ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1031/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2016, reclamantul A., pentru și in numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G. și H., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), sa dispună:

- obligarea paratei sa completeze Ordinul nr. 1015/23.12.2015, prin emiterea in temeiul Art. 8

2

din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcțiilor si salariilor personalului contractual reprezentat de șoferii aparatului central al ANSVSA, cu funcțiile si nivelul de salarizare stabilite potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii si dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) si (8

1

), in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale;

- obligarea pârâtei ca pentru perioada cuprinsa intre 01.12.2015 si data punerii in aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, sa plătească salariaților reprezentați în cauză, diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit Art. 8

2

din O.U.G. nr. 83/2014 si drepturile efectiv plătite;

- obligarea paratei ANSVSA la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, conform art. 453 din Noul C. proc. civ.

În motivare a arătat următoarele:

Făcând parte din personalul contractual al aparatului propriu al ANSVSA, membrii de sindicat reprezentați in cauza sunt angajați pe posturi de șoferi, specifice administrației publice sanitare veterinare, desfasurand in baza unor contracte individuale de munca, activitati specifice evidentiate in Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, Anexa nr. 1 - Familia ocupationala de funcții bugetare "Administrație", Cap II, lit K. - Administrația publica sanitar-veterinara si pentru siguranța alimentelor.

In concret, la pct. 17,18 din acest act normativ sunt reglementate, ca funcții de specialitate cu caracter de execuție in sistemul public sanitar-veterinar, funcțiile de "șofer ambulante veterinare, autolaboratoare, mașini de dezinfectie, mașini de interventie si alte mașini".

Prin sentința civilă nr. 8993/12.10.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VIII-a, și a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 6.09.2017, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă 4329 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea precizată, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor.

A obligat pârâta A.N.S.V.S.A. să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcțiilor și salariilor pentru personalul contractual reprezentat de șoferii B., C., D., E., F., G., H. cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014 .

A obligat pârâta la plata către reclamanți a eventualelor diferențe salariale dintre drepturile rezultate din asimilare și cele încasate pe perioada 01.12.2015 - zi.

A obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 4,pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică invocată de recurentă a constat în aceea că instanța fondului a respins în mod neîntemeiat excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta ANSVSA în ceea ce privește solicitarea intimaților-reclamanți în sensul obligării acesteia să completeze Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/23.12.2015 prin emiterea unor acte administrative de asimilare.

În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că, în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, pârâta a invocat, în esență, faptul că obiectul cererii de chemare în judecată, constând în completarea Ordinului nr. 1015/23.12.2015, nu se regăsește la obiectul acțiunii în contencios administrativ, astfel cum acesta este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a reținut prima instanță că reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâtei la emiterea de acte de asimilare în temeiul art. 1 alin. (8

2

) din O.U.G. nr. 83/2014, supunând astfel cenzurii instanței un refuz nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii, acesta fiind asimilat actului administrativ unilateral conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

A susținut recurenta că aceste rețineri ale instanței fondului sunt neîntemeiate, prin raportare la primul capăt de cerere al reclamanților.

Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinarea formulată la cererea introductivă de instanță, a arătat în fața instanței de fond că își menține această excepție inclusiv cu privire la cererea modificată, întrucât aceasta nu schimbă în niciun fel situația juridică.

Așadar, a reținut instanța de fond că solicitarea întimaților-reclamanți, astfel formulată, este inadmisibilă având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) și (l

2

) din Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

Din modul de redactare a textelor de lege mai sus citate, se desprinde ideea conform căreia contenciosul administrativ este un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia se analizează nu numai conformitatea actului administrativ cu legea sau cu alte acte normative ce au stat la baza emiterii lui, ci și existenta unei vătămări produse reclamantului într-un drept sau interes legitim.

Așadar, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ este cel reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 și constă în anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și reparații pentru daune morale.

Prin urmare, în condițiile în care Ordinul nr. 1015/23.12.2015 este actul de asimilare a funcțiilor și salariilor personalului A.N.S.V.S.A. cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul M.A.D.R., recurenta-pârâtă a arătat că solicitarea reclamanților în sensul obligării pârâtei "să emită în temeiul art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 83/2014, acte de asimilare" vizează, în realitate, completarea Ordinului nr. 1015/2015 și nu poate constitui obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, întrucât o astfel de posibilitate nu se regăsește printre cazurile limitativ prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Această susținere a recurentei este întărită de dispozițiile art. 18 din același act normativ care, reglementând soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, nu prevede printre aceste soluții și pe aceea de obligare la completarea unui act administrativ.

Cu alte cuvinte, intimații-reclamanți solicită completarea unui act administrativ cu caracter general al unei instituții publice centrale (ordin de asimilare) prin emiterea unor acte administrative cu caracter individual (ordine de stabilire a nivelului concret al drepturilor salariale).

A mai susținut recurenta că solicitarea intimaților-reclamanți este inadmisibilă și raportat la dispozițiile art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care reglementează modalitatea și condițiile în care se poate face completarea unui act normativ (eveniment legislativ care poate interveni după data intrării în vigoare a acestuia, pe durata existenței sale).

A mai arătat recurenta că soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității primului petit al acțiunii intimaților-reclamanți, invocată de pârâtă este dată cu depășirea de către instanța fondului a atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanțele de judecată nu pot dispune completarea unui act administrativ, controlul legalității actelor administrative pe calea judecătorească presupunând doar verificarea conformității actelor contestate în raport cu actele normative de nivel superior (cu legea, în general), situație în care, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, pot dispune fie anularea actului contestat, fie menținerea acestuia ca temeinic și legal.

Prin urmare, instanța de fond, admițând acțiunea intimaților-reclamanți și dispunând obligarea A.N.S.V.S.A. la completarea ordinului în forma solicitată de aceștia constituie, o ingerință a instanței de judecată în procesul legislativ, deci cu nesocotirea puterilor conferite de Constituție.

În susținerea apărărilor formulate de A.N.S.V.S.A., a fost invocată Decizia nr. 818/200S și Decizia nr. 819/2008, pronunțate de Curtea Constituțională a României, obligatorii pentru instanțele de judecată, decizii în care instanța constituțională a reținut că:

"Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstitutional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat. consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

In virtutea textelor constituționale menționate. Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."

În concluzie, contrar reținerilor instanței de fond, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 18 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă, fără dubiu, că obiectul unei acțiuni în contencios administrativ care vizează un act administrativ tipic nu poate fi decât cel reglementat de art. 8 din același act normativ și, anume, anularea in tot sau în parte a actului. repararea pagubei cauzate si reparații pentru daune morale.

O altă critică referitoare la soluția de respingere a excepției inadmisibilității vizează reținerea instanței de fond în sensul că "reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâtei la emiterea de acte de asimilare în temeiul art. 1 alin. (8) din O.U.G, nr. 83/2014 supunând astfel cenzurii instanței un refuz nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii, acesta fiind asimilat actului administrativ unilateral conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004."

Contrar, celor reținute de instanța de fond, în speță, nu este vorba de un refuz al autorităților publice.

Împrejurarea că intimații-reclamanți sunt nemulțumiți de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind constantă în sensul că:

"faptul că răspunsul autorității publice nu îl satisface pe petiționar, deși prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât stabilirea conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității publice, care se exercită însă cu respectarea dispozițiilor legale. (Decizia 1. C. civ..J., secția de contencios administrativ și fiscal nr. 4834/] 1.10.2005).

În cauza de față, nu îi poate fi imputată recurentei A.N.S.V.S.A. împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii intimaților-reclamanți, la comunicarea unui răspuns, în sensul pe care l-au solicitat petenții.

În aceste condiții, răspunsul A.N.S.V.S.A. la cererea intimaților-reclamanți, comunicat acestora prin adresa nr. x/02.03.2016, nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii, aceasta cu atât mai mult cu cât, răspunsul dat cererii intimaților-reclamanți a avut un temei legal.

Așadar, în cauză, intimaților-reclamanți li s-a dat un răspuns, iar împrejurarea că aceștia sunt nemulțumiți de răspunsul primit, întrucât cererea nu a fost soluționată în modalitatea pretinsă de aceștia, nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare, răspunsul neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă a cererii intimaților-reclamanți.

Recurenta a invocat prevederile art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, dispozițiile art. I punctul 2 din Leaca nr. 293/2015, art. I punctul 4 din Legea nr. 293/2015 arătând că asimilarea funcțiilor și salariilor personalului A.N.S.V.S.A. cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se face prin ORDIN al Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. I pct. 2 și pct. 4 din Legea nr. 293/2015, mai sus citate, la nivel central și la nivelul instituțiilor din subordine, A.N.S.V.S.A. a emis Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1015/23.12.2015 privind salarizarea personalului din cadrul aparatului propriu al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, precum și Ordinul președintelui nr. 1016/23.12.2015 privind salarizarea personalului din cadrul direcțiilor sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor județene respectiv a municipiului București și al institutelor veterinare.

Așadar, asimilarea a presupus ca prim pas emiterea Ordinului nr. 1015/23.12.2015 prin care, pentru stabilirea salariului de bază brut lunar de care va beneficia personalul din cadrul aparatului propriu al A.N.S.V.S.A. au fost precizate etapele ce urmează a fi parcurse în mod succesiv.

A doua etapă a constat, potrivit art. 2 din ordin, în emiterea de către recurentă a actelor administrative individuale prin care s-a stabilit nivelul concret al drepturilor salariale pentru personalul asimilat.

Rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că, anexa la Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1015/23.12.2015 reprezintă "grila de salarizare" la care intimații-reclamanți fac referire în cel de-al doilea petit al acțiunii, prin care au solicitat instanței să dispună "obligarea pârâtei ca pentru perioada 01.12.2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plăteacsă salariaților [...], diferențele dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite."

Intimații-reclamanți aveau dreptul de a contesta atât Ordinul nr. 1015/2015, cât și actele administrative cu caracter individual emise de către A.N.S.V.S.A., în termenul legal prevăzut de art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, precum și de a se adresa instanței de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației de către recurenta-pârâtă ANSVSA.

Solicitarea intimaților-reclamanți, fără ca aceștia să ceară mai întâi, în mod expres, anularea dispozițiilor actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale prin care nu le-au fost acordate pretinsele drepturi și apoi, în funcție de soluția dată acestor contestații, să se solicite recunoașterea dreptului eventual încălcat în instanță.

Recurenta a reiterat faptul că art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014 reprezintă norma specială în materie, care derogă de la Legea nr. 554/2004, care reprezintă norma generală.

Astfel, având în vedere natura juridică a termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 83/2014, în lumina aspectelor relevate mai sus, rezultă că depășirea acestora, fără motive întemeiate, are ca efect inadmisibilitatea acțiunii în fața instanței de contencios administrativ, întrucât termenele nu sunt unele de recomandare, ci de decădere.

Nefiind respectată procedura administrativă premergătoare promovării acțiunii de contencios administrativ, inclusiv sub aspectul respectării termenului de introducere a acțiunii la instanță, recurenta a arătat că nu este respectată o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, iar în lipsa acestei condiții de admisibilitate a acțiunii, consecința este respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

A mai arătat recurenta că începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a Legii cadru nr. 153/28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate dispozițiile cap. I, cuprinzând art. 1-13, și art, 32, 32și 33 din O.U.G. nr. 83/2014, în speță și prevederile care reglementau asimilarea funcțiilor și salariilor personalului A.N.S.V.S.A., precum și a personalului din cadrul instituțiilor din subordine cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul M.A.D.R., și după caz, A.P.I.A. (art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 293/2015, cu modificările și completările ulterioare).

Astfel că, intimații-reclamanți, prin acțiunea de față, așa cum a fost modificată, și-au întemeiat, în drept, solicitarea pe dispozițiile art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014, text de lege abrogat la data pronunțării sentinței recurate, astfel încât, prima instanță a dispus obligarea A.N.S.V.S.A. la emiterea unui "ordin prin care să dispună asimilarea funcțiilor și salariilor pentru personalul contractual reprezentat de șoferii B., C., D., E., F., G. și H., cu funcțiile și nivelul de Salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit art. 1 alin. (8

2

) din O.U.G. nr. 83/2014" deci în temeiul unui text de lege abrogat.

În virtutea celor expuse mai sus, recurenta a arătat că soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii intimaților-reclamanți invocată de A.N.S.V.S.A. a fost dată de instanța fondului cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și cu încălcarea normelor de drept material mai sus citate, motive de recurs prevăzute la 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din noul C. proc. civ., întrucât admiterea de către prima instanță a solicitării acestora și obligarea A.N.S.V.S.A. la completarea ordinului în forma solicitată de intimații-reclamanți constituie, o ingerință a instanței de judecată în procesul legislativ, aceasta obligând o autoritate publică la adoptarea unui act administrativ, cu un anumit conținut, deci cu nesocotirea puterilor conferite de Constituție.

A mai arătat recurenta că instanța de fond a obligat recurenta la acordarea de diferențe salariale la zi, în situația în care Legea nr. 153/2017, care a abrogat dispozițiile art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2017, iar sentința recurată a fost pronunțată la data de 14 noiembrie 2017.

Reținerile instanței de fond sunt neîntemeiate și contradictorii, întrucât, începând cu data de 01.12.2015, funcțiile si salariile personalului din cadrul A.N.S.V.S.A. au fost asimilate cu funcțiile și salariile din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale mai sus menționate, atât la nivelul A.N.S.V.S.A., cât și al unităților subordonate acesteia, ANSVSA a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale punerea la dispoziție a ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de punere în aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) și alin. (8

1

) din O.U.G nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, documente transmise ulterior A.N.S.V.S.A., ordine de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) și alin. (8

1

) din O.U.G nr. 83/2014.

Având în vedere că, în textul de lege mai sus menționat, legiuitorul nu face distincție între funcția publică și funcția contractuală, potrivit punctului de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin adresa nr. x, se puteau asimila funcții publice cu funcții contractuale și invers, textul de lege făcând referire la personal, la modul general, și nu la categoriile de personal.

Potrivit aceluiași punct de vedere, la asimilarea funcțiilor, trebuia să se tină cont de nivelul studiilor și de ierarhia funcțiilor din cele două instituții ale căror salarii s-au asimilat.

Funcțiile contractuale nu au fost stabilite ca funcții publice, ci s-a realizat asimilarea strict din punct de vedere al salarizării.

În punctul de vedere al Ministerului Muncii și Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nr. 1787/V.C./30.05.2016, înregistrat la A.N.S.V.S.A. cu nr. x/02.06.2016, se menționează că "pot fi asimilate atât funcțiile comune, funcțiile specifice sistemului sanitar și pentru siguranța alimentelor, precum și funcția publică de secretar general și funcțiile din cadrul cabinetului demnitarului, cu funcții asemănătoare ca nivel de studii si de nivel de complexitate a atribuțiilor din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, după caz, din Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în cazul unităților subordonate", fără a se preciza si funcțiile cu care se pot realiza aceste asimilări, în conformitate cu respectarea prevederilor legale incidente.

Deși prima instanță a reținut că "in mod evident, asimilarea funcțiilor nu se putea face arbitrar, impunându-se stabilirea unui criteriu, iar cel sugerat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, respectiv studiile necesare si eventual vechimea în specialitate, este unul adecvat. ", cu toate acestea, în sentința recurată, în mod neîntemeiat, a stabilit un alt criteriu în temeiul căruia să se facă asimilarea (contrar celui pe care, aceeași instanță, l-a apreciat ca fiind unul adecvat), dispunând:"pe cale de consecință, pentru a nu lăsa neaplicate dispozițiile legale, atunci când funcțiilor a căror asimilare se urmărește nu au același nivel de studii, asimilarea trebuie totuși realiza/ă, un criteriu putând să fie funcția cu cel mai apropiat nivel de studii fată de nivelul de studii al funcției ce trebuie asimilată."

Sunt vădit neîntemeiate și considerentele primei instanțe care, în hotărârea recurată, a reținut că "reclamanții fac parte din personalul contractual al aparatului propriu al A.N.S. V.S.A., fiind angajați pe posturi de șoferi specifice administrației publice sanitare veterinare, desfășurând în baza unor contracte individuale de muncă, activități specifice evidențiate în Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Anexa nr. I. - Familia ocupajională de funcții bugetare Administrație, Cap. II lit. t). K - Administrația public sanitar-vetcrinară și pentru siguranța alimentelor", având în vedere că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv contractele individuale de muncă, actele administrative individuale și fișele de post, rezultă, fără putință de tăgadă, că intimații-reclamanți au fost încadrați în cadrul A.N.S.V.S.A. pe funcții contractuale comune de șofer potrivit Anexei nr. 1, Cap. II lit. D) - Alte funcții comune din sectorul bușetar din Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Or, la o simplă lecturare a fișelor de post ale intimnților-reclamanți (fișa postului nr. x, fișa postului nr. x, fișa postului nr. x, fișa postului nr. x, fișa postului nr. x, fișa postului nr. x, fișa postului nr. 162/10.10.2014). se poate, lesne, observa că aceștia ".asigură deplasarea demnitarilor si personalului din cadrul A.N.S.V.S.A.". acesta fiind obiectivul principal al postului, respectiv al funcției contractuale comune de șofer.

De asemenea, a arătat recurenta că un angajat care îndeplinește atribuții specifice sistemului sanitar-veterinar, desfășoară, printre altele, următoarele activități: primește materialele și instrumentarul contaminate/necontaminate din laborator, efectuează autoclavarea și spălarea sticlăriei instrumentarului și materialelor din laborator, prepară apa distilată și o aduce pentru verificare în secția de chimie, efectuează igienizarea și decontaminarea spațiului de lucru, colectează și predă deșeurile din secție, în conformitate cu procedurile laboratorului și cu normele de biosecuritate etc.

Din cele expuse anterior și din înscrisurile mai sus menționate, rezultă indubitabil faptul că intimații-reclamanți au obligația de a asigura "deplasarea demnitarilor și personalului din cadrul A.N.S.V.S.A." și nicidecum de a dsfășura "activități specifice administrației publice sanitare veterinare", așa cum, în mod neîntemeiat, a reținut prima instanță.

Un alt motiv de recurs este acela că instanța de fond și-a depășit atribuțiile întrucât, deși intimații-reclamanți, prin primul petit al acțiunii, au solicitat instanței să oblige A.N.S.V.S.A. "să emită, în temeiul art. 1 alin, 8 din O.U.G. nr. 83/2014, acte de asimilare a funcțiilor și salariilor personalului său contractual reprezentat de șoferii [...] cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și . . . . . . . . . ., in cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale", instanța de fond, în considerentele hotărârii recurate, precum și în dispozitivul acesteia, a înțeles să precizeze obiectul acțiunii reclamanților în sensul următor:" Curtea va admite cererea precizată, va obliga pârâta A.N.S.V.S.A. să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcțiilor și salariilor pentru personalul contractual reprezentat de șoferii [...] cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit art. 1 alin. (8)/2 din O.U.G. nr. 83/2014 și va obliga pârâta la plata către reclamanți a eventualelor diferențe salariate dintre drepturile rezultate prin asimilare și cele încasate pe perioada 01.12.2015- zi"

Prin urmare, deși solicitarea intimaților-reclamanți era în sensul obligării A.N.S.V.S.A. "să emită acte de asimilare", instanța de fond a schimbat, în realitate, solicitarea intimaților-reclamanți, în sensul că aceștia ar fi solicitat completarea Ordinului președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1015/2015 prin emiterea ..unui ordin prin care să dispună asimilarea", respectiv prin inserarea în Anexa Ia Ordinul 1015/2015 și a funcției de muncitor șofer.

Așa fiind, instanța fondului trebuia să se pronunțe cu privire la solicitarea dedusă judecății, solicitare cu care a fost investită de intimații-reclamanți și nu să schimbe cerere; acestora, această intervenție a instanței de fond, echivalând, în opinia noastră, cu o depășire a atribuțiilor judecătorești.

De asemenea, intimații-reclamanți, prin acțiunea din prezenta cauză, au investit instanța de judecată cu o acțiune în pretenții împotriva angajatorului și nu cu o acțiune în obligația de a face -respectiv, în sensul emiterii unui ordin de stabilire a nivelului concret al drepturilor salariale în ceea ce-i privește, având în vedere că, dacă salariul este stabilit prin lege, actele administrative individuale (ordinele de încadrare și de stabilire a drepturilor salariale) reprezintă rezultatul concret al punerii în aplicare a dispozițiilor legale.

Instanța de fond a admis o acțiune în care intimații-reclamanți nu precizează în vreun fel cu ce funcție-solicită să se facă

asimilarea, precizare pe care, nici nu ar fi putut să o facă, având în vedere cele detaliate pe larg în cuprinsul apărării formulată de subscrisa pe fondul cauzei, precum și, în cuprinsul prezentului recurs, astfel încât, o hotărâre judecătorească de obligare a subscrisei la asimilare, așa cum o solicită intimata-reclamantă, este imposibil de executat.

Recurenta a reiterat împrejurarea că, în acest context, o astfel de hotărâre judecătorească este imposibil de executat, și, având în vedere că, potrivit art. 43 din Legea-cadru nr. 153/28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 1 alin. (8)/2 din O.U.G. nr. 83/2014 au fost abrogate înainte de data pronunțării sentinței recurate. și cu toate acestea, instanța de fond a obligat ANSVSA la emiterea unui act administrativ și la acordarea unor drepturi salariale în temeiul unui text de lege abrogat.

Nu în ultimul rând, a arătat recurenta că instanța de fond nu a motivat în niciun fel de ce a respins aceste apărări ale A.N.S.V.S.A., deși o motivare corectă și completă presupune soluții la fiecare capăt de cerere al reclamantului și răspunsuri la fiecare apărare a pârâtului.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat să se constate că argumentele invocate de recurentă sunt parțial inadmisibile. Pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va respinge motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - depășirea atribuțiilor autorității judecătorești - din perspectiva greșitei soluționări a excepției inadmisibilității acțiunii, invocat de recurenta-reclamantă, nefiind încălcate disp. art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 60-62 din Legea nr. 24/2000.

Nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin care se înțelege imixtiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, ținând cont că obiectul cererii deduse judecății este generat de pozițiile divergente ale părților cu privire la interpretarea prevederilor art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ constă în anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și reparații pentru daune morale.

Pe de altă parte, art. 18 din Legea nr. 554/2004 reglementează soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ, respectiv anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative; acordarea de daune materiale/morale, după caz.

Este de principiu că prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18 din Legea 554/2004, așa cum au fost redate mai sus, instituie un contencios de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății.

În situația în care persoanele sunt vătămate în drepturile lor ca urmare a conduitei nelegale a autorității, instanța poate obliga autoritatea pârâtă să emită un act cu conținutul solicitat de reclamant, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

O astfel de soluție este recunoscută de dispozițiile art. 18 din Lg. 554/2004 și nu poate fi calificată drept o imixtiune/interventie în atribuțiile administrației publice, interpretarea contrară propusă de recurenta pârâtă fiind de natură să lipsească de eficiență mecanismul contenciosului administrativ.

Pe cale de consecință, motivul de casare privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu poate fi primit, având în vedere considerentele de mai sus.

Înalta Curte constată, însă, că sunt întemeiate criticile recurentei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor să completeze Ordinul nr. 1015/23.12.2015, prin emiterea, în temeiul art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014, unor acte de asimilare, cu începere de la data de 01.12.2015, a funcțiilor și a salariilor personalului contractual, reprezentat de șoferii aparatului central al ANSVSA, cu funcțiile si nivelul de salarizare stabilite potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii si dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) si (8

1

), in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale;

Prin Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1015/23.12.2015 privind salarizarea personalului din cadrul aparatului propriu al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, s-au stabilit, la art. 1, următoarele:

"(1) începând cu data de 01.12.2015, prin asimilare cu funcțiile și salariile din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, salariile de bază de care beneficiază personalul din cadrul aparatului propriu al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor se stabilesc conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Începând cu aceeași dată, salariile aferente posturilor vacante se stabilesc conform anexei în condițiile prevăzute la alin. (1).

Conform art. 2 alin. (1) din Ordin, nivelul concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor se stabilește prin acte administrative individuale"

Din Anexa la ordinul în litigiu, rezultă că asimilarea a vizat funcții publice și funcțiile specifice contractuale.

În cadrul motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut aplicarea greșită a disp. art. 1 alin. (8) și alin. (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților, a indicat și analizat disp. art. 1 alin. (7) - (8/2) din O.U.G. nr. 83/2014, considerând că art. 1 alin. (8/2) din O.U.G. nr. 83/2014 nu face nicio distincție între funcția publică și funcția contractuală și nici în cadrul funcțiilor contractuale, astfel că asimilarea trebuie să vizeze ambele categorii de funcții.

Înalta Curte constată că sentința atacată a fost pronunțată, sub acest aspect, cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

În conformitate cu dispozițiile art. I punctul 2 din Legea nr. 293/2015:

"Asimilarea funcțiilor și salariilor personalului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, [...] cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii Și Dezvoltării Rurale [...] precum si stabilirea nivelului concret al drepturilor salariate se face prin ORDIN al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor, corespunzător specificului funcțiilor Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, având ca referință dispozițiile ordinelor ministrului agriculturii si dezvoltării rurale de aplicare a prevederilor alin. (8) și (8/1), cu respectarea normelor legale in vigoare."

Art. I punctul 4 din Legea nr. 293/2015 dispune:

"Prin excepție de la prevederile ari. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr. 1 - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" [...] se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015."

Așadar, potrivit textelor de lege mai sus citate, asimilarea funcțiilor și salariilor personalului A.N.S.V.S.A. cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se face prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. I pct. 2 și pct. 4 din Legea nr. 293/2015, la nivel central și la nivelul instituțiilor din subordine, recurenta A.N.S.V.S.A. a emis Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1015/23.12.2015 privind salarizarea personalului din cadrul aparatului propriu al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, având ca referință dispozițiile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 639/09.04.2015 și Ordinului comun al Ministrului Fondurilor Europene, Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministrului Educației și Cercetării Științifice, Ministrului Energici, întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și al Ministrului pentru Societatea Informațională nr. 93/3164/62/201/42/348/2015.

Textul de lege vorbește despre "asimilarea funcțiilor și salariilor personalului" și nu face distincție între funcțiile publice și funcțiile contractuale, în cadrul funcțiilor publice nu deosebește între categoriile de funcții publice existente.

Totodată, în aplicarea prevederilor legale menționate, în ceea ce privește personalul contractual neasimilat, atât la nivelul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cât și al unităților subordonate acesteia, s-a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să îi fie puse la dispoziție ordinele ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de punere în aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) și alin. (8

1

) din O.U. G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, dar și clarificări de la instituții publice, printre care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Potrivit punctului de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin adresa nr. x/10.12.2015, se puteau asimila funcții publice cu funcții contractuale și invers, textul de lege făcând referire la personal, la modul general, și nu la categoriile de personal, iar la asimilarea funcțiilor trebuia să se țină cont de nivelul studiilor și de ierarhia funcțiilor din cele două instituții ale căror salarii s-au asimilat.

Așa fiind, instituția recurentă a apreciat în mod corect că asimilarea funcțiilor și salariilor personalului A.N.S.V.S.A., institutelor centrale și structurilor subordonate județene, se face cu funcția și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Astfel, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a procedat la asimilarea cu funcțiile și salariile din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (1) din Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1015/2015, ținând cont de nivelul studiilor și de vechimea în specialitate a acestora.

Conform art. 2 alin. (1) din Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1015/2015, recurenta-pârâtă a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia (funcționari publici și personal contractual).

Astfel, au fost asimilate atât funcțiile publice, cât și funcțiile contractuale specifice activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, ținând cont de prevederile anexelor la Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, asimilarea făcându-se cu respectarea condițiilor minime de vechime în specialitatea studiilor, exceptate fiind funcțiile contractuale comune.

Pentru personalul contractual prevăzut în Anexa I - Familia ocupațională de funcții bugetare, "Administrație", Legea nr. 293/2015 a prevăzut o majorare de 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Reclamanții, deși solicită emiterea unui act de asimilare și plata diferențelor de salarizare, nu au arătat în concret modalitatea de completare a ordinului, în condițiile în care, în anexa acestuia, salariile de încadrare pentru funcționarii publici și pentru funcțiile specifice contractuale s-a stabilit în funcție de nivelul studiilor și de vechimea în specialitate.

Față de aceste argumente, este evident că salarizarea intimaților reclamanți s-a efectuat în conformitate cu legislația în vigoare, așa cum s-a analizat mai sus, iar obligarea autorității să emită un act de asimilare în privința acestora ar încălca voința legiuitorului care a statuat că, pentru funcțiile contractuale comune (exemplu: muncitor calificat, paznic, dactilograf, îngrijitor, șofer), Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu reglementează vreun nivel de studii pentru aceste funcții, în timp ce pentru funcțiile cuprinse în anexele la Ordinul comun nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/20l4 și Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, legea prevede, pentru ocupare, studii superioare de lungă durată, studii superioare de scurtă durată și, respectiv, studii medii.

În aceste condiții, instanța de control judiciar nu împărtășește opinia primei instanțe care a admis cererea de chemare în judecată, apreciind că intenția legiuitorului a fost ca aplicarea dispoziției legale privind asimilarea să se realizeze pentru întreg personalul ANSVSA și structurilor subordonate, funcționari publici și personal contractual.

În acest context, obligarea autorității ANSVSA la emiterea unui ordin de asimilare în privința funcției reclamanților ar încălca voința legiuitorului, astfel cum a fost anterior analizată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.

În temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să fie admis recursul pârâtei ANSVSA, să se caseze sentința atacată, și, în rejudecare, să se respingă acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 4329 din 14 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și în rejudecare respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2020.