Decizia nr. 458/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 838/2017 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.11.2016, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, să constate intervenită compensarea creanțelor reciproce, până la concurența sumei de 460.799,07 de RON, în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 899/2011.

Hotărârea pronunțate în primă instanță: Prin Sentința civilă nr. 838 din 15.06.2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea reclamantei A., împotriva pârâtului Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Hotărârile pronunțate în apel: Prin Decizia intermediară nr. 14 din 14.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2017, instanța a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 838 din 15.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a anulat sentința civilă apelată și a stabilit termen pentru evocarea fondului. Prin încheierea de ședință din 26.02.2018, instanța a dispus, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice. Prin Decizia civilă nr. 584A din 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apei București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, a fost respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Cererea de recurs și apărările formulate în cauză: Împotriva acestei ultime decizii, a formulat recurs reclamanta A., solicitând instanței de recurs admiterea în parte a acțiunii și compensarea creanțelor reciproce ale părților, până la concurența sumei înscrise în titlul de creanță al reclamantei, respectiv 448.248,07 RON. Recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest sens, a arătat că, în baza Hotărârii nr. 899 din 03.03.2011, emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, au fost stabilite compensații bănești, în sumă de 448.248,07 RON, care trebuiau achitate în termen de 2 ani, cel mai târziu la data de 03.03.2013. Deși Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost notificată de executorul judecătoresc, aceasta nu a achitat benevol suma menționată. La data de 14.08.2012, a fost pronunțată încheierea de încuviințare a executării silite de către Judecătoria sectorului 2 București. Recurenta a ridicat suma datorată, la împlinirea termenului de doi ani, când plata trebuia efectuată, în mod legal și benevol, de către ANRP, cu atât mai mult cu cât art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 prevedea că suma trebuie plătită eșalonat în 2 tranșe, respectiv 40%, în primul an, și 60%, în al doilea an. Deoarece obligația de plată subzistă și trebuia executată de bunăvoie, aceasta a încasat banii în mod legal, fiind prejudiciată prin nerecuperarea sumei la termen, în primul și al doilea an, astfel cum prevede legea. În speță, există un titlu executoriu valabil, respectiv Hotărârea nr. 899/03.03.2011, termenul de plată este scadent și suma este datorată de ANRP. Prin Sentința civilă nr. 12165 din 12.11.2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, irevocabilă, s-a dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 460.799,07 RON, pentru pârâta Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În consecință, sunt incidente dispozițiile privind compensarea, deoarece ANRP îi datorează suma din titlul executoriu, indexată cu indicele ratei inflației, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă și au trecut termenele scadente de plată, intervenind compensarea. Recurenta-reclamantă a susținut că este titulară unui drept de creanță care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, creanță în baza căreia beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției (a se vedea în acest sens, cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis, Adreadis c. Greciei, Jasuniene c. Lituaniei, Șandor și Virgil Ionescu c. României). În speță, trebuie să opereze compensarea celor două creanțe reciproce, neputându-se restitui către ANRP o plată datorată, ale cărei termene sunt scadente, deoarece s-ar crea un prejudiciu în patrimoniul creditoarei, plata fiind efectuată în baza titlului executoriu valabil, legiuitorul recunoscând, în patrimoniul creditoarei, un drept de creanță care trebuie executat. În mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a respins acțiunea, deoarece, în speță, se aplică și dispozițiile imperative de plată stabilite prin art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1.120/2006, privind ambele termene de plată scadente, cel mai târziu la data de 03.03.2013, având în vedere data emiterii titlului executoriu - 03.03.2011, precum și principiul tempus regit actum, existând creanțe reciproce ale părților. Astfel cum s-a statuat și prin opinia separată a instanței, în speță, se aplică și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, iar în temeiul acestei dispoziții, dreptul de creanță al reclamantei a devenit exigibil, începând cu 01.01.2015. Reclamanta, în prezent, are calitatea de creditor pentru creanța stabilită în titlul care i-a fost eliberat din anul 2011, față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care a preluat atribuțiile care reveneau ANRP, la data emiterii Hotărârii nr. 988/2011, respectiv plata compensațiilor stabilite prin această hotărâre, iar ANRP are calitatea de creditor al reclamantei, pentru suma pe care aceasta a încasat-o, în urma executării silite anulate de către instanța. Creanțele pe care le conferă reclamantei, respectiv, pârâților cele două titluri de creanță sunt reciproce, certe și exigibile, astfel încât sunt susceptibile de a fi stinse, în temeiul art. 1616 C. civ., până la concurența celei mai mici dintre ele, respectiv până la concurența sumei de 448.248,07 RON, înscrisă în titlul de creanță al reclamantei. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat, în principal, să se constate nulitatea cererii de recurs, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea excepției nulității recursului, intimata a arătat că recurenta a reiterat aspectele învederate prin cererea de apel, astfel că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pe fondul cauzei, a susținut că, în raport de art. 10 alin. (6) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, nu are obligații privind plata creanțelor stabilite în baza Legii nr. 290/2003, ci doar obligația de a emite decizii de actualizare și a titlurilor de plată, astfel că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile exigibilității și reciprocității creanțelor, sarcina plății revenind în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, această plată efectuându-se în tranșe anuale egale, eșalonate, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. A precizat că recurenta a încasat despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 899 din 03.03.2011, emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin dosarul de executare nr. x/2012 al B.E.J. B., înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014. Având în vedere că executarea silită a fost declarata nelegală, prin Sentința civilă nr. 12165 din 12.11.2015, pronunțată de Judecătoria sector 2 București, până când recurenta nu restituie întreaga sumă de 460.799,07 RON, A.N.R.P. nu are nicio obligație față de aceasta, dintre cele stabilite prin Legea nr. 164/2014, respectiv de a emite decizia de actualizare pentru despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 899/2011 și a titlurilor de plată aferente. Mai mult, solicitarea de constatare a compensației legale între creanța stabilită prin Hotărârea nr. 899/03.03.2011 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și suma a cărei restituire a fost solicitată în dosarul de instanță nr. x/2015, în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 12165 din 12.11.2015, a fost deja analizată de către Tribunalul București, fiind invocată prin recursul împotriva Sentinței civile nr. 12165 din 12.11.2015, instanța pronunțând în acest sens Decizia civilă nr. 46/R din 02.02.2017.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 octombrie, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului; a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 584A din 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 19 februarie 2020, ora 9, completul C10 - noul C. proc. civ., cu citarea părților. În etapa procesuala a recursului, nu a fost solicitată și administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 492 C. proc. civ.

Considerentele și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante, în vigoare la data soluționării recursului, Înalta Curte reține următoarele: Prin Hotărârea nr. 899 din 03.03.2011, emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, au fost stabilite, în favoarea reclamantei recurente A., în calitate de moștenitoare, pentru bunurile de care au fost deposedați C. și D., ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a ținutului Herța, precum și ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, compensații bănești în cuantum de 448.248,07 RON, reprezentând valoarea a 39,6302 ha teren agricol. Prin încheierea pronunțată la data de 14.08.2012 de către Judecătoria sectorului 2 București, a fost dispusă încuviințarea executării silite împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în baza hotărârii menționate supra care a fost executată silit, prin înființarea popririi, de către reclamantă, aceasta încasând suma corespunzătoare valorii compensațiilor dispuse. Procedura executării silite a fost invalidată prin hotărâre judecătorească irevocabilă - Decizia civilă nr. 1158 din 18.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, în procedura contestației la executare exercitate de către entitatea de stat executată silit. Prin Sentința civilă nr. 12165 din 12.11.2015, Judecătoria sectorului 2 București a admis cererea de întoarcere a executării silite formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a dispus restabilirea situației anterioare, respectiv obligarea numitei A. să restituie suma de 460.799,07 RON, în favoarea acestei entități. Prin demersul judiciar declanșat în cauză, reclamanta A. a solicitat instanței compensarea creanțelor pretins reciproce ale părților. Acest demers a fost respins de către instanța de apel, în complet de divergență, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile compensării prevăzute de dispozițiile art. 1616 și 1617 C. civ., deoarece nu este vorba de două creanțe, conform ipotezei legale, ci, în realitate, de aceeași creanță. Astfel, instanța de apel a reținut că creanța reclamantei, rezultată din Hotărârea nr. 899 din 3.03.2011, emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, a fost executată silit de către aceasta, instanță de judecată constatând nelegalitatea executării silite și dispunând întoarcerea executării, conform Sentinței civile nr. 12165 din 12.11.2015, pronunțată de Judecătoria sector 2 București. În consecința, instanța de apel a apreciat că este vorba despre aceeași creanță, ce a fost nelegal executată silit de reclamantă, aceasta devenind debitoare în întoarcerea executării silite, nefiind îndeplinită condiția existenței unor creanțe diferite între părți, astfel încât cererea de chemare în judecată este neîntemeiată. Instanța de apel a remarcat, totodată, că nu i se poate permite reclamantei, chiar deținătoare a unui titlu executoriu, să procedeze la o executare nelegală, anulată în instanță, să invoce compensarea între creanță pe care o datorează, în urma dispunerii întoarcerii executării silite, și cea din titlul executoriu, nelegal executat, deoarece, dacă s-ar permite acest lucru, ar însemna că orice persoană care deține un titlu executoriu, neachitat de bună-voie, să poată proceda la o executare silită nelegală, refuzând apoi să achite creanța rezultată din constatarea nelegalității executării silite, prin invocarea compensării cu creanța executată nelegal. În opinia separată, s-a apreciat, dimpotrivă, că, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, dreptul de creanță al reclamantei a devenit exigibil începând cu data de 1 ianuarie 2015, astfel că reclamanta are, în prezent, calitatea de creditoare pentru creanța stabilită în titlul care i-a fost eliberat încă din anul 2011, față de Ministerul Finanțelor Publice, entitate care, în prezent, a preluat atribuții ce reveneau ANRP la data emiterii Hotărârii nr. 899/2011, respectiv cele privind plata compensațiilor de natura celor stabilite prin hotărârea menționată, și, în egală măsură, că ANRP are calitatea de creditor al reclamantei, pentru suma pe care aceasta din urmă a încasat-o, în urma procedurii viciate de executare silită. Drept consecință, creanțele pe care le conferă reclamantei, și respectiv pârâților cele două titluri de creanță sunt reciproce, sunt certe și exigibile, astfel că sunt susceptibile de a fi stinse, în temeiul art. 1616 C. civ., până la concurența celei mai mici dintre ele, respectiv până la concurența sumei de 448.248,07 RON, înscrisă în titlul de creanță al reclamantei. Invocând motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că trebuie să opereze compensarea celor două creanțe, neputându-se restitui către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților o plată datorată, ale cărei termene sunt scadente; că are un titlu executoriu valabil, creanța sa fiind certă, lichidă și exigibilă; și că este titulara unui drept de creanță care beneficiază de protecția art. 1 al Primului Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului. La momentul judecării recursului, instanța de recurs a constatat că a intrat în vigoare O.U.G. nr. 63/2018 privind compensarea unor creanțe reciproce între Statul Român și persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietății, precum și pentru prorogarea unui termen, publicată în M. Of. nr. 602/13 iulie 2018, necesitatea adoptării acesteia fiind amplu argumentată în expunerea de motive ce face parte integrantă din conținutul actului. Conform art. 1 alin. (1) din acest act normativ, se sting, prin compensare, creanțele statului reprezentând sumele datorate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în temeiul unor titluri executorii, reprezentate de hotărâri judecătorești definitive prin care instanțele de judecată au dispus întoarcerea executării silite și restituirea sumelor executate de persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul (...) Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, cu creanțele reprezentând sumele de bani pe care aceste persoane trebuie să le încaseze de la Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza actelor administrative emise cu titlu de despăgubiri, în temeiul (...) Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare. Prin derogare de la prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, în aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, sunt considerate exigibile creanțele stabilite prin actele administrative prevăzute la alin. (2), în limita sumelor ce fac obiectul compensării (alin. (3)). Cum acest act normativ care face parte din dreptul intern nu exista la momentul soluționării cauzei de către instanța de apel - 11.06.2018, dar în prezent, un asemenea act, ce reglementează în domeniul cauzei deduse judecății, constituie un element al ordinii normative, de care nu se poate face abstracție, instanța de recurs apreciază, în considerarea soluțiilor pe care le poate pronunța o instanță de recurs, cu privire specială asupra soluțiilor Înaltei Curți, reglementate de către art. 496 și art. 497 C. proc. civ., că se impune casarea deciziei recurate, pentru a se verifica de către instanța de apel dacă creanța deținută de reclamantă, în baza unui titlu executoriu ce nu a fost anulat - Hotărârea nr. 899/3.03.2011, emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006 - îndeplinește condițiile legale pentru a opera compensarea, prin efectul legii, cu creanța pe care statul o invocă, și care are ca temei Sentința civilă nr. 12165 din 12.11.2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București. Astfel, având în vedere litigiile purtate între părți și hotărârile judecătorești pronunțate în aceste cauze, dar și termenele impuse de legiuitor în această materie, va trebui să se distingă între anularea executării silite, considerată nelegală, întrucât a fost pornită de către recurentă înainte de expirarea termenelor legale, și existența unor titluri executorii valabile pe care părțile le exhibă, să se analizeze dacă creanțele rezultate din aceste titluri au, în prezent, caracter cert, lichid și exigibil, în sensul art. 379 alin. (3) și (4) și art. 653 alin. (4) C. proc. civ. și sunt reciproce, dar și să se aprecieze dacă situația dedusă judecații în prezentul litigiu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 63/2018 și să se determine, din perspectiva dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție, garantat de articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dacă se impune parcurgerea procedurii administrative reglementate de acest act normativ sau instanța de judecată, învestită cu o cerere de compensare a creanțelor despre care partea interesată susține că sunt reciproce, poate să dispună ea însăși această compensare, după verificarea întrunirii cerințelor impuse de lege. Tot astfel, în rejudecare, instanța de apel va trebui să analizeze, în contextul obiectiv al cauzei, deci fără a se aduce atingere prezumției de validitate a hotărârilor anterioare, apărările reclamantei vizând existența în patrimoniul său a unui bun actual, sub forma dreptului de creanță existent împotriva statului, ce ar intra sub protecția art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva dreptului de proprietate, garantat de aceste norme, cu toate condițiile pe care aceste dispoziții convenționale le impun în sfera creanțelor, dar și din perspectiva termenelor în care o persoana își poate vedea realizată creanța al cărei debitor este statul, văzute în evoluția legislației în această materie. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 584 A din 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,