ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3873/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, la data de 14 iunie 2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta MFP-ANAF - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate: - anularea Deciziei nr. 18/17.12.2018 emise de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate; - anularea Deciziei nr. 5/25.04.2018 emise de Comisia Regionala Cluj; - obligarea pârâților la repararea pagubei suferite, ce va fi calculată prin aplicarea dobânzii fiscale de 0,02 % pe zi de întârziere la suma nelegal reținută în cuantum de 6.019.101,88 RON, cu începere de la data de 02.03.2018 (data expirării termenului la care intimata era obligată să răspundă cererii de reducere a garanției) până la data emiterii deciziei de soluționare a cererii de reducere a garanției; - în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză a persoanelor care au contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului administrativ și obligarea acestora la plata despăgubirilor, în solidar cu autoritatea publică pârâtă.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 156/CA/2019 din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată excepția rămânerii fără obiect a petitelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta MFP-ANAF - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate; a fost anulată Decizia nr. 18/17.12.2018 și Decizia nr. 5/25.04.2018 emise de MFP - ANAF - Comisia Regională Cluj Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate; s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității petitului 3 al cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă; a fost obligată pârâta la repararea pagubei suferite de reclamantă, ce va fi calculată prin aplicarea dobânzii fiscale de 0,02 % pe zi de întârziere la suma nelegal reținută în cuantum de 6.019.101,88 RON, cu începere de la data de 25.04.2018 până la data emiterii deciziei nr. 26/29.08.2019; s-au respins ca nefondate restul pretențiilor reclamantei; a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca în nume propriu și în reprezentarea Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a formulat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată relativ la toate capetele de cerere, precum și exonerarea recurentei de la plata cheltuielilor de judecată, față de lipsa temeiului de fapt și de drept. În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ. se arată că prima instanță nu a analizat înscrisurile existente la dosarul cauzei, nerespectând principiul enunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1954/2014 cu referire la dreptul părților de a fi în mod real ascultate. Se susține că judecătorul fondului, deși nu fusese îndrituit la judecarea unei cereri de suspendare a actelor administrative contestate, reține la sugestia intimatei reclamante mai multe hotărâri judecătorești ca temei de vădită nelegalitate a celor două decizii contestate în cauză. Recurenta susține că toate hotărârile judecătorești indicate și citate de către intimată nu sunt și executorii, întrucât nu au fost pronunțate în cauze soluționate definitiv. În considerentele hotărârii recurate, există o gravă eroare de apreciere a probelor referitoare la executarea garanției intimatei la 19.01.2016, întrucât, în realitate, această executare s-a realizat la 11.01.2016, conform adresei nr. x a DGAMC către Trezoreria Municipiului Oradea. În raport de această eroare, prima instanță a constatat în mod nelegal că recurenta pârâtă a recunoscut implicit o greșeală în executarea garanției aferente antrepozitelor fiscale autorizate petrecută în anul 2016, deși nu a arătat în concret în ce fel ar fi trebuit respectat dispozitivul sentinței civile nr. 1/2016 a Curții de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015. În mod nelegal a fost respinsă în opinia recurentei excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere principale, întrucât toate manoperele administrative pretinse de intimata reclamantă au fost îndeplinite înainte de primul termen de judecată. Recurenta critică, de asemenea, și modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității celui de-al treilea petit al cererii, aceasta încălcând dispozițiile art. 182 Codul de procedură fiscală, întrucât, prin sintagma "sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat" se înțelege că doar creanțele/obligațiile fiscale stabilite printr-un act de impunere anulat de organul de jurisdicție administrativ-fiscală sau de instanța de contencios fiscal pot face obiectul normei. Se arată că era evidentă inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 174 Codul de procedură fiscală, întrucât garanția aferentă unui antrepozit fiscal nu este pentru statul român o creanță fiscală care să corespundă unei obligații fiscale în sarcina antrepozitarului fiscal, astfel că nu se poate vorbi de restituire sau rambursare de la bugetul de stat, ci de consemnarea ei, de o eventuală executare.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență, argumentele expuse prin memoriul de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările formulate și cu dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, înalta Curte, constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de fond a fost învestită cu controlul de legalitate a Deciziei nr. 18/17.12.2018 a Ministerului Finanțelor Publice și a Deciziei nr. 5/25.04.2018 emisă de Comisia Regională Cluj-Napoca pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate. În esență, reclamanta a arătat că trei ani consecutivi organele vamale au calculat în mod nelegal cuantumul garanției stabilite potrivit dispozițiilor art. 348 alin. (1) din legea 227/2015 privind Codul fiscal impuse societății reclamante, aspect confirmat de deciziile pronunțate de către Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus suspendarea executării deciziilor de stabilire a garanțiilor. Prin sentința civilă nr. 246/02.11.2015, Curtea de Apel Oradea a dispus obligarea organelor vamale la emiterea unei decizii de reducere cu 75% a garanției pentru plata accizelor. Reclamanta a solicitat punerea în aplicare a hotărârii judecătorești menționate, cererea acesteia fiind respinsă prin Decizia nr. 5/25.04.2018 care face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată. Criticile recurentei pârâte referitoare la greșita respingere de către judecătorul fondului a excepției lipsei de obiect a celor două petite principale ca urmare a emiterii de către organul administrativ a deciziei nr. 26 prin care s-a admis cererea reclamantei intimate de acordare a reducerii cu 75% a garanției constituite pentru antrepozitele fiscale sunt neîntemeiate pe de-o parte având în vedere că actul administrativ cuprinde analiza situației reclamantei din perioada 2016-2019, așadar altă perioadă decât cea avută în vedere prin deciziile a căror anulare s-a solicitat. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că Decizia nr. 26/29.08.2019 de acordare a reducerii cu 75% a garanției a fost emisă ulterior introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanta intimată, astfel încât și din această perspectivă Curtea de Apel Oradea a pronunțat o soluție corectă. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita respingere a excepției inadmisibilității capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților la repararea pagubei suferite prin aplicarea dobânzii fiscale de 0,02% pe zi de întârziere la suma nelegal reținută în cuantum de 6.019.101,88 RON cu începere la data expirării termenului la care pârâta recurentă era obligată să răspundă cererii de reducere a garanției până la data emiterii deciziei de soluționare a cererii de reducere a garanției, Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Astfel, recurenta pârâtă susține că în speță era evidentă inaplicabilitatea dispozițiilor art. 174 Codul de procedură fiscală, conform cărora dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, întrucât garanția aferentă unui antrepozit fiscal nu este pentru statul român o creanță fiscală. În acord cu concluziile judecătorului fondului, Înalta Curte apreciază că, având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, suma de 6.019.101,88 RON a fost nelegal reținută de către pârâta recurentă, aspect reținut în mod definitiv prin hotărârile judecătorești prin care au fost obligate autoritățile administrative la emiterea deciziilor de reducere cu 75% a garanției pentru plata accizelor. În plus, în mod definitiv, instanțele de judecată au stabilit că executarea garanției de către recurenta pârâtă la data de 19.01.2016 a fost nelegală, în condițiile în care prin sentința nr. 1/18.01.2016 rămasă definitivă prin respingerea recursului, Curtea de Apel Oradea a suspendat Decizia nr. 106/2015 prin care se dispusese revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal deținute de către reclamantă. Înalta Curte va înlătura criticile recurentei pârâte referitoare la depășirea limitelor învestirii de către judecătorul fondului care ar fi soluționat și cereri de suspendare a actelor administrative contestate, întrucât nici în dispozitivul sentinței recurate, nici în considerentele acesteia prima instanță nu se pronunță și nici nu analizează astfel de cereri de suspendare, analizând strict capetele de cerere cu care a fost învestită. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 834,74 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.