Decizia nr. 5967/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamantul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, în numele și pe seama membrilor săi: A., B., C. și D., a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (Ansvsa) și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea solicitând obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Tulcea, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (8 1 ), în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, obligarea pârâtei DSVSA Tulcea, ca pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească salariaților reprezentați în cauza, diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 noul C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1742 din data de 25.10.2016, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului formulată de către pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Constanța, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 28.11.2016, sub același număr de dosar (1052/88/2016).

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 104/CA din data de 03.05.2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsa calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondate. A admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții B., C., D., A. prin Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (Ansvsa) și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea. A obligat pârâta ANSVSA să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcțiilor și salariilor pentru muncitorii calificați din cadrul DSVSA Tulcea, cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014. A obligat pârâta DSVSA Tulcea la plata către reclamanți a eventualelor diferențe salariale dintre drepturile rezultate din asimilare și cele încasate pe perioada 01.12.2015 la zi.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 104/CA din data de 03.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, sentința civilă nr. 104/CA/03.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (dispozițiile H.G. nr. 1415/2009, O.G. nr. 42/2004, O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 293/2015, Legii nr. 500/2002 și O.G. nr. 22/2002). O primă critică privește soluția primei instanțe de respingere a excepției calității procesuale pasive a recurentei-pârâte, întrucât solicitarea reclamantului era în sensul ca Ordinul nr. 1016/23.12.2015 să fie completat prin emiterea unor acte administrative de asimilare care pot fi emise numai de către direcțiile sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București. Prin urmare, completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. în maniera solicitată de intimații-reclamanți nu poate fi realizată decât de către direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București întrucât A.N.S.V.S.A., organul ierarhic superior nu emite decizii (indiferent de ce natură, inclusiv salarială) pentru personalul încadrat în instituțiile din subordinea sa. Conform disp. art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. f) din Anexa 2 la Ordinul Președintelui ANSVSA nr. 571/2014, directorul executiv al direcțiilor județene, în executarea atribuțiilor de serviciu, emite decizii privind încadrarea, modificarea, sancționarea, pensionarea și încetarea raporturilor de muncă/raporturilor de serviciu ale personalului din instituție, respectiv personalului contractual/funcționarilor publici. Prin urmare, consideră recurenta-pârâtă, nu există identitate între persoana sa și persoana care este ținută să aducă la îndeplinire obligația stabilită în raportul juridic dedus judecății. În plus, nici calitatea de ordonator principal de credite nu atrage calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte și, prin urmare, sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a disp. O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, ale H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea și funcționarea ANSVSA și a unităților subordonate acesteia, coroborate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și cu cele ale art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii. Potrivit art. 22 din Legea nr. 500/2002, ordonatorul principal de credite (președintele A.N.S.V.S.A.) și ordonatorul terțiar de credite (directorul executiv al D.S.V.S.A. Tulcea) au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale. Așadar, între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială (în speță între A.N.S.V.S.A și D.S.V.S.A. Tulcea) există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, însă prestarea muncii și salarizarea ei sunt obligațiile principale ce rezultă pentru personalul contractual și, respectiv, pentru angajator din existența raportului de muncă, fiind exclusă pluralitatea de subiecte (activă sau pasivă), ceea ce presupune că nu pot exista în/și prin același act administrativ individual sau contract individual de muncă mai multe persoane care să aibă împreună calitatea de salariat și, de regulă, nici mai multe persoane având laolaltă calitatea de angajator. Precizează că A.N.S.V.S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport cu împrejurarea că intimații-reclamanți au raporturi de muncă cu D.S.V.S.A. Tulcea, instituție publică cu personalitate juridică, căreia, în calitate de ordonator terțiar de credite, îi revine competența exclusivă cu privire la îndeplinirea atribuțiilor referitoare la stabilirea și plata drepturilor salariale, precum și la emiterea unor decizii de salarizare. O altă critică se referă la respingerea excepției inadmisibilității, soluția primei instanțe sub acest aspect fiind dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a reținut, în mod eronat, faptul că: "excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată întrucât promovarea acțiunii s-a datorat refuzului acesteia de a proceda la aplicarea dispozițiilor lezate referitoare la asimilarea, sub aspectul salarizării, a funcțiilor din cadrul A.N.S.V.S.A. cu cele corespunzătoare din MADR/APIA, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004." Contrar celor reținute de instanța de fond, în speță nu este vorba de un refuz al autorităților publice deoarece, A.N.S.V.S.A. a răspuns solicitării ce i-a fost adresată de Federația Sindicală a Veteranilor din România (adresa nr. x/21.01.2016), așa cum rezultă din adresa A.N.S.V.S.A. nr. x/02.03.2016. Împrejurarea că intimații-reclamanți sunt nemulțumiți de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind constantă în sensul că: "faptul că răspunsul autorității publice nu îl satisface pe petiționar, deși prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât stabilirea conținutului răspunsului constituie in toate cazurile o prerogativă a autorității publice, care se exercită însă cu respectarea dispozițiilor legale." (Decizia I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal nr. 4834/1 1.10.2005). Menționează recurenta că, din modul de formulare al acțiunii, se poate observa că intimații-reclamanți au solicitat instanței obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A. "să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 prin emiterea/.../unor acte de asimilare." Așadar, solicitarea intimaților-reclamanți este în sensul ca această completare a Ordinului nr. 1016/2015 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. să se facă prin emiterea unor acte administrative de asimilare, adică prin decizii de asimilare, acte administrative individuale care pot fi emise numai de către pârâta D.S.V.S.A. Tulcea. Astfel, solicitarea intimaților-reclamanți este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) art. 8 alin. (1) și (l 2 ) și 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și la cele ale art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Obiectul unei acțiuni în contencios administrativ este cel reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 și constă în: anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și reparații pentru daune morale. Prin urmare, solicitarea intimaților-reclamanți, de completare a unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală prin emiterea unor decizii de asimilare nu poate constitui obiect al unei acțiuni în contencios administrativ, întrucât o astfel de posibilitate nu se regăsește printre cazurile limitativ prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004. Cererea reclamanților este inadmisibilă și prin raportare la maniera în care aceștia solicită să se efectueze completarea, respectiv prin emiterea unor acte administrative cu caracter individual de către instituțiile din subordine (decizii de asimilare). Mai arată recurenta-pârâtă că reclamanții nu contestă și nu aduc nicio critică Ordinului Președintelui ANSVSA nr. 1016/23.12.2015 și nici drepturilor salariale stabilite, începând cu data de 01.12.2015, prin actele administrative individuale emise de DSVSA Tulcea, prin care cuantumul brut al salariilor de bază brut a fost majorat cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, decizii necontestate de reclamanți, astfel că soluția primei instanțe este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că aprecierile instanței de fond sunt neîntemeiate, deoarece, începând cu data de 01.12.2015, funcțiile și salariile personalului din cadrul structurilor subordonate instituției au fost asimilate cu funcțiile și salariile din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), potrivit dispozițiilor art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe. Aceste dispoziții legale susțin asimilarea funcțiilor și salariilor personalului ANSVSA, instituțiilor centrale și structurilor subordonate județene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului agriculturii și Dezvoltării Rurale și, după caz, din cadrul APIA pentru unitățile subordonate. Totodată, se prevede că stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se face prin ordin al președintelui autorității naționale sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, corespunzător specificului funcțiilor ANSVSA, având ca referință dispozițiile ordinelor MADR, de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) și (8 1 ), cu respectarea normelor legale în vigoare. La asimilarea funcțiilor trebuie să se țină seama de nivelul studiilor și ierarhizarea funcțiilor din cele două instituții ale căror salarii se asimilează. Recurenta-pârâtă ANSVSA a procedat la asimilarea cu funcțiile și salariile din cadrul APIA, prin emiterea Ordinului nr. 1016/2015, ținându-se seama de nivelul studiilor și vechimea în specialitate a acestora. Asimilarea funcțiilor contractuale s-a realizat, în conformitate cu Legea nr. 293/2015, în mod corespunzător, ținând cont de specificul sistemului sanitar veterinar si pentru siguranța alimentelor și cu respectarea condițiilor minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale, fiind asimilate numai funcțiile regăsite în Anexa nr. 1, Capitolul II. Litera K "Administrația publică sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, s-a dat posibilitatea asimilării numai funcțiilor contractuale specifice activității sanitar veterinare si pentru siguranța alimentelor, exceptând funcțiile contractuale comune. Ulterior, DSVSA Tulcea a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia, cărora le-a fost majorat salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.12.2015 și intimații-reclamanți nu au contestat drepturile salariale stabilite de către pârâta DSVSA Tulcea. Asimilarea se face numai din punct de vedere al salariilor, nu și al funcțiilor iar la asimilare se ține cont de nivelul studiilor și de ierarhia funcțiilor din cele două instituții ale căror salarii se asimilează. Așadar, pentru funcțiile contractuale comune (exemplu: muncitor calificat, paznic, dactilografi îngrijitor, șofer), Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu reglementează vreun nivel de studii pentru funcțiile contractuale comune mai sus menționate, în timp ce pentru funcțiile cuprinse în anexele la Ordinul comun nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 și Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014. legea prevede, pentru ocupare, studii superioare de lungă durată, studii superioare de scurtă durată și, respectiv, studii medii. Subliniază faptul că, funcția de muncitor (Anexa nr. 1, Cap. II lit. D) - Alte funcții comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010) pentru a cărei ocupare legea nu prevede vreun nivel de studii nu este corespondentă cu funcțiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor cu funcții publice (cu titlu de exemplu: medic veterinar, inginer, subinginer, asistent veterinar, laborant, tehnician etc.), întrucât pentru aceste funcții legea prevede un nivel al studiilor necesar ocupării acestor funcții, respectiv studii superioare (studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă), studii superioare de scurtă durată (absolvite cu diplomă), studii medii (studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat), conform Anexei nr. 1, Cap. II lit. K) - Administrația publică sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor din Legea nr. 284/2010. Or, intimații-reclamanți au fost încadrați în cadrul D.S.V.S.A. Tulcea pe funcții contractuale de muncitori calificați potrivit Anexei nr. 1, Cap. II lit. D) - Alte funcții comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010. cu modificările și completările ulterioare. Intimații-reclamanți nu precizează în cerere cu ce funcții solicită să se facă asimilarea, astfel că, și din acest punct de vedere soluția primei instanțe este criticabilă.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, iar intimatul-reclamant Sindicatul Liber al personalului Sanitar Veterinar Tulcea în numele membrilor săi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2019.

Soluția instanței de recurs. Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-pârât, prin prisma dispozițiilor incidente, precum și a apărărilor invocate de către intimații-reclamanți prin întâmpinare, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Tulcea, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (8 1 ), în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, obligarea pârâtei DSVSA Tulcea, ca pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească salariaților reprezentați în cauza, diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a obligat pârâta ANSVSA să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcțiilor și salariilor pentru muncitorii calificați din cadrul DSVSA Tulcea, cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 și a obligat pârâta DSVSA Tulcea la plata către reclamanți a eventualelor diferențe salariale dintre drepturile rezultate din asimilare și cele încasate pe perioada 01.12.2015 la zi. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs. Critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANSVSA, ce poate fi încadrată la pct. 5 al art. 488 alin. (1) Cod procedură, civilă este nefondată având în vedere că, recurenta-pârâtă susține că cererea de completare a Ordinului nr. 1016/23.12.2015 al ANSVSA poate fi realizată numai de către direcțiile sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a mun. București, prin emiterea unor decizii în acest sens. Acțiunea introductivă nu privește plata unor drepturi de natură salarială ce ar intra în sarcina instituțiilor aflate în subordinea A.N.S.V.S.A., ci obligarea autorității centrale la emiterea unui ordin, în completarea primului ordin emis, nr. 1016/23.12.2015. Înalta Curte observă că Ordinul nr. 1016/23.12.2016 a fost emis în temeiul art. I pct. 2 și pct. 4 din Legea nr. 293/2015, Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, care obligă A.N.S.V.S.A. să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcțiilor și salariului (unde este cazul) personalului din structura centrală și structurile județene subordonate, cu funcțiile și salariile personalului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Recurenta-pârâtă a emis în acest scop Ordinul nr. 1016/23.12.2016, însă reclamanții pretind că nu a fost îndeplinită obligația și în privința acestora. În ipoteza recunoașterii dreptului reclamanților de a le fi asimilate funcția și salariul cu cele ale personalului APIA, așa cum a procedat prima instanță, autoritatea publică care are competența să emită un nou ordin care să cuprindă și funcțiile reclamanților este pârâta A.N.S.V.S.A. Deciziile despre care vorbește recurenta-pârâtă și care sunt de competența direcțiilor județene/mun. București sunt acte administrative unilaterale individuale ce nu pot fi emise în absența unui act administrativ unilateral normativ, similar Ordinului nr. 1016/23.12.2015. În concluzie, în speță sunt pe deplin respectate prevederile art. 36 C. proc. civ., existând identitate între persoana pârâtului și persoana care este ținută să aducă la îndeplinire obligația stabilită prin raportul juridic dedus judecății. Înalta Curte va respinge ca nefondat și motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., constatând că nu au fost încălcate atribuțiile puterii judecătorești când a analizat cauza prin prisma dispozițiilor art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și art. 60-62 din Legea nr. 24/2000. Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate, reparații pentru daune morale dar și dacă se consideră vătămată prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și pentru refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. În aceste cazuri, soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ sunt, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea, în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative; acordarea de daune materiale/morale, după caz. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă A.N.S.V.S.A. citează trunchiat dispozițiile legale sus-menționate, omițând să indice și să analizeze situația în care persoana vătămată se plânge pentru refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale (în speță de a-i fi asimilată funcția și salariul cu cele din cadrul APIA), când, instanța de contencios administrativ are posibilitatea dată de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să îi fie recunoscut dreptul pretins. Instanța de fond a identificat corect cererea reclamanților și ipoteza permisă de Legea nr. 554/2004, dispunând obligarea pârâtei ANSVSA să emită un ordin prin care să asimileze funcțiile și salariile reclamanților cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul APIA, potrivit art. 1 alin. (8 2 ) din O.G. nr. 83/2014, ordin care, în mod evident, va fi dat în completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015 care a omis în cuprinsul său situația reclamanților. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte constată că acest act privește normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative importante și incidente fiind dispozițiile art. 4 alin. (3), conform cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă". Recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente legate de încălcarea dispozițiile art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, în schimb, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 reprezintă consacrarea principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative. Ordinul nr. 1016/23.12.2016 fiind act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii, autoritatea competentă are obligația să respecte forța juridică superioară a legii în temeiul căruia a fost emis. În speță, prin Ordinul nr. 1016/2015, emitentul actului avea obligația să identifice toate funcțiile și nivelul de salarizare ce pot fi asimilate cu cele existente în cadrul APIA. În caz contrar, persoanele care se consideră vătămate în drepturile acestora, prin neincluderea funcției lor în cuprinsul Ordinului nr. 1016/2015, în vederea asimilării, pot, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, modificată și completată, să acționeze autoritatea publică competentă în instanța de contencios administrativ pentru a-i fi recunoscut dreptul și a fi obligată autoritatea să emită un act administrativ în acest sens. Pe fondul pricinii, s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (8) și alin. (8 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014. Instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților, a indicat și analizat disp. art. 1 alin. (7) - (8 2 ) din O.U.G. nr. 83/2014, considerând că art. 1 alin. (8 2 ) din O.U.G. nr. 83/2014 nu face nicio distincție între funcția publică și funcția contractuală și nici în cadrul funcțiilor contractuale, astfel că, asimilarea trebuie să privească atât funcțiile contractuale specifice, cât și funcțiile contractuale comune. Înalta Curte constată că sentința atacată a fost pronunțată, sub acest aspect, cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente. Astfel, potrivit dispozițiilor art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015, asimilarea funcțiilor și salariilor personalului instituției centrale și structurilor subordonate județene/mun. București se realizează în acord cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul APIA, în funcție de specificul funcțiilor ANSVSA. Această asimilare are ca punct de reper dispozițiile ordinelor MADR de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) și (8 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014. Asimilarea are în vedere funcțiile și nivelul de salarizare, astfel că, în mod firesc și legal s-a procedat la compararea nivelului studiilor și a vechimii în specialitate, între personalul ANSVSA/direcții subordonate și APIA/MADR. Asimilarea se face ținând seama și de specificul sistemului sanitar veterinar pentru siguranța alimentelor, iar funcțiile contractuale comune în discuție nu se regăsesc în anexele ordinelor de referință emise de MADR/APIA. Pentru funcțiile cuprinse în anexele ordinelor emise de MADR/APIA este prevăzut un anumit nivel de studii necesar ocupării funcției, în timp ce pentru funcțiile ocupate de reclamanți nu se cer asemenea studii. De altfel, funcțiile contractuale comune nu fac parte și nu se regăsesc în Anexa nr. 1, Cap. II, lit. k) - "Administrația publică sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea adoptării dispozițiilor legale analizate a fost aceea de înlăturare a diferențelor salariale în cadrul autorităților ce funcționează în coordonarea/subordinea MADR, cu atribuții specifice domeniului de activitate, ținând seama că la nivelul APIA a intervenit o modificare salarială prin raportare la funcțiile Ministerului Fondurilor Europene, în baza art. 1 alin. (8) și (8 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014. Reclamanții se găsesc într-o situație diferită, datorită faptului că nu ocupă o funcție specifică, iar aceasta nu determină crearea unei situații discriminatorii. Pentru personalul contractual prevăzut în Anexa I - Familia ocupațională de funcții bugetare, "Administrație", Legea nr. 293/2015 a prevăzut o majorare de 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, reclamanții încadrându-se în această prevedere legală, iar DSVSA Tulcea a procedat la încadrarea intimaților-reclamanți pe funcțiile contractuale de muncitori calificați potrivit Anexei nr. 1 cap. II lit. D) din Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare. Temeiul de drept al soluției. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul pârâtei ANSVSA, va casa în parte sentința atacată, și, în rejudecare, va respinge acțiunea, în tot, ca neîntemeiată. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.