Decizia nr. 4527/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 214/2017 a Curții de Apel Galați

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Hunedoara Vrancea, sub nr. x/2016/a7, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, să se constate nelegalitatea măsurii revocării autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. x și x din 28.11.2014 dispuse prin Decizia 013/27.02.2017. Prin sentința civilă nr. 165/02.05.2017 Tribunalul Vrancea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reținându-se că acțiunea în anularea deciziei nu se circumscrie în sfera acțiunilor de competența judecătorului sindic prevăzute de art. 45 din Legea nr. 85/2014, iar potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 competența aparține secției de contencios administrativ a curții de apel, decizia fiind emisă de un organ al administrației centrale. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal la data de 09.05.2017, sub același număr.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 214/2017 din 18 octombrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, ca nefondată și acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 214/2017 din 18 octombrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvență, prin administrator judiciar C.I.I. B. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a depus note de ședință în cuprinsul cărora a invocat excepția nulitatea recursului pentru nemotivare și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii olografe, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, respectiv a dispozițiilor art. 148 C. proc. civ.: "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura." În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă." Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii": "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege." Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ. De asemenea, semnătura părții trebuie să fie olografă, neputând fi dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta S.C. A. S.R.L. a transmis cererea de recurs prin fax, la data de 18 decembrie 2017, fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 04.01.2018, cererea de recurs poartă semnătura reclamantei, însă, datorită modalității de depunere, aceasta se regăsește în forma imprimată. Întrucât la dosarul cauzei nu se regăsea un exemplar original al cererii de recurs care să cuprindă semnătura olografă a crecurentei, față de dispozițiile art. 196 și art. 148 C. proc. civ., anterior citate, prin citația emisă la data de 11.06.2020 acesteia i-a fost comunicată obligația de a depune un astfel de exemplar al recursului formulat. Citația purtând această mențiune a fost comunicată recurentului prin poștă la data de 18.06.2020, însă până la termenul din data de 22.09.2020 recurenta S.C. A. S.R.L. nu a înaintat un exemplar original al cererii de recurs purtând semnătura olografă. În aceste condiții Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale unei cereri adresate instanței de judecată, cererea de recurs necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia. Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va anula cererea de recurs formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvență, prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva sentinței nr. 214/2017 din data de 18 octombrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.