ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1351/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor, și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 386 din 12 ianuarie 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de SC C.A. SRL și a fost obligată pârâta SC M.I. SRL la plata sumei de 38.142 DOLARI S.U.A. (echivalentul în RON 113.243 RON), reprezentând despăgubiri și 3.880,86 RON cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel tribunalul a constatat că la 24 iunie 2011 SC C.A. SRL a solicitat obligarea lui SC M.I. SRL la plata sumei de 38.142 DOLARI S.U.A. sub motiv că aceasta a livrat doar 11,299 tone floarea-soarelui, rămânând nelivrată 138,7 tone din cantitatea de 150 tone floarea-soarelui producția anului 2010, pe care s-a obligat s-o livreze, producându-i astfel prejudiciul al cărui cuantum a fost prestabilit prin clauza penală prevăzută în art. 8.2 din contract.

Analizând dosarul cauzei, tribunalul a constatat că cele două părți au încheiat contractul de vânzare din 17 iunie 2010 prin care pârâta s-a obligat să livreze reclamantei 150 tone floarea-soarelui la un preț de 275 DOLARI S.U.A. tonă fizică pentru marfa livrată + 19% TVA, livrarea urmând să aibă loc în perioada 25 august - 25 septembrie 2010; că potrivit art. 8.2 din contract cumpărătorul este îndreptățit să achiziționeze același tip de marfă de pe piață dacă vânzătorul nu își respectă obligația de livrare a mărfii, acesta urmând să suporte diferența de preț, fie poate considera contractul desființat de plin drept, în oricare din situații cumpărătorul putând solicita daune interese de 100% din valoarea mărfii nelivrate; că pârâta a livrat numai 11,29 tone floarea-soarelui, rămânând un rest de 138,7 tone, respectiv 38.142 DOLARI S.U.A.

(echivalent a 113.243 RON). Tribunalul a observat că părțile nu au încheiat un antecontract, cum a susținut pârâta, ci un contract, semnat de reprezentantul pârâtei, în temeiul căruia pârâta a predat biletul la ordin, ce constituia garanția prevăzută de art. 8 din contract, și a livrat o parte din cantitatea de floarea-soarelui, împrejurare recunoscută de pârâtă, astfel că nu a fost reținută teza acesteia privind existența unui antecontract de vânzare, fiind lipsită de importanță împrejurarea că pârâta nu se afla în posesia unui exemplar al contractului. În concluzie, tribunalul a observat că în temeiul art. 969 C. civ., pârâta este datoare la plata sumei de 38.142 DOLARI S.U.A. (113.243 RON în echivalent).

La 9 martie 2012 SC M.I. SRL a declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală. Analizând cererea de apel în raport de criticile formulate, apelul a fost apreciat ca nefondat. Critica, prin care, apelanta a susținut că, contractul ar fi nul pentru că a fost încheiat prin exercitarea abuzivă a poziției dominante a reclamantei, constând într-o procedură defectuoasă de încheiere a contractului și anume, semnarea în alb a contractului de furnizorii producției agricole și ulterior, semnarea acestuia de reclamantă a fost găsită nefondată. Curtea a observat că pârâta nu a învestit prima instanță, și deci nu poate să solicite direct în apel anularea unui contract ce ar fi rezultatul manifestării poziției dominante a reclamantei pe piața vânzării de floarea-soarelui [art. 294 alin. (1) C. proc.

civ.]. Pe de altă parte, Curtea a observat că nu exista nicio dovadă a încheierii contractului în condițiile descrise de apelantă. De asemenea, nu a fost găsită fondată nici cea de a doua critică, prin care, în esență, apelanta a susținut că datorită unor împrejurări ea a fost îndreptățită să considere că reclamanta a renunțat la executarea contractului. Mai întâi, Curtea a observat că nu există nicio dovadă privind restituirea biletului la ordin. De asemenea, nu este relevant faptul că reclamanta nu a menționat numărul de ieșire din registrul acesteia. În fine pentru aceleași considerente, nu poate fi reținut nici argumentul apelantei prin care a susținut ca ea era îndreptățită să considere că reclamanta a renunțat la executarea contractului, din moment ce la 25 august 2010 nu a răspuns la adresa formulată de pârâtă prin care aceasta comunica faptul că nu ar avea un exemplar al contractului semnat de părți.

Reclamanta nu era obligată să răspundă la adrese. Ea nu are decât datoria de a plăti prețul mărfii livrate. În ceea ce privește critica privind survenirea unei forțe majore, se arată că aceasta nu a fost dovedită. Nu a fost apreciată fondată nici critica prin care, în esență, apelanta a susținut că instanța a interpretat greșit clauza penală prevăzută de art. 8.2 din contract, reținând că reclamanta era îndreptățită să rezoluționeze contractul și să pretindă daune interese în cuantum de 100% din valoarea mărfii, fără să observe că, în realitate, textul arătat trebuie să fie interpretat în sensul că reclamanta nu putea decât să achiziționeze cantitatea de marfă pe care pârâta nu i-a livrat-o, urmând ca pârâtă să suporte diferența de preț.

Văzând clauza penală prevăzută de art. 8.2 din contract, Curtea a observat că reclamanta are, în ipoteza în care pârâta nu-și execută obligația, opțiunea achiziționării mărfii de pe piață, cu obligarea pârâtei la plata diferenței de preț, fie rezoluțiunea de plin drept a contractului, cu obligarea pârâtei la plata daunelor interese de 100% din valoarea mărfii nelivrate. Curtea a observat că reclamanta cumpărătoare avea opțiunea între cele două ipoteze fără să fie condiționată în această alegere. Pe de altă parte, faptul că pârâta a executat o parte din contract, nu o îndreptățește să oblige reclamanta la alegerea primei ipoteze de angajare a răspunderii și anume plata diferenței dintre prețul plătit de cumpărător pentru marfa achiziționată pe piață și prețul convenit de părți.

În consecință, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 238 din 18 mai 2012 a respins apelul declarat de apelanta SC M.I. SRL, ca nefondat. Împotrivi acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.I. SRL Zimnicea, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii pe fond. În susținerea cererii de recurs, recurenta a arătat că în mod greșit a apreciat instanța de apel că în calea de atac a apelului a învestit instanța cu o cerere nouă în anularea contractului, aceasta fiind în realitate o apărare pe fond cu privire la modul în care a fost încheiat contractul în cauză. În continuare susține că a sesizat organele de urmărire penală pentru a se pronunța cu privire la infracțiunile de înșelăciune în convenții, fals și uz de fals.

Se mai susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că nu a fost restituit biletul la ordin. În ceea ce privește interpretarea contractului, recurenta arată că motivarea corectă este cea prezentată de noi în motivele de apel și întrucât a executat parțial contractul, în mod corect trebuia să se aplice dispozițiile art. 8.2 din contract. În combaterea cererii de recurs, intimata-reclamantă SC C.A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate, arătând în esență că în mod corect s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 1073 C. civ. La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, ca o chestiune prealabilă excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Este de observat că deși recurenta a invocat în susținerea recursului său, motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivele invocate, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de decizia pronunțată de către instanța de apel, însă modalitatea în care au fost expuse criticile, face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Potrivit art. 129 și 126 alin. (2) din Constituția României exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de lege. În acest sens sunt de observat dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ. care stabilesc sub sancțiunea nulității condițiile cerute pentru promovarea recursului.

Potrivit articolului menționat cererea de recurs trebuie să cuprindă pe lângă alte mențiuni motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În conformitate cu aceste dispoziții, este de reținut că în exercitarea dreptului de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor legitime legiuitorul ținând seama de caracterul extraordinar al căii de atac promovate care vizează numai examinarea nelegalității soluțiilor pronunțate anterior fără să-și propună o rejudecare a fondului, a impus condițiile de formă prevăzute de lit. a) - d) ale articolului menționat. Ținând seama de natura și exigentele administrării justiției în această cale extraordinară de atac, care nu aduce atingere substanței dreptului în condițiile în care partea a avut la îndemână căile devolutive anterioare, Înalta Curte a constatat că recursul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. întrucât indicarea de formă a art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate care să vizeze aplicarea greșită a legii cu o minimă argumentare în drept nu răspunde cerinței impuse de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Nici relatarea faptelor procesului nu este suficientă pentru examinarea recursului, art. 304 C. proc. civ. stabilind expres că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, cu respectarea condițiilor de exercițiu a acestei căi de atac. Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța de recurs nu se poate substitui părții pentru analiza unor motive ipotetice, de vreme ce recursul nu este cale de atac devolutivă care să permită legal o astfel de examinare.

Simpla nemulțumite a părții, cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de pârâta SC M.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 238 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - AS