ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1015/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 09 noiembrie 2017, completată la data de 22 februarie 2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația pentru Contribuabili Mici și Mijlocii, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 001/18.01.2018, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific, prin care a fost soluționată contestația administrativă;

- anularea Deciziei nr. 062/19.07.2017, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

Prin sentința civilă nr. 98 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația pentru Contribuabili Mici și Mijlocii constituită la nivelul regiunii Galați și a dispus anularea Deciziei nr. 001/18.01.2018 de soluționare a contestației, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific și a Deciziei nr. 062/19.07.2017, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

Împotriva sentinței civile nr. 98 din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea în numele Ministerului Finanțelor Publice, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 102 alin. (1) și ale art. 103 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, din care rezultă că la data emiterii actului administrativ contestat în cauză, reclamanta nu se afla în procedura reorganizării judiciare pe bază de plan, întrucât planul propus nu era confirmat de judecătorul sindic.

Totodată, în susținerea tezei potrivit căreia societatea reclamantă înregistrează obligații bugetare restante, a arătat că obligațiile înscrise la masa credală și prevăzute a fi parțial reduse, parțial plătite prin programul de plăți anexat planului de reorganizare sunt în cuantum de 1.828.576 RON, restul obligațiilor restante fiind ulterioare deschiderii procedurii.

Chiar dacă prin anexa la plan denumită "flux de trezorerie" autorul planului a prevăzut plata eșalonată a acestor obligații, după un scadențar ce se desfășoară pe durata a 9 trimestre, în realitate aceste obligații trebuie plătite potrivit art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, indiferent de confirmarea planului, creanțele curente sunt restante întrucât ele nu pot face obiectul restructurării financiare.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 septembrie 2018, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că nu deține creanțe fiscale restante începând cu data aprobării Planului de reorganizare, respectiv 22 iulie 2016, având în vedere dispozițiile art. 7 din Ordinul Președintelui ANAF nr. 3654/2015, ale art. 157 alin. (2) lit. c) și ale art. 158 Codul de procedură fiscală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea în numele Ministerului Finanțelor Publice este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Intimata-reclamantă face obiectul procedurii insolventei în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Prahova.

Procedura generală a insolvenței s-a deschis în anul 2012 și este guvernată de dispozițiile Legii nr. 85/2006, care ultraactivează în cauză.

Prin Decizia nr. 062/19.07.2017, emisă de recurentul-pârât, au fost revocate autorizațiile de antrepozit fiscal nr. x și x din 27 aprilie 2017, deținute de societatea A. S.A., reținându-se, în esență, incidența dispozițiilor art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Problema de drept care se cere a fi dezlegată în cauză este dacă la momentul emiterii Deciziei nr. 062/19.07.2017, de revocare a autorizațiilor de antrepozit fiscal deținute de societatea A. S.A., aceasta se afla în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Potrivit art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal "Autoritatea competentă poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal (…) antrepozitarul autorizat înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F., mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată".

Conform art. 157 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală "Nu sunt considerate obligații fiscale restante: (…) obligațiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în condițiile legii".

Procedând la propria analiză, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 157 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015, nu sunt obligații fiscale restante obligațiile fiscale cu termen de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în condițiile legii.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, acest text de lege este clar în ceea ce privește existența unui plan de reorganizare aprobat și nu confirmat de către judecătorul sindic.

Cu privire la acest aspect, instanța de recurs reține că, prin hotărârea Adunării Creditorilor din 22 iulie 2016, a fost aprobat planul de reorganizare, iar contestațiile formulate au fost respinse prin sentința civilă nr. 1238/22.12.2016 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor prin decizia nr. 116/14.06.2017 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2012.

Totodată, certificatele de atestare fiscală, emise la data de 21 februarie 2017 și respectiv la data de 05 mai 2017, atestă existența planului de reorganizare aprobat și faptul că nu sunt obligații fiscale restante.

În consecință, Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, reține incidența dispozițiilor art. 157 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală, text care era aplicabil și care în mod imperativ și explicit stabilește faptul că nu sunt creanțe fiscale restante obligațiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în condițiile legii.

Înalta Curte va respinge ca neîntemeiate și criticile recurentei-pârâte privind obligațiile restante ulterioare deschiderii procedurii, având în vedere că prin decizia irevocabilă nr. 1662/23.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei - reclamante, rezultând că, începând cu data aprobării planului din 22 iulie 2016 nu au fost înregistrate creanțe fiscale restante, acestea fiind cuprinse în planul de reorganizare, urmând a fi achitate conform termenelor stipulate.

Prin urmare, având în vedere că prin planul de reorganizare aprobat și confirmat în condițiile legii, sunt stabilite termene de plată viitoare atât pentru creanțele înscrise în tabelul definitiv, cât și pentru obligațiile fiscale născute în perioada de observație, sunt aplicabile dispozițiile art. 157 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală, în sensul că acestea nu pot fi considerate creanțe restanțe în sensul celor prevăzute de prevederile art. 369 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal.

În concluzie, se reține că în mod nelegal autoritatea publică a dispus revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal deținute de societatea reclamantă A. S.A., Înalta Curte constatând că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 98 din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.