ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 97/2018

Decizia nr. 97/2018 Asupra recursului de față, a constatat următoarele: Prin decizia nr. 155/A din 22 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.R.F.P. București, împotriva sentinței civile nr. 616 din 04 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată. A păstrat dispoziția tribunalului privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În motivare, referitor la calitatea procesual pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, curtea de apel a reținut că prejudiciul solicitat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată constă în diferența dintre suma prevăzuta în titlul de conversie stabilit prin decizia nr. 2544 din 29 noiembrie 2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și suma pe care reclamanta ar fi obținut-o vânzând aceste acțiuni în prima zi de tranzacționare a lor. Reclamanta a pretins că acest prejudiciu este urmarea săvârșirii de către pârât a unei fapte ilicite, care consta în nerespectarea termenului de finalizare a procedurii de listare la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea.

Prin urmare, curtea a reținut că există identitate între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății, astfel cum acesta a fost stabilit de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, s-a reținut, ca situație de fapt, că dosarul administrativ al reclamantei a fost soluționat în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emițând titlul de despăgubire în cuantum de 5.156.880 lei, prin decizia nr. 8251 din 18 mai 2010, modificată prin decizia nr. 8763 din 7 octombrie 2010, ambele ale Comisiei Centrale.

Ulterior, în baza opțiunii reclamantei înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sub nr. 21221 din 18 noiembrie 2010, această autoritate a emis titlul de conversie în cuantum de 5.156.880 lei, reprezentat de decizia nr. 2544 din 29 noiembrie 2010, cu un număr total de 5.156.880 acțiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune, iar prețul mediu de tranzacționare a emitentului Fondul Proprietatea în prima zi de tranzacționare din data de 25.01.2011 a fost de 0.61 lei/acțiune. Contrar celor reținute de instanța de fond, curtea a constatat că, în cauza de față, Statul Român, prin instituțiile sale, a respectat întocmai prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar împrejurarea că acțiunile Fondului Proprietatea au fost listate la bursă la o valoare nominală inferioară celei preconizate la momentul emiterii titlului de conversie (1 leu/acțiune) nu poate fi imputată acestuia.

De asemenea, instanța de apel a reținut și că, prin procedura conversiei reglementată prin dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, reclamanta și-a realizat integral creanța pe care o avea asupra debitorului Statul Român, care i-a emis un număr egal de acțiuni la Fondul Proprietatea, cu o valoare nominală de 1 leu/acțiune, condiția legală stipulată de dispozițiile legale incidente fiind aceea ca reclamantei să-i fie emise un număr de acțiuni de o valoare ce totalizează creanța garantată prin titlul de despăgubire. Or, făcând aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța a constatat că dispozițiile de drept material invocate de către reclamantă ca temei al răspunderii civile delictuale prevăd în mod expres faptul că eliberarea acțiunilor reprezintă modalitatea de stingere a creanțelor constatate prin titlurile de despăgubiri/de conversie.

Așadar, nu se poate reține o faptă culpabilă a pârâtului Statul Român, deoarece de la acest moment intervin regulile de tranzacționare la bursă, iar creșterea sau scăderea valorii acțiunilor ține de raportul dintre cerere și ofertă pe piața de capital, care, implicit, comportă șanse de câștig, dar și riscuri de pierdere. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs reclamanta A., care face obiectul prezentului dosar. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. Recurenta reclamantă a susținut incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a motivat admiterea apelului prin faptul că listarea acțiunilor s-a făcut la o valoare nominală inferioară celei la care s-a emis titlul reclamantei.

Aceste susțineri sunt însă străine de pricină, câtă vreme acțiunea care face obiectul cauzei este întemeiată în drept pe art. 12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fără nicio referire la alin. (3), care este temeiul considerentelor deciziei recurate. Recurenta reclamantă a mai invocat și încălcarea autorității de lucru judecat. A arătat că, în cuprinsul cererii de chemare în judecat, a invocat faptul că Statul Român nu a finalizat în termenul stabilit de lege procedura de listare la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea. Tribunalul a admis acțiunea și a reținut că fapta ilicită a pârâtului ar consta în nerespectarea termenului stabilit de lege pentru finalizarea respectivei proceduri.

Prin apelul declarat de pârât nu s-au formulat critici pe acest aspect, motiv pentru care constatarea instanței că pârâtul nu a respectat termenul de finalizare a procedurii a intrat în puterea de lucru judecat. Recurenta reclamanta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât au fost aplicate, în speță, texte de lege străine de pricină, respectiv art. 9 alin. (2) din Actul Constitutiv al Fondului Proprietatea, art. 187 și art. 12 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. A reiterat susținerea conform căreia, singurul text de lege temei de drept al acțiunii este art. 12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 mai 2017. Prin încheierea din camera de consiliu din 19 octombrie 2017, Înalta Curte a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 155/A din data de 22 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fixat termen de judecată al recursului la data de 18 ianuarie 2018. Analizând recursul, în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed: Prima critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta reclamantă susține că hotărârea recurată ar cuprinde motive străine de natura pricinii, este nefondată.

Reclamanta a susținut că prin cererea de chemare în judecată ar fi invocat fapta ilicită a Statului Român, de încălcare a art. 11 și art. 12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Totodată, reclamanta reclamă schimbarea obiectului acțiunii cu care a învestit instanța, întrucât curtea de apel a reținut că listarea acțiunilor s-ar fi făcut la o valoare nominală inferioară celei la care s-a emis reclamantei titlul de conversie. Aceste susțineri sunt nefondate. În realitate, curtea de apel a reținut că tribunalul a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în raport de dispozițiile art. 998-999 C. civ., care este temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată de reclamantă.

Curtea de apel a apreciat că Statul Român, prin instituțiile sale, a respectat întocmai prevederile Titulului VII din Legea nr. 247/2005, iar împrejurarea că acțiunile Fondului Proprietatea au fost listate la bursă la o valoare nominală inferioară celei preconizate la momentul emiterii titlului de conversie (1 leu/acțiune) nu poate fi imputată acestuia. De altfel, Înalta Curte constată și că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata unei sume reprezentând prejudiciu cauzat cu ocazia valorificării creanței garantată și stabilită prin decizia nr. 8215/2010, modificată prin decizia nr. 8763/2010 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Titlul de conversie reprezentat de decizia nr. 2544 din 29 noiembrie 2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Așadar, chiar reclamanta a susținut că prejudiciul solicitat este alcătuit din diferența dintre suma prevăzută în titlul de conversie stabilit prin decizia nr. 2544 din 29 noiembrie 2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și prețul de tranzacționare a aceluiași număr de acțiuni ale emitentului Fondul Proprietatea SA în prima zi de tranzacționare la Bursa de Valori București, respectiv în data de 25.01.2011. Motivarea reclamantei în susținerea faptei ilicite a Statului Român s-a referit la culpa acestuia în listarea cu întârziere a acțiunilor Fondului Proprietatea, potrivit art. 12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și în listarea cu întârziere a acțiunilor societăților aflate în portofoliul Fondului Proprietatea, cum prevede art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, considerentele curții de apel, prin care s-a arătat că listarea acțiunilor s-ar fi făcut la o valoare nominală inferioară celei la care s-a emis reclamantei titlul de conversie nu sunt străine de natura pricinii, ci sunt o combatere a susținerilor reclamantei, așa cum au fost formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Prina doua critică, recurenta reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., susținând că instanța de apel ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii primei instanțe, cu privire la reținerea faptei ilicite în sarcina Statului Român. În realitate, prin sentința civilă nr. 616 din 04 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a reținut că prejudiciul reclamantei constă în nerespectarea titlului de conversie, pentru plata integrală a creanței stabilite de acesta.

Instanța de fond a reținut că fapta ilicită a Statului Român constă în nerespectarea termenului stabilit de lege pentru finalizarea procedurii de listare la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea, potrivit art. 12 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Înalta Curte constată că nu se poate reține că sentința pronunțată de tribunal ar avea autoritate de lucru judecat în fața instanței de apel, întrucât autoritatea de lucru judecat privește o cauză soluționată definitiv. În cauză, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 616 din 04 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, atât timp cât dispozițiile art. 466 C. proc. civ. prevăd calea de atac a apelului împotriva sentinței de fond.

Mai mult, nici susținerea privind puterea de lucru judecat nu este fondată. Înalta Curte constată că împotriva sentinței nr. 616 din 04 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, pârâtul Statul Român a formulat apel. În cuprinsul memoriului de apel, pârâtul a susținut că nu există nici prejudiciu, nici culpă a Statului Român, acesta îndeplinindu-și obligația de a despăgubi reclamanta, potrivit procedurii stabilite de Legea nr. 247/2005. Așadar, Înalta Curte reține că, în realitate, pârâtul Statul Român a criticat soluția instanței de fond pe aspectul reținerii faptei ilicite, ce constă în nerespectarea termenului stabilit de lege pentru finalizarea procedurii de listare la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea La soluținarea apelului, cu respectarea art. 477 C. proc.

civ., instanța de apel a rejudecat fondul, în limitele criticilor formulate de ambii apelanți, deci și pe aspectul reținerii faptei ilicite. Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte urmează să respingă și critica privind incidența motivului de recurs prevăzut de 488 pct. 7 C. proc. civ. Nici cea de-a treia critică, privind greșita aplicare a legii, în sensul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită. Reclamanta a solicitat ca Statul Român să îi plătească un prejudiciu, reprezentat de diferența dintre valoarea cuprinsă în titlul de conversie emis de pârâtă și valoarea acțiunilor din prima zi de tranzacționare la Bursa de Valori București, invocând prevederile art. 12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și să se constate culpa Statului Român în listarea cu întârziere a acțiunilor Fondului Proprietatea.

Înalta Curte constată că dispozițiile legale invocate de recurenta reclamantă trebuie coroborate cu celelalte prevederi ale acestui act normativ, cum a procedat și curtea de apel, susținerile recurentei pe acest aspect fiind nefondate. Conform dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, invocate de recurent: „Titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege”.

În concret, recurenta reclamantă nu a indicat nicio dispoziție legală care ar fi instituit obligativitatea ca, la momentul primei listări la bursă, acțiunile Fondului Proprietatea să aibă valoarea de 1 leu, valorificarea acestora fiind rezultatul propriei alegeri a reclamantei și nu pot constitui vreo încălcare a principiului reparației integrale, care guvernează legile speciale în materie. Prin procedura conversiei, reclamanta și-a realizat creanța pe care o avea asupra debitorului, Statul Român, care i-a emis un număr egal de acțiuni la Fondul Proprietatea, cu valoare nominală de 1 leu. Împrejurările ivite, însă, în etapa ulterioară emiterii titlului de conversie, în care s-a înregistrat o fluctuație a valorii acțiunilor, nu pot fi imputate și reținute ca fapte ilicite în sarcina Statului Român.

Aceasta deoarece valoarea acțiunilor la Fondul Proprietatea este fluctuantă, valorificarea acestora este rezultatul propriei alegeri a reclamantei, care, devenind acționar, suportă consecințele fluctuațiilor valorii acțiunilor pe piața bursieră. Aceste fluctuații nu pot constitui un fapt culpabil în sarcina pârâtului, care să atragă răspunderea sa civilă delictuală, după cum nu reprezintă nici o încălcare a principiului reparației integrale, care guvernează legile speciale în materie.

Cu referire la prejudiciul suferit, ca urmare a împrejurării că nu a obținut plata integrală a creanței garantate asupra statului, Înalta Curte reține că recurenta reclamantă este deținătorul acțiunilor, astfel că nu se poate specula cu privire la cuantumul sumei de bani pe care aceasta o va încasa efectiv, dacă va decide să vândă acțiunile, iar pe de altă parte, acesta ignoră dispozițiile legii speciale existente în materia restituirii în echivalent a bunurilor care intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Înalta Curte constă că, în realitate, reclamanta tinde să i se recunoască drepturi de care nu beneficiază conform legii speciale și să se instituie un mecanism de despăgubire în alte condiții și în altă procedură decât cele instituite de legea specială.

În condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 18 1 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire: „Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea”, Înalta Curte apreciază că recurenta reclamantă avea în mod obiectiv posibilitatea de a-și valorifica titlul ulterior listării la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea. Înalta Curte a avut în vedere că, în forma existentă la data obținerii titlului de despăgubire, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007, menționa în mod expres modalitatea în care urma să se calculeze valoarea unei acțiuni, ulterior listării la bursă.

Prin instituirea dispoziției conform căreia titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care nu expiră însă mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea, s-a dat posibilitate posesorilor de asemenea titluri, între care se regăsește și recurenta, să opteze pentru conversie ulterior listării acțiunilor la bursă. Deși nu se poate contesta că scopul legilor cu caracter reparator este acela de a acorda persoanelor îndreptățite posibilitatea de a fi despăgubite, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Păduraru contra României), art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.

Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții. Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005. Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii care se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.

Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, s-a făcut de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, care a procedat la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 155/A din data de 22 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2018.