ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3728/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3728/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 29 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 3246/54/2010

reclamanta C.M. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D. solicitând pronunțarea unei

hotărâri prin care să dispună obligarea conducătorului instituției la plata începând

cu data de 11 decembrie 2009 a unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie

pe zi, până la momentul executării propriu-zise a titlului executoriu reprezentat

de sentința civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, rămasă

irevocabilă prin respingerea recursului la data de 11 decembrie 2009 de către Înalta

Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, a solicitat

obligarea la despăgubiri în cuantum de 100 RON/zi începând cu data de 11

decembrie 2009 până la momentul punerii în executare a titlului executoriu, respectiv

până la momentul emiterii dispoziției reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul

situat în Craiova, str. H., jud. Dolj și obligarea la plata cheltuielilor de judecată

reprezentate de onorariu avocat, taxe de timbru și timbru judiciar.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curții

de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5736 din 11

decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea, dispunându-se

obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru

imobilul situat în Craiova, str. H., jud. Dolj.

Reclamanta a susținut

că, în vederea ducerii la îndeplinire a obligației reținute prin titlu executoriu,

ulterior învestirii sentinței, în considerarea prevederilor art. 371 și urm. C.

proc. civ., a demarat procedura executării silite, în cauză fiind întocmit dosarul

de executare nr. 140/2010 B.E.J. V.P.

Reclamanta a învederat

că, în ciuda notificării comunicată pârâtei, în cadrul dosarului de executare silită,

la 19 octombrie 2010, prin care aceasta era somată ca, în termenul procedural de

10 zile, reținut în materia executării silite, să execute obligația de a face, obligație

reținută prin dispozitivul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă

nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, în sensul emiterii deciziei

reprezentând titlu de despăgubiri, aceasta nu s-a conformat nici în termenul acordat

și nici ulterior, fapt confirmat prin procesul verbal întocmit în cadrul dosarului

de executare silită la 05 august 2010.

La data de 27

ianuarie 2011, pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare. În apărare, aceasta a arătat

că prin notificarea nr. XX/2001, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri

pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 250 m.p., situat

în Craiova, str. H, jud. Dolj.

Prin dispoziția din

20 decembrie 2005, Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată

a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat. Dosarul aferent

dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului C.C.S.D., fiind înregistrat

sub nr. 19183/CC, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pârâta a învederat faptul

că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește

dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul

că dosarul aferent dispoziției din 20 decembrie 2005 a fost transmis de Primăria

Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul

C.C.S.D. sub nr. 19183/CC.

Totodată, dosarul a fost

analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului

construcție și teren în suprafață de 250 m.p., situat în Craiova, str. H., jud.

Dolj, constatându-se la dosar existența unui act de proprietate sub semnătură privată.

Pârâta a susținut că actul

sub semnătură privată încheiat îndeplinește condițiile de validitate ale unui contract

de vânzare-cumpărare numai cu privire la construcția aflată pe terenul situat în

Craiova, str. H., jud. Dolj, astfel încât notificatoarea poate fi considerată persoană

îndreptățită la restituire în ce privește construcția demolată; cu privire la terenul

aferent construcției, actul prin care acesta a fost dobândit nu îmbracă forma cerută

de lege, astfel încât reclamanta nu poate fi considerată persoană îndreptățite,

în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Față de situația constatată,

dosarul de despăgubire nr. 19183/CC a fost remis Primăriei Municipiului Craiova

prin procesul verbal de predare-primire din 28 iunie 2007 în vederea completării.

Cu privire la punerea

în executare a sentinței civile nr. 142 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, pârâta a arătat că, în lipsa dosarului de despăgubire, procedura

administrativă nu poate fi parcursă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Primăria Municipiului Craiova având obligația

legală de a transmite dosarul de despăgubire.

Pârâta a apreciat că nu

pot fi ignorate prevederile legale în vigoare care stabilesc exact procedura administrativă

ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

A susținut că este în

imposibilitate fizică de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, având

în vedere că pe baza documentației de la dosarul de despăgubire se parcurge procedura

de evaluare în urma căreia se stabilește cuantumul final al despăgubirilor.

Referitor la plata despăgubirilor

de întârziere de 100 RON, în favoarea reclamantei, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate,

având în vedere că, în lipsa dosarului de despăgubire nr. 19183/CC, pârâta nu poate

emite decizia ce reprezintă titlu de despăgubire.

La data de 28

ianuarie 2011, pârâta a depus cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului

Craiova și Primarului Municipiului Craiova solicitând obligarea acestora să răspundă

pentru eventualul prejudiciu cauzat pârâtei prin stabilirea unor cheltuieli de judecată

sau despăgubiri pretinse de reclamantă.

A învederat că, potrivit

art. 47 C. proc. civ. „mai multe persoane pot fi împreună reclamante și pârâte dacă

obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună ori dacă drepturile sau obligațiile

lor au aceeași cauză”.

Curtea de Apel Craiova

prin sentința nr. 161/2011 a respins cererea de chemare în judecată și cererea de

chemare în garanție, reținând în esență,

că emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire

se realizează după parcurgerea unei proceduri administrative reglementată expres

în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce presupune un interval rezonabil de

timp în care aceasta să se desfășoare.

Instanța de judecată a

reținut faptul că reclamanta a solicitat aplicarea amenzii față de conducătorul

autorității publice chemate în judecată fără însă ca să formuleze explicit o cerere

de introducere în proces a acestuia în nume personal.

Având în vedere faptul

că reclamanta a chemat în judecată persoana de drept public dar nu și pe reprezentantul

legal al acesteia în nume personal, situații eminamente diferite, Curtea a constatat

inadmisibil acest capăt de cerere.

Cât privește al doilea

capăt de cerere Curtea a reținut că pârâta nu a stat efectiv în pasivitate ci a

utilizat toate mijloacele puse la îndemână de lege pentru a complini aceste lipsuri

și pentru a demara toate procedurile administrative în vederea punerii efective

în executare și a executării complete a titlului executoriu.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 3038/2011

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința recurată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se relua

judecata, punându-se în discuția părților necesitatea definirii cadrului procesual

adecvat, prin introducerea în cauză a conducătorului autorității publice, în raport

de care recurenta și-a formulat acțiunea.

În rejudecare, cauza a

fost înregistrată sub nr. 3246/54/2010*, reclamanta precizându-și cererea în sensul

introducerii în cauză a conducătorului A.N.R.P.-C.C.S.D., respectiv președinte D.D.

Pârâta D.D. în calitate

de președinte al C.C.S.D. a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității

procesuale pasive a Președintelui C.C.S.D., iar pe fond respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin sentința nr. 252

din 30 martie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins cererea formulată de reclamanta

C.M.

Analizând legislația specifică

în materia executării hotărârilor pronunțate în contenciosul administrativ, Curtea

a reținut că dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit

cărora „

Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este

obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze

un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii

definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar

în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii. În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului

autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul

minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri

pentru întârziere”.

A apreciat

Curtea că din cuprinsul dispozițiilor art. 24 alin. (2) și art. 25 din Legea

nr. 554/2004 rezultă faptul că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată decât personal

conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile

prevăzute expres de dispozițile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea

ce-l privește pe președintele

C.C.S.D., acesta are calitate de conducător al

instituției, însă în cadrul Comisiei, membrii acesteia nu au raporturi de subordonare

față de președinte, conform art. 3 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea

a concluzionat că, deși președintele

C.C.S.D. are calitate procesuală în cauză, fiind

conducătorul autorității administrative obligate prin hotărârea judecătorească irevocabilă

în discuție, acesta nu are competența de a executa sau de a asigura executarea personal

a hotărârii judecătorești irevocabile, motiv pentru care nu poate fi obligat la

amenda și despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta C.M. care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ. susținând, în esență, că hotărârea instanței

de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Se arată că argumentele

instanței de fond potrivit cărora nu există raport de subordonare între președintele

Comisiei și membrii acesteia ca și motiv de respingere a acțiunii echivalează cu

un refuz de a judeca.

Astfel, susține recurenta-reclamantă,

cu alte cuvinte, instanța de fond a înlăturat răspunderea conducătorului autorității

publice, făcând astfel ineficiente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost

formulată.

recurs

Recursul este întemeiat

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă, în cauză, este necontestat că prin sentința civilă nr.

142 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă

prin decizia nr. 5736 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

a fost admisă cererea, dispunându-se obligarea pârâtei la emiterea unei decizii

reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. H., jud.

Dolj.

De asemenea, este necontestat

că, până la data de față, autoritatea publică nu a executat hotărârea judecătorească

amintită mai sus, recurenta-reclamantă solicitând aplicarea dispozițiilor art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr, potrivit

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare

„în cazul în care termenul (de executare a hotărârii judecătorești) nu este respectat,

se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate,

o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere...”.

Or, instanța de fond a

respins acțiunea reținând, în esență, că președintele C.C.S.D. nu poate fi ținut

răspunzător, în cauza de față, pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, din

moment ce acesta nu are o poziție supraordonată asupra celorlalți membri ai comisiei,

neavând prerogative de constrângere, instanța de recurs constatând că este invocată

o premisă falsă, iar concluzia prezentată este greșită.

Din dispozițiile Regulamentului

de organizare și funcționare a A.N.R.P., Cap. IV - Atribuții specifice departamentelor

din subordinea directă a președintelui autorității, rezultă că președintele A.N.R.P.

este și președintele C.C.S.D., având, totodată, la dispoziție, în subordine directă,

un compartiment de lucru la nivel de direcție, care asigură Secretariatul acestei

Comisii, astfel încât răspunderea președintelui este deplină în ceea ce privește

organizarea și finalizarea activității C.C.S.D.

Oricum, în cauză, nu au

fost depuse dovezi din care să rezulte că președintele C.C.S.D. a organizat corespunzător

activitatea Comisiei (a pus pe ordinea de zi dosarul recurentului-reclamant, a supus

la vot propunerea desemnării unui evaluator/aprobării raportului de evaluare/emiterea

titlului de despăgubire, etc.), iar membrii Comisiei ar fi votat împotriva propunerilor

respective, pentru a fi necesară departajarea culpei președintelui Comisiei în raport

cu ceilalți membri.

Astfel fiind, instanța

de fond a reținut în mod greșit că, în cauză, sancțiunea prevăzută la art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 trebuie aplicată Comisiei ca structură de lucru, iar

nu președintelui acesteia, pentru motivul că votul său este egal cu al celorlalți

membri, ignorând atribuțiile și prerogativele concrete pe care președintele Comisiei

le are în legătură cu organizarea și conducerea activității acestei Comisii.

Or, dispozițiile art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au avut în vedere persoana conducătorului autorității

publice, obligată prin hotărâre irevocabilă să emită actul administrativ în considerarea

atribuțiilor și prerogativelor cu care a fost învestit pentru organizarea și conducerea

activității acelei structuri administrative.

În concluzie, instanța

de recurs reține că președintele C.C.S.D. are calitate procesuală pasivă în litigiul

care are ca temei dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar nu

Comisia în întregul său, cum a reținut instanța de fond, cu alte cuvinte.

Astfel fiind, recursul

va fi admis, soluția va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.M. împotriva sentinței nr. 252 din 30 martie 2012 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie

2012.