ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1117/2017

Decizia nr. 1117/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/100/2016, reclamantul Sindicatul Liber A. din Județul Maramureș a solicitat, în numele membrilor de sindicat B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor:

(i) obligarea pârâtei ANSVSA sa completeze Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea în temeiul art. 8

1

din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Maramureș, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (8

1

), în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură;

(ii) obligarea pârâtei DSVSA Maramureș ca, pentru perioada cuprinsă între 01 decembrie 2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească reclamanților diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 8

2

din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite;

(iii) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 2219 din data de 26 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Maramureș și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a apreciat că cererea în completarea ordinului reprezintă un capăt principal de cerere, respectiv un capăt de cerere autonom, iar cererea privind plata diferențelor salariale dintre drepturile cuvenite și cele efectiv achitate, reprezintă o cerere accesorie în sensul art. 30 alin. (4) noul C. proc. civ., întrucât depinde de modul de soluționare a primului capăt de cerere.

Conflictul a fost generat de emiterea unui act unilateral cu caracter individual de către o autoritate publică, respectiv de către un organ de specialitate al administrației publice centrale, presupus a fi fost emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în termenii art. 2 lit. c) și f) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Fiind vorba despre un act emis de către conducătorul autorității publice centrale, competența sa de soluționare stabilită corespunzător nivelului avut de autoritatea emitentă în ierarhia autorităților administrative revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la cel de-al doilea capăt de cerere, sunt incidente dispozițiile art. 123 noul C. proc. civ. ce reglementează un caz de prorogare legală (în temeiul legii) a competenței, în sensul că instanța competentă a soluționa o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială ori teritorială.

2.2. În ședința din 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a disjuns capătul 2 din cererea de chemare în judecată și a format un nou dosar, înregistrat sub nr. x/33/2016.

Prin Sentința civilă nr. 424/2016 din data de 15 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/33/2016, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Maramureș, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

S-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cu conflictul negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că reclamanții au calitatea de personal contractual și sunt angajați cu contract individual de muncă la pârâta DSVSA Maramureș și în această calitate solicită plata unor diferențe de drepturi salariale, astfel încât, față de obiectul cererii de chemare în judecată și calitatea părților, sunt aplicabile prevederile art. 266 C. muncii.

Deși Tribunalul și-a declinat competența către Curtea de Apel, a făcut-o prin raportare la primul capăt de cerere referitor la emiterea unui act administrativ de completare a Ordinului 1016 din 23 decembrie 2015, fără să se refere și la al doilea capăt de cerere, care putea fi soluționat în mod distinct neintrând în sfera de aplicare a art. 123 C. proc. civ.

Analizând înscrisurile aflate în dosarele celor două instanțe care și-au declinat competența, Înalta Curte constată că revine Tribunalului Maramureș, secția litigii de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, în Dosarul nr. x/100/2016 al Tribunalului Maramureș, reclamanții precizează că fac parte din personalul contractual al DSVSA Maramureș, fiind angajați pe posturi de muncitori calificați, în baza unor contracte individuale de muncă.

Prin capătul de cerere ce face obiectul Dosarului nr. x/33/2016, cu care a fost sesizată Înalta Curte în vederea pronunțării unui regulator de competență în speța de față, reclamanții solicită obligarea pârâtei DSVSA Maramureș, ca pentru perioada cuprinsă între 01 decembrie 2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 8

1

din O.U.G. nr. 83/2014, și drepturile efectiv plătite.

Avându-se în vedere calitatea reclamanților, de personal contractual, și conținutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, în speță modificarea și executarea contractului de muncă a reclamanților, sub aspectul salariului cuvenit, și care intră, astfel, în categoria conflictelor individuale de muncă, competența materială de soluționare a prezentului litigiu se stabilește în raport de dispozițiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 269 alin. (1) și (2) C. muncii, cererile referitoare la cauzele privind conflictele de muncă, se adresează instanței competente specializate în judecarea conflictelor de muncă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare, în primă instanță, a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Liber A. din Județul Maramureș în numele și pentru membrii de sindicat B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat de GGC - NN