ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3947/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, și înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, suspendarea efectelor Deciziei nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 94 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea promovată în contencios administrativ de reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin Administrația Finanțelor Publice Constanța, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 115/2016 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la soluționarea instanței de fond.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, sau, în subsidiar, rejudecând cauza, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Susține recurentul că, din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă că, la pronunțarea acesteia, instanța a analizat apărările formulate de pârât prin întâmpinare.

În opinia recurentului, instanța de fond a nesocotit apărările formulate de pârât, lipsind astfel hotărârea de indicarea elementelor care atrag criticile și în raport de care trebuie să fie formulat recursul.

Precizează recurentul că, deși la dosarul cauzei se regăsesc mai multe înscrisuri, din analiza hotărârii judecătorești rezultă că instanța de fond a analizat selectiv aceste înscrisuri, respective a extras anumite informații din acestea.

Mai mult decât atât, cu toate că definiția cazului bine justificat face referire, cât se poate de clar, la împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, precizează recurentul că instanța de fond nu a redat vreun text de lege din care să rezulte obligația Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate de a acorda un termen de natura celui invocat de reclamantă și însușit de instanța de fond. Altfel spus, instanța de fond a imputat Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate faptul că nu a dat curs solicitării reclamantei, de acordare a unui termen rezonabil, în condițiile în care o astfel de reglementare nu există.

În ceea ce privește condiția privind prevenirea unei pagube iminente, susține recurenta că, instanța de fond s-a limitat să constate că și aceasta este îndeplinită, întrucât prin respingerea cererilor de reautorizare și revocare a autorizațiilor de antrepozit fiscal, petenta este împiedicată să-și desfășoare activitatea în condițiile în care procesul de producție-îmbuteliere utilizează mărfuri perisabile. În opinia recurentului, instanța de fond a procedat la constatarea îndeplinirii celei de a doua condiții de către reclamantă, limitându-se, în considerentele hotărârii, la simple aprecieri, fără însă a indica/a face referire, în concret, la dovezi din care să rezulte aspectele pe acre le-a reținut, de natură să conducă la convingerea instanței în raport de soluția pronunțată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Argumente de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea efectelor Deciziei nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

Instanța de control judiciar reține, contrar celor susținute de recurent, că hotărârea recurată respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței în pronunțarea soluției.

Înalta Curte reține că în cauză nu au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar hotărârea recurată satisface exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului analizând în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a condus la soluția pronunțată.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 și 15 atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa, Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare) etc.

În prezenta cauză, prin sentința ce formează obiectul recursului, prima instanță a dispus suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a deciziei atacate.

Prin Sentința nr. 261/CA din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, a admis acțiunea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a anulat Decizia nr. x din 27.02.2017 de respingere a plângerii precum și în parte Decizia nr. 115 din 21.12.2016 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, în ceea ce privește respingerea cererilor de reautorizare din 24.06.2016 și revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. x din 23.12.2003, nr. x din 23.12.2003, nr. x din 23.12.2003 și x din 23.12.2003 - art. 1 și 2., a menținut Decizia nr. 115 din 21.12.2016 în ceea ce privește revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x din 23.12.2003 - art. 3.

Soluția instanței de fond de admitere în parte a acțiunii în anularea Deciziei nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate (în ceea ce privește măsura dispusă la pct. 1 și 2 din Decizia amintită) a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin anularea în parte a acesteia, aparența de drept a fost consolidată.

În ceea ce privește paguba iminentă, această noțiune are în vedere producerea unui prejudiciu, or, prin măsura dispusă, de respingere a cererilor de reautorizare și revocare a autorizațiilor de antrepozit fiscal, intimata-reclamantă este împiedicată să-și desfășoare activitatea în condițiile în care procesul de producție/îmbuteliere utilizează mărfuri perisabile.

Referitor la măsura dispusă la pct. 3 din Decizia nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, Înalta Curte reține că, în cauză, prin Sentința nr. 261/CA din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a menținut Decizia amintită în ceea ce privește revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x din 23.12.2003. Astfel măsura suspendării executării acestui act administrativ ar fi produs efecte până la momentul pronunțării primei instanțe în privința acțiunii în anulare.

În jurisprudența sa constată, secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că o soluție de respingere/admitere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă și o confirmare/infirmare a prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere și conferă consistență concluziei că, în cauză, este/nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., se impune admiterea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, casarea în parte a sentinței recurate cu consecința respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 115 din 21.12.2016 în ceea ce privește măsura dispusă la punctul 3 din decizia amintită, urmând a fi menținute, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate împotriva Sentinței nr. 94 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 115 din 21.12.2016 în ceea ce privește măsura dispusă la punctul 3 din decizia amintită.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

GGC - ED