ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3817/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial, la data de 23.05.2016, pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, reclamantul Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova, pentru și în numele membrilor de sindicat A., B. și C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimenterlor Prahova-DSVSA Prahova, obligarea pârâtei să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 prin emiterea, în temeiul art. 8

2

din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la data de

1

01.12.2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual reprezentat de șoferii DSVSA Prahova cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite potrivit dispozițiilor ordinelor Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de aplicare a alin. (8) și (8

1

) din cadrul MADR, și obligarea pârâtei ca, pentru perioada cuprinsă între data de 01.12.2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare prin asimilare, să plătească salariaților diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 8

2

din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite.

Prin sentința civilă nr. 1914 din 12 mai 2016, Tribunalul Prahova a admis excepția necomptenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 200 din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta ANSVSA, și a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond competente.

1.3.1. în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 3 al articolului menționat, a apreciat recurentul-reclamant că sentința atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, întrucât titularii cererii de chemare în judecată sunt într-un raport juridic de muncă cu pârâta DSVSA Prahova, fiind încadrați în baza unui contract de muncă, ca personal contractual cu funcții comune și au promovat o acțiune care se circumscrie scopului și obiectului jurisdicției muncii.

Obiectul cererii de chemare în judecată evidențiază solicitarea de includere în anexele unui act administrativ emis de ordonatorul principal de credite a unor funcții contractuale care nu au fost asimilate nivelului de salarizare din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, însă are ca finalitate plata diferențelor salariale.

Astfel, competența aparține Tribunalului Prahova, secția I civilă, impunându-se casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Prahova.

1.3.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat recurentul că cele reținute de prima instanță sunt străine de obiectul cererii de chemare în judecată.

Conform art. 1 alin. (8)-(8

2

) din O.U.G. nr. 83/2014, rezultă că funcțiile și salariile personalului din structurile subordonate ANSVSA trebuiau asimilate

2 începând cu 01.12.2015 cu funcțiile și salariile personalului din cadrul APIA, iar acestea din urmă trebuie asimilate cu funcțiile și nivelul de salarizare a personalului din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Această ultimă asimilare se face prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, fără a se face distincție între funcția publică și funcția contractuală din cadrul ANSVSA sau a structurilor subordonate și fără a se face discriminare între personalul contractual cu funcții comune și personalul contractual cu funcții specifice ori între nivelul studiilor acestora.

Prevederile legale citate din O.U.G. nr. 83/2014 nu condiționează asimilarea funcțiilor și salariilor din structurile județene ale ANSVSA cu cele din APIA de existența unor condiții identice de studii și de vechime în specialitate pentru ocuparea funcțiilor similare.

A susținut recurentul că hotărârea este nemotivată, întrucât nu analizează motivele deduse judecății, ci se rezumă la a prelua motivele invocate de ANSVSA.

1.3.3. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurentul că instanța a făcut o greșită aplicare și interpretare a normelor de drept material.

Indiferent de folosirea sintagmei "completarea Ordinului ANSVSA nr. 1016/23.12.2015", pretenția nu a fost niciodată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, neavând ca obiect anularea vreunui act administrativ, nici repararea vreunei pagube sau reparații pentru daune morale.

Astfel, solicitarea nu este specifică unei cereri de contencios administrativ, vizând exclusiv executarea contractelor de muncă ale salariaților nefiind incidente regulile de competență prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Asimilarea funcțiilor nu se putea face arbitrar, impunându-se stabilirea unui criteriu, iar cel sugerat de Ministerul Muncii, respectiv studiile necesare și vechimea în specialitate, este unul adecvat.

De aceea, pentru a nu lăsa neaplicate dispozițiile legale, atunci când funcțiile a căror asimilare se urmărește nu au același nivel de studii, asimilarea trebuie totuși realizată, prin raportare la funcția cu cel mai apropiat nivel de studii față de nivelul de studii al funcției ce trebuie asimilate.

1.4. Apărările formulate în cauză.

1.4.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova a solicita respingerea recursului, ca nefondat.

A apreciat intimata-pârâtă, în raport cu obiectul acțiunii, că în mod corect acțiunea a fost soluționată de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești.

3

In ceea ce privește restul susținerilor din recurs, intimata a apreciat că sentința de fond este temeinic motivată și a interpretat corect dispozițiile legale incidente.

1.4.2. Intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A precizat intimata că, în prezent, art. 1 alin. (8

2

) din O.U.G. nr. 83/2014 pe care a fost întemeiată acțiunea a fost abrogat începând cu 01.07.2017, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

A susținut intimata-pârâtă, în esență, că în mod întemeiat prima instanță, care este competentă din punct de vedere material, în raport cu obiectul cererii, a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

II. Soluția și considerentele înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul reclamantului Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

2.1.1. In ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de alin. (1) pct. 3 al art. 488 C. proc. civ., înalta Curte nu poate reține criticile recurentului-reclamant referitoare la necompetența materială a instanței ce a pronunțat hotărârea recurată.

Reclamantul a solicitat completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015 emis de Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în sensul emiterii, în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la data de 01.12.2015, a funcțiilor și salariilor personalului contractual reprezentat de șoferii DSVSA Prahova cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite potrivit dispozițiilor ordinelor Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de aplicare a alin. (8) și (8

1

) din cadrul MADR, și obligarea pârâtei ca, pentru perioada cuprinsă între data de 01.12.2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare prin asimilare, să plătească salariaților diferența dintre drepturile asimilate și cele efectiv plătite.

Or, în raport cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ sunt anularea în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative, rezultă cu evidență că obiectul acțiunii se înscrie în sfera contenciosului administrativ.

4

Prin urmare, urmare a declinării competenței materiale de către Tribunalul Prahova, în mod corect Curtea de Apel Ploiești, prin încheierea de ședință din 12 septembrie 2017, s-a constatat competentă material să judece pricina.

2.1.2. Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este fondat, sentința civilă recurată respectând dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.

Astfel, în raport cu soluția pe care a pronunțat-o, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza aprecierii sale, fiind clare rațiunile avute în vedere, chiar dacă, după cum se va arăta în continuare, acestea au fost eronate.

2.1.3. Astfel, înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva greșitei interpretări a dispozițiilor art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

După cum s-a reținut și la pct. 2.1.1. al prezentei decizii, obiectul acțiunii/pretenția concretă dedusă spre soluționare în prezenta cauză, în sensul dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., este obligarea autorității publice competente să dispună, prin emiterea unui act administrativ, asimilarea funcțiilor și salariilor reclamanților, conform art. 1 alin. (8

2

) din O.U.G. nr. 83/2014, și obligarea la plata diferențelor salariate.

Art. l alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate, reparații pentru daune morale dar și dacă se consideră vătămată prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și pentru refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

In aceste cazuri, soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ sunt, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea, în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative; acordarea de daune materiale/morale, după caz.

5

Instanța de fond, deși a invocat dispozițiile legale menționate, a omis a analiza situația în care persoana vătămată se plânge pentru refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale (în cauză, de a-i fi asimilată funcția și salariul), când, instanța de contencios administrativ are posibilitatea dată de art. 18 din Legea nr. 554/2004 să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să îi fie recunoscut dreptul pretins.

In ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 24/2000, înalta Curte constată că acest act privește normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative importante, incidente fiind dispozițiile art. 4 alin. (3), conform cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă".

Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 reprezintă consacrarea principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative.

Ordinul nr. 1016/23.12.2015 fiind act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii, autoritatea competentă are obligația să respecte forța juridică superioară a legii în temeiul căruia a fost emis.

In cauză, prin Ordinul nr. 1016/2015, emitentul actului avea obligația să identifice toate funcțiile și nivelul de salarizare ce pot fi asimilate cu cele existente în cadrul APIA, potrivit art. 1 alin. (8

2

) din O.G. nr. 83/2014.

In caz contrar, persoanele care se consideră vătămate în drepturile acestora, prin neincluderea funcției lor în cuprinsul Ordinului nr. 1016/2015, în vederea asimilării, pot, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, modificată și completată, să acționeze autoritatea publică competentă în instanța de contencios administrativ pentru a le fi recunoscut dreptul și a fi obligată autoritatea să emită un act administrativ în acest sens.

In raport de cele anterior reținute, acțiunea formulată în cauză nu poate fi reținută ca inadmisibilă, deoarece aceasta, așa cum este argumentată, vizează nesoluționarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, aspect care poate face obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ.

Față de acestea, înalta Curte reține întrunirea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea excepției inadmisibilității acțiunii fiind susceptibilă de reformare în calea de atac a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod

6 procedură civilă, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova împotriva sentinței nr. 200 din 7 noiembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.