ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1351/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor, și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 386 din 12 ianuarie 2012 a

Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată

de SC C.A. SRL și a fost obligată pârâta SC M.I. SRL la plata sumei de 38.142

DOLARI S.U.A. (echivalentul în RON 113.243 RON), reprezentând despăgubiri și

3.880,86 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel tribunalul a constatat că la 24 iunie 2011 SC C.A. SRL a solicitat

obligarea lui SC M.I. SRL la plata sumei de 38.142 DOLARI S.U.A. sub motiv că

aceasta a livrat doar 11,299 tone floarea-soarelui, rămânând nelivrată 138,7

tone din cantitatea de 150 tone floarea-soarelui producția anului 2010, pe care

s-a obligat s-o livreze, producându-i astfel prejudiciul al cărui cuantum a

fost prestabilit prin clauza penală prevăzută în art. 8.2 din contract.

Analizând dosarul

cauzei, tribunalul a constatat că cele două părți au încheiat contractul de

vânzare din 17 iunie 2010 prin care pârâta s-a obligat să livreze reclamantei

150 tone floarea-soarelui la un preț de 275 DOLARI S.U.A. tonă fizică pentru

marfa livrată + 19% TVA, livrarea urmând să aibă loc în perioada 25 august - 25

septembrie 2010; că potrivit art. 8.2 din contract cumpărătorul este

îndreptățit să achiziționeze același tip de marfă de pe piață dacă vânzătorul

nu își respectă obligația de livrare a mărfii, acesta urmând să suporte

diferența de preț, fie poate considera contractul desființat de plin drept, în

oricare din situații cumpărătorul putând solicita daune interese de 100% din

valoarea mărfii nelivrate; că pârâta a livrat numai 11,29 tone

floarea-soarelui, rămânând un rest de 138,7 tone, respectiv 38.142 DOLARI

S.U.A. (echivalent a 113.243 RON).

Tribunalul a observat

că părțile nu au încheiat un antecontract, cum a susținut pârâta, ci un

contract, semnat de reprezentantul pârâtei, în temeiul căruia pârâta a predat

biletul la ordin, ce constituia garanția prevăzută de art. 8 din contract, și a

livrat o parte din cantitatea de floarea-soarelui, împrejurare recunoscută de

pârâtă, astfel că nu a fost reținută teza acesteia privind existența unui

antecontract de vânzare, fiind lipsită de importanță împrejurarea că pârâta nu

se afla în posesia unui exemplar al contractului.

În concluzie,

tribunalul a observat că în temeiul art. 969 C. civ., pârâta este datoare la

plata sumei de 38.142 DOLARI S.U.A. (113.243 RON în echivalent).

La 9 martie 2012 SC

M.I. SRL a declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

Analizând cererea de

apel în raport de criticile formulate, apelul a fost apreciat ca nefondat.

Critica, prin care,

apelanta a susținut că, contractul ar fi nul pentru că a fost încheiat prin

exercitarea abuzivă a poziției dominante a reclamantei, constând într-o

procedură defectuoasă de încheiere a contractului și anume, semnarea în alb a

contractului de furnizorii producției agricole și ulterior, semnarea acestuia

de reclamantă a fost găsită nefondată.

Curtea a observat că

pârâta nu a învestit prima instanță, și deci nu poate să solicite direct în

apel anularea unui contract ce ar fi rezultatul manifestării poziției dominante

a reclamantei pe piața vânzării de floarea-soarelui [art. 294 alin. (1) C.

proc. civ.].

Pe de altă parte,

Curtea a observat că nu exista nicio dovadă a încheierii contractului în

condițiile descrise de apelantă.

De asemenea, nu a

fost găsită fondată nici cea de a doua critică, prin care, în esență, apelanta

a susținut că datorită unor împrejurări ea a fost îndreptățită să considere că

reclamanta a renunțat la executarea contractului.

Mai întâi, Curtea a

observat că nu există nicio dovadă privind restituirea biletului la ordin.

De asemenea, nu este

relevant faptul că reclamanta nu a menționat numărul de ieșire din registrul

acesteia.

În fine pentru

aceleași considerente, nu poate fi reținut nici argumentul apelantei prin care

a susținut ca ea era îndreptățită să considere că reclamanta a renunțat la

executarea contractului, din moment ce la 25 august 2010 nu a răspuns la adresa

formulată de pârâtă prin care aceasta comunica faptul că nu ar avea un exemplar

al contractului semnat de părți. Reclamanta nu era obligată să răspundă la

adrese. Ea nu are decât datoria de a plăti prețul mărfii livrate.

În ceea ce privește

critica privind survenirea unei forțe majore, se arată că aceasta nu a fost

dovedită.

Nu a fost apreciată

fondată nici critica prin care, în esență, apelanta a susținut că instanța a

interpretat greșit clauza penală prevăzută de art. 8.2 din contract, reținând

că reclamanta era îndreptățită să rezoluționeze contractul și să pretindă daune

interese în cuantum de 100% din valoarea mărfii, fără să observe că, în

realitate, textul arătat trebuie să fie interpretat în sensul că reclamanta nu

putea decât să achiziționeze cantitatea de marfă pe care pârâta nu i-a

livrat-o, urmând ca pârâtă să suporte diferența de preț.

Văzând clauza penală

prevăzută de art. 8.2 din contract, Curtea a observat că reclamanta are, în

ipoteza în care pârâta nu-și execută obligația, opțiunea achiziționării mărfii

de pe piață, cu obligarea pârâtei la plata diferenței de preț, fie rezoluțiunea

de plin drept a contractului, cu obligarea pârâtei la plata daunelor interese

de 100% din valoarea mărfii nelivrate.

Curtea a observat că

reclamanta cumpărătoare avea opțiunea între cele două ipoteze fără să fie

condiționată în această alegere.

Pe de altă parte,

faptul că pârâta a executat o parte din contract, nu o îndreptățește să oblige

reclamanta la alegerea primei ipoteze de angajare a răspunderii și anume plata

diferenței dintre prețul plătit de cumpărător pentru marfa achiziționată pe

piață și prețul convenit de părți.

În consecință, Curtea

de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 238 din 18 mai

2012 a respins apelul declarat de apelanta SC M.I. SRL, ca nefondat.

Împotrivi acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC M.I. SRL Zimnicea, prin care a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

acțiunii pe fond.

În susținerea cererii

de recurs, recurenta a arătat că în mod greșit a apreciat instanța de apel că

în calea de atac a apelului a învestit instanța cu o cerere nouă în anularea

contractului, aceasta fiind în realitate o apărare pe fond cu privire la modul

în care a fost încheiat contractul în cauză.

În continuare susține

că a sesizat organele de urmărire penală pentru a se pronunța cu privire la

infracțiunile de înșelăciune în convenții, fals și uz de fals.

Se mai susține că în

mod greșit a reținut instanța de apel că nu a fost restituit biletul la ordin.

În ceea ce privește

interpretarea contractului, recurenta arată că motivarea corectă este cea

prezentată de noi în motivele de apel și întrucât a executat parțial

contractul, în mod corect trebuia să se aplice dispozițiile art. 8.2 din

contract.

În combaterea cererii

de recurs, intimata-reclamantă SC C.A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate,

arătând în esență că în mod corect s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor

art. 1073 C. civ.

La termenul de

astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, ca o chestiune prealabilă excepția

nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

Este de observat că

deși recurenta a invocat în susținerea recursului său, motivele prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat

motivele invocate, conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de decizia

pronunțată de către instanța de apel, însă modalitatea în care au fost expuse

criticile, face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Potrivit art. 129 și

126 alin. (2) din Constituția României exercitarea căilor de atac împotriva

hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de lege. În

acest sens sunt de observat dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ.

care stabilesc sub sancțiunea nulității condițiile cerute pentru promovarea

recursului. Potrivit articolului menționat cererea de recurs trebuie să

cuprindă pe lângă alte mențiuni motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor.

În conformitate cu

aceste dispoziții, este de reținut că în exercitarea dreptului de a se adresa

justiției pentru apărarea intereselor legitime legiuitorul ținând seama de

caracterul extraordinar al căii de atac promovate care vizează numai examinarea

nelegalității soluțiilor pronunțate anterior fără să-și propună o rejudecare a

fondului, a impus condițiile de formă prevăzute de lit. a) - d) ale articolului

menționat.

Ținând seama de

natura și exigentele administrării justiției în această cale extraordinară de

atac, care nu aduce atingere substanței dreptului în condițiile în care partea

a avut la îndemână căile devolutive anterioare, Înalta Curte a constatat că

recursul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. întrucât indicarea de formă a art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate care

să vizeze aplicarea greșită a legii cu o minimă argumentare în drept nu

răspunde cerinței impuse de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Nici relatarea

faptelor procesului nu este suficientă pentru examinarea recursului, art. 304

C. proc. civ. stabilind expres că modificarea sau casarea unor hotărâri se

poate cere numai pentru motive de nelegalitate, cu respectarea condițiilor de

exercițiu a acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând

trebuie reținut faptul că instanța de recurs nu se poate substitui părții

pentru analiza unor motive ipotetice, de vreme ce recursul nu este cale de atac

devolutivă care să permită legal o astfel de examinare.

Simpla nemulțumite a

părții, cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel,

fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii, nu

pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art.

304 C. proc. civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care

statuează asupra obiectului recursului.

Constatând că

recurenta nu s-a conformat obligației prevăzută de art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte

va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs declarată de pârâta SC M.I. SRL împotriva Deciziei civile nr.

238 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în

temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - AS