacă ar fi

așteptat acest moment pentru a proceda la vânzarea de acțiuni, tot ar fi suferit

un prejudiciu, pentru considerentele ce urmează:

În

luna ianuarie 2011, Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa

de Valori București și ulterior listării a procedat la tranzacționarea unui număr

de 1.707.300 de acțiuni și a obținut suma totală de 958.097 RON.

Acțiunile nu au înregistrat niciun moment

valoarea nominală de 1 RON pe acțiune care ar fi asigurat realizarea integrală a

creanței sale,

ajungând practic să obțină ca urmare a

prețurilor de tranzacționare sume mult mai mici decât i se cuveneau.

Nu a fost alegerea sa să devină acționar

la Fondul Proprietatea, nu este un jucător pe bursă, ci vrea doar despăgubirea cuvenită

și recunoscută de statul român prin titlul de despăgubire.

Diferența dintre sumele obținute și valoarea

nominală reprezintă din nou un prejudiciu cert care se impune a fi reparat de pârât,

ca urmare a angajării răspunderii sale civile delictuale.

Dovada clară a incoerenței sistemului de

reparație conceput de pârât o reprezintă discriminarea rezultată din prevederile

Legii nr. 247/2005, ajungându-se ca persoane aflate în aceeași situație să fie supuse

unor dispoziții diferite, generatoare de grave inechități.

Astfel, pentru foștii proprietari ce au

primit acțiuni după listarea fondului la bursă s-au stabilit alte reguli de atribuire

a acțiunilor la Fondul Proprietatea, ținându-se seama de faptul că acesta este un

sistem de reparație conceput de statul român, iar foștii proprietari nu sunt niște

speculatori pe bursă, ci niște titulari de drepturi de creanță împotriva statului

român.

Aceste reguli sunt prevăzute în dispozițiile

art. 18

7

- art. 18

9

din Capitolul

V

al Legii nr. 247/2005.

În

esență, nu s-au mai acordat acțiuni la valoarea de 1 RON pe

acțiune, ci în funcție de evoluția pieței bursiere, încercându-se pe cât posibil

să se asigure realizarea integrală a creanțelor convertite în acțiuni.

Prin urmare, a primit un număr total de

14.352.000 de acțiuni, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune, corespunzător

sumei de 14 352.000 RON, fără să se aibă în vedere cotația pe bursă a acțiunilor,

ajungând în prezent să suporte diferența până la valoarea nominală. Aceasta este

o sarcină exorbitantă în sarcina sa, nejustificată și rezultată din lipsa de prevedere

din partea legiuitorului român.

În

cazul său s-au aplicat dispozițiile art. 18

7

alin. (1) din Capitolul

V

din Legea nr. 247/2005, iar

în cazul foștilor proprietari cărora li s-a emis titlul de conversie după listarea

fondului la bursă s-a urmat algoritmul prevăzut de dispozițiile art. 18

7

alin. (2) - art. 18

8

din Capitolul

V

din Legea nr. 247/2005.

Ceea ce vrea să dovedească este faptul

că primul algoritm nu ține seama de fluctuațiile bursei și de principiul reparării

integrale a pagubei, și nu conduce la stingerea integrală a creanței sale, ceea

ce este discriminatoriu.

Nici până în momentul formulării prezentei

acțiuni prețul pe Bursă al unei acțiuni nu a ajuns la valoarea nominală de 1 RON

și încă de la listarea fondului Proprietatea prețul acțiunii a fost într-o continuă

scădere.

În

acest context, a precizat că mai deține un număr de 10.900.500

acțiuni la Fondul Proprietatea, pe care nu poate să le valorifice la valoarea nominală,

neputând să obțină suma integrală, iar diferența între valoarea nominală a acțiunilor

(10.900.500 RON) și valoarea pe Bursă reprezintă un prejudiciu cert, ce se impune

a fi reparat de Statul Român prin acordarea unei sume de bani aferente acestei diferențe,

întrucât Statul Român nu mai deține acțiuni la Fondul Proprietatea, iar varianta

ca pârâtul să acopere acest prejudiciu prin acordarea de acțiuni suplimentare nu

mai este posibilă.

În

consecință, a apreciat incidente și dispozițiile art. 14 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevăd că „exercitarea drepturilor

și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără

nici o discriminare bazată pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine

națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau

orice altă situație", dispoziții raportate la art. 1 din Primul Protocol adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Este evident că regimul de despăgubire

conceput de legiuitorul român este discriminatoriu, iar criteriul avut în vedere,

respectiv momentul listării fondului la bursă, este lipsit de justificare.

S-a apreciat, că situația creată reprezintă

de fapt o lacună legislativă, care a creat însă un prejudiciu ce se impune a fi

reparat.

Aplicarea și în cazul său a sistemului

prevăzut de art. 18

7

alin. (2) - art. 18

8

din Capitolul

V

din Legea nr. 247/2005 pentru sumele solicitate

în petitul acțiunii nu mai este posibilă, deoarece statul român nu mai deține acțiuni

la Fondul Proprietatea.

Izvorul obligației pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice de a-l despăgubi îl reprezintă răspunderea civilă

delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., decurgând din încălcarea

dreptului său de proprietate, cu nesocotirea dispozițiilor art. 480 C. civ. din

dreptul intern și a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În

cauză, sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituția

României potrivit cărora dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului

sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

La data de 20 iunie 2012, reclamantul și-a

precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului

la plata de despăgubiri civile, reprezentând diferența dintre valoarea nominală

de 10.280.050 RON a acțiunilor deținute la Fondul Proprietatea, respectiv 10.280.050

acțiuni și valoarea pe Bursa de Valori București a acțiunilor la data pronunțării

hotărârii, actualizate cu rata inflației, diferența constând în suma de 5.520.386,85

RON.

Prin sentința civilă nr. 1433 din 04

iulie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată,

cererea reclamantului D.V.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat

că prin Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

din data de 05 februarie 2008, s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea

reclamantului în cuantum de 14.652.000 RON, reclamantul solicitând prin cererea

adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din 21

februarie 2008, convertirea Titlului de despăgubire în Titlu de plată, pentru suma

de 300.000 RON și Titlu de conversie (despăgubiri în acțiuni), pentru suma de 14.352.000

RON.

Astfel, s-a emis Titlul de Conversie din

26 februarie 2008, prin care s-a soluționat favorabil cererea adresată de reclamant

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din 21 februarie 2008, conform

opțiunii sale.

Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat

practic diferența de valoare dintre suma primită urmare a cesiunii acțiunilor înainte

de listarea la Bursă a Fondului Proprietatea și valoarea acestor acțiuni după această

listare, respectiv la data introducerii acțiunii, această diferență fiind apreciată

ca prejudiciu suferit ca urmare a faptei culpabile a statului de a asigura un plafon

maxim al despăgubirii.

Este riguros exactă afirmația reclamantului

în sensul că dreptul său la despăgubire este un bun în accepțiunea art. 1 din Primul

Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

În considerarea acestor dispoziții comunitare

și a legilor speciale naționale de reparație a fost emisă Decizia nr. 1457/FF a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Cu privire, însă, la fapta ilicită a pârâtului,

cauzatoare de prejudiciu în accepțiunea reclamantului, tribunalul a constatat că

în situația în care reclamantul aprecia prejudiciabilă Decizia nr. 1457/FF a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea posibilitatea contestării ei

În

condițiile Legii nr. 554/2004, însă reclamantul nu numai că

nu a contestat această decizie, dar a înțeles să-și însușească dispozițiile sale

prin valorificarea titlului de despăgubire, în acord cu dispozițiile art. 18

1

alin. (2), capitolul VIl din Legea nr. 245/2005, potrivit cu care titlurile de despăgubire

pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute

în prezenta secțiune.

Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută

o faptă culpabilă a pârâtului generatoare de prejudicii reclamantului, câtă vreme

Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost

emisă în acord cu dispozițiile legale, iar reclamantul nu a contestat-o.

Situația ivită după emiterea acestei decizii,

în sensul listării la Bursă a Fondului Proprietatea, împrejurarea că reclamantul

ar fi obținut despăgubiri într-un cuantum superior dacă nu ar fi cesionat acțiunile

ar putea reprezenta cel mult un prejudiciu eventual și nu cert, opțiunea reclamantului

în emiterea titlului de conversie la momentul 21 februarie 2008 fiind liberă, nefiind

dovedită o împrejurare prin care reclamantul a fost obligat a opta pentru despăgubiri

în acțiuni.

Pentru aceeași rațiune, respectiv lipsa

contestației împotriva Deciziei nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, nu s-a putut reține nerespectarea de către pârât a obligației de

a despăgubi eficient și funcțional pe reclamant, realizarea creanței fiind pusă

la îndemâna acestuia prin dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Toate considerentele învederate de reclamant

cu privire la dispozițiile C.E.D.O. și cele constituționale încălcate, la existența

unei discriminări prin aplicarea unor reglementării diferite situațiilor juridice

analoge, lipsa de coerență a sistemului de reparație avut în vedere de pârât, ar

fi putut constitui argumente în contestarea Deciziei nr. 1457/FF a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Constatând că, în speță, nu sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale și că nu se poate reține în sarcina pârâtului

o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, astfel cum este aceasta reglementată prin

dispozițiile art. 998-999 C. civ., potrivit cu care cel ce cauzează altuia un prejudiciu

prin fapta sau greșeala sa este obligat a-1 repara, tribunalul a respins cererea

reclamantului, ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, prin decizia civilă nr. 380A

din 6 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant

D.V.N., reținând, în esență, următoarele;

Prin cererea introductivă de instanță,

reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale generate

de nefuncționalitatea mecanismului de despăgubire prin acțiuni la Fondul Proprietatea,

considerând că sistemul este funcțional doar pentru cei care au primit acțiuni după

listarea Fondului Proprietatea la Bursă, iar pentru cei care au primit acțiuni înainte

de listarea Fondului, cum este și cazul său, acesta este nefuncțional și discriminatoriu,

deoarece nu asigură o despăgubire integrală, ci doar o despăgubire parțială, creanța

stabilită prin Titlul de despăgubire neputând fi stinsă integral

Deși aparent distincte, primele trei capete

ale acțiunii își au aceeași sorginte, respectiv Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 05 februarie 2008, prin care s-a decis

emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 14.652.000

RON, reclamantul solicitând prin cererea adresată Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, din 21 februarie 2008, convertirea Titlului de despăgubire în Titlu

de plată, pentru suma de 300.000 RON și Titlu de conversie (despăgubiri în acțiuni),

pentru suma de 14.352.000 RON.

Reclamantul a solicitat ulterior încasării

sumei menționate în titlu obligarea Statului Roman la despăgubiri pentru diferența

de valoare fie între acțiuni deținute la SC Fondul Proprietatea și valoarea pe Bursa

de Valori a acțiunilor la data pronunțării hotărârii, fie diferența de valoare dintre

valoarea nominală a acțiunilor vândute la Bursă și suma încasată în urma vânzării

pe Bursă, fie diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor vândute anterior listării

la bursă de valori și valoarea încasată în urma vânzării acestora.

Despăgubirile aferente imobilelor care

nu pot fi restituite în natură se acordă exclusiv după regulile instituite de Titlu

VII din Legea nr. 247/2005. Foștii proprietari de imobile naționalizate cărora nu

li se mai pot restitui aceste imobile în natură nu pot obține aceste despăgubiri

decât prin mecanismul prevăzut de Titlul VII, iar pentru sursele financiare necesare

acordării acestor despăgubiri, legea declară că se înființează Fondul „Proprietatea",

ca organism de plasament colectiv în valori mobiliare, organizat sub formă de societate

de investiții financiare.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe

dreptul comun, respectiv, art. 998-999, art. 480 C. civ., dar a făcut referire și

la Legea specială nr. 247/2005, și legislația europeană privind drepturile fundamentale

ale omului.

În mod riguros, prima instanță a analizat

cererea reclamantului în cadrul stabilit de acesta, constatând inexistența culpei

pârâtului în cauzarea prejudiciului pretins de reclamant, câtă vreme au fost respectate

dispozițiile legii speciale în cadrul căreia reclamantul a primit despăgubiri, despre

care declară că este mulțumit, o acțiune ulterioară în temeiul răspunderii civile

delictuale nu poate fi primită în lipsa dovedirii elementelor ce o compun.

A fost apreciată ca nefondată și critica

privind nefuncționalitatea mecanismului de despăgubire prin acțiuni la Fondul Proprietatea,

întrucât însuși reclamantul a fost beneficiarul acestui sistem, iar în ceea ce privește

favorizarea celor care au primit acțiuni după listarea Fondului Proprietatea la

Bursă critica este neîntemeiată având în vedere fluctuațiile bursei de valori și

caracterul incert al prejudiciului pretins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul D.V.N., care, indicând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

criticilor formulate a arătat următoarele;

Primul motiv de nelegalitate al deciziei

civile recurate se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul

că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât deși instanța

de apel pare a analiza condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul

Român, din simpla lectură a motivării cuprinse într-o pagină și jumătate nu rezultă

nici o judecată de valoare, nici o explicație juridică a lipsei culpei pârâtului

și a lipsei caracterului cert al prejudiciului suferit de reclamant.

Mai mult, nici o instanță nu a analizat

situația discriminatorie cu care a fost învestită și din care rezultă culpa Statului

Român, care îl pune pe acesta în imposibilitatea de a-și realiza creanța.

Indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamantul a arătat că pârâtul este în culpă pentru lipsă de prevedere a legiuitorului

cuprinsă în dispozițiile art. 18

7

alin. (1) din Capitolul

V

din Legea nr. 247/2005, în care se încadrează

și acesta, în sensul că s-a realizat conversia titlului de despăgubire în acțiuni

la Fondul Proprietatea la valoarea nominală înainte de listarea Fondului la bursă,

iar a ține seama de posibilitatea ca valoarea unei acțiuni a Fondului Proprietatea

pe bursă să fie sub valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. 1 din Primul

Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la dispozițiile

art. 14 din Convenție.

Instanța de apel avea două posibilități:

fie constatat convenționalitatea textului legal pe care l-a invocat și explica funcționalitatea

sistemului de despăgubire și lipsa culpei Statului Român, fie înlătură de la aplicare

textul legal dând eficiență art. 20 din Constituția României.

O altă critică de nelegalitate privește

lipsa motivării caracterului incert al prejudiciului pretins, în sensul că instanța

de apel nu a înțeles de unde rezultă discriminarea și cum funcționează mecanismul

de despăgubire în cele două situații. Acest aspect rezultă din invocarea fluctuațiilor

bursei de valori, fluctuații pe care legiuitorul le-a avut în vedere când a stabilit

modalitate de conversie a titlurilor de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea

după listarea la bursă a acestuia. Prejudiciul pentru această categorie de persoane

nu există, iar pentru cei ca reclamantul, un număr de aproximativ 3.000 de persoane,

prejudiciul este cert rezultând din diferența dintre valoarea creanței, așa cum

a fost stabilită și recunoscută de pârât, și valoarea pe care o poate încasa pe

bursă.

De asemenea, s-a mai arătat că, nelegal,

instanța de apel a reținut că s-a declarat mulțumit de dispozițiile legii speciale

și că, în consecință, o acțiune ulterioara în temeiul răspunderii civile delictuale

nu poate fi primită în lipsa dovedirii elementelor ce o compun.

Or, principala nemulțumire a reclamantului

este legată tocmai de dispozițiile legale în baza cărora a fost despăgubit.

Astfel, așa cum s-a susținut și prin motivele

de apel, arată că pentru cei care au primit acțiuni înainte de listarea Fondului

la bursă, cum este și cazul său, sistemul este nefuncțional și discriminatoriu,

deoarece nu asigură o despăgubire integrală, ci doar o despăgubire parțială, creanța

stabilită prin Titlul de despăgubire neputând fi stinsă integral.

S-a mai arătat, că, în paragraful al doilea

al deciziei civile recurate, instanța de apel face referire la titluri de valoare

nominală, cu trimitere la Legea nr. 10/2001 și la Normele Metodologice aprobate

prin H.G. nr. 498/2003, deși aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile prezentei

spețe, iar în cazul reclamantului nu a fost emis titlu de valoare nominală, ci titlu

de despăgubire care are un regim cu totul diferit față de primul; că instanța de

apel a reținut că prima instanța a motivat pe larg netemeinicia acțiunii sale, aspect

nefondat, deoarece prima instanță a motivat doar unul din capetele principale ale

cererii de chemare în judecată și singurul motiv de respingere a acțiunii reclamantului

a fost faptul că nu a contestat Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, decizie ce reprezintă Titlul de despăgubire, însă prin cererea de

chemare în judecată nu s-a contestat cuantumul despăgubirii acordate, și că, în

ședința publică din 06 noiembrie 2012, astfel

cum rezultă din practicaua deciziei civile recurate, în baza

art. 132 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a precizat verbal "câtimea capătului

unu al cererii de chemare în judecată", iar declarația verbală făcută în instanță

a fost consemnată parțial, însă nu a fost avută în vedere de instanța de apel.

Examinând decizia în limita criticilor

formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct 5, 7 și 9 C. proc. civ., de către

instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul

nefondat, pentru următoarele considerente;

Criticile ce se circumscriu art. 304

pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora decizia recurată este nelegală, întrucât,

în ședința publică din 6 noiembrie 2012, în apel, în baza art. 132 alin. (2) C.

proc. civ., reclamantul a precizat verbal "câtimea capătului unu al cererii

de chemare în judecată", iar declarația verbală făcută în instanță a fost consemnată

parțial, însă nu a fost avută în vedere de instanța de apel, sunt nefondate.

Potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C.

proc. civ., „cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor

trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță, când reclamantul

mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii".

Deși nu a arătat expres, prin criticile

formulate, reclamantul a arătat că greșit instanța de apel nu a soluționat cauza

având în vedere "câtimea capătului unu al cererii de chemare în judecată",

așa cum a fost precizată în ședința publică din 6 noiembrie 2012, cu ocazia dezbaterilor

în apel.

Față de această dispoziție legală, se constată

că cererea de precizare a "câtimii capătului unu al cererii de chemare în judecată",

respectiv mărirea/micșorarea câtimii obiectului acestui capăt de cerere, poate fi

formulată oricând până la încheierea dezbaterilor asupra fondului în fața primei

instanțe și se consemnează în încheierea de ședință, fără a fi necesar consimțământul

celeilalte părți.

În

speță, cererea de precizare a câtimii obiectului capătului

unu al cererii de chemare în judecată formulată direct în apel legal nu a fost primită

și analizată de către instanță față de dispozițiile potrivnice care reglementează

judecata în apel, prevăzute de art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

„în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare

în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi".

Având în vedere că dispozițiile care reglementează

judecată în primă instanță sunt aplicabile și în apel, dar numai dacă nu sunt potrivnice

dispozițiilor cuprinse în Capitolul

I

Titlul

IV

C. proc. civ., potrivit art. 298 C.

proc. civ., care reglementează judecata în apel, iar dispozițiile art. 132

alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vin în contradicție cu dispozițiile art. 294 C.

proc. civ., se constată că instanța de apel legal a soluționat cauza în raport de

cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, neluând în considerare precizarea

câtimii obiectului primului capăt al cererii de chemare în judecată făcută direct

în apel de către reclamant.

În

ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., formulate de recurentul reclamant, potrivit cărora

hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât „deși instanța

de apel pare a analiza condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul

Român, din simpla lecturare a motivării nu rezultă nici o judecată de valoare, nici

o explicație juridică a culpei pârâtului și a lipsei caracterului cert al prejudiciului

suferit de reclamant", se constată că sunt nefondate.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

modificarea unei hotărâri se poate cere când „hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii".

Potrivit acestei dispoziții legale, o hotărâre

judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro sau contra, de

fapt și de drept, care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată,

dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. prevăzând obligația instanței în acest

sens, pentru a se efectua controlul judiciar în cadrul căii de atac.

În

speță, reclamantul susține că hotărârea judecătorească nu

este motivată cu privire la lipsa culpei pârâtului și la a caracterului cert al

prejudiciului suferit de acesta.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât

hotărârea recurată este motivată, aceasta cuprinzând considerentele de fapt și de

drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, cu atât mai mult cu cât s-a precizat

în cuprinsul acesteia că motivele reținute de prima instanță sunt legale, ceea ce

echivalează cu o însușire a motivării instanței inferioare, astfel că se poate exercita

controlul judiciar pe calea prezentului recurs asupra deciziei recurate.

Motivul de recurs formulat de recurentul

reclamant în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat,

pentru cele ce urmează;

Reclamantul susține că pârâtul este culpabil

de producerea prejudiciului reclamat în patrimoniul său pentru lipsa de prevedere

a legiuitorului cuprinsă în dispozițiile art. 18

7

alin. (1) din Capitolul

V

al

Legii nr. 247/2005

5

în care se încadrează și acesta,

în sensul că s-a realizat conversia titlului de despăgubire în acțiuni la Fondul

Proprietatea la valoarea nominală înainte de listarea Fondului la bursă, iar a ține

seama de posibilitatea ca valoarea unei acțiuni a Fondului Proprietatea să fie sub

valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. l din Primul Protocol adițional

la C.E.D.O., raportat la art. 14 din Convenție.

În speță, cu privire la starea de fapt,

așa cum a fost reținută de instanțele de fond și apel, ce nu poate fi reevaluată

în recurs față de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se constată

că, prin decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

din data de 5 februarie 2008, s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea

reclamantului în cuantumul de 14.652.600 RON.

Acest titlu de despăgubire a fost valorificat

de reclamant, în condițiile art. 18

1

din Capitolul

V

al Legii nr. 247/2005, care a optat în

cererea adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din 21

februarie 2008, în convertirea titlului de despăgubire în titlu de plata pentru

suma de 300.000 RON, și titlu de conversie, despăgubiri în acțiuni, pentru suma

de 14.352.0000 RON, emițându-se Titlu de conversie din 26 februarie 2008, nefiind

dovedită nici o împrejurare prin care reclamantul să fi fost obligat să facă această

opțiune.

O parte din aceste acțiuni, așa cum s-a

arătat în cererea de chemare în judecată, a fost cesionată de reclamant atât anterior,

și ulterior listării la bursă a Fondului Proprietatea.

Prejudiciul pe care reclamantul susține

că la suferit constă în diferența dintre valoarea nominală de 10.900.050 RON a acțiunilor

deținute la SC Fondul Proprietatea, potrivit Titlului de conversie din 26

februarie 2008, respectiv 10.0900.050 acțiuni, și valoarea pe Bursa de Valori București

a acestor acțiuni la data pronunțării hotărârii primei instanțe, actualizată cu

rata inflației, diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor deținute la Fondul

Proprietatea vândute anterior, cât și ulterior listării acestuia la Bursa de Valori,

și valorile încasate în urma acestor vânzări, precum și dobânzile legale aferente

sumelor solicitate, prevăzute de O.G. nr. 9/2000, de la data introducerii acțiunii

și până la plata efectivă a despăgubirilor.

Valoarea nominală a unei acțiuni, de 1

RON pe acțiune, a fost stabilită prin Titlul de Conversie nr. 117/2008, iar prin

vânzările de acțiuni realizate atât anterior, cât și ulterior lisării Fondului Proprietatea

la Bursa de Valori București reclamantul susține că nu i s-a asigurat posibilitatea

realizări integrale a creanței sale, deoarece acestea s-au făcut în funcție de evoluția

pieței bursiere.

Cu alte cuvinte, reclamantul invocă faptul

prejudicial produs prin emiterea Titlului de conversie din 26 februarie 2008 de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care s-a stabilit

că fiecare acțiune are o valoare nominală de 1 RON, însă acest titlu de conversie

emis cu respectarea dispozițiilor legale nu a fost atacat de reclamant în condițiile

Legii nr. 554/2004.

Se constată, că, în urma emiterii titlului

de conversie a despăgubirii în acțiuni la Fondul Proprietatea, „bunul" reclamantului

sub forma creanței s-a convertit, cu respectarea legii, în despăgubiri în acțiuni,

iar din acest moment valoarea bunului este supusă regulilor ce guvernează evoluția

pieței bursiere.

Cum valoarea acțiunilor la Fondul Proprietatea,

atât anterior, cât și ulterior listării acestuia la Bursa de Valori este fluctuantă,

valorificarea acestora este la aprecierea exclusivă a reclamantului, care alege

momentul pentru valorificarea acțiunilor într-un mod cât mai profitabil pentru el.

În atare situație, vânzare acțiunilor la

un preț mai mic sau mai mare decât cel stabilit în Titlul de conversie este rezultatul

propriei alegeri a reclamantului, care, devenind acționar la Fondul Proprietatea,

suportă consecințele fluctuațiilor valorii acțiunilor pe piața bursieră, și nu a

unui fapt culpabil din partea pârâtului, care să atragă răspunderea civilă delictuală

a acestuia, în condițiile art. 998-999 C. civ.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței

C.E.D.O., statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru

a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, urmare

a aplicării legilor speciale de reparație.

În situația existenței unei decizii administrative

prin care s-a stabilit dreptul de despăgubire, când părțile se pot prevala de existența

unui „bun" în sensul Convenției, garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenție trebuie să fie funcționale în cadrul procedurii de executare

a valorii patrimoniale stabilite prin deciziei administrativă.

Or, mecanismul eficient de protecție a

drepturilor garantate de art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O. s-a realizat

de statul pârât în condițiile impuse de Legea nr. 247/2005, de dispozițiile căreia

reclamantul a beneficiat.

Criticile formulate de reclamant potrivit

cărora stabilirea valorii unei acțiunii ulterior listării la bursa de valori a Fondului

Proprietatea sub valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la C.E.D.O. raportat la art. 14 din Convenție, determinată de fapta

culpabilă a pârâtului care nu a creat un sistem de despăgubire funcțional, sunt

nefondate, deoarece, ulterior convertirii dreptului de creanță în despăgubiri în

acțiuni, reclamantul deține un „bun" cu privire la acestea în sensul normei

convenționale mai sus citate, a căror valorificare este supusă normelor specifice

ce reglementează piața bursieră, iar prin listarea Fondului Proprietatea pe bursă

nu s-a creat un regim diferențiat pentru persoane aflate în situații similare

Celelalte critici formulate de reclamant,

așa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate și nu se

încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ., iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele expuse, instanța,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul D.V.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.V.N. împotriva deciziei nr. 380A

din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.