ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2140/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 19 mai 2011 reclamantul N.C.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român (reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice) pentru a fi obligat la plata sumei de 2.142.716 de RON reprezentând echivalentul Titlului de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 și a Titlului de despăgubire nr. 4014 din 4 decembrie 2008 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, sub condiția ca reclamantul să restituie pârâtului un set de 2.142.716 de acțiuni la Fondul Proprietatea.

În subsidiar, reclamantul a solicitat despăgubiri sub formă de acțiuni reprezentând echivalentul diferenței dintre cotația la bursă a nr. de 2.142.716 de acțiuni la Fondul Proprietatea și creanța sa, garantată asupra statului, în cuantum de 2.142.716 de RON sau obligarea pârâtului la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 2.142.716 de RON, începând cu data de 21 ianuarie 2009 și până la momentul plății efective a sumei menționate. De asemenea reclamantul a solicitat daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere în executare, de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, în baza Legii nr. 247/2005 a beneficiat de titluri de despăgubire încorporând drepturile sale de creanță asupra statului, garantate potrivit art. 44 alin. (1) din Constituția României, că la cererea sa, titlurile au fost convertite în acțiuni la Fondul Proprietatea, cu o valoare nominală de 1 RON/acțiune, și că a cumulat un număr de 3.737.717 de acțiuni, pe care nu le-a putut valorifica la valoarea lor de 1 RON/acțiune, ci la o valoare mai mică, din cauza legislației defectuoase și discriminatorii din acest domeniu. Ulterior, reclamantul și-a micșorat câtimea pretențiilor cu motivarea că, după înregistrarea cererii la instanță a mai vândut un nr. de 407.600 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea.

Prin Sentința civilă nr. 1341 din 13 iulie 2012 Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pe pârâtul Statul Român la plata sumei de 1.735.116 RON sub condiția suspensivă ca reclamantul să restituie Statului Român un nr. de 1.735.116 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat că, prin Decizia nr. 58 din 21 ianuarie 2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, s-a emis în favoarea reclamantului titlu de conversie în cuantum de 3.467.289,67 RON reprezentând un număr total de 3.467.289,67 acțiuni, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune, iar prin Decizia nr. 61 din 21 ianuarie 2009 s-a emis în favoarea reclamantului titlu de conversie în cuantum de 270.427,29 RON reprezentând un număr total de 270.427,29 acțiuni la același fond.

Din aceste acțiuni reclamantul a reușit să valorifice mai multe acțiuni, din care a mai rămas cu un număr de 1.735.116 acțiuni. În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, obiectul acesteia a fost determinat de modul și maniera în care Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori București. Din acest punct de vedere tribunalul a reținut că, deși Legea nr. 10/2001 prevedea încă de la publicarea sa faptul că, în măsura în care restituirea în natură a imobilului, obiect al notificării nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent. Cu toate acestea reglementarea cadrului necesar pentru realizarea efectivă a despăgubirii notificatorilor imobilelor imposibil de restituit în natură a fost prevăzută abia prin Legea nr. 247/2005, prin înființarea unor instituții menite să transpună în practică măsurile reparatorii prin echivalent, una dintre acestea fiind și Fondul Proprietatea.

De asemenea, tribunalul a constatat că, prin Ordonanța de Urgență nr. 81/2007, s-au modificat o serie de dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 tocmai în scopul accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Cu toate acestea, procedurile necesare pentru derularea de oferte publice de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5% în vederea admiterii la tranzacționare la B.V.B.

a acțiunilor societăților, ce făceau parte din portofoliul de acțiuni al Fondului Proprietatea, nu au fost finalizate în termenul legal, situație în care exista posibilitatea ca procedurile de admitere la tranzacționare să fie finalizate cel târziu la data de 31 decembrie 2008. Or, după cum este cunoscut, listarea la bursă a Fondului Proprietatea s-a putut realiza abia de la data de 25 ianuarie 2011, deși crearea lui pe plan legislativ a avut loc încă din luna decembrie 2005. În aceste condiții pârâtul Statul Român este cel vinovat de nefinalizarea, în termenul prevăzut de lege, a demersurilor necesare pentru ca Fondul Proprietatea să poată fi listat la bursă.

Trebuie precizat, în acest context, faptul că, încă dinainte de anul 2009, au fost efectuate sute de acte de cesiune a acțiunilor prin transfer direct pe piața „gri", cesiuni înregistrate la Depozitarul Central, astfel încât Statul Român putea să prevadă faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor va fi mai mică decât valoarea nominală, fie și numai prin prisma unei oferte foarte mari de vânzare. Dat fiind faptul că valoarea de tranzacționare este influențată de mai mulți factori, unul dintre aceștia fiind reprezentat de interesul pentru acțiunile tranzacționate și numărul de acțiuni disponibile la vânzare, era de așteptat, în cazul acțiunilor la Fondul Proprietatea, că va urma o acțiune masivă de cedare a acestora din partea foștilor proprietari despăgubiți în acest mod, care urmăreau să obțină cât mai repede sumele de bani la care erau îndreptățiți.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor unui fond de investiții, care deține capital la societăți și la companii, cum sunt cele din portofoliul Fondului Proprietatea, este influențată de mai mulți factori de risc generali prin scăderea acesteia sub valoarea nominală, influență ce putea fi prevăzută de pârât la momentul emiterii titlurilor de conversie. Printre acești factori de risc se impun a fi enumerați mediul economic din România și din afara ei, lipsa de transparență a informației publice în privința acestui fond, modificările intervenite în legislația aplicabilă Fondului.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că, dacă acțiunile prevăzute la art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar fi fost făcute în termenul legal, ele ar fi condus ulterior la o evaluare reală a activelor, ce formează participațiile deținute de societățile comerciale, de societățile naționale și de companiile naționale neadmise la tranzacționare și ar fi influențat pozitiv prețul de tranzacționare la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea.

În consecință, față de cele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că soluția care se impune este aceea a admiterii în parte a acțiunii respectiv numai a capătului 1 din cererea precizatoare și a obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.735.116 RON reprezentând echivalentul creanței garantate asupra statului în cuantum de 1.735.116 RON conferită de Titlul de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Guvernului României, sub condiția suspensivă ca reclamantul să restituie pârâtului cantitatea de 1.735.116 acțiuni deținute la emitentul Fondul Proprietatea.

Față de soluția pronunțată de tribunal cu privire la petitul I din cererea precizatoare, care reprezintă capătul de cerere principal, tribunalul a respins ca neîntemeiate capetele de cerere 2, 3 și 4, acestea fiind formulate numai pentru situația respingerii capătului I de cerere." Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Statul Român care a susținut lipsa calității sale procesuale, deoarece nu are atribuții în domeniul emiterii titlurilor de despăgubire, astfel că pretențiile reclamantului, pot fi îndreptate împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și nu împotriva Statului Român; de asemenea, a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii, în condițiile în care aspectele supuse discuției judiciare fac obiectul de reglementare al Legii speciale nr. 247/2005, Titlul VII, iar procedura de despăgubire prevăzută de legea specială nu a fost finalizată, astfel că, acțiunea reclamantului formulată în baza dreptului comun este inadmisibilă.

Pe fond, Statul Român a solicitat respingerea acțiunii, deoarece schimbarea, prin hotărârea instanței, a debitorului obligației de plată a despăgubirilor, modifică însăși mecanismul de achitare a acestor despăgubiri, prevăzut de legea specială. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin Decizia nr. 275A din 27 septembrie 2013 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința atacată și a respins acțiunea promovată de reclamantul N.C.D.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În fapt, conform dispozițiilor legii speciale nr. 247/2005, reclamantul, în calitate de beneficiar al Legii nr. 10/2001, a optat pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea și a pierdut din valoarea nominală a acțiunilor, în procesul de valorificare la bursă, susținând că pierderea sa se datorează Statului Român care, prin instituțiile sale, a tergiversat în mod abuziv listarea la bursă a Fondului Proprietatea, ceea ce reprezintă o ingerință asupra dreptului de proprietate al reclamantului, drept care a constat într-o creanță certă lichidă și exigibilă, garantată de stat.

În primul rând, instanța a reținut că, înainte de opțiunea realizată de reclamant pentru conversia titlurilor de despăgubiri în acțiuni la Fondul Proprietatea, întreaga procedură de valorificare a acțiunilor era prevăzută de Legea nr. 247/2005, în capitolul VI din lege intitulat „Valorificarea titlurilor de despăgubire și stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea", ceea ce conduce la concluzia că opțiunea de conversie a titlurilor de despăgubire în acțiuni putea atrage atât un câștig cât și o pierdere.

Rezultă că, o posibilă pierdere în valorificarea acțiunilor a fost prevăzută atât de lege cât și de reclamant, prin modalitatea aleasă de el pentru valorificarea dreptului său, fiind de asemenea de așteptat și un posibil câștig determinat de factori multipli, care puteau deveni sau nu actuali, aspecte pe care reclamantul le-a avut în vedere la data opțiunii pentru conversia în acțiuni a titlului său de despăgubire, deoarece nu poate fi susținută ipoteza că a optat pentru o anumită modalitate de despăgubire pentru a pierde, fiind evident că a optat pentru a câștiga, cel puțin o valorificare într-un termen mai apropriat.

De aceea, reclamantul a cunoscut, la data opțiunii, perspectiva aleatorie a valorificării dreptului său, deoarece algoritmul de atribuire, regulile de atribuire și valorificarea acțiunilor la Fondul Proprietatea au fost prevăzute de lege, iar dispozițiile legale au avut un scop legitim, aceia de a realiza despăgubirea unei mari categorii de persoane, într-un timp relativ scurt, cu riscul unei diminuări sau posibile creșteri a tuturor creanțelor celor implicați, risc ce pare să fi fost proporțional cu scopul urmărit, având în vedere posibilitățile de despăgubire ale statului și amploarea despăgubirilor.

Recunoscând existența unei posibile pierderi a valorii creanței în procesul de valorificare a acțiunilor, instanța a considerat că ingerința statului asupra dreptului de proprietate a reclamantului, în maniera deja analizată, este justificată și explicată sugestiv și concludent și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu împotriva României (cauza pilot) din care, instanța de apel a citat parag. 170 - 177. Prin conversia titlului de despăgubire reclamantul a pierdut natura lichidă și certă a creanței, acceptând atât un câștig cât și o posibilă pierdere și numai în aceste limite, sub semnatul „alea", poate fi garantată și este garantată creanța reclamantului.

Instanța a reținut că, reclamantul a fost deja despăgubit în modalitatea prevăzută de lege, iar cererea sa principală din prezentul dosar se constituie în obligarea statului de a transforma obiectul obligației liber asumată de reclamant (prin opțiunea de conversie a titlului de despăgubiri în acțiuni) în sensul de a înapoia acțiunile pentru a primi în schimb despăgubiri în bani, operațiune neprevăzută de legea specială nr. 247/2005 dar admisă în dreptul comun sub forma novației obiective contractuale, ce poate fi realizată numai prin acordul părților implicate, acord care nu există în prezenta speță.

De aceea, constatând că instanța de fond a obligat Statul Român să plătească reclamantului suma de bani reprezentând contravaloarea acțiunilor deținute de reclamant la Fondul Proprietatea cu condiția că reclamantul să înapoieze acțiunile și observând lipsa temeiului legal al acestei dispoziții atât în legea specială, cât și în legea generală, instanța de apel a admis cererea de apel formulată de Statul Român și a schimbat sentința atacată, în baza art. 296 C. proc. civ. cu consecința finală a respingerii acțiunii reclamantului, în totalitate, ca neîntemeiată. Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamantul N.C.D. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici de nelegalitate: În primul rând instanța de apel a nesocotit disp.

art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. nr. 81/2007 publicată în M.O. Partea I Nr. 446 din 29 iunie 2007, raportat la disp. art. 44 alin. (1) din Constituție, „(..) creanțele asupra statului sunt garantate", iar titlul de despăgubire în cuantum de 3,737.717 RON în favoarea sa, "încorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra Statului Român, corespunzător despăgubirilor acordate". Nicăieri în cuprinsul legii speciale nu se face vorbire de vreo încetare a răspunderii statului la momentul epuizării procedurii administrative, atâta timp cât dreptul de creanță supus legislației comune în materie, nu a fost încasat în mod integral. Totodată în legea specială nu este prevăzută nicio derogare de la principiul restituirii integrale consacrat de legile speciale nr. 10/2001 și în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Mai mult, în titlurile de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 și nr. 4014 din 4 decembrie 2008 emise de Guvernul României prin A.N.R.P., suma de bani mai sus arătată este clar consemnată, creanța garantată asupra statului purtând deci asupra acestei sume de bani, 3.737.717 RON, și nicidecum asupra nr. de 3.737,717 de acțiuni Fondul Proprietatea. În mod regretabil, instanța de apel a refuzat să interpreteze sistematic și teleologic disp. art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu disp. art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în vigoare la acest moment care statuează că: „..persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", disp.

art. 4 lit. a) și b) din Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de asemenea în vigoare, care prevăd, că: „acordarea unor despăgubiri juste și echitabile și neplafonarea prin lege a despăgubirilor", totul raportat la disp. art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate". Lipsirea abuzivă de proprietate cu aproximativ 50% din cuantumul despăgubirilor cuvenite, care în conformitate cu legislația mai sus arătată trebuiesc acordate integral, nu reprezintă nimic altceva în conformitate cu principiul reductio ad absurdum, decât antiteza dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, a disp. art. 4 lit. a) și b) din Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a disp.

art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. nr. 81/2007. În al doilea rând instanța de apel pur și simplu a ignorant cadrul legal intern referitor la stingerea creanțelor, invocat pe larg în cuprinsul cererii introductive, respectiv: art. 1073 din vechiul C. civ. care prevăd că: „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare", art. 1091 din vechiul C. civ., care statuează că „obligațiile se sting prin plată" -integrală; art. 1075 din vechiul C. civ. stabilesc că; „Orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului, art. 1082 și art. 1101 din vechiul C. civ.

care prevăd că „debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar". A mai arătat că instanța de apel a ignorat și art. 12 pct. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind termenul legal înlăuntrul căruia urma să se desfășoare listarea la bursă a Fondului Proprietatea, acest termen fiind depășit cu 2 ani și 7 luni. Ulterior și termenul de 6 luni prevăzut de disp. art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 81/2007 a fost încălcat cu 11 luni, întrucât caietul de sarcini și regulamentul de organizare a licitației internaționale pentru desemnarea societății de administrare a Fondului Proprietatea a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern de abia la data de 19 noiembrie 2008, odată cu aprobarea H.G.

1514 din 19 noiembrie 2008 publicată în M. Of. Nr. 806 din 3 decembrie 2008, motiv pentru care listarea la bursă a Fondului Proprietatea a fost tergiversată în mod abuziv timp de 5 ani de zile. Recurentul a mai susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 998 - 999 din vechiul C. civ., și respectiv art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ., „cel ce cauzează ulterior un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl suporte", prezenta cerere fiind întemeiată în drept și pe răspunderea delictuală pentru fapta proprie.

Cât privește susținerile instanței de apel referitor la un posibil câștig pe bursă, superior valorii de 1 RON/acțiune, având în vedere șansa câștigului și riscul pierderii specific contractelor aleatorii, instanța pur și simplu a preferat să nege evidența realității, fiind de notorietate că acțiunile FP se tranzacționali înainte de listarea fondului la bursa la cotații modice - între 0.7 și 0.25% din valoarea lor nominală, iar după listarea FP la bursă aceste acțiuni s-au tranzacțional în cadrul BVB începând cu momentul listării (25 ianuarie 2011) și până în prezent, la cotații cuprinse între 0,75 RON/acțiune (această cotație maximă fiind atinsă chiar în luna octombrie 2013 ca urmare a listării la bursă a Nuclearelectrica și Romgaz) și 0,37 RON/acțiune (cotația minimă atinsă în luna iulie 2011). Cât privește presupusa opțiune de a obține despăgubiri în numerar până la concurența sumei de 500.000 RON, această opțiune este pur teoretică.

Referitor la susținerile instanței de apel, cum că este opțiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută și de a nu garanta valorificarea acțiunilor emitentului FP la valoarea nominală de 10 RON/acțiune, instanța de apel a omis în mod intenționat următoarele împrejurări: Prin acțiune nu s-a solicitat despăgubiri suplimentare în afara celor ce le-au fost acordate în baza legilor speciale de reparație nr. 10/2001 și nr. 247/2005, ci doar încasarea integrală a sumei de bani conferită de titlurile de despăgubire nr. 4014/2008 și nr. 4013/2008 emise de către Guvernul României - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și care nu pot fi încasate integral din cauza aplicării defectuoase a legilor speciale de reparație, din motivele pe larg dezvoltate în cererea introductivă, totul raportat la concluziile rapoartelor de expertiză contabilă extrajudiciare de specialitate aflate la dosar.

Totodată, instanța de apel, prin referirile sale la cauza Atanasiu vs, România a ignorant principiul elementar de drept "tempus regit actum", „întrucât la momentul emiterii Titlurile de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 și nr. 4014 din 4 decembrie 2008, cauza Atanasiu vs. România din data de 12 octombrie 2010, încă nu fusese judecată de către Curtea de la Strasbourg, deci recomandările CEDO din data de 12 octombrie 2010 nu puteau fi aplicate anacronic în anul 2008, când au fost emise de către Guvernul României titlurile de despăgubire mai sus arătate. Cât privește referirile instanței de apel la cauza Broniowski vs. Polonia, în această speță plafonarea despăgubirilor pentru bunurile aflate pe fostul teritoriu polonez cedat la sfârșitul celui de-al doilea război mondial fostei U.R.S.S., plafonarea acestora a fost stabilită prin lege, expressis verbis (iar nu de facto precum în speță).

Cât privește susținerile instanței de apel cum că în cazul legii speciale nu se prevede posibilitatea restituirii acțiunilor FP pentru a primi în schimb despăgubiri în bani, aceasta fiind admisă doar în dreptul comun de instituția novației obiective contractuale, însă doar cu acordul părților, se pare că instanța a preferat să facă abstracție de faptul că dreptul nostru de creanță nu își are izvorul într-un raport juridic clasic, guvernat de acord mutual de voință ori de drepturi și de obligațiuni reciproce. Aceste pseudo-raporturi juridice au fost, ab initio, acte unilaterale, din partea Statului Român, atât în ceea ce privește naționalizarea comunistă, întemeiată și conservată prin violență, cât și prevederile Legii nr. 112/1995 prin care statul, în calitate de doar posesor precar, a înstrăinat în cunoștință de cauză bunuri imobile ce nu îi aparțineau de drept, cu încălcarea principiului de drept nemo ad alium transferre potest quam ipse habet.

Dacă instanța de apel a conchis cum că limitele creanțelor conform disp. art. 44 alin. (1) din Constituție sunt stabilite prin lege, se pare că aceasta din urmă a preferat să ignore împrejurarea că prin Titlurile de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 și nr. 4014 din 4 decembrie 2008 limita creanței garantată de stat a fost stabilită în mod cert, lichid și exigibil, la 3.737.717 RON, și pe care nu a încasat-o în mod integral din motive independente de voința sa. A mai arătat recurentul ca instanța de apel, în a sa motivare, în drept, cu excepția invocării pct. 171 - 177 din cauza Atanasiu vs. România, nu a arătat niciun articol de lege ori act normativ care să susțină în drept soluția recurată.

În raport de cele mai sus expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., formulate de recurentul-reclamant potrivit cărora instanța de apel a interpretat greșit, și în mod voit actul juridic dedus judecății, Înalta Curte constată că acestea nu subzistă. În speță, cauza cererii este reprezentată de Titlurile de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 și respectiv 4014 din 4 decembrie 2008 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Or, critica în discuție nu este legată de vreo denaturare a „actului juridic dedus judecății, al cărui înțeles lămurit și vădit neîndoielnic" a fost schimbat de către instanța de apel prin interpretarea greșită a acestuia, ci de modul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 și de O.G. nr. 81/2007. Motivul de recurs formulat de recurentul reclamant în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat, pentru cele ce urmează: Procedura de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este reglementată prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și constă în titluri de despăgubiri stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De asemenea, potrivit O.U.G. nr. 81/2007, dacă titlul de despăgubiri este emis pentru o sumă de maximum 500.000 RON, titularul acesteia poate solicita conversia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau acordarea de despăgubire în numerar. Când valoarea este mai mare de 500.000 RON se pot solicita exclusiv acțiuni sau titluri de piață, în funcție de opțiunea titularului. În speță, recurentul reclamant a optat pentru realizarea conversiei exclusiv în acțiuni la Fondul Proprietatea.

Astfel, titlurile de despăgubiri aferente Deciziilor nr. 4013 din 4 decembrie 2008 și respectiv nr. 4014 din 4 decembrie 2008 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost convertite prin Deciziile nr. 58 din 21 ianuarie 2009 și respectiv nr. 61 din 21 ianuarie 2009 emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în sumă de 3.467.289 RON și respectiv 270.427 RON, reprezentând un nr. total de 3.737.717 acțiuni la Fondul Proprietatea, la o valoare nominală de 1 RON/acțiune. Ulterior, recurentul-reclamant prin intermediul pieții de capital a înstrăinat un număr de 1.350.000 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea. Este nefondată și critica potrivit căreia pârâtul ar fi în culpă pentru lipsa de prevedere cuprinsă în dispozițiile ari.

187 alin. (2) și (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul că s-a realizat conversia titlului de despăgubire, în acțiuni, la Fondul Proprietatea, la valoarea nominală înainte de listarea Fondului la bursă, creându-se o vădită discriminare între cele două categorii de creditori cu drepturi legale, reprezentând și o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adițional raportat la art. 14 din Convenție. Urmare a emiterii Titlului de conversie nr. 58 din 21 ianuarie 2009 și respectiv nr. 61 din 21 ianuarie 2009, din despăgubirii în acțiuni la Fondul Proprietatea, „bunul" recurentului sub forma creanței s-a convertit, cu respectarea legii, în acțiuni, valoarea for fiind supusă regulilor referitoare la piața bursieră.

Întrucât operațiunea de valorificare a acțiunilor la Bursa de Valori este fluctuantă, reclamantul avea opțiunea alegerii momentului de listare a acțiunilor într-un mod cât mai profitabil. Reclamantul a cunoscut, la data realizării conversiei, procedura de valorificare a acțiunilor, raptul că acestea pot fi vândute la un preț mai mare sau mai mic, decât cel stabilit în titlu și ca atare tot acesta suportă consecințele fluctuațiilor valorii acțiunilor. Prin urmare, pârâtului nu i se poate imputa vreun fapt culpabil care să atragă răspunderea civilă delictuală, cum greșit susține recurentul-reclamant. De altfel, recurentul nu a contestat titlul de conversie emis în temeiul legii, în condițiile Legii nr. 544/2004.

Este nefondată și critica referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, aceasta deoarece jurisprudența CEDO lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților. Or, în această materie, s-a decis, că valorificarea acțiunilor prin listarea Fondului Proprietatea pe bursă să fie reglementată prin norme specifice pieței bursiere. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.C.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIi D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.C.D. împotriva Deciziei civile nr. 275A din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iulie 2014. Procesat de GGC - LM