ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2586/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal la 15 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia pentru Compensarea Imobilelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să constate ca fiind intervenită compensația între creanța reclamantului și cea a pârâților cu privire la suma ce face obiectul titlului de despăgubire nr. 10750/FF/2010, respectiv a dosarului de executare nr. 370/2011 aflat pe rolul B.E.J. B.. Reclamantul a solicitat ca, în situația în care se va respinge primul capăt de cerere, să se dispună obligarea pârâților la emiterea titlurilor de plată pentru suma de 170.972 RON, reprezentând primele două tranșe ale despăgubirilor ce i se cuvin, conform titlului de despăgubire nr. 10750/FF/2010, emis în dosarul de despăgubiri nr. 17480/FFCC/2009 pentru suma totală de 427.430 RON, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 170.972 RON, reprezentând primele două tranșe ale despăgubirilor devenite scadente conform prevederilor Legii nr. 165/2013. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Sentința Tribunalului Olt Prin încheierea din 29 ianuarie 2016, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei competenței materiale; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a constatat că nu are calitate procesuală pasivă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor; a admis, în parte, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, constatând că aceasta nu are calitate procesuală pasivă cu privire la capătul 3 al cererii, având calitate cu privire la celelalte petite; a unit celelalte excepții invocate de această pârâtă, cu fondul; a admis, în parte, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Finanțelor Publice, constatând că nu are calitate procesuală pasivă cu privire la capetele 1 și 2 ale cererii. Prin sentința nr. 184 din 15 februarie 2017, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Statul Roman prin Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor; a compensat creanța reclamantului de 427.430 RON, stabilită prin decizia nr. 10750/FF/18.02.2010, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu suma de 427.430 RON, reprezentând parte din creanța datorată de reclamant pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților potrivit sentinței civile nr. 91/2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, în dosarul nr. x/2012; a respins cererea privind compensarea formulată în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins celelalte capete de cerere formulate în contradictoriu cu pârâții, ca rămase fără obiect; a respins, ca neîntemeiate, excepțiile privind puterea lucrului judecat și inadmisibilității acțiunii privind compensarea, invocate de pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal Prin decizia nr. 7818 din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 184 din 15 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a casat sentința și a trimis cauza, spre competentă soluționare Tribunalului București, secția civilă, în considerarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu motivarea că deciziile pronunțate de ANRP în condițiile cauzei se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

Sentința Tribunalului București, secția a IV-a civilă Prin încheierea din 23 mai 2018, Tribunalul București, secția a IV- a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale și a necompetenței funcționale a Tribunalului București, secția civilă; a respins, ca neîntemeiată, excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect compensația legală; a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea intervenirii compensației; a respins, ca neîntemeiată, excepția puterii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere având ca obiect compensația legală; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la toate capetele de cerere; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a unit cu fondul cauzei excepția prematurității capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata sumei de 170.972 RON, reprezentând primele două tranșe ale despăgubirilor, excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata sumei de 170.972 RON reprezentând primele două tranșe ale despăgubirilor, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința nr. 1683 din 20 iulie 2018, Tribunalul București, secția a IV- a civilă a admis capătul de cerere formulat, în principal, de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice; a constatat intervenită compensația legală între creanța stabilită în favoarea reclamantului prin decizia nr. 10750/FF/2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cuantum total de 427.430 RON și creanța deținută de pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților împotriva reclamantului, rezultată din sentința civilă nr. 7762/09.07.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Judecătoria Sectorului 2 București, în cuantum de 475.435,31 RON, până la concurența celei mai mici creanțe, respectiv în limita sumei de 427.430 RON; a constatat, ca rămase fără obiect, capetele subsidiare de cerere, precum și excepțiile ridicate cu privire la acestea, lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice, și excepția prematurității capătului de cerere având ca obiect plata primelor două tranșe din creanța invocată de reclamant.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă Prin decizia nr. 1993A din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes a apelului declarat de Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant A., de apelanta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile nr. 1683 din 20 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 20 februarie 2020 și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr.

Prin rezoluția din 27 februarie 2020 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. 4. Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că, în privința recursului declarat împotriva deciziei nr. 1993 din 11 decembrie 2019 a curții de apel, calea de atac nu este admisibilă, în raport de dispozițiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) din lege sunt supuse doar apelului. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, un punct de vedere. Părțile nu au formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Prin rezoluția din 2 noiembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la 26 noiembrie 2020, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului. La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității formulării recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. 5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul din perspectiva excepției inadmisibilității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. la 15 aprilie 2016, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia pentru Compensarea Imobilelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să constate ca fiind intervenită compensația între creanța reclamantului și cea a pârâților cu privire la suma ce face obiectul titlului de despăgubire nr. 10750/FF/2010, respectiv a dosarului de executare nr. 370/2011 aflat pe rolul B.E.J. B., iar în situația în care se va respinge primul capăt de cerere, să se dispună obligarea pârâților la emiterea titlurilor de plată pentru suma de 170.972 RON, reprezentând primele două tranșe ale despăgubirilor ce i se cuvin, conform titlului de despăgubire nr. 10750/FF/2010, emis în dosarul de despăgubiri nr. 17480/FFCC/2009 pentru suma totală de 427.430 RON, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 170.972 RON, reprezentând primele două tranșe ale despăgubirilor devenite scadente conform prevederilor Legii nr. 165/2013. Decizia nr. 10750/FF din 18 februarie 2010 a fost emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza sentinței civile nr. 3364 din 20 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2008, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al recurentului pentru suprafața de 34 ha situat pe raza comunei Pleșoiu, jud. Olt. Ulterior, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin decizie, a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea recurentului pentru suma de 427.430 RON, stabilită în baza raportului de evaluare nr. x/2009, întocmit în dosarul nr. x/2009 În speță, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013, astfel cum a reținut și Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizie definitivă, la momentul calificării naturii juridice a litigiului și stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță. Art. 34 din Legea nr. 165/2013 a stabilit procedura și termenele de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Conform art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 si 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 si 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de masuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". De asemenea, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede următoarele: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei." Din interpretarea textelor procedurale mai sus menționate, rezultă că hotărârile pronunțate în materia Legii nr. 165/2013 nu sunt susceptibile de exercitarea controlului judiciar al recursului. Persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Ca atare, în raport de dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 1993A din 11 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este supusă, prin lege, cenzurii căii de atac a recursului. Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac. Pentru aceste considerente, calea de atac a recursului formulat în cauză de reclamantul A. va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,