ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1482/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de Autorizare a Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, suspendarea executării Deciziei nr. 062 din 19 iulie 2017.

Hotărârea primei instanțe Prin Decizia nr. 181/F/2017 din 15 septembrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 062 din 19 iulie 2017, emisă de pârât.

Cererea de recurs și motivele de recurs invocate Împotriva acestei decizii a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în numele pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de Autorizare a Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, formulând critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În critica hotărârii recurate, recurenta-pârâtă apreciază că aceasta nu conține motivele care au format convingerea instanței și nici considerentele pentru care au fost îndepărtate apărările pârâtei, în mod evident fiind încălcate dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) C. proc. civ. În esență, recurenta a arătat că instanța de fond a reținut doar faptul că prin Hotărârea Adunării Creditorilor din 22 iulie 2017 a fost aprobat planul de reorganizare, iar contestațiile formulate au fost respinse prin Sentința civilă nr. 1238 din 22 decembrie 2016 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor prin Decizia nr. 116 din 14 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că în Dosarul nr. x/2012/a44, ce are ca obiect contestarea confirmării planului de reorganizare, prin Decizia nr. 1117 din 14 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, s-a dispus casarea Sentinței nr. 146 din 2 februarie 2017, pronunțată în Dosarul x/2012 al Tribunalului Prahova, prin care se confirmase planul de reorganizare, și s-a reținut cauza spre rejudecare. Având în vedere aceste argumente, recurenta a precizat că societatea reclamantă nu se mai află în perioada de reorganizare pe baza planului, ci în perioada de observație, iar hotărârea prin care a fost aprobat planul de reorganizare a fost casată, în conformitate cu disp. art. 500 C. proc. civ., nemaiavând nicio putere. Cu toate că acest aspect a fost reținut și de instanța de fond, în mod contradictoriu, aceasta a apreciat că există un caz bine justificat. A mai precizat recurenta că instanța de fond nu a observat că susținerile făcute în conținutul acțiunii de către societatea reclamantă nu constituie motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, raportat la împrejurările de fapt și de drept aplicabile în cauză, iar în ceea ce privește condiția privind incidența producerii unei pagube, deși instanța de fond a reținut că aceasta este îndeplinită, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu material, ci a formulat simple supoziții ale urmărilor executării actului.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă SC A. SA Focșani a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității absolute a cererii de recurs apreciind că cererea nu este motivată. Pe fond a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, prin Încheierea din 22 mai 2018. Prin Încheierea din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului. În motivarea acestei dispoziții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL, pe motiv că recursul nu prezintă motivele de casare pe care se întemeiază, Înalta Curte apreciază că excepția este neîntemeiată și urmează a o respinge, reținând că recurenta-pârâtă a formulat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Trecând la analiza cererii de recurs și examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Motivul de casare constând în lipsa motivării sentinței recurate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, instanța apreciază că aceasta nu este întemeiat, instanța de fond reținând în considerentele sentinței motivele care i-au format convingerea și care au condus la soluția pronunțată. Înalta Curte constată că sentința recurată nu cuprinde argumente străine de natura pricinii, instanța de fond a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată, pronunțând o hotărâre cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat. În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că și acestea sunt neîntemeiate. Litigiul dedus judecății are ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 062 din 19 iulie 2017, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de Autorizare a Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect că în cauză condiția cazului bine justificat este îndeplinită, în raport cu argumentele prezentate de părți. În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate sa ceara instantei competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instantei de fond ..." Prin urmare, pentru suspendarea executării unui act administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a condiției existenței cazului bine justificat și a condiției prevenirii unei pagube iminente. În accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de "cazuri bine justificate" este definită ca "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". În raport cu susținerile din cererea de chemare în judecată, prima instanță a reținut în motivarea soluției de admitere a cererii de suspendare a executării că prin Decizia nr. 062 din 19 iulie 2017, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, au fost revocate Autorizațiile de antrepozit fiscal nr. x din 27 aprilie 2017 și x din 27 aprilie 2017, conform art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015. La efectuarea acestei proceduri s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 1117 din 14 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești a fost casată sentința civilă nr. 146 din 2 februarie 2017 de confirmare a planului de reorganizare, astfel că societatea nu se mai află în reorganizare pe baza de plan, ci în perioada de observație, conform art. 3 pct. 15 din Legea nr. 85/2006. Instanța de fond a mai reținut că, prin Hotărârea Adunării Creditorilor din 22 iulie 2017, a fost aprobat planul de reorganizare al societății, iar contestațiile formulate au fost respinse prin Sentința civilă nr. 1238 din 22 decembrie 2016 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor prin Decizia nr. 116 din 14 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că, în conformitate cu prevederile art. 157 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015, obligațiile fiscale cu termene de plată viitoare, stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat, nu sunt obligații fiscale restante. Totodată, Înalta Curte reține că, în cauză, există elemente care confirmă îndeplinirea condiției cazului bine justificat, având în vedere soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la acțiunea în anulare a actului administrativ, ce se solicită a fi suspendat. Astfel, prin Sentința nr. 98 din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus anularea Deciziei nr. 062 din 19 iulie 2017 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate Pronunțarea unei hotărâri pe fond, privind anularea actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât, în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Criticile recurentei-pârâte privitoare la motivele pentru care prima instanță a reținut că în cauză este îndeplinită condiția prevenirii unei pagube iminente sunt, de asemenea, neîntemeiate. Potrivit art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 prin pagubă iminentă se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil, sau după caz perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". Instanța de fond a reținut în mod corect că prin revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal se produce un prejudiciu material imposibil de reparat în patrimoniul reclamantei, raportat la obiectul de activitate al societății, la faptul că la acea dată reclamanta se afla începutul campaniei de recoltare și valorificare a strugurilor. Sub același aspect, s-a mai reținut și că reclamanta are în derulare 100 de contracte comerciale și un număr de 107 salariați și 1853 de colaboratori pentru care trebuie să achite drepturi bănești. În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, recursul exercitat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.