ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2544/2010

Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată la nr. 10865/231/2007 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanta SC A.S. SRL Focșani, prin reprezentantul său legal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.I. SRL Brăila, rezilierea contractului de vânzare - cumpărare din 30 august 2006. În motivarea cererii, a precizat că, prin contractul menționat și-a asumat obligația de a livra pârâtei cantitatea de 300 tone floarea soarelui. Deși a cumpărat cantitatea direct de la proprietari, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a o ridica. A făcut precizarea că obiectul contractului nu este „vânzare” ci „livrare”, că termenul este „la recoltare”, că respectivul contract are caracter „ aleatoriu”, cu toate consecințele pe care le presupune.

A solicitat proba cu acte, martori și interogatoriu. A depus la dosar contractul. La dosar a depus întâmpinare și cerere reconvențională pârâta, prin care a menționat că, în baza art. 6 din contract, pentru plata avansului, a emis factura proformă, din 2006, iar prin ordinul de plată din 2006 i-a achitat reclamantei suma de 90.000 lei. Cu toate acestea, reclamanta nu și-a respectat obligația de a-i livra floarea soarelui. Pentru a recupera banii avansați, i-a emis două notificări prin executorul judecătoresc B.F., însă, în mod neprincipial, reclamanta a intentat acțiunea prezentă. A precizat că acțiunea formulată este lapidară, nu are legătură cu realitatea, nu există nici un proces verbal de predare-primire a cantității de floarea soarelui.

În ce privește termenul de livrare, este vorba de toamna anului 2006 și nu de anii ulteriori; această situație rezultând din faptul că s-a încheiat contractul la sfârșitul lunii august 2006 și s-a achitat avansul în septembrie 2006. Față de cele precizate, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. A invocat faptul că reclamanta nu putea promova acțiunea fără să fi pus pârâta în întârziere, astfel cum prevede legea și că singurul care poate solicita rezoluțiunea este creditorul, calitate ce-i aparține. Pe calea cererii reconvenționale a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare din 2006, cu daune interese și obligarea reclamantei la plata sumei de 90.000 lei, cu penalități de 0,25% din valoarea produselor pentru care nu au fost îndeplinite obligațiile contractuale (178.500 lei RON), conform art. 4 și art. 10 din contract, începând cu luna noiembrie 2006. În drept a invocat dispozițiile art. 969 și urm. C. civ.

coroborat cu art. 1020, art. 1021 C. civ. La termenul din 4 martie 2008, Judecătoria Focșani, din oficiu, a invocat excepția lipsei competenței materiale, iar prin sentința civilă nr. 107/2008 a dispus declinarea competenței, în baza dispozițiilor art. 2, art. 17 și art. 158 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Vrancea, secția comercială. Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la nr. 1384/91/2008. Prin sentința civilă nr. 50 din 23 februarie 2009, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată atât acțiunea cât și cererea reconvențională. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: La data de 30 august 2006, între reclamantă și pârâtă a intervenit contractul de vânzare - cumpărare, prima în calitate de vânzător, al doilea în calitate de cumpărător, cu obiect livrarea cantității de 300 tone floarea soarelui.

Obligațiile născute din contract, astfel cum au fost înserate de părți au fost acelea ca primul să livreze produsul iar al doilea să plătească prețul de 178.500 lei RON și să primească produsele după recepția cantitativă și calitativă (art. 5, art. 6, art. 7). Termenul contractului a fost stabilit la recoltat. Problema esențială ce trebuie clarificată în speță este natura juridică a contractului. Din conținutul actului descris mai sus, rezultă cu certitudine, că acesta este un contract de vânzare - cumpărare (și nu unul de livrare cum a încercat să acrediteze reclamanta - aceasta reprezintă o operațiune prin care se execută contractul) în varietatea sa, vânzarea după greutate - 300 tone (bunurile fiind determinate generic), mai mult, părțile au stabilit un preț.

Ca urmare, actul face parte din categoria actelor sinalagmatice, ce generează obligații în sarcina ambelor părți, obligații pe care părțile le-au consemnat la art. 1. Unul dintre efectele specifice ale acestui contract este excepția de neexecutare ce poate fi invocată în cadrul acțiunii ca reclamant, sau pe cale de apărare, ca pârât. Reclamanta a solicitat rezilierea contractului pentru neexecutarea acestuia de către pârâtă, întrucât nu s-a prezentat să-și ridice produsele. Rezilierea presupune desfacerea, pentru viitor, a unui contract sinalagmatic cu execuție succesivă în timp, ca urmare a neexecutării obligației unei părți. Având în vedere termenul contractului „la recoltat”, reclamanta a solicitat rezilierea pentru a nu se considera ca fiind valabil și pentru viitorii ani.

Pornind de la principiul înscris în Codul civil - art. 977, potrivit căruia contractul se interpretează după intenția comună a părților și raportat la probatoriile efectuate în cauză-depozițiile martorilor audiați M.V. și S.C. prima instanță a concluzionat că acest contract a fost încheiat doar pentru anul 2006. Din aceleași depoziții, s-a concluzionat că, pârâta - reclamantă s-a prezentat și a ridicat cantitatea de floarea soarelui, „la recoltat” astfel că nu se poate reține nerespectarea obligației înscrisă în contract - „primirea produselor”. Cererea reconvențională a fost găsită neîntemeiată, pentru considerentele că, reclamanta și-a respectat obligația de a livra floarea soarelui, cum rezultă din depozițiile martorilor audiați, din raportul de expertiză și acte - ordinul de plată depus de pârâtă.

Aceasta a plătit avansul de 90.000 lei prin bancă, pentru a-i fi livrate produsele; reprezentantul reclamantei, M.T., a ridicat suma și a făcut plata proprietarilor particulari pe loc, după încărcarea florii soarelui în mijloacele de transport trimise de SC V.I. SRL, care, după cântărire, plecau la Brăila. Instanța nu a putut reține nicio urmă de subiectivism în depozițiile martorilor audiați cu privire la faptul că au dat produsele și au primit banii de la reprezentantul reclamantei. Tot în baza acestei probe, instanța reține că nu i-a interesat să încheie acte pentru cantitatea vândută, deoarece sunt producători particulari. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel pârâta-reclamantă SC V.I.

SRL Brăila, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare și obligarea intimatei la plata sumei de 90.000 lei, plus penalități. În motivarea cererii de apel, a arătat apelanta că instanța i-a respins cererea reconvențională numai pe baza dispozițiilor a doi martori, fără să aibă în vedere expertiza contabilă, documentele contabile de la dosar și nici dispozițiile legale ce reglementează activitatea financiar-contabilă. A arătat apelanta că prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a dovedit că din documentele contabile nu rezultă livrarea cantităților de cereale, că suma de 90.000 lei apare înscrisă în contabilitatea intimatei ca avans marfa, că nu există documente de transport a mărfii, proces-verbal de predare-primire, certificat de calitate și de gestiune și că în contabilitatea ei, a apelantei, nu se regăsește vreo cantitate de floarea-soarelui livrată de intimată.

Apelanta a arătat că din suplimentul de expertiză rezultă că suma de 98.000 lei, a fost ridicat de administratorul intimatei cu destinația sume datorate asociaților și că nepredarea mărfii rezultă și din faptul că nu există documente impuse de Ordinul nr. 1850/2004. A mai arătat apelanta că din depozițiile martorilor nu rezultă cu certitudine identitatea persoanei către care au predat cantitatea de floarea-soarelui și că instanța, în mod greșit, a apreciat că intimata și-a respectat obligația de predare a mărfii și că motivarea este contradictorie. Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând, în esență, că soluția instanței este corectă. În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri, cu interogatoriu și a fost reaudiat martorul M.V.

Prin decizia comercială nr. 86 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a fost respins apelul pârâtei reclamante, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, aspectul esențial în discuție este dacă intimata a livrat apelantei cantitatea de floarea-soarelui cuvenită, calificarea naturii juridice a contractului nemaifiind contestată de către nici una dintre părți. Din depoziția martorului M.V., reaudiat de către instanța de apel în prezența reprezentanților legali ai părților, rezultă, fără tăgadă, faptul că acesta a vândut intimatei floarea-soarelui și că la instrucțiunile reprezentantului acesteia, a fost încărcată floarea soarelui în camioane, în prezența reprezentantului societății apelante care a asistat la recepția și cântărirea mărfii.

Motivele invocate de apelantă în susținerea unei situații diferite nu au putut fi primite, având în vedere următoarele aspecte: În materie comercială nu există o ierarhie a probelor, toate având, de principiu, aceeași putere doveditoare. Lipsa documentelor contabile invocată de către apelantă nu poate duce la concluzia că o anumită operațiune comercială nu s-a realizat, în condițiile în care ea este atestată prin alte mijloace de probă. De altfel, rolul contabilității este de a reflecta o anumită realitate și, îi condițiile în care actele contabile și cele de însoțire a mărfii nu sunt întocmite si poate trage concluzia nerespectării dispozițiilor financiar-contabile și nu cea de inexistență a operațiunii comerciale.

În ceea ce privește așa-zisele contradicții din motivarea instanței, instanța de apel a reținut că, în fapt, contractul prevedea livrarea unei cantități de 300 tone floarea soarelui și că intimata a facturat cantitatea de 150.000 kg floarea-soarelui, în sumă de 89.250 lei. În ceea ce privește cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor judiciare în apel, s-a reținut faptul că aceasta nu a făcut dovada plăți onorariului, pentru calea de atac a apelului, în copiile chitanțelor depuse la dosar indicându-se doar o factură fiscală din data de 31 august 2009. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.I. SRL Brăila, aducându-i următoarele critici. 1. Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ.

și art. 46 C. com. Recurenta apreciază că vânzătorul SC A.S. SRL Focșani nu și-a îndeplinit obligația contractuală, aceea de a preda cantitatea de floarea-soarelui, stipulată în contract. În mod nelegal instanța de apel a admis proba cu martori în vederea dovedirii celor susținute de către părți, considerând că era necesar să existe un document scris care să ateste predarea-primirea mărfii. 2. Se mai susține de către recurentă că, din cuprinsul contractului din 2006 nu rezultă că respectiva cantitate de floarea-soarelui, trebuia predată de către alte persoane, decât societatea vânzătoare. Recurenta mai arată că operațiunea de livrare a cantității de floarea-soarelui nu este evidențiată în documentele sale contabile și nici în documentele societății vânzătoare, astfel că în mod greșit, instanța de apel a pronunțat hotărârea sa pe baza depozițiilor martorilor.

De asemenea, recurenta susține că a reținut o greșită stare de fapt, interpretând în mod greșit probele administrate în cauză. La dosarul cauzei, a fost depus un contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase încheiat între SC V.I. SRL și SC E.I. SRL Brăila, motiv pentru care, prin încheierea din 22 aprilie 2010 s-a dispus introducerea în cauză și a SC E.I. SRL Brăila. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. 1. Problema care se pune în legătură cu recursul formulat, nu este aceea a interpretării corecte a clauzelor cuprinse în contractul din 2006 încheiat între părți, ci aceea a legalității probelor administrate.

Așa după cum a arătat și recurenta, potrivit dispozițiilor art. 46 C. com., obligațiunile comerciale se probează cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele părților, cu martori – chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 C. civ. și prin orice alte mijloace admise de legea civilă. Prin urmare, așa după cum, în mod corect, a reținut și instanța de apel, în materie comercială nu există o ierarhie a probelor, iar în ce privește actele juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, cum este cazul și în speța de față, este permisă proba testimonială. Prin urmare, instanța de apel a administrat probele în conformitate cu dispozițiile legale.

2. În legătură cu interpretarea acestor probe, Înalta Curte reține că acest lucru ține de temeinicia hotărârii, or, în calea de atac a recursului, hotărârea recurată numai poate fi analizată sub acest aspect, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de SC V.I. SRL Brăila și însușit de SC E.I. SRL Brăila, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele SC E.I. SRL Brăila și SC V.I. SRL Brăila împotriva deciziei comerciale nr. 86 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 1 iulie 2010.