ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2544/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2544/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată la nr. 10865/231/2007 pe rolul

Judecătoriei Focșani, reclamanta SC A.S. SRL Focșani, prin reprezentantul său

legal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.I. SRL Brăila, rezilierea

contractului de vânzare - cumpărare din 30 august 2006.

În motivarea cererii, a precizat că,

prin contractul menționat și-a asumat obligația de a livra pârâtei cantitatea

de 300 tone floarea soarelui.

Deși a cumpărat cantitatea direct de

la proprietari, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a o ridica.

A făcut precizarea că obiectul

contractului nu este „vânzare” ci „livrare”, că termenul este „la recoltare”,

că respectivul contract are caracter „ aleatoriu”, cu toate consecințele pe

care le presupune.

A solicitat proba cu acte, martori

și interogatoriu.

A depus la dosar contractul.

La dosar a depus întâmpinare și cerere

reconvențională pârâta, prin care a menționat că, în baza art. 6 din contract,

pentru plata avansului, a emis factura proformă, din 2006, iar prin ordinul de

plată din 2006 i-a achitat reclamantei suma de 90.000 lei.

Cu toate acestea, reclamanta nu și-a

respectat obligația de a-i livra floarea soarelui.

Pentru a recupera banii avansați,

i-a emis două notificări prin executorul judecătoresc B.F., însă, în mod

neprincipial, reclamanta a intentat acțiunea prezentă.

A precizat că acțiunea formulată

este lapidară, nu are legătură cu realitatea, nu există nici un proces verbal

de predare-primire a cantității de floarea soarelui.

În ce privește termenul de livrare,

este vorba de toamna anului 2006 și nu de anii ulteriori; această situație

rezultând din faptul că s-a încheiat contractul la sfârșitul lunii august 2006

și s-a achitat avansul în septembrie 2006.

Față de cele precizate, a solicitat

respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

A invocat faptul că reclamanta nu

putea promova acțiunea fără să fi pus pârâta în întârziere, astfel cum prevede

legea și că singurul care poate solicita rezoluțiunea este creditorul, calitate

ce-i aparține.

Pe calea cererii reconvenționale a

solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare din 2006, cu daune

interese și obligarea reclamantei la plata sumei de 90.000 lei, cu penalități

de 0,25% din valoarea produselor pentru care nu au fost îndeplinite obligațiile

contractuale (178.500 lei RON), conform art. 4 și art. 10 din contract,

începând cu luna noiembrie 2006.

În drept a invocat dispozițiile art.

969 și urm. C. civ. coroborat cu art. 1020, art. 1021 C. civ.

La termenul din 4 martie 2008,

Judecătoria Focșani, din oficiu, a invocat excepția lipsei competenței

materiale, iar prin sentința civilă nr. 107/2008 a dispus declinarea

competenței, în baza dispozițiilor art. 2, art. 17 și art. 158 C. proc. civ.,

în favoarea Tribunalului Vrancea, secția comercială.

Pe rolul acestei instanțe cauza a

fost înregistrată la nr. 1384/91/2008.

Prin sentința civilă nr. 50 din 23

februarie 2009, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată atât acțiunea cât

și cererea reconvențională.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

La data de 30 august 2006, între

reclamantă și pârâtă a intervenit contractul de vânzare - cumpărare, prima în

calitate de vânzător, al doilea în calitate de cumpărător, cu obiect livrarea

cantității de 300 tone floarea soarelui.

Obligațiile născute din contract,

astfel cum au fost înserate de părți au fost acelea ca primul să livreze

produsul iar al doilea să plătească prețul de 178.500 lei RON și să primească

produsele după recepția cantitativă și calitativă (art. 5, art. 6, art. 7).

Termenul contractului a fost

stabilit la recoltat.

Problema esențială ce trebuie

clarificată în speță este natura juridică a contractului. Din conținutul

actului descris mai sus, rezultă cu certitudine, că acesta este un contract de

vânzare - cumpărare (și nu unul de livrare cum a încercat să acrediteze

reclamanta - aceasta reprezintă o operațiune prin care se execută contractul)

în varietatea sa, vânzarea după greutate - 300 tone (bunurile fiind determinate

generic), mai mult, părțile au stabilit un preț.

Ca urmare, actul face parte din

categoria actelor sinalagmatice, ce generează obligații în sarcina ambelor părți,

obligații pe care părțile le-au consemnat la art. 1.

Unul dintre efectele specifice ale

acestui contract este excepția de neexecutare ce poate fi invocată în cadrul

acțiunii ca reclamant, sau pe cale de apărare, ca pârât.

Reclamanta a solicitat rezilierea

contractului pentru neexecutarea acestuia de către pârâtă, întrucât nu s-a

prezentat să-și ridice produsele.

Rezilierea presupune desfacerea,

pentru viitor, a unui contract sinalagmatic cu execuție succesivă în timp, ca

urmare a neexecutării obligației unei părți.

Având în vedere termenul

contractului „la recoltat”, reclamanta a solicitat rezilierea pentru a nu se

considera ca fiind valabil și pentru viitorii ani.

Pornind de la principiul înscris în

Codul civil - art. 977, potrivit căruia contractul se interpretează după

intenția comună a părților și raportat la probatoriile efectuate în

cauză-depozițiile martorilor audiați M.V. și S.C. prima instanță a concluzionat

că acest contract a fost încheiat doar pentru anul 2006.

Din aceleași depoziții, s-a concluzionat

că, pârâta - reclamantă s-a prezentat și a ridicat cantitatea de floarea

soarelui, „la recoltat” astfel că nu se poate reține nerespectarea obligației

înscrisă în contract - „primirea produselor”.

Cererea reconvențională a fost

găsită neîntemeiată, pentru considerentele că, reclamanta și-a respectat

obligația de a livra floarea soarelui, cum rezultă din depozițiile martorilor

audiați, din raportul de expertiză și acte - ordinul de plată depus de pârâtă.

Aceasta a plătit avansul de 90.000

lei prin bancă, pentru a-i fi livrate produsele; reprezentantul reclamantei, M.T.,

a ridicat suma și a făcut plata proprietarilor particulari pe loc, după

încărcarea florii soarelui în mijloacele de transport trimise de SC V.I. SRL,

care, după cântărire, plecau la Brăila.

Instanța nu a putut reține nicio

urmă de subiectivism în depozițiile martorilor audiați cu privire la faptul că

au dat produsele și au primit banii de la reprezentantul reclamantei. Tot în

baza acestei probe, instanța reține că nu i-a interesat să încheie acte pentru

cantitatea vândută, deoarece sunt producători particulari.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a formulat apel pârâta-reclamantă SC V.I. SRL Brăila, solicitând

modificarea ei, în sensul admiterii cererii de rezoluțiune a contractului de

vânzare-cumpărare și obligarea intimatei la plata sumei de 90.000 lei, plus

penalități.

În motivarea cererii de apel, a

arătat apelanta că instanța i-a respins cererea reconvențională numai pe baza

dispozițiilor a doi martori, fără să aibă în vedere expertiza contabilă,

documentele contabile de la dosar și nici dispozițiile legale ce reglementează

activitatea financiar-contabilă.

A arătat apelanta că prin raportul

de expertiză întocmit în cauză s-a dovedit că din documentele contabile nu

rezultă livrarea cantităților de cereale, că suma de 90.000 lei apare înscrisă

în contabilitatea intimatei ca avans marfa, că nu există documente de transport

a mărfii, proces-verbal de predare-primire, certificat de calitate și de

gestiune și că în contabilitatea ei, a apelantei, nu se regăsește vreo

cantitate de floarea-soarelui livrată de intimată.

Apelanta a arătat că din suplimentul

de expertiză rezultă că suma de 98.000 lei, a fost ridicat de administratorul

intimatei cu destinația sume datorate asociaților și că nepredarea mărfii

rezultă și din faptul că nu există documente impuse de Ordinul nr. 1850/2004.

A mai arătat apelanta că din

depozițiile martorilor nu rezultă cu certitudine identitatea persoanei către

care au predat cantitatea de floarea-soarelui și că instanța, în mod greșit, a

apreciat că intimata și-a respectat obligația de predare a mărfii și că

motivarea este contradictorie.

Legal citată, intimata a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând, în esență, că

soluția instanței este corectă.

În cauză s-au administrat probele cu

înscrisuri, cu interogatoriu și a fost reaudiat martorul M.V.

Prin decizia comercială nr. 86 din 12

octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială,

a fost respins apelul pârâtei reclamante, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, aspectul esențial în discuție este dacă intimata

a livrat apelantei cantitatea de floarea-soarelui cuvenită, calificarea naturii

juridice a contractului nemaifiind contestată de către nici una dintre părți.

Din depoziția martorului M.V.,

reaudiat de către instanța de apel în prezența reprezentanților legali ai

părților, rezultă, fără tăgadă, faptul că acesta a vândut intimatei

floarea-soarelui și că la instrucțiunile reprezentantului acesteia, a fost

încărcată floarea soarelui în camioane, în prezența reprezentantului societății

apelante care a asistat la recepția și cântărirea mărfii.

Motivele invocate de apelantă în

susținerea unei situații diferite nu au putut fi primite, având în vedere

următoarele aspecte:

În materie comercială nu există o

ierarhie a probelor, toate având, de principiu, aceeași putere doveditoare.

Lipsa documentelor contabile

invocată de către apelantă nu poate duce la concluzia că o anumită operațiune

comercială nu s-a realizat, în condițiile în care ea este atestată prin alte

mijloace de probă.

De altfel, rolul contabilității este

de a reflecta o anumită realitate și, îi condițiile în care actele contabile și

cele de însoțire a mărfii nu sunt întocmite si poate trage concluzia

nerespectării dispozițiilor financiar-contabile și nu cea de inexistență a

operațiunii comerciale.

În ceea ce privește așa-zisele

contradicții din motivarea instanței, instanța de apel a reținut că, în fapt,

contractul prevedea livrarea unei cantități de 300 tone floarea soarelui și că

intimata a facturat cantitatea de 150.000 kg floarea-soarelui, în sumă de

89.250 lei.

În ceea ce privește cererea

intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor judiciare în apel, s-a

reținut faptul că aceasta nu a făcut dovada plăți onorariului, pentru calea de

atac a apelului, în copiile chitanțelor depuse la dosar indicându-se doar o

factură fiscală din data de 31 august 2009.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC V.I. SRL Brăila, aducându-i următoarele critici.

fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ. și art. 46

C. com.

Recurenta apreciază că vânzătorul SC

A.S. SRL Focșani nu și-a îndeplinit obligația contractuală, aceea de a preda

cantitatea de floarea-soarelui, stipulată în contract.

În mod nelegal instanța de apel a

admis proba cu martori în vederea dovedirii celor susținute de către părți,

considerând că era necesar să existe un document scris care să ateste

predarea-primirea mărfii.

că, din cuprinsul contractului din 2006 nu rezultă că respectiva cantitate de

floarea-soarelui, trebuia predată de către alte persoane, decât societatea

vânzătoare.

Recurenta mai arată că operațiunea

de livrare a cantității de floarea-soarelui nu este evidențiată în documentele

sale contabile și nici în documentele societății vânzătoare, astfel că în mod

greșit, instanța de apel a pronunțat hotărârea sa pe baza depozițiilor

martorilor.

De asemenea, recurenta susține că a

reținut o greșită stare de fapt, interpretând în mod greșit probele

administrate în cauză.

La dosarul cauzei, a fost depus un

contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase încheiat între SC V.I. SRL

și SC E.I. SRL Brăila, motiv pentru care, prin încheierea din 22 aprilie 2010

s-a dispus introducerea în cauză și a SC E.I. SRL Brăila.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte, constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează.

cu recursul formulat, nu este aceea a interpretării corecte a clauzelor

cuprinse în contractul din 2006 încheiat între părți, ci aceea a legalității

probelor administrate.

Așa după cum a arătat și recurenta,

potrivit dispozițiilor art. 46 C. com., obligațiunile comerciale se probează cu

acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin

corespondență, prin telegrame, cu registrele părților, cu martori – chiar în

cazurile prevăzute de art. 1191 C. civ. și prin orice alte mijloace admise de

legea civilă.

Prin urmare, așa după cum, în mod

corect, a reținut și instanța de apel, în materie comercială nu există o

ierarhie a probelor, iar în ce privește actele juridice al căror obiect are o

valoare ce depășește suma de 250 lei, cum este cazul și în speța de față, este

permisă proba testimonială.

Prin urmare, instanța de apel a

administrat probele în conformitate cu dispozițiile legale.

acestor probe, Înalta Curte reține că acest lucru ține de temeinicia hotărârii,

or, în calea de atac a recursului, hotărârea recurată numai poate fi analizată

sub acest aspect, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin

O.U.G. nr. 138/2000.

Având în vedere cele de mai sus,

Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de SC V.I. SRL Brăila și însușit de SC E.I. SRL Brăila, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâtele SC E.I. SRL Brăila și SC V.I. SRL Brăila împotriva

deciziei comerciale nr. 86 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 1 iulie 2010.