ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1976/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligată pârâta să emită titlul de plată conform Deciziei nr. 4959/FF/26.09.2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 parag. I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005.

Prin încheierea nr. 29 din 02 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului Olt și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de apelanta A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea secției I civilă a Tribunalului Olt.

Prin Decizia nr. 12 din 10 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă în Dosarul nr. x/2016, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă în Dosarul nr. x/2016, din oficiu, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în hotărâre, în sensul că în loc de Decizia nr. 12/2017, cum greșit a fost scris, se va scrie Sentința nr. 12/2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 01.02.2017, sub nr. x/2017.

La termenul de judecată din 13.03.2017, Curtea, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 162/2017 din 13 martie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Olt, secția I civilă.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, reclamanta a învestit instanța de contencios la data de 13.07.2016 cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de plată pentru despăgubirile stabilite conform Deciziei nr. 4959/FF/26.09.2008 emisă de pârâtă, temeiul de drept invocat fiind dispozițiile art. 6 parag. I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, coroborate cu prevederile art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013.

Înalta Curte, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 13.07.2016, raportat și la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial la data de 17 mai 2013, constată că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013 și nu dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Dispozițiile Legii nr. 165/2013 prevăd procedura de urmat și competența de soluționare a cererilor prin care se urmărește obținerea de despăgubiri, prin art. 50 alin. (1) lit. c) din acest act normativ fiind abrogate dispozițiile contrare din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel încât, după data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, orice cerere urmează procedura de soluționare prevăzută de acest act normativ.

Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013:

"Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza B. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Totodată, potrivit dispozițiilor cuprinse în același act normativ, după apariția acesteia se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care are atribuțiile prevăzute în art. 17 din lege, iar art. 21 - 35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc procedura de urmat în situația soluționării cererilor privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv.

Conform art. 17 alin. (1) lit. a)-b) din Legea nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 165/2013, prin excepție de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) și (7), Secretariatul Comisiei Naționale analizează dosarele care conțin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și propune Comisiei Naționale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității învestite de lege.

Conform dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a celor transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale respective.

Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Din interpretarea logico-juridică a textului de lege suscitat rezultă că deciziile de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate, de persoana care se consideră îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Aceste dispoziții sunt speciale în raport cu cele ale Legii nr. 554/2004 și, ca urmare, derogă de la regulile de competență stabilite prin acest din urmă act normativ.

Prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 legiuitorul a instituit o nouă competență funcțională de soluționare a litigiilor izvorâte din această lege, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 rezultă că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost de a stabili competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității în privința tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, emiterea titlului de plată înscriindu-se între obligațiile prevăzute în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, entitate învestită de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor și de stabilire a măsurilor reparatorii, potrivit art. 3 pct. 4 lit. f) din actul normativ menționat.

Conform art. 41 din Legea nr. 165/2013:

"Art. 41. - (1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 RON.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

În raport cu circumstanțele cauzei, litigiul se circumscrie ipotezei reglementate de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, vizând plata unei sume reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, sumă pentru care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Titlul de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 4959/FF din 26.09.2008, iar reclamanta solicită obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată.

Astfel, în mod corect a reținut Curtea de Apel Craiova că reclamanta deține titlul de despăgubire ce are la bază Hotărârea Comisiei Județene pentru aplicarea Fondului Funciar, entitate emitentă în sensul art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, acestea fiind singurele norme de competență reglementate de lege.

A apreciat corect Curtea de Apel că, întrucât competența materială este reglementată de norme imperative, de imediată aplicare, instanța nu se poate raporta decât la normele de competență expres indicate în procedura aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv Legea nr. 165/2013, cu toate că reclamanta, astfel cum explică în actul de sesizare, s-ar afla în procedura tranzitorie reglementată de art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, chestiune de drept ce ține însă de dezlegarea fondului cauzei, ipoteză pentru care legea nu stabilește o altă competență specială.

Astfel, din motivarea acțiunii și în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte apreciază că instanța de contencios administrativ nu poate fi competentă să soluționeze cauza, competența revenind instanței civile.

Un argument în plus, în sensul celor reținute îl reprezintă și faptul că la data de 22 mai 2017, în ședința plenului judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost adoptată următoarea soluție de principiu pentru unificarea practicii:

"Instanța competentă să judece în fond litigiile având ca obiect cererile privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată este secția civilă a tribunalului".

Soluția adoptată a fost luată în vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ, de care instanța este datoare să țină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securității raporturilor juridice și a jurisprudenței CEDO, care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin înlăturarea divergențelor de jurisprudență [CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39 - 40].

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2017.

Procesat de GGC - GV