ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 671/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, sub nr. x/2016, reclamantul Sindicatul A. Prahova în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea în temeiul art. 81 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Prahova, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (81), în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură; obligarea pârâtei DSVSA Prahova, ca pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească salariaților reprezentați în cauză, diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite; obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1488 din 13 aprilie 2017 Tribunalul Prahova, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâta ANSVSA și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2017 la data de 05.05.2017.

Prin Sentința civilă nr. 175 din 2 octombrie 2017 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta ANSVA ca neîntemeiată.

A admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta ANSVA și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul A. Prahova, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Sindicatul A. Prahova, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la instanța de fond.

În motivarea recursului, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care pe de o parte nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte cuprinde motive străine de natura cauzei. Astfel, lipsa motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a motivelor pentru care s-au înlăturat cererile și apărările părților din cuprinsul hotărârilor judecătorești atrage nulitatea acesteia și se încalcă dreptul la apărare și la un proces echitabil. Mai învederează că în lipsa unei analize sau interpretări restrictive sau exhaustive a corespondenței din care rezultă fără putință de tăgadă existența procedurii prealabile, considerentele sentinței de fond sunt străine de obiectul cererii de chemare în judecată. Consideră că în cauză dovada deplină a procedurii prealabile rezultă atât din răspunsul pârâtei ANSVSA, cât și din solicitarea expresă a FSVR, iar excepția inadmisibilității cererii sale trebuia respinsă.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că deși instanța de fond reține lipsa procedurii prealabile în considerente face referire la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și că, având în vedere această motivare în drept, care contrazice motivarea întemeiată pe art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se pune problema în prezenta cauză care este temeiul de drept al motivării hotărârii de respingere a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

În același timp, având în vedere documentele ce există la dosarul cauzei, respectiv adresa Federației Sindicale a Veterinarilor din România nr. 1/21.01.2016, prin care se menționează că este federație reprezentativă în condițiile Legii nr. 62/2011 a dialogului social și se solicită în numele membrilor de sindicat din sindicatele afiliate modificarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015, așa cum se poate observa din menționarea expresă din cuprinsul acesteia de la pagina 2, potrivit căreia documentul menționat este considerat procedură prealabilă, precum și răspunsul la procedura prealabilă, comunicat prin Adresa nr. x/02.03.2016 de către ANSVSA, care confirmă solicitarea FSVR ca fiind făcută în numele membrilor de sindicat din sindicatele afiliate, exprimându-și punctul de vedere cu privire la întreg personalul din cadrul sistemului ANSVSA și nu doar la o parte dintre aceștia, se poate constata cu ușurință că sunt îndeplinite toate exigențele prevăzute de lege pentru a suplini condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se mai arată că Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conferă federației sindicale reprezentative la nivel de grup de unități, așa cum este și cazul FSVR, dreptul de a efectua proceduri în numele membrilor de sindicat din cadrul sindicatelor afiliate, iar această procedură prevăzută de lege a fost complet ignorată de către instanța de fond cu toate că ea a fost îndeplinită conform dispozițiilor art. 27 și art. 28 alin. (1) din această lege.

4.1. Intimata-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, apreciind că în speță nu a fost realizată procedura prealabilă administrativă de către reclamanți.

4.2. Intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul-reclamant nu poate fi reținut.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Astfel, așa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea acțiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar celor reținute de către instanța de fond, că procedura prealabilă a fost îndeplinită de către reclamant prin Federația Sindicală a Veterinarilor din România, conform Adresei nr. x/21.01.2016, aflată la dosar fond.

Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod eronat asupra neîndeplinirii procedurii prealabile, câtă vreme potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 din 10 mai 2011, a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă."

De asemenea, potrivit art. 31 din același act normativ:

"La cererea organizațiilor sindicale afiliate, federațiile sau confederațiile sindicale reprezentative, după caz, pot delega reprezentanți care să le asiste ori să le reprezinte interesele în relația cu angajatorii sau organizațiile acestora."

În aceste condiții, se constată că legiuitorul a acordat calitate organizațiilor sindicale și federațiilor să reprezinte interesele salariaților în relația cu angajatorii.

Aceasta presupune că respectivele entități au calitate și în ceea ce privește formularea procedurilor prealabile demersului judiciar, deoarece dacă s-ar aprecia în mod contrar, acțiunile formulate ar fi lipsite de finalitatea dorită în lipsa urmării etapelor precedente înregistrării acțiunii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod eronat instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative.

Pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților și dat fiind că nu a fost soluționat fondul cauzei, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul Sindicatul A. Prahova împotriva Sentinței nr. 175 din 2 octombrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Sindicatul A. Prahova împotriva Sentinței nr. 175 din 2 octombrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - NN