ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2020

Ședința publică din data de 4 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Galați reclamantul A. a chemat în judecată Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Galați solicitând:

1.obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 prin emiterea în temeiul art. 8

2

din O.U.G. nr. 83/2014 a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Vrancea, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și alin. (8)

1

, în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;

2

din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a învederat instanței, în esență, următoarele:

Este angajat al DSVSA Galați cu contract individual de muncă, pe postul de muncitor, desfășurând în baza contractului individual de muncă activități evidențiate în Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Anexa nr. 1-Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație", Cap. II. Lit. D-Alte funcții comune din sectorul bugetar, lit. b)-Funcții de execuție pe trepte profesionale, corespondente din punct de vedere al funcțiilor (nivel al studiilor și al activității specifice), celor din Anexa nr. 1- Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație", Cap. II lit. K) - Administrația publică sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, ținând cont de specificul activităților desfășurate și condițiile de desfășurare a acestora.

Pârâta Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor, prin întâmpinare a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea unor acte de asimilare a funcțiilor și salariilor. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de solicitarea de emitere a unor decizii de asimilare și de plată a diferențelor salariale, această operațiune intră în atribuțiile DSVSA.

Același pârâtă a invocat și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind completarea Ordinului susmenționat, în raport de disp. art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate solicita instanței de contencios administrativ doar anularea în tot sau în parte a unui act administrativ și despăgubiri.

Pârâta DSVSA Galați prin întâmpinarea formulată în cauză a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de solicitarea de completare a Ordinului nr. 1016/2015, apreciind că această operațiune intră în atribuțiile ANSVSA.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței, Tribunalul Galați a apreciat-o întemeiată și a admis-o ca atare, sens în care prin sentința civilă nr. 1511/2016 a dispus declinarea competenței la Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, incidența disp. art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel sunt competente în ceea ce privește soluționarea cauzelor prin care se solicită anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală.

La Curtea de Apel Galați cauza a fost înregistrată la data de 14.02.2017, sub același număr de dosar, respectiv nr. x/2016

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 126/2017 din 30 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite acțiunea promovată de către reclamantul A., prin reprezentant legal B., prin Reprezentant C., în contradictoriu cu pârâții: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați.

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București și Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Galați, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere.

Obligă pârâta ANSVSA București să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 în temeiul art. 8 indice 2 din O.U.G. nr. 83/2014în sensul asimilării funcției deținută de reclamant și salariului acesteia cu funcția și nivelul de salarizare din cadrul MADR, respectiv APIA, începând cu data de 01.12.2015.

Obligă pârâta DSVSA Galați să plătească reclamantului eventuala diferență salarială astfel rezultată, începând cu data de 01.12.2015."

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor.

În motivarea căii de atac, încadrate în drept în prevederile art. 488 pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor a criticat în primul rând soluția dată de instanța de fond excepției lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA, cu privire la solicitarea intimaților-reclamanți să completeze Ordinul Președintelui ANSVSA nr. 1016/23.12.2015 prin emiterea unor acte administrative de asimilare.

Recurenta a susținut că nu poate fi realizată completarea actului atacat decât de către direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, întrucât ANSVSA nu emite decizii pentru personalul încadrat în instituțiile din subordinea sa.

Invocând dispozițiile art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004, precum și dispozițiile pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2009, susține recurenta că Direcțiile Sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București sunt instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA, finanțate din venituri proprii și sin subvenții acordate de la bugetul de stat.

Invocă, de asemenea, dispozițiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1415/2009 și art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. f) din Anexa nr. 2 la Ordinul Președintelui ANSVSA nr. 571/27.06.2016, conform cărora Directorul Executiv, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, emite decizii privind încadrarea, modificarea, sancțiionarea, pensionarea și încetarea raporturilor de muncă/raporturilor de serviciu ale personalului din instituție, respectiv personalului contractual/funcționarilor publici.

Recurenta-pârâtă a precizat că, raportat la motivele de fapt și de drept și la obiectul prezentei cauze, A.N.S.V.S.A. nu poate avea calitate procesuală pasivă, întrucât intimatul-reclamant nu are un raport de muncă direct cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, acesta fiind personal contractual în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Galați, așa încât se află într-un raport juridic cu Direcția și nu cu organul ierarhic superior (A.N.S.V.S.A.).

Așadar, simpla calitate a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, de ordonator principal de credite, nu atrage calitatea sa procesuală pasivă într-un litigiu ce decurge din raportul de muncă stabilit între personalul contractual și o unitate cu personalitate juridică subordonată acesteia.

Dat fiind faptul că intimatul-reclamant are calitatea de personal contractual în cadrul unității subordonate Autorității Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât unitatea în cadrul căreia aceștia își desfășoară activitatea, respectiv Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați, fiind lipsit de relevanță că aceasta, în calitate de ordonator terțiar de credite, angajează cheltuieli în limita creditelor repartizate.

În concluzie, a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, ale H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea și funcționarea ANSVSA și a unităților subordonate acesteia, coroborate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și cu cele ale art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, din aceste acte normative rezultând că ANSVSA nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect recunoașterea și plata unor drepturi de natură salarială promovate de angajați împotriva instituțiilor aflate în subordinea sa, dat fiind faptul că acestea din urmă au personalitate juridică și rolul de ordonatori de credite.

O altă critică se referă respingerea excepției inadmisibilității primului capăt de cerere, constând în completarea Ordinului președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/23.12.2015, apreciind că soluția primei instanțe sub acest aspect este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, acest motiv de recurs fiind prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Apreciază că soluția instanței de fond, de respingere a excepției inadmisibilității primului petit este dată și cu încălcarea normelor de drept material, în speță a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 alin. (1) și (1)

1

și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, întrucât instanțele de judecată nu pot dispune completarea unui act administrativ, controlul legalității actelor administrative pe calea judecătorească presupunând doar verificarea conformității actelor contestate în raport cu actele normative de nivel superior, situație în care, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004 pot dispune fie anularea actului contestat, fie menținerea acestuia, ca temeinic și legal.

Invocă soluția dată de instanță în două spețe similare, respectiv în sentința civilă nr. 247/F-CONT/14.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016 și sentința civilă nr. 23/14.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, a apreciat că soluția instanței de fond, de respingere a excepției inadmisibilității primului capăt al acțiunii este dată cu depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești și cu încălcarea normelor de drept material anterior menționate, întrucât, admiterea de către prima instanță, a solicitării reclamantului și obligarea ANSVSA la completarea ordinului în forma solicitată de acesta constituie o ingerință a instanței de judecată în procesul legislativ, aceasta obligând o autoritate publică la adoptarea unui act administrativ cu un anumit conținut, deci, cu nesocotirea puterilor conferite de Constituție.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că sentința atacată cuprinde motive contradictorii și este dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că reținerile primei instanțe sunt neîntemeiate și contradictorii, întrucât, începând cu data de 01.12.2015, funcțiile și salariile personalului din cadrul structurilor subordonate A.N.S.V.S.A. au fost asimilate cu funcțiile și salariile din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, potrivit prevederilor art. I punctul 2 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de Urgență nr. Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale sus-menționate, atât la nivelul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cât și al unităților subordonate acesteia (inclusiv la nivelul D.S.V.S.A. Galați), s-au solicitat, de către A.N.S.V.S.A., puncte de vedere unor instituții publice, printre care Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Astfel, a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale punerea la dispoziție a ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de punere în aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) și alin. (8

1

) din O.U.G nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, documente transmise ulterior A.N.S.V.S.A., ordine de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) și alin. (8

1

) din O.U.G. nr. 83/2014.

Având în vedere că, în textul de lege sus-menționat, legiuitorul nu face distincție între funcția publică și funcția contractuală, potrivit punctului de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin adresa nr. x/10.12.2015, se puteau asimila funcții publice cu funcții contractuale și invers, textul de lege făcând referire la personal, la modul general, și nu la categoriile de personal.

Recurenta a subliniat că a procedat la asimilarea cu funcțiile și salariile din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (1) din Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/2015, ținând cont de nivelul studiilor și de vechimea în specialitate a acestora.

Totodată, a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordin, intimata-pârâtă D.S.V.S.A. Galați a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia (funcționari publici și personal contractual).

De asemenea, a precizat că asimilarea funcțiilor contractuale s-a realizat în conformitate cu Legea nr. 293/2015, ținând cont de specificul sistemului sanitar veterinar si pentru siguranța alimentelor și cu respectarea condițiilor minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale, fiind asimilate numai funcțiile regăsite în Anexa nr. 1, Capitolul II, Litera K "Administrația publică sanitar-veterinară si pentru siguranța alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privitul salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, s-a dat posibilitatea asimilării numai funcțiilor contractuale specifice activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, exceptând funcțiile contractuale comune.

Recurenta a precizat că funcțiile contractuale nu au fost stabilite ca funcții publice, ci s-a realizat asimilarea strict din punct de vedere al salarizării, având ca referință dispozițiile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, cu modificările ulterioare.

În concluzie, a arătat că au fost asimilate nu doar funcțiile publice, ci și funcțiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor cu funcții publice, ținând cont de prevederile anexelor la Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, asimilarea făcându-se cu respectarea condițiilor minime de vechime în specialitatea studiilor.

Așa cum rezultă din dispozițiile prevăzute în Anexele la Legea -cadru nr. 284/2010 pentru funcțiile comune (de ex.muncitor calificat, paznic, dactilograf, îngrijitor, șofer) legea nu reglementează niciun fel de studii, în timp ce pentru funcțiile cuprinse în Anexele la Ordinul comun al M.A.D.R. nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 și Ordinul M.A.D.R. nr. 1980/29.12.2014, în baza cărora se face asimilarea, legea prevede un anumit livel de studii necesar ocupării funcțiilor, respective studii superioare, studii superioare de scurtă durată și studii medii.

Cu privire la salarizarea intimatului-reclamant, a precizat că acestuia i s-a aplicat o majorare salarială de 10%, conform dispozițiilor art. 1 punctul 4 din Legea nr. 293/2015, în aplicarea căreia Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați a emis act administrativ individual, prin care i-a fost majorat salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.12.2015, însă intimatul-reclamant nu a contestat dreptul salarial astfel stabilit.

În cauză, a susținut că intimatul-reclamant au fost încadrați în cadrul intimatei-pârâte D.S.V.S.A. Iași pe funcții contractuale potrivit Anexei nr. 1. Cap. II lit. D) - Alte funcții comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, aceștia recunoscând că "sunt angajați pe posturi de secretară, casieră și laborant/muncitor calificat, desfășurând în baza unor contracte individuale de muncă activități evidențiate în Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Anexa nr. 1 Familia ocupațională de funcții bugetare Administrație, însă, în mod neîntemeiat intimații -reclamanți au susținut că aceste funcții contractuale " sunt corespondente din punct de vedere al funcțiilor (nivel al studiilor și activității specific" celor din Anexa 1 -Familia ocupațională de funcții bugetare Administrație, Cap. II lit. K) - Administrația publică sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, ținând cont de specificul activităților desfășurate și condițiile de desfășurare a acestora".

De asemenea, contrar susținerilor instenței de fond, în sensul că intimatul desfășoară " activități evidențiate și salarizate în baza Legii nr. 284/2010, Anexa I - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație", Cap. II. Lit. D- Alte funcții comune din sectorul bugetar, lit. b)- Funcții de execuție pe trepte profesionale " a arătat că pentru ocuparea acestei funcți la care instanța fondului a făcut referire, legea nu prevede vreun nivel de studii nu este corespondentă cu funcțiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor cu funcții publice, întrucât pentru aceste funcții legea prevede un nivel al studiilor necesar ocupării acestor funcții, respective studii superioare (studii universitare de licență absolvite cu dim’plomă, respectiv studii superioare d elungă durată absolvite cu diploma de licență sau echivalentă), studii superioare de scurtă durată (absolvite cu diploma), studii medii (studii liceale, respective studii medii liceale, finalizate cu diploma de bacalaureat), conform Anexei 1 Capitolul II lit. K) - Administrația publică sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor din Legea nr. 284/2010).

În fine, recurenta a susținut că intimatul -reclamant nu precizează în vreun fel în cerere cu ce funcție solicită să se facă asimilarea, precizare pe care, de altfel, nici nu ar fi putut să o facă, astfel încât, consideră că, o hotărâre judecătorească de obligare a autorității la asimilare, astfel cum solicită intimatul - reclamant, este imposibil de executat.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecându-se cauza în fond, să se repingă acțiunea.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor nici intimatul -reclamant A. și nici intimata - pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Galați nu au formulat apărări în cadrul unor întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ. incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 04 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de normele legale incidente în prezenta cauză, Înalta Curte constată că recursul promovat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Intimatul - reclamant A., prin reprezentantul său B., al cărui membru este reclamantul, a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea, în temeiul art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la data de 01.12.2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual, reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Galați, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii si dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (8

1

), in cadrul Agenției de Plăti și Intervenție pentru Agricultură.

Totodată, intimatul - reclamant a mai solicitat solicitat obligarea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Galați ca, pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească reclamantului din prezenta cauză, salariat fiind, diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014, și drepturile efectiv plătite.

Curtea de Apel Galați a respins excepțiile invocate de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și, pe fond, a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâta ANSVSA București să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 în temeiul art. 8 indice 2 din O.U.G. nr. 83/2014în sensul asimilării funcției deținută de reclamant și salariului acesteia cu funcția și nivelul de salarizare din cadrul MADR, respectiv APIA, începând cu data de 01.12.2015.

Instanța de control judiciar reține ca fiind corectă soluția cu privire la excepțiile invocate în cauză, motiv pentru care hotărârea instanței de fond va fi menținută cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive și excepției inadmisibilității acțiunii.

Înalta Curte nu împărtășește însă soluția curții de apel în ceea ce privește fondul cauzei, pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Cu privire la criticile ce vizează greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a instituției să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 " prin emiterea unor acte de asimilare, "critici ce pot fi încadrate la pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite, având în vedere că respectiva autoritate publică este emitenta actului ce se solicită a fi completat.

Recurenta-pârâtă susține că cererea de completare a Ordinului nr. 1016/23.12.2015 al ANSVSA poate fi realizată numai de către direcțiile sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a mun. București, prin emiterea unor decizii în acest sens.

Înalta Curte observă că Ordinul nr. 1016/23.12.2016 a fost emis în temeiul art. I pct. 2 și pct. 4 din Legea nr. 293/2015, Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, care obligă ANSVSA să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcțiilor și salariului (unde este cazul) personalului din structura centrală și structurile județene subordonate, cu funcțiile și salariile personalului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Recurenta-pârâtă a emis în acest scop Ordinul nr. 1016/23.12.2016, însă reclamantul pretinde că nu a fost îndeplinită obligația și în privința sa.

Contrar celor susținute de recurenta - pârâtă, în sensul că o completare a ordinului în discuție nu poate fi realizată decât de către direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București întrucât organul ierarhic superior nu emite decizii pentru personalul încadrat în instituțiile din subordinea sa, Înalta Curte reține că deciziile în discuție și care sunt de competența direcțiilor județene/municipiului București sunt acte administrative unilaterale individuale ce nu pot fi emise în absența unui act administrativ unilateral normativ, similar Ordinului nr. 1016/23.12.2015 emis de recurenta-pârâtă.

Prin urmare, în speță sunt pe deplin respectate prevederile art. 36 din C. proc. civ., existând identitate între persoana pârâtului și persoana care este ținută să aducă la îndeplinire obligația stabilită prin raportul juridic dedus judecății.

În aceeași ordine de idei se reține că autoritatea recurentă are și calitatea de ordonator principal de credite, în virtutea căreia are obligația de a repartiza ordonatorilor terțiari de credite fondurile necesare punerii în executare a titlurilor executorii pronunțate împotriva instituțiilor publice care funcționează în subordinea sa.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, și motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de aceeași recurentă - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) - ca fiind incident, față de soluția de respingere a excepției inadmisibilității primului capăt de cerere, constând în completarea Ordinului președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/23.12.2015 (prin emiterea unor acte de asimilare), constatând că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și art. 60-62 din Legea nr. 24/2000.

Astfel, nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sintagmă prin care se înțelege intruziunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, ținând cont că obiectul cererii deduse judecății este generat de pozițiile divergente ale părților cu privire la interpretarea prevederilor art. 1 alin. (8

2

) din O.U.G. nr. 83/2014.

În temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate, reparații pentru daune morale dar și dacă se consideră vătămată prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și pentru refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În aceste cazuri, soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ sunt, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea, în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative; acordarea de daune materiale/morale, după caz.

În raport cu aceste prevederi legale, instanța de contencios administrativ are posibilitatea să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să-i fie recunoscut părții dreptul pretins, având în vedere obiectul dedus judecății (refuzul nejustificat de soluționare a cererii).

Este de principiu că prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios de plină jurisdicție, în cadrul căruia, controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății.

Astfel, în situația în care conduita nelegală a autorității produce o vătămare reclamantului, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, și, în acest scop, poate chiar să oblige autoritatea pârâtă să emită un act cu conținutul solicitat de reclamant, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

Astfel, autoritatea competentă are obligația să respecte forța juridică superioară a legii în temeiul căreia a fost emis ordinul contestat, act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii.

O asemenea măsură se încadrează în soluțiile pe care instanța de contencios administrativ este îndrituită să le pronunțe potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi calificată drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, prin urmare, o interpretare contrară, astfel cum susține recurenta, este de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă ANSVSA citează trunchiat dispozițiile legale sus-menționate, omițând să indice și să analizeze situația în care persoana vătămată se plânge pentru refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale (în speță de a-i fi asimilată funcția și salariul cu cele din cadrul APIA), când, instanța de contencios administrativ are posibilitatea dată de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să îi fie recunoscut dreptul pretins.

Înalta Curte reține, având în vedere obiectul și finalitatea acțiunii deduse judecății precum și regula generală de interpretare în materia actelor juridice precum că acestea trebuie interpretate în sensul în care sunt apte de a produce efecte juridice iar nu în sensul în care nu pot produce astfel de efecte, regulă de interpretare aplicabilă și în materia actelor de procedură, că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată a solicitat, în esență, ca prin actul administrativ la a cărui emitere se solicită a fi obligată pârâta ANSVSA să se facă asimilarea salarială prevăzută de art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 începând cu data de 01.01.2015, invocând faptul că salarizarea personalului din categoria din care face parte (muncitor) a fost omis a fi făcută prin Ordinul nr. 1016/23.12.2015 al președintelui ANSVSA, privind salarizarea personalului din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București și a institutelor veterinare.

Prin acțiune se invocă și faptul că reclamanții, s-ar fi adresat în sensul celor solicitate prin acțiune pârâtei ANSVSA prin intermediul D. însă răspunsul ANSVSA la această cerere a fost unul evaziv și formal, evitându-se un punct de vedere care să rezolve situația categoriilor de personal neavute în vedere la emiterea Ordinului nr. 1016/23.12.2015.

În raport de cele anterior reținute, acțiunea formulată în cauză nu poate fi apreciată ca inadmisibilă prin prisma argumentelor aduse de recurenta - pârâtă, deoarece aceasta, așa cum este argumentată, vizează nesoluționarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, aspect care poate face obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ.

Din lecturarea cererii de chemare în judecată și temeiul de drept invocat rezultă că această "completare" solicitată reprezintă de fapt o modificare în parte a acestui ordin și nu are înțelesul "completării unui act normativ" în accepțiunea art. 60-62 din Legea nr. 24/2000.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte constată că acest act privește normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative importante și incidente fiind dispozițiile art. 4 alin. (3), conform cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă".

Recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente legate de încălcarea dispozițiilor art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, în schimb, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 reprezintă consacrarea principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative.

Ordinul nr. 1016/23.12.2016 fiind act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii, autoritatea competentă are obligația să respecte forța juridică superioară a legii în temeiul căruia a fost emis.

Prin ordinul menționat, contestat în cauză, emitentul actului avea obligația să identifice toate funcțiile și nivelul de salarizare ce pot fi asimilate cu cele existente în cadrul Agenției de Plăti și Intervenție pentru Agricultură, în caz contrar persoanele care se consideră vătămate în drepturile lor, prin neincluderea funcției în cuprinsul Ordinului nr. 1016/2015, în vederea asimilării, având posibilitatea să acționeze în instanță autoritatea publică competentă pentru recunoașterea dreptului și obligarea la emiterea unui act administrativ în acest sens.

Față de acestea, Înalta Curte constată că, în cauză nu este incident motivul de casare întemeiat pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., soluția instanței de fond, de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii nefiind susceptibilă de reformare în calea de atac a recursului, prima instanță identificând corect cererea reclamanților și ipoteza permisă de Legea nr. 554/2004.

Nici motivul de casare întemeiat de recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu poate fi primit de instanța de control judiciar, ce reține că, în sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăsește în cauză.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii și susținerile pe scrurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Motivul de recurs analizat privește situațiile în care instanța de control judiciar nu poate desluși starea de fapt reținută de prima instanță sau nu poate stabili motivele care au stat la baza soluției, din cauza motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 para. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hot. CEDO Van de Hurk c. Olandei, și hot. Perez c. Franței).

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății se observă că, hotărârea recurată respectă disp. art. 22 alin. (6) și art. 425 C. proc. civ., întrucât considerentele sale rețin de o manieră corespunzătoare situația de fapt, la care au fost aplicate normele de drept incidente potrivit soluției apreciate corecte de instanță, astfel că nu se poate susține că respectiva hotărâre nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază ori ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, judecătorul fondului prezentând argumentele de fapt și de drept pe care si-a întemeiat soluția pronunțată, fără a exista motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Faptul că prima instanță a făcut trimitere la asimilarea funcției deținute de intimatul -reclamant și salariului acesteia cu funcția și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, începând cu data de 01.12.2015, deși, potrivit recurentului, această asimilare a avut loc, nu poate să conducă la concluzia că motivarea hotărârii este contradictorie.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, prin urmare hotărârea atacată respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi și implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond este la adăpost de orice critică și nu poate fi cenzurată pe calea motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată însă ca fiind întemeiate criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Reține astfel instanța de control judiciar că, prin Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/23.12.2015 privind salarizarea personalului din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București și al institutelor veterinare, s-a stabilit, la art. 1, următoarele:

"(1) începând cu data de 01.12.2015, prin asimilare cu funcțiile și salariile din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, salariile de bază de care beneficiază personalul din cadrul direcțiilor sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București și al institutelor veterinare se stabilesc conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Începând cu aceeași dată, salariile aferente posturilor vacante se stabilesc conform anexei în condițiile prevăzute la alin. (1).

Conform art. 2 alin. (1) din Ordin, nivelul concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul direcțiilor sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București și al institutelor veterinare se stabilește prin acte administrative individuale."

Din Anexa la ordinul în litigiu, care are ca referință Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, cu modificările ulterioare, rezultă că asimilarea a vizat funcționarii publici și funcțiile specifice contractuale.

Acest ordin a fost dat în aplicarea prevederilor art. I punctul 2 și punctul 4 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

Potrivit art. I punctul 2 din Legea nr. 293/2015:"2. La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:

"1^1. La articolul 1, după alin. (8^1) se introduce un nou alineat, alin. (8^2), cu următorul cuprins: «(8^2) Asimilarea funcțiilor și salariilor personalului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, institutelor centrale și structurilor subordonate județene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, după caz, din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în cazul unităților subordonate, precum și stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, corespunzător specificului funcțiilor Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, având ca referință dispozițiile ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a prevederilor alin. (8) și (8^1), cu respectarea normelor legale în vigoare.»".

Textul de lege vorbește despre "asimilarea funcțiilor și salariilor personalului" și nu face distincție între funcțiile publice și funcțiile contractuale, în cadrul funcțiilor publice nu deosebește între categoriile de funcții publice existente, iar cu privire la funcțiile contractuale nu face nicio distincție între cele specifice și cele comune.

Totodată, în aplicarea prevederilor legale menționate, în ceea ce privește personalul contractual neasimilat, atât la nivelul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cât și al unităților subordonate acesteia s-a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să îi fie puse la dispoziție ordinele ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de punere în aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) și alin. (8

1

) din O.U. G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, dar și clarificări de la instituții publice, printre care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Potrivit punctului de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin adresa nr. x/10.12.2015, se puteau asimila funcții publice cu funcții contractuale și invers, textul de lege făcând referire la personal, la modul general, și nu la categoriile de personal, iar la asimilarea funcțiilor trebuia să se țină cont de nivelul studiilor și de ierarhia funcțiilor din cele două instituții ale căror salarii s-au asimilat.

Așa fiind, instituția recurentă a apreciat în mod corect că asimilarea funcției și a salariului din A.N.S.V.S.A. și din structurile subordonate județene se face cu funcția și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Astfel, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a procedat la asimilarea cu funcțiile și salariile din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (1) din Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/2015, ținând cont de nivelul studiilor și de vechimea în specialitate a acestora.

Conform art. 2 alin. (1) din Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/2015, intimata-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia (funcționari publici și personal contractual).

Astfel, au fost asimilate atât funcțiile publice, cât și funcțiile contractuale specifice activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, ținând cont de prevederile anexelor la Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, asimilarea făcându-se cu respectarea condițiilor minime de vechime în specialitatea studiilor, exceptate fiind funcțiile contractuale comune.

Așa fiind, rezultă cu evidență că salarizarea intimatului - reclamant s-a efectuat în conformitate cu legislația în vigoare, iar obligarea autorității să emită un act de asimilare în privința acestuia ar încălca voința legiuitorului, care a statuat că, pentru funcțiile contractuale comune (exemplu: muncitor calificat, paznic, secretar, casier, îngrijitor, șofer), Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu reglementează vreun nivel de studii pentru aceste funcții, în timp ce pentru funcțiile cuprinse în anexele la Ordinul comun nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 și Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, legea prevede, pentru ocupare, studii superioare de lungă durată, studii superioare de scurtă durată și, respectiv, studii medii.

În condițiile în care, prin Adresa nr. x/30.05.2016, înregistrată la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu nr. x/02.06.2016, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a apreciat că "pot fi asimilate atât funcțiile comune, funcțiile specifice sistemului sanitar și pentru siguranța alimentelor, precum și funcția publică de secretar general și funcțiile din cadrul cabinetului demnitarului, cu funcții asemănătoare ca nivel de studii și de nivel de complexitate a atribuțiilor din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, după caz, din Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în cazul unităților subordonate ", fără a preciza însă și funcțiile cu care se pot realiza aceste asimilări, Înalta Curte apreciază că este corectă susținerea recurentei -pârâte ANSVSA în sensul că este în imposibilitate obiectivă de a realiza asimilarea solicitată de intimatul - reclamant, ținând cont de faptul că, pentru funcțiile comune de muncitor calificat, paznic, dactilograf, îngrijitor, șofer, Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede niciun fel de studii, în timp ce pentru funcțiile cuprinse în anexele la următoarele acte administrative, respectiv Ordinul comun al ministrului fondurilor europene, viceprim - ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, viceprim - ministrului, ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, ministrul