ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6196/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia Regională Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj-Napoca ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 17/05.12.2018 prin care Comisia Regionala Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a revocat Autorizația de antrepozit fiscal nr. x din 26.05.2015; anularea Deciziei nr. 003/13.06.2019 prin care Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala Management al Domeniilor Reglementate Specific a respins ca neîntemeiata contestația împotriva deciziei menționate anterior; suspendarea, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei nr. 17/05.12.2018, pana la soluționarea definitiva a acțiunii în anulare; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 191 din 7 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de A. S.R.L. (în insolventa), legal reprezentata prin administrator special B. și prin administrator judiciar C. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Regională Cluj-Napoca Pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și cu Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, a fost anulată Decizia nr. 17/05.12.2018 emisă de pârâta Comisia Regională Cluj-Napoca Pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate privind revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x din data de 26.05.2015, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a acestei decizii și Decizia nr. 003/13.06.2019 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, pentru soluționarea contestației reclamantei. De asemenea, au fost obligați pârâții în solidar să îi plătească reclamantei suma de 7.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 191 din 7 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au formulat cereri de recurs pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu și în reprezentarea Comisiei Regionale Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj Napoca, criticând hotărârea pentru nelegalitate. 3.1 Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu și în reprezentarea Comisiei Regionale Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a criticat soluția recurată, în primul rând, pe faptul că judecătorul fondului reține în mod greșit faptul că, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor Produse supuse Accizelor Armonizate din cadrul D.G.R.F.P. Cluj-Napoca are calitatea procesuală pasivă în pendinta cauză, fiind o entitate care funcționează în baza unui act administrativ la nivelul D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, care are activitate vremelnică, nu are personalitate juridică și care nu poate sta în instanță în nume propriu. Comisia Regională Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor Produse supuse Accizelor Armonizate constituită la nivelul D.G.R.F.P. Cluj-Napoca a mandatat DGRFP CLUJ-NAPOCA prin mandatul acordat nr. x/09.09.2019, în vederea instrumentării și reprezentării acesteia în dosarul nr. x/2019 în fața instanțelor de judecată si totodată pentru a exercita toate căile de atac care se impun. În al doiela rând, recurenta apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea, respectiv aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv art. 369 alin. (2), lit. c) și f) din Legea nr. 227/2015, raportat la Decizia de revocare nr. 17/05.12.2018, instanța fondului dând o interpretare proprie și eronată unui "text de lege clar și precis redactat", care - tocmai pentru această rațiune a legiuitorului de a asigura textului de lege - conținutul a cărui întindere corespunde celui rezultat din simpla lui citire, se impune a fi interpretat literal. Formularea textului art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 și cazurile concrete ce se încadrează în ipoteză se află în deplină concordanță, norma juridică fiind clară, organul de aplicare neavând decât sarcina să o aplice, întrucât textul corespunde conținutului normei și voinței legiuitorului. Textul de lege invocat impune autorității fiscale competente teritorial să dispună revocarea autorizației de antrepozit fiscal în situația în care antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute la art. 367. Ca atare, prima instanță nu reține adevărata stare de fapt, recurenta fiind legată să constate îndeplinirea sau nu a condițiilor impuse de prevederile Legii 227/2015 și în principal ale art. 367 cât și a H.G. nr. 1/2016, condiții asumate prin autorizația de antrepozit fiscal emisa in acest sens . Pe cale de consecință, revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x/26.05.2015 a operat în temeiul si în virtutea legii, fără ca emitentul actului să aprecieze oportunitatea adoptării sale. Oportunitatea a fost apreciată de legiuitor atunci când a decis să instituie această normă în materia revocării, emitentul fiind legat să constate îndeplinirea cerințelor formale statuate de legiuitor. De asemenea, recurenta mai arată că au fost aplicate și interpretate greșit dispozițiile art. 348, 387 alin. (1) lit. a), art. 365 și art. 367, implicit a prevederilor pct. 8 alin. (9) și 35 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VIII din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016. În cauza pendinte, aceste obligații prevăzute de dispozițiile legale îi incumbau reclamantei (fiind asumate în mod voit și conștient odată cu solicitarea și aprobarea autorizației) și deși nu au fost respectate, iar prima instanță reține că revocarea unei autorizații de antrepozitar autorizat pentru nerespectarea obligației reîntregirii garanției în termenul limită și în cuantumul stabilit, cât și pentru înregistrarea obligațiilor fiscale restante, mai vechi de 60 de zile, ulterior intrării în procedura insolventei, nu ar fi corectă. Mai susține recurenta că reținerile primei instanțe sunt confuze și neclare, nefiind explicitate, motivate suficient, iar soluția, așa cum a reiterat, este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a textelor legale incidente precum și considerentele avute în vedere la momentul emiterii Deciziei nr. 17/05.12.2018 contestate și anulate de prima instanță și nu a avut în vedere că instituția nu se regăsește în culpă procesuală, mărginindu-se doar la a reitera susținerile intimatei-reclamante. Mai mult, recurenta-pârâtă critică faptul că prima instanță subliniază, accentuează, se prevalează și totodată își fundamentează soluția pe faptul că în speță, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 17/05.12.2018, cerere formulată de reclamantă a fost admisă cu titlu definitiv, reținându-se existența unei îndoieli serioase asupra legalității actului atacat. Mai critică recurenta-pârâtă soluția primei instanțe și pe considerentul că, în soluționarea cauzei nu a ținut cont, respectiv nu a reținut/constatat ca fiind relevante și următoarele aspecte: a) S.C. A. S.R.L. a fost autorizată ca antrepozitar de producție alcool etilic începând cu data de 01.06.2015, emițându-se în acest sens autorizația nr. x/26.05.2015, autorizație care nu mai este în vigoare, fiind expirată încă din 29.05.2020. Pe cale de consecință, și Decizia nr. 17/05.12.2018 de revocare a acestei autorizații nr. x/26.05.2015, autorizație care nu mai este în vigoare, nu mai poate produce efecte; b) Motivele de revocare ale Deciziei nr. 17/05.12.2018 nu sunt identice și nici nu se suprapun cu cele ale Deciziei de revocare nr. 22/29.03.2017 și nici nu se fundamentează pe controlul efectuat de Direcția Generala Regionala Antifraudă 6 Oradea sau pe măsurile dispuse în urma acestuia. c) Instanța fondului, încearcă să acrediteze teza potrivit căreia înlănțuirea etapelor și procedurilor parcurse de reclamantă și evocate în practicaua sentinței recurate ar atesta existența unei relații de cauzalitate între emiterea Deciziei de revocare nr. 17 și controlul efectuat de Direcția Antifraudă Fiscală 6 Oradea (finalizat cu emiterea Procesului-verbal nr. x/03.02.2017 ce estima în sarcina contribuabilului obligații fiscale în cuantum de 344.550 RON), control a cărui nelegalitate a fost constatată ulterior prin hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat (sentința civilă nr. 316/2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2018, definitivă prin respingerea de către I.C.CJ. a recursului declarat de organul fiscal). Or. în cauza supusă soluționării nu există niciun raport de cauzalitate între controlul efectuat de Direcția Antifraudă Fiscală 6 Oradea și Decizia de revocare nr. 17/05.12.2018. Acest raport de cauzalitate între controlul efectuat de Direcția Antifraudă Fiscală 6 Oradea (materializat în procesul-verbal nr. x/03.02.2017) nu poate fi însă reținut ca fiind existent și în relația cu Decizia de revocare nr. 17/05.12.2018 - cât timp aceasta a fost emisă ca efect al nerespectarii obligațiilor (ce îi incumbau reclamantei în calitate de antrepozitar autorizat) - de reîntregire a garanției în termenul limită și în cuantumul stabilit, cât și de a nu avea obligații fiscale restante, mai vechi de 60 de zile, ulterior intrării în procedura insolvenței. Acest aspect este subliniat și în cuprinsul deciziei nr. 17/05.12.2018 din care rezultă în mod neechivoc că acest act administrativ fiscal nu s-a fundamentat în nici cea mai mică măsură pe existența unor elemente de fapt și de drept care să fi fost generate de controlul efectuat de Direcția Antifraudă Fiscală 6 Oradea (finalizat cu emiterea Procesului-verbal nr. x/03.02.2017, respectiv de controlul dispus ulterior și finalizat cu emiterea Deciziei de impunere nr. x/15.06.2017. d) De asemenea, în pronunțarea soluției prima instanță nu a ținut cont de faptul că: controlul efectuat de Direcția Antifraudă Fiscală 6 Oradea (finalizat cu emiterea Procesului-verbal nr. x/03.02.2017 și în urma căruia s-a emis Decizia de revocare nr. 22/2017, nu este unul și același control cu cel efectuat de autoritatea fiscală și în urma căruia s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BNG-AIF 1571/03.05.2017 asupra disponibilităților bănești din conturile bancare ale S.C. A. S.R.L. în valoare de 473.801 RON, cât și Decizia de impunere nr. BNG-AIF 182/15.06.2017; Decizia de revocare nr. 17/05.12.2018 nu a fost fundamentată și nu are nicio legătură cu Decizia de impunere nr. BNG-AIF 182/15.06.2017 și nici cu măsura dispusă de autoritatea fiscală la data de 24.07.2017, sub aspectul executării garanției (474.062 RON); Decizia de revocare nr. 17/05.12.2018 nu are nicio legătură cu Decizia de impunere nr. BNG-AIF 182/15.06.2017 întrucât, ca urmare a revocării autorizației (29.03.2017) deținute de S.C. A. S.R.L., Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJ.F.P. Bistrița -Năsăud a procedat la efectuarea unui control fiscal în urma căruia, pentru stocurile care nu puteau fi justificate de contribuabil, la data de 03.05.2017 a fost emisă "Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii" nr. BNG-AIF 1.571/03.05.2017 prin care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra disponibilităților bănești din conturile bancare ale S.C. A. S.R.L. pentru suma de 473.801 RON. Totodată, in sarcina S.C. A. S.R.L. s-a emis Decizia de impunere nr. BNG-AIF 182/15.06.2017 (titlu de creanță) cu scadență la data de 20.07.2017. Împotriva Deciziei de impunere x/15.06.2017 agentul economic a formulat contestație pe cale administrativă, soluționată prin Decizia nr. 681/11.09.2017 în sensul suspendării soluționării contestației pentru suma de 399.618 RON accize alcool etilic, pana la soluționarea dosarului penal inițiat urmare constatărilor organelor de control, respectiv in sensul respingerii pentru suma de 283.006 RON, accize alcool etilic, 120.104 RON TVA si 1.011 RON impozit pe profit, iar la data declarării recursului nu exista o soluție definitivă pronunțată pe latura penala cu privire la dosarul penal x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, dosar format prin disjungere si declinare de competenta de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud (dosar penal x/2015). Tot împotriva Deciziei de impunere x/15.06.2017 prin care s-a individualizat creanța fiscală în sarcina reclamantei s-a formulat acțiune în anulare, formându-se pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud dosarul nr. x/2018, la data declarării recursului, acesta încă nefiind soluționat cu titlu definitiv. Decizia de revocare nr. 17/05.12.2018 nu a fost fundamentă și nici nu are nicio legătură cu executarea garanției în cuantum de 474.062 RON dispusă la data de 24.07.2017. Având în vedere faptul că, în sarcina S.C. A. S.R.L. a fost emisă Decizia de impunere nr. BNG-AIF 182/15.06.2017 (titlu de creanță) cu scadență la data de 20.07.2017 și ținând cont că, contribuabilul nu a efectuat plata creanțelor la scadență, acestea devenind certe, lichide și exigibile, organul de executare silită din cadrul A.J.F.P. Bistrița -Năsăud a procedat la transformarea măsurilor asigurătorii în măsuri executorii și a dispus Trezoreriei Bistrița, prin adresa nr. 3221a/06/C/21.07.2017, executarea garanției constituite în contul de garanții -pentru suma de 474.062 iei în contul x -Accize pentru alcoolul etilic. Deci, la data de 24.07.2017 garanția constituită de societatea reclamantă in suma de 474.062 RON a fost executata (anterior intrării societății în insolventa - și cu mai mult de un an înainte de suspendarea Deciziei 022/29.03.2017 care a produs efecte de la data de 19.09.2018). Mai învederează recurenta că executarea garanției în sumă de 472.062 RON s-a efectuat în condiții de legalitate și temeinicie - măsura dispusă având ca fundament dispozițiile art. 236 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care statuează că, poprirea înființată anterior, ca măsură asiguratorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (3) odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii transformându-se în măsuri executorii. Legalitatea măsurilor dispuse de organul fiscal, a fost întărită și subliniată inclusiv de instanțele de judecată, care au fost sesizate de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar. Împotriva actelor și formelor de executare silită, S.C. A. S.R.L. a înțeles la data de 09.08.2017 să depună contestație la executare (pe rolul Judecătoriei Bistrița fiind format dosarul civil cu nr. x/2017, petitele acestui demers judiciar fiind formulate în sensul constatării de către instanță a nelegalității executării silite însăși și, pe cale de consecință, de anulare a tuturor actelor și formelor de executare silită dispuse în dosarul execuțional nr. x, și implicit de solicitare a dispunerii încetării acestei executări silite, cu repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea subscrisei la restituirea tuturor sumelor ridicate din contul contestatarei în cuantum de 474.062 RON. Mai mult, soluția pronunțată a fost în sensul respingerii în integralitate a demersului introductiv de instanță având ca obiect contestație la executare ca neîntemeiat și nefondat. Totodată, Tribunalul Bistrița-Năsăud - instanță la care au fost supuse cenzurii judecătorești, actele și formele de executare silită întreprinse de organele de executare din cadrul A.J.F.P. Bistrița-Năsăud împotriva debitorului S.C. A. S.R.L., a constatat prin decizia civilă nr. 762/05.07.2018, pronunțată în apel, în dosarul nr. x/2017: "că formele de executare inițiate de AJ.F.P. Bistrița-Năsăud au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale în vigoare și în consecință nu există nici un motiv legal și temeinic pentru a fi dispusă anularea acestora". Deși contestatoarea a înțeles ulterior a-și exercita dreptul de promovare a tuturor căilor de atac, soluția de respingere în integralitate a acestora subliniază și întărește faptul că măsurile de executare dispuse în speță de organele fiscale au fost fondate, temeinice și legale. Prin urmare, existența unei hotărâri judecătorești rămase definitive prin care s-a constatat de către instanța de judecată legalitatea executării garanției de către organul fiscal conduce la concluzia legalității măsurilor de executare dispuse. Într-adevăr, așa cum reține și prima instanță, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ si Fiscal, în dosarul nr. x/2018, prin încheierea civilă FN/19.09.2018 a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 022 din 29.03.2017 prin care s-a revocat autorizația de antrepozit fiscal deținută de societate. Însă, judecătorul fondului deși se prevalează de faptul că a fost dispusă suspendarea executării Deciziei nr. 022 din 29.03.2017, nu amintește/nu constată și faptul că în contrapartidă, autoritatea fiscală s-a conformat în tot acestei soluții, acestei hotărâri judecătorești executorii, procedând cu celeritate la punerea ei în executare, dispunând de îndată (de la data pronunțării - 19.09.2018) validarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x, în aplicația informatica NSEA-Autorizari, S.C. A. S.R.L. fiind autorizată in aceeași zi sa desfășoare activitatea curenta, conform autorizației antemenționate, cu respectarea însă a prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal si ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 aprobate prin H.G. nr. 1/2016". Prin urmare, organul fiscal a recunoscut efectele generate de această hotărâre judecătoreasca și sentința a fost pusă imediat in practică, autorizația fiind validată în aplicația NSEA - Autorizări in aceeași zi, respectiv 19.09.2018. Însă, începând de la aceeași dată 19.09.2018, odată cu validarea autorizației a luat naștere și obligația corelativă a antrepozitarului autorizat de a reîntregii garanția in termenul expres de 30 de zile lucrătoare de la data validării acesteia. Astfel societatea a avut termen 30 de zile lucrătoare sa reîntregească garanția, respectiv pana la data de 01.11.2018. Termenul acesta însă nu a fost respectat, la data de 06.11.2018 prin adresa nr. x/06.11.2018 AJFP Bistrița-Năsăud informând faptul că S.C. A. S.R.L., deținea in contul de garanții doar suma de 10,62 RON. Ca urmare a faptului ca societatea nu și-a constituit garanția în termenul de 30 de zile lucrătoare prevăzut la pct. 8 alin. (35) din H.G. nr. 1/2016, ceea ce înseamnă încălcarea obligației antrepozitarului menționata al art. 367 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin adresa nr. x/15.11.2018 înregistrată la D.G.R.F.P. Cluj-Napoca sub nr. x/19.11.2018, Biroul Vamal de Interior Bistrița-Năsăud, a propus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x/26.05.2015 deținută de S.C. A. S.R.L.. Ținând cont de capacitatea de producție a reclamantei cat si de producția efectiv realizată, prin Decizia nr. 07/04.11.2016 BV1 Bistrița-Năsăud a stabilit cuantumul garanției actualizate la valoarea de 473.801 RON, valoare care reprezintă minimul prevăzut la pct. 8 alin. (9) lit. m) din H.G. nr. 1/2016, pentru producția de alcool etilic intre 1.001 si 5.000 hi alcool pur pe an. Deci, relevant în speță este faptul că, ulterior obținerii suspendării efectelor primei decizii de revocare și revalidării autorizației, agentul economic avea obligația respectării tuturor cerințelor impuse antrepozitarilor autorizați, inclusiv pe aceea de reconstituire a garanției, în conformitate cu prevederile punctului 8 alin. (23), (24), (35) din Normele de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, Nu numai că în speță este vorba despre o redimensionare a garanției care se realizează la început de an, ci, mai mult, se procedează la aceasta urmare unei declarații pe care antrepozitarul este obligat sa o depună la autoritatea vamala, chiar textul alin. (23), facând trimitere la "ieșirile de produse accizabile din anul precedent". În ce privește obligația reîntregirii garanției ulterior executării silite a acesteia, susținerile în sensul că reclamantei nu îi mai revenea o astfel de obligație in condițiile obținerii suspendării deciziei de revocare, nu sunt corecte. Odată cu validarea autorizației a luat naștere și obligația corelativă a antrepozitarului autorizat de a reîntregii garanția în termenul expres de 30 de zile lucrătoare de la data validării acesteia. Astfel societatea a avut termen 30 de zile lucrătoare să reîntregească garanția, respectiv până la data de 01.11.2018. Executarea garanției intervenise cu mai mult de un an anterior obținerii suspendării, pe de o parte, iar pe de alta parte demersurile in instanța pentru restituirea garanției au fost respinse în integralitate. S.C. A. S.R.L. a solicitat in repetate rânduri restituirea sumei executate din contul de garanții, atât către AJFP Bistrița-Năsăud cât și instanței de judecată. La AJFP Bistrița-Năsăud în data de 23.10.2018 și respectiv in 24.10.2018, s-au înregistrat cererile nr. x si 1608 ambele depuse de societate, prin administratorul judiciar, și prin care s-a solicitat din nou restituirea sumei de 474.062 RON. Răspunsul AJFP Bistrița Năsăud a fost negativ, dat fiind faptul ca instanța a decis printr-o sentința rămasă definitiva, respingerea contestației la executare formulata de societate. Mai critică recurenta sentința recurată, considerând că nu pot fi primite reținerile Curții de Apel Cluj formulate la fila x paragraf 1 al sentinței recurate, în sensul că, "relevant este că în speță reclamanta a ajuns în această situație ca urmare a executării silite asupra garanției constituite inițial, a unei decizii de impunere emise ca și consecință a unui control despre care s-a statuat că a fost nelegal". Prima instanță se face că nu înțelege că reclamanta a ajuns în această situație tocmai pentru nerespectarea obligațiilor care îi incumbau. Demn de reținut este faptul că, agentul economic avea obligația respectării tuturor cerințelor impuse antrepozitarilor autorizați, inclusiv pe aceea de reconstituire a garanției, in conformitate cu prevederile punctului 8 alin. (35) din Normele de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016. Faptul că, operatorul economic nu a înțeles a-și respecta și totodată îndeplinii obligațiile ce-i incumbau a condus la dispunerea măsurilor legale care se impuneau, inclusiv la executarea silită asupra garanției. Mai mult, executarea silită asupra garanției constituite a fost întemeiată, iar legalitatea măsurilor de executare dispuse de organul fiscal, a fost întărită și subliniată inclusiv de instanțele de judecată, care au fost sesizate de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar. Împotriva actelor și formelor de executare silită, S.C. A. S.R.L. a înțeles la data de 09.08.2017 să depună contestație la executare pe rolul Judecătoriei Bistrița fiind format dosarul civil cu nr. x/2017, petitele acestui demers judiciar fiind formulate în sensul constatării de către instanță a nelegalității executării silite însăși și, pe cale de consecință, de anulare a tuturor actelor și formelor de executare silită dispuse în dosarul execuțional nr. x, și implicit de solicitare a dispunerii încetării acestei executări silite, cu repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea subscrisei la restituirea tuturor sumelor ridicate din contul contestatarei în cuantum de 474.062 RON. Mai mult, soluția pronunțată a fost în sensul respingerii în integralitate a demersului introductiv de instanță având ca obiect contestație la executare ca neîntemeiat si nefondat. Totodată, Tribunalul Bistrița-Năsăud, instanță la care au fost supuse cenzurii judecătorești, actele și formele de executare silită întreprinse de organele de executare din cadrul A.J.F.P. Bistrița-Năsăud împotriva debitorului S.C. A. S.R.L., a constatat prin decizia civilă nr. 762/05.07.2018, pronunțată în apel, în dosarul nr. x/2017, "că formele de executare inițiate de A.J.F.P. Bistrița-Năsăud au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale în vigoare și în consecință nu există nici un motiv legal și temeinic pentru a fi dispusă anularea acestora". Deși contestatoarea a înțeles ulterior a-și exercita dreptul de promovare a tuturor căilor de atac, soluția de respingere în integralitate a acestora subliniază și întărește faptul că măsurile de executare dispuse în speță de organele fiscale au fost fondate, temeinice și legale. Prin urmare, existența unor hotărâri judecătorești rămase definitive prin care s-a constatat de către instanța de judecată legalitatea executării garanției de către organul fiscal conduce la concluzia legalității măsurilor de executare dispuse. Recurenta critică și consideră că nu pot fi primite reținerile Curții de Apel Cluj formulate la fila x paragraf 3 al sentinței recurate, în sensul că, reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea. În speță nu este culpa recurentei că operatorul economic nu a înțeles a-și respecta și totodată îndeplinii obligațiile ce-i incumbau. Faptul că nu a înțeles a respecta cerințele impuse antrepozitarilor autorizați, inclusiv pe aceea de reconstituire a garanției, in conformitate cu prevederile punctului 8 alin. (35) din Normele de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, a condus la dispunerea măsurilor legale care se impuneau, inclusiv la executarea silită asupra garanției. Nu este culpa autorității fiscale pentru executarea silită a garanției. Executarea silită a garanției în sumă 472.062 RON la data de 24.07.2017, s-a efectuat conform prevederilor legale în vigoare și a avut ca fundament creanțele fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin Decizia de impunere nr. BNG-AIF 182/15.06.2017, (titlu de creanță) cu scadența la 20.07.2017. Mai mult, odată cu suspendarea executării efectelor Deciziei de revocare nr. 22/2017 și ulterior a anulării deciziei de revocare reclamantei i-a fost revalidată autorizația, sens în care aceasta a și-a desfășurat activitatea. Recurenta înțelege să critice și reținerile primei instanțe formulate la fila x paragraf 4, în sensul că, Biroul vamal de interior Bistrița a arătat că nu mai sunt în vigoare motivele avute în vedere la emiterea Deciziei nr. 17/05.12.2018, solicitându-se reanalizarea acestora, considerând că aceste alegații nu pot fi primite întrucât BVI Bistrița s-a referit la sumele datorate de reclamantă, mai vechi de 60 de zile, deci la situația datoriilor restante și în niciun caz la reîntregirea garanției, întrucât în cuprinsul adresei AJFP Bistrița-Năsăud nr. 6308/06/C/23.11.2018 comunicate Comisiei, este stipulat in mod expres faptul că,"la data prezentei societatea nu are constituite garanții bănești la Trezoreria Bistrița, soldul contului de garanție pentru plata accizelor este de 10.62 RON". Chiar si în eventualitatea în care nu ar mai fi fost în vigoare motivele avute în vedere la emiterea Deciziei nr. 17/05.12.2018, respectiv obligațiile restante ale reclamantei, pentru neîndeplinirea celorlalte obligații ce îi incumbau (nereîntregirea garanției), raportat la calitatea sa de antrepozitar autorizat, autorizația deținută i-ar fi fost revocată, fiind incidente dispozițiile art. 369 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care stipulează că, autoritatea competentă poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal atunci când: c) antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute la art. 367 ". Recurenta consideră că reținerile judecătorului fondului formulate în susținerea soluției dispuse nu pot fi primite nefiind fondate, întemeiate, motiv pentru care apreciază că hotărârea recurată nu poate fi menținută ci trebuie casată iar în rejudecare, cererea introductivă de instanță trebuie respinsă ca atare, întrucât, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor Produse supuse Accizelor Armonizate constituite în cadrul D.G.R.F.P. Cluj-Napoca în mod corect, temeinic și legal a emis actul administrativ fiscal contestat în speță și anulat de prima instanță, în cuprinsul acestuia fiind expuse pe larg considerentele avute în vedere în emiterea sa, reiterând dispozițiile legale incidente și aspecte care au condus la măsura revocării, reținute. Conchide recurenta că, dat fiind faptul că măsura autorității fiscale de executare a garanției constituite de contestatoare a fost dispusă la data de 24.07.2017, anterior intrării societății în insolvență 28.07.2017 și cu mai mult de un an înainte de suspendarea Deciziei nr. 022/29.03.2017 pronunțate de Curtea de Apel la data de 19.09.2018, întrucât nu s-a dovedit culpa autorității fiscale în executarea garanției, legalitatea și corectitudinea executării acesteia fiind subliniată și recunoscută inclusiv de instanțele de judecată, totodată, întrucât nu există o hotărâre definitivă prin care să fie constatata cu titlu definitiv nelegalitatea Deciziei de impunere BHG-AIF 182/15.06.2017, obiectul dosarului nr. x/2018 l-a constituit anularea deciziei nr. 22/29.03.2017 de revocare autorizație antrepozit fiscal, decizie care a avut ca fundament nerespectarea altor obligații, obligații diferite de cele nerespectate prin Decizia nr. 17/05.12.2018, obligații asumate odată cu emiterea autorizației de antrepozitar autorizat, întrucât reclamanta nu a înțeles a-și onora, respecta obligațiile ce îi incumbau în calitatea sa de antrepozitar fiscal, prima instanță în mod greșit s-a pronunțat în sensul anulării Deciziei nr. 17/05.12.2018 cat și a Deciziei nr. 003/13.06.2019 emise de organul jurisdicțional MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ MANAGEMENT AL DOMENIILOR REGLEMENTATE SPECIFIC în soluționarea contestației administrative, acest act administrativ fiscal fiind legal. Relativ la reținerile primei instanțe în sensul acordării cheltuielilor de judecată și mai ales într-un astfel de cuantum, recurenta solicită Înaltei Curți respingerea lor ca neîntemeiate sau macar reducerea cuantumului lor, având in vedere faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 451-452 din Noul C. proc. civ. 3.2 Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. În susținerea cererii, recurentul-pârât consideră că sentința civila nr. 191/2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj in Dosar nr. x/2019, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea prevederilor legale incidente în cauza, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta a redat pe larg conținutul Deciziei nr. 003/13.06.2019 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala Management al Domeniilor Reglementate Specific, precum și procedura administrative de contestare, respectiv procedurile judiciare derulate, astfel cum au fost araătate în recursul DGRFP Cluj în nume propriu și în reprezentarea Comisiei Regionale Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, pe care instanța de recurs nu le va mai relua, concluzionând că, având în vedere aceste aspecte, susținerile societății privind garanția nu pot fi luate în considerare. S.C. A. S.R.L., societate în insolvență, nu are constituită/reîntregită garanția care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile, conform art. 367 alin. (1) lit. a) și m), raportat la art. 348 alin. (1), alin. (4) alin. (6) și alin. (8) și art. 369 alin. (2) lit. c) și f) din Legea nr. 227/2015 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și pct. 37, alin, (1) și alin. (3), raportate pct. 8, alin. (9), lit. m), alin. (23), alin. (24), alin. (30), alin. (33) și alin. (35) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare. Sub acest aspect, prima instanța reține ca garanția nu putea fi executata decât în baza unui titlu de creanța, în speța Decizia de impunere nr. x/16.06.2017 și ca, reclamanta avea obligația constituirii garanției conform art. 367 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, însă reține ca executarea silita a acesteia a fost efectuata în baza unui titlu de creanța emis în urma unui control nelegal și netemeinic. Rezulta așadar ca, sub acest aspect, motivele instanței de fond sunt contradictorii și nelegale, în condițiile în care deși se reține obligația constituirii garanției, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, aceasta nu era constituita la data emiterii actelor administrative atacate, iar în cauza nu s-a făcut dovada anularii sau desființării Deciziei de impunere nr. x/16.06.2017, în prezenta cauza, instanța de judecată nefiind sesizata cu privire la anularea Deciziei de impunere nr. x/16.06.2017, emisa de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, așa încât să facă aprecieri asupra acesteia. Mai mult, în cauza a fost invocat faptul ca, în ceea ce privește executarea garanției, reclamanta a contestat acest aspect, iar în mod definitiv și cu putere de lucru judecat, au fost respinse cererile de chemare în judecată formulate de către reclamante în acest sens, aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat. De altfel, mai susține recurenta, instanța de fond nu analizat toate aspectele invocate în cauza de către pârâți, ceea ce echivalează cu o nemotivare a soluției pronunțate. Și referitor la Referitor obligațiile mai vechi de 60 de zile la data soluționării propunerii de revocare a autorizației, recurenta redă situația fiscală a reclamantei după ce a intrat în insolvență, precum și procedurile derulate, astfel cum au fost dezvoltate în fața instanței de fond și cum au fost redate de cealaltă recurentă, nefiind necesar să fie reluate, recurenta concluzionând că, la data revocării autorizației, S.C. A. S.R.L, societate în insolvență, înregistra obligații fiscale restante la bugetul generai consolidat de natura celor administrate de A.N.A.E. mai vechi de 60 de zile fată de termenul legal de plată, calculate dună data deschiderii procedurii de insolventă (Bugetul de Stat - 1.269 RON și Bugetul Asigurărilor Sociale - 8.718 RON). Susținerile societății reclamante nu puteau fi luate în considerare chiar în condițiile în care suma de 30.265 RON, reprezentând TVA cu scadență 25.08.2017, este evidențiată ca obligație care este inclusă în planul de reorganizare, nefiind o obligație fiscală restantă mai veche de 60 de zile față de termenul legal de plată, având în vedere că pentru revocarea autorizației de antrepozit nu este prevăzută o anumită valoare a obligațiilor fiscale restante înregistrate pentru care să se aplice această măsură. În ceea ce privește suma de 30.265 RON, reprezentând TVA și modificările generate de aprobarea și preluarea în sistemul informatic a planului de reorganizare, trebuie avut în vedere și faptul că sentința de aprobare a planului de reorganizare a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 1767/28.01.2019, ulterior emiterii Deciziei nr. 17/05.12.2018. Deși aspectele de mai sus au fost invocate si in fata instanței de fond, in motivarea soluției recurate, aceasta a reținut doar ca nu are relevanta data publicării în BPI a sentinței de confirmare a planului de reorganizare, aceasta fiind pronunțată înainte de emiterea deciziei de revocare, fără să analizeze toate celelalte aspecte invocate de pârâți. De asemenea, în mod greșit, s-a reținut ca emitentul deciziei de revocare este parte în dosarul de insolventă și ca trebuia să cunoască soluția asupra planului de reorganizare privind pe reclamanta de la data pronunțării si nu de la data publicării in BPI, având in vedere ca, calitatea de creditor in procedura insolventei privind pe reclamanta, o are Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud. Conform prevederilor art. 75 alin. (3) și art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, debitoarea avea obligația de a achita sumele născute pe parcursul procedurii, fără a fi condiționată de formularea și depunerea unei cereri de plată de către creditori, iar cererea de plată se va putea formula pe parcursul perioadei de observație și de reorganizare, fără a fi condiționată de un anumit termen în care se poate depune. Mai mult, în Planul de Reorganizare judiciară, asumat de dl. administrator special B. și confirmat de Tribunalul Bistrița-Năsăud, la Capitolul VI -Perspectiva de redresare a societății, este menționat "Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală", societatea având cunoștință de prevederile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolvență. Rezulta așadar ca pentru obligațiile fiscale înregistrate la data revocării autorizației (Bugetul de Stat - 1.269 RON si Bugetul Asigurărilor Sociale - 8.718 RON), sunt aplicabile dispozițiile art. 364 alin. (1) fit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Condiții de autorizare). În ceea ce privește invocarea compensării sumei de 9.987 RON (1269+8718) cu TVA de recuperat prin rambursare, nici aceasta compensare nu intervine automat, ci exista reglementata o procedura privitoare la rambursarea TVA și care trebuie urmata, respectiv cea prevăzuta la art. 303 alin. (7) din Legea nr. 227/2015. Compensarea invocata de reclamanta care nu era efectuata la data revocării autorizației. Deși instanța de fond invoca prevederile art. 1617 C. civ., potrivit prevederilor art. 167 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură fiscală: (5) în sensul prezentului articol, creanțele sunt exigibile b) la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal central, potrivit legii, așa încât fără parcurgerea procedurii prevăzute de art. 303 alin. (7) din Legea nr. 227/2015, nu poate opera compensarea, hotărârea fiind nelegală și sub acest aspect. Raportat la adresa nr. x/11.04.2019 emisă de Biroul Vamal de interior Gr. II, recurenta consideră ca aceasta nu poate fi luata în considerare la soluționarea cauzei, aspectele cuprinse în aceasta fiind ulterioare emiterii deciziei de revocare si, mai mult, instanța de fond nu a motivat relevanta si aplicabilitatea în cauza a celor cuprinse în aceasta adresa. Conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare, autorizarea unui antrepozit fiscal și funcționarea ulterioară a acestuia se face numai dacă solicitantul îndeplinește condițiile (art. 364 din Codul fiscal, pct. 30 din Normele metodogice) și dovedește că are capacitatea de a respecta obligațiile antrepozitarului autorizat (art. 367 din Codul fiscal, pct. 37-39 din Normele metodogice), pe toată perioada de valabilitate a autorizației, iar sub acest aspect, organul de soluționare a plângerii prealabile a avut în vedere și faptul că societatea a mai deținut anterior o autorizație de antrepozit fiscal care a fost revocată pentru acest motiv, respectiv S.C. A. S.R.L. a fost autorizată ca antrepozitar de producție alcool etilic începând cu data de 01.06.2014, deținând Autorizația de antrepozit fiscal nr. x/29.05.2014, autorizație care a fost revocată ca urmare a faptului că societatea nu a constituit garanția la nivelul stabilit de Comisia de autorizare. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivarea soluției pronunțate, prin raportare la deciziei de soluționare a contestației, respectiv Decizia nr. 003/13.06.2019, este pe deplin incident, în condițiile in care, instanța de fond se rezuma a invoca doar că motivele ce privesc anularea deciziei de revocare sunt aplicabile și în cazul deciziei de soluționare a contestației, fără a analiza cele cuprinse în aceasta.

Apărările formulate în recurs 4.1 Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu și în reprezentarea Comisiei Regionale Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate a formulat întâmpinare, prin care a arătat că achiesează în tot la poziția procesuală exprimată de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin calea de atac a recursului. 4.2 Intimata-reclamantă A. SRL-în insolvență, prin administrator special B. și administrator judiciar CII D. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu și în reprezentarea Comisiei Regionale Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate a solicitat respingerea apărărilor formulate și a argumentelor invocate în cuprinsul întâmpinării depuse de intimata-reclamantă A. S.R.L..

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 7.1. Situația de fapt Reclamanta A. S.R.L. - în insolvență prin administrator special B. și administrator judiciar CII D. s-a adresat la data de 20.08.2019 instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj solicitând, în contradictoriu cu pârâții Comisia Regională Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, efectuarea unui control de legalitate asupra Deciziei nr. 17/05.12.2018 prin care Comisia Regionala Cluj-Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a revocat Autorizația de antrepozit fiscal nr. x din 26.05.2015 și a Deciziei nr. 003/13.06.2019 prin care Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala Management al Domeniilor Reglementate Specific a respins ca neîntemeiata contestația împotriva deciziei menționate anterior, cu consecința anulării actelor administrative fiscal și de soluționare a contestației și suspendarea executării Deciziei nr. 17/05.12.2018, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pana la soluționarea definitiva a acțiunii în anulare cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia nr. 022/29.03.2017, Comisia regională pentru autorizarea de produse supuse accizelor amortizate a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x/26.05.2015 emisă în favoarea reclamantei, reținându-se că aceasta nu a respectat dispozițiile art. 367 alin. (1) lit. d) și m) din Codul fiscal. Prin încheierea din data de 19.09.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 s-a admis și cererea reclamantei de suspendare a Deciziei de revocare nr. 022/29.03.2017, iar prin sentința civilă nr. 316/28.12.2018 pronunțată în același dosar nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj a anulat Decizia de revocare nr. 022/29.03.2017, reținând, în esență, că aceasta s-a întemeiat pe un control nelegal și netemeinic, cu încălcarea pct. 40 din Titlul VIII al Normelor Metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, respectiv pe controlul evidențiat în procesul-verbal de control nr. x/03.02.2017 și în cel cu nr. x/20.12.2016. Împotriva acestor hotărâri s-a formulat recurs, iar prin Decizia nr. 3946/28.07.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul ca nefondat. În urma emiterii Deciziei de revocare nr. 022/29.03.2017, s-a desfășurat inspecția fiscală din perioada 12.05.2017-15.06.2017 și s-au emis Raportul de inspecție fiscală nr. x/15.06.2017 și Decizia de impunere nr. x/1 din 16.06.2017, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale totale de 803.739 RON. Acțiunea privind anularea acestei decizii, înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud sub nr. x/2018, a fost suspendată, la data de 19.10.2018, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2018 în care s-a anulat în primă instanță Decizia de revocare nr. 022/29.03.2017. Prin sentința civilă nr. 402/23.12.2020 a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârâte cu privire la cererea reclamantei de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 15.06.2017, întocmită în baza raportului de inspecție fiscală x/15.06.2017, în ceea ce privește stabilirea obligației fiscale suplimentare de plată a sumei de 399.618 RON reprezentând accize alcool etilic și, în consecință, respinsă ca inadmisibilă această cerere. A fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâte cu privire la cererea reclamantei de anulare a aceleiași Decizii de impunere nr. x din 15.06.2017, în ceea ce privește stabilirea următoarelor obligații fiscale suplimentare de plată: suma de 283.006 RON - accize alcool etilic, 1.011 RON – impozit pe profit și 120.104 RON – TVA. A fost admisă în parte acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, dispunându-se anularea parțială a Deciziei nr. 681/11.09.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în sensul că: Anulează dispoziția conținută de art. 1 din Decizia nr. 681/2017, vizând suspendarea soluționării contestației în ceea ce privește suma de 399.618 RON reprezentând accize alcool etilic și obligă pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca să procedeze la soluționarea pe fond a contestației administrative având ca obiect această obligație fiscală; anulează parțial dispoziția conținută de art. 2 din Decizia nr. 681/2017, vizând respingerea ca nemotivată a contestației, respectiv doar în ceea ce privește suma de 283.006 RON reprezentând accize alcool etilic, obligație cu privire la care admite contestația administrativă formulată de contestatoarea Societatea A. S.R.L. și dispune anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x din 15.06.2017 și a raportului de inspecție fiscală x/15.06.2017. De asemenea, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 681/2017, Deciziei de impunere nr. x din 15.06.2017 și a raportului de inspecție fiscală x/15.06.2017, în ceea ce privește dispoziția vizând respingerea ca nemotivată a contestației referitoare la suma de 1.011 RON reprezentând impozit pe profit și suma de 120.104 RON reprezentând TVA. Deși la data declarării recursurilor, această sentință nu era definitivă, pe parcursul soluționării recursului, prin decizia civilă nr. 782/29.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția A III-A contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca neîntemeiat recursul formulat de recurentele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA. Din raportul de inspecție fiscală nr. x/15.06.2017, rezultă că inspecția fiscală a fost demarată ca urmare a controlului consemnat în procesul-verbal din data de 418/03.02.2017, iar la data de 24.07.2017 a fost executată garanția în sumă de 474.062 RON, pe care o avea reclamanta constituită în vederea desfășurării activității. Prin Decizia nr. 17/05.12.2018 s-a revocat, din nou, autorizația de antrepozit fiscal nr. x/26.05.2015 emisă în favoarea reclamantei, ce face obiectul cauzei de față, reținându-se că reclamanta nu are constituite garanții bănești la Trezoreria Bistrița soldul contului garanție pentru plata accizelor fiind 10,62 RON întrucât în data de 24.07.2017 s-a executat garanția pentru în sumă de 474.062 RON constituită de societate la Trezoreria Bistrița în baza adresei nr. x/21.07.2017 emisă de Serviciul Colectare Executare Silită