ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3728/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 3246/54/2010 reclamanta C.M. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D. solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea conducătorului instituției la plata începând cu data de 11 decembrie 2009 a unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi, până la momentul executării propriu-zise a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 11 decembrie 2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, a solicitat obligarea la despăgubiri în cuantum de 100 RON/zi începând cu data de 11 decembrie 2009 până la momentul punerii în executare a titlului executoriu, respectiv până la momentul emiterii dispoziției reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. H., jud. Dolj și obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocat, taxe de timbru și timbru judiciar. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5736 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea, dispunându-se obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. H., jud. Dolj.

Reclamanta a susținut că, în vederea ducerii la îndeplinire a obligației reținute prin titlu executoriu, ulterior învestirii sentinței, în considerarea prevederilor art. 371 și urm. C. proc. civ., a demarat procedura executării silite, în cauză fiind întocmit dosarul de executare nr. 140/2010 B.E.J. V.P.

Reclamanta a învederat că, în ciuda notificării comunicată pârâtei, în cadrul dosarului de executare silită, la 19 octombrie 2010, prin care aceasta era somată ca, în termenul procedural de 10 zile, reținut în materia executării silite, să execute obligația de a face, obligație reținută prin dispozitivul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, aceasta nu s-a conformat nici în termenul acordat și nici ulterior, fapt confirmat prin procesul verbal întocmit în cadrul dosarului de executare silită la 05 august 2010. La data de 27 ianuarie 2011, pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare.

În apărare, aceasta a arătat că prin notificarea nr. XX/2001, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 250 m.p., situat în Craiova, str. H, jud. Dolj. Prin dispoziția din 20 decembrie 2005, Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat. Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului C.C.S.D., fiind înregistrat sub nr. 19183/CC, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pârâta a învederat faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent dispoziției din 20 decembrie 2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 19183/CC. Totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului construcție și teren în suprafață de 250 m.p., situat în Craiova, str. H., jud. Dolj, constatându-se la dosar existența unui act de proprietate sub semnătură privată.

Pârâta a susținut că actul sub semnătură privată încheiat îndeplinește condițiile de validitate ale unui contract de vânzare-cumpărare numai cu privire la construcția aflată pe terenul situat în Craiova, str. H., jud. Dolj, astfel încât notificatoarea poate fi considerată persoană îndreptățită la restituire în ce privește construcția demolată; cu privire la terenul aferent construcției, actul prin care acesta a fost dobândit nu îmbracă forma cerută de lege, astfel încât reclamanta nu poate fi considerată persoană îndreptățite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată. Față de situația constatată, dosarul de despăgubire nr. 19183/CC a fost remis Primăriei Municipiului Craiova prin procesul verbal de predare-primire din 28 iunie 2007 în vederea completării.

Cu privire la punerea în executare a sentinței civile nr. 142 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, pârâta a arătat că, în lipsa dosarului de despăgubire, procedura administrativă nu poate fi parcursă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Primăria Municipiului Craiova având obligația legală de a transmite dosarul de despăgubire. Pârâta a apreciat că nu pot fi ignorate prevederile legale în vigoare care stabilesc exact procedura administrativă ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire. A susținut că este în imposibilitate fizică de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, având în vedere că pe baza documentației de la dosarul de despăgubire se parcurge procedura de evaluare în urma căreia se stabilește cuantumul final al despăgubirilor.

Referitor la plata despăgubirilor de întârziere de 100 RON, în favoarea reclamantei, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că, în lipsa dosarului de despăgubire nr. 19183/CC, pârâta nu poate emite decizia ce reprezintă titlu de despăgubire. La data de 28 ianuarie 2011, pârâta a depus cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova și Primarului Municipiului Craiova solicitând obligarea acestora să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat pârâtei prin stabilirea unor cheltuieli de judecată sau despăgubiri pretinse de reclamantă. A învederat că, potrivit art. 47 C. proc. civ. „mai multe persoane pot fi împreună reclamante și pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză”.

Curtea de Apel Craiova prin sentința nr. 161/2011 a respins cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, reținând în esență, că emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire se realizează după parcurgerea unei proceduri administrative reglementată expres în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce presupune un interval rezonabil de timp în care aceasta să se desfășoare. Instanța de judecată a reținut faptul că reclamanta a solicitat aplicarea amenzii față de conducătorul autorității publice chemate în judecată fără însă ca să formuleze explicit o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal. Având în vedere faptul că reclamanta a chemat în judecată persoana de drept public dar nu și pe reprezentantul legal al acesteia în nume personal, situații eminamente diferite, Curtea a constatat inadmisibil acest capăt de cerere.

Cât privește al doilea capăt de cerere Curtea a reținut că pârâta nu a stat efectiv în pasivitate ci a utilizat toate mijloacele puse la îndemână de lege pentru a complini aceste lipsuri și pentru a demara toate procedurile administrative în vederea punerii efective în executare și a executării complete a titlului executoriu. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 3038/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se relua judecata, punându-se în discuția părților necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a conducătorului autorității publice, în raport de care recurenta și-a formulat acțiunea.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 3246/54/2010*, reclamanta precizându-și cererea în sensul introducerii în cauză a conducătorului A.N.R.P.-C.C.S.D., respectiv președinte D.D. Pârâta D.D. în calitate de președinte al C.C.S.D. a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.C.S.D., iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 252 din 30 martie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins cererea formulată de reclamanta C.M.

Analizând legislația specifică în materia executării hotărârilor pronunțate în contenciosul administrativ, Curtea a reținut că dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „ Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

A apreciat Curtea că din cuprinsul dispozițiilor art. 24 alin. (2) și art. 25 din Legea nr. 554/2004 rezultă faptul că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile prevăzute expres de dispozițile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce-l privește pe președintele C.C.S.D., acesta are calitate de conducător al instituției, însă în cadrul Comisiei, membrii acesteia nu au raporturi de subordonare față de președinte, conform art. 3 Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Curtea a concluzionat că, deși președintele C.C.S.D.

are calitate procesuală în cauză, fiind conducătorul autorității administrative obligate prin hotărârea judecătorească irevocabilă în discuție, acesta nu are competența de a executa sau de a asigura executarea personal a hotărârii judecătorești irevocabile, motiv pentru care nu poate fi obligat la amenda și despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C.M. care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Se arată că argumentele instanței de fond potrivit cărora nu există raport de subordonare între președintele Comisiei și membrii acesteia ca și motiv de respingere a acțiunii echivalează cu un refuz de a judeca. Astfel, susține recurenta-reclamantă, cu alte cuvinte, instanța de fond a înlăturat răspunderea conducătorului autorității publice, făcând astfel ineficiente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004. În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă, în cauză, este necontestat că prin sentința civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5736 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea, dispunându-se obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. H., jud. Dolj. De asemenea, este necontestat că, până la data de față, autoritatea publică nu a executat hotărârea judecătorească amintită mai sus, recurenta-reclamantă solicitând aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare „în cazul în care termenul (de executare a hotărârii judecătorești) nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere...”. Or, instanța de fond a respins acțiunea reținând, în esență, că președintele C.C.S.D. nu poate fi ținut răspunzător, în cauza de față, pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, din moment ce acesta nu are o poziție supraordonată asupra celorlalți membri ai comisiei, neavând prerogative de constrângere, instanța de recurs constatând că este invocată o premisă falsă, iar concluzia prezentată este greșită.

Din dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a A.N.R.P., Cap. IV - Atribuții specifice departamentelor din subordinea directă a președintelui autorității, rezultă că președintele A.N.R.P. este și președintele C.C.S.D., având, totodată, la dispoziție, în subordine directă, un compartiment de lucru la nivel de direcție, care asigură Secretariatul acestei Comisii, astfel încât răspunderea președintelui este deplină în ceea ce privește organizarea și finalizarea activității C.C.S.D. Oricum, în cauză, nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că președintele C.C.S.D. a organizat corespunzător activitatea Comisiei (a pus pe ordinea de zi dosarul recurentului-reclamant, a supus la vot propunerea desemnării unui evaluator/aprobării raportului de evaluare/emiterea titlului de despăgubire, etc.), iar membrii Comisiei ar fi votat împotriva propunerilor respective, pentru a fi necesară departajarea culpei președintelui Comisiei în raport cu ceilalți membri.

Astfel fiind, instanța de fond a reținut în mod greșit că, în cauză, sancțiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 trebuie aplicată Comisiei ca structură de lucru, iar nu președintelui acesteia, pentru motivul că votul său este egal cu al celorlalți membri, ignorând atribuțiile și prerogativele concrete pe care președintele Comisiei le are în legătură cu organizarea și conducerea activității acestei Comisii. Or, dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au avut în vedere persoana conducătorului autorității publice, obligată prin hotărâre irevocabilă să emită actul administrativ în considerarea atribuțiilor și prerogativelor cu care a fost învestit pentru organizarea și conducerea activității acelei structuri administrative.

În concluzie, instanța de recurs reține că președintele C.C.S.D. are calitate procesuală pasivă în litigiul care are ca temei dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar nu Comisia în întregul său, cum a reținut instanța de fond, cu alte cuvinte. Astfel fiind, recursul va fi admis, soluția va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.M. împotriva sentinței nr. 252 din 30 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.