ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4883/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Reclamanta

SC G.C.I. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtul A.D.A.D.L.I., solicitând

obligarea acestuia la plata sumei de 276.518,76 lei reprezentând penalități de

întârziere.

Prin sentința civilă nr. 807 din 12 octombrie 2011

Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea comercială formulată de

reclamantă și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 276.518,76 lei precum

și la 6.881,18 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că

între părțile contractante a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare din 14

octombrie 2009 și addendumul nr. 2 conform căruia pârâta A.D.A.D.L.I. în

calitate de vânzător s-a obligat să-i livreze reclamantei SC G.C.I. SRL Arad

cereale producția 2009 și întrucât aceasta nu i-a livrat cantitatea de 105 tone

floarea soarelui în perioada prevăzută în contract, prin addendumul nr. 2 s-a

convenit livrarea acestei cantități până la 15 octombrie 2010, nelivrarea fiind

sancționată cu aplicarea unei penalități de 1% pe zi de întârziere pe perioada

1 ianuarie 2010 - 15 octombrie 2010.

Instanța de fond nu a primit apărările pârâtei în

sensul că addendumul a fost semnat din greșeală, considerând-o neverosimilă

față de împrejurarea că pârâta uzual încheia astfel de acte.

Constatând că pârâta nu a livrat cantitatea de marfă la care

s-a obligat, față de dispozițiile art. 969 C. civ. și dispozițiile

contractului, instanța a admis acțiunea, apreciind în același timp că Legea nr.

193/2000 nu are legătură cu litigiul de față întrucât actul normativ se referă

la protecția consumatorului și nu la raporturile juridice stabilite între

comercianți.

Pârâta întreprinderea individuală A.D.A.D.L.I. A

declarat apel împotriva sentinței instanței de

fond, care a fost admis de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

prin decizia; civilă nr.60 din 5 martie 2012, conform căreia a fost schimbată

sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând-o

pe pârâtă la plata sumei de 222.999 lei penalități de întârziere și compensând cheltuielile

de judecată, a obligat-o pe pârâtă la 3.430,18 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei s-a reținut că prima instanță nu

trebuia să admită în totalitate acțiunea întrucât reclamanta nu putea solicita

penalități la suma datorată ca T.V.A. avându-se în vedere că reclamanta nu a

achitat T.V.A. și nu a emis factură pentru pretențiile din prezenta cauză,

astfel că în conformitate cu art. 969 și art. 1087 C. civ. (vechi) suma

datorata cu titlu de penalități este 222.999 lei.

Instanța a apreciat realizată procedura concilierii directe,

convocarea la concilierea directă fiind comunicată conform prevederilor art.90

alin. (1) C. proc. civ., astfel că a respins acest motiv de apel, respingând și

apărările pârâtei referitoare la semnarea greșită a addendumului nr. 2 la

contract, dar și pe cele referitoare la invocarea facturii storno pentru 75,731

tone, restul de 29,269 tone nelivrate intrând în marja de 5% minus stabilită

prin contract.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs,

solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca

nefondată, cu cheltuieli de judecată, fiind întemeiat în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A invocat greșita soluționare a litigiului față de

împrejurarea că procedura convocării la conciliere directă nu a fost dovedită,

aceasta fiind comunicată la un punct de lucru, în Arad, str. Prutului nr. 2

județul Arad, astfel că acțiunea trebuia respinsă ca prematur introdusă.

De asemenea a susținut că instanța de apel, greșit a reținut

că recurenta a livrat toată cantitatea de floarea soarelui, și care s-a obligat

fată de reclamantă, aceasta fiind dovedită cu înscrisurile aflate la dosarul

cauzei.

A arătat că între părți s-au încheiat două contracte în baza

cărora trebuia să livreze 850 tone floarea soarelui, fiind livrată cantitatea

de 744,99 tone floarea soarelui, rămânând 105 tone floarea soarelui și că a

fost stornată cantitatea de 75,731 tone cu factura nr. 107, rămânând c

diferență de 29,269 tone de livrat care se încadrează în marja de 5% plus sau

minus, așa cum prevede contractul din 14 octombrie 2009.

În aceste condiții, a susținut reclamanta că nu mai datorează

suma de 222.999 lei câtă vreme a demonstrat că a livrat toată cantitatea de

floarea soarelui.

Intimata a formulat. întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului, arătând în ceea ce privește critica privitoare la

greșita convocare la conciliere directă, că sediul din Arad str. Prutului apare

ca sediu și pe avizele de însoțire a mărfii și în contractele semnate, astfel

că a fost corect comunicată convocarea la concilierea directă.

Privitor la motivul: potrivit căruia instanța a apreciat

greșită cantitatea de marfă livrată în sensul că nu a luat în considerare

factura de stornare nr. 107 din 16 noiembrie 2009 și nici dispozițiile

contractului referitoare la marja de 5 minus sau plus prevăzută de contract,

reclamanta a susținut că factura storno a fost emisă anterior încheierii

addendumului nr. 2 din 30 aprilie 2010 prin care pârâta s-a obligat să livreze

cantitatea de 105 tone de floarea soarelui.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Art. 304 pct.9 C. proc. civ. prevede că hotărârea

atacată poate fi modificată dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că

recurenta vizează cea d-ea doua ipoteză cu referire la aplicarea greșită a

dispozițiilor art.720

1

alin. (2) din C. proc. civ. pârâta nefiind

convocată la sediul social.

Analizând acest motiv de recurs Înalta Curte constată că

sediul indicat de recurentă în contractele încheiate cu reclamanta este Arad,

str. P., județul Arad.

La acest sediu a fost comunicată convocarea la concilierea

directă, la care este atașată confirmarea de primire, dar și acțiunea introductivă

și citația a cărei dovadă de primire a fost semnată de însăși recurenta(dosar

fond), așa încât susținerea că la această adresă se află doar un dozator de

lapte, nu are relevanță câtă vreme, însăși pârâta l-a declarat ca sediu oficial

prin contractele încheiate și l-a

:

confirmat prin semnarea dovezilor

de primire a citațiilor, dar și a convocării la conciliere directă.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv, se constată că

recurenta nu a indicat ce text de lege a fost încălcat sau aplicat greșit, motivele

referitoare la livrarea cantității de floarea soarelui ca urmare a stornării

prin factură fiind motiv de netemeinicie și nicidecum de nelegalitate. Având în

vedere că în recurs se analizează doar motive de nelegalitate a hotărârilor

atacate, și cum recurenta nu a invocat astfel de motive, Înalta Curte apreciază

că aceste critici nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod

procedură civilă, urmând a le respinge.

Pentru aceste considerente conform art.312 alin. (1) C.

proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A.D.A.D.L.I.

împotriva deciziei civile nr. 60 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2012.